ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2005/2020

Ședința publică din data de 13 octombrie 2020

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

I.1. Obiectul cereri de chemare în judecată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă la data de 11.08.2015, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L. a solicitat:

- interzicerea importului, exportului, distribuției, comercializării, precum și a oricărui alt act de comerț cu produse ce poartă semne identice sau similare cu mărcile comunitare, figurative A.. nr. x, GX nr. x, POWERED by A. nr. x, A., nr. x și marca figurativă, înregistrată la nivel internațional POWERED by A. nr. x, atât de la societatea C., cât și de la orice altă societate din afara spațiului Uniunii Europene, care nu au fost puse în comerț în Uniunea Europeană, cu acordul titularului de marcă;

- interzicerea importului, exportului, distribuției, comercializării, precum și a oricărui alt act de comerț, inclusiv a finalizării operațiunilor de vămuire a celor 100 de pompe de apă, reținute conform Deciziei nr. 9569/D101-2015/13.07.2015 de către Biroul Vamal de Frontieră Constanța Sud, care poartă mărcile menționate mai sus, care nu au fost puse în comerț în Uniunea Europeană cu acordul titularului de marcă și a căror stare a fost modificată sau alterată după punerea lor în comerț,

- obligarea pârâtei de a prezenta originea comercială a produselor purtând mărcile mai sus menționate, reținute de către Biroul Vamal de Frontieră Constanța Sud, prin Decizia nr. 9569/D101-2015/13.07.2015, având în vedere alterarea codurilor de pe produse;

- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

I.2. Hotărârea pronunțată în primă instanță

Prin sentința nr. 1647/22.12.2015, Tribunalul București, secția a V-a civilă a admis, în parte, acțiunea, a interzis importul mărfurilor din Decizia nr. 9569/D101-2015/13.07.2015, a obligat pe pârâta S.C. B. S.R.L. să prezinte documentele privind originea mărfurilor, a respins acțiunea în rest, ca neîntemeiată, și a fost obligată pârâta la plata sumei de 9.000 RON cheltuieli de judecată.

I.3. Hotărârea pronunțată în apel

Prin decizia nr. 884 A din 16.11.2016, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins excepția tardivității apelului incident și a respins, ca nefondat, apelul incident formulat de pârâta S.C. B. S.R.L..

A admis apelul formulat de reclamanta A. și a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că, a interzis pârâtei importul, exportul, distribuția, comercializarea, precum si efectuarea oricărui act de comerț cu produse ce poartă semne identice sau similare cu mărcile comunitare figurative x, y, z, w și marca figurativă internațională Powered By t care nu au fost puse în comerț în UE cu acordul titularului de marcă.

A interzis pârâtei importul, exportul, distribuția, comercializarea, precum și efectuarea oricărui act de comerț, inclusiv a finalizării operațiunilor de vămuire a pompelor de apa reținute conform Deciziei nr. 9569/D101-2015/13.07.2015 de către Biroul Vamal Constanța Sud care poartă mărcile sus-menționate.

Prin aceeași decizie, a obligat pârâta la 10.235,01 RON cheltuieli de judecată în prima instanță și la 12.502,28 RON cheltuieli de judecată solicitate în apel.

Celelalte dispoziții ale sentinței apelate au fost menținute.

Prin cererea trimisă prin poștă la 27.05.2019 și înregistrată la Curtea de Apel București la data de 30.05.2019, pârâta S.C. B. S.R.L. a solicitat instanței lămurirea dispozitivului deciziei civile nr. 884A din 16.11.2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în sensul de a se clarifica dacă prin dispozitivul deciziei, instanța a interzis pârâtei în afară de importul, exportul, distribuția, comercializarea, precum și efectuarea oricărui act de comerț, inclusiv posibilitatea reexportului mărfurilor către societatea chineză D. - operațiune distinctă de import sau export, precum și dacă limitarea privește inclusiv reexportul, care, în sens tehnic, ar însemna reversul finalizării operațiunii de vămuire începute, mai exact, să lămurească instanța care este limita finalizării operațiunilor de vămuire a pompelor de apă.

Printr-o altă cerere transmisă prin poștă la 10.06.2019 și înregistrată la Curtea de Apel București la data de 13.06.2019, pârâta S.C. B. S.R.L. a formulat o nouă cerere de lămurire a dispozitivului deciziei civile nr. 884A din 16.11.2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în sensul de a preciza dacă instanța a înțeles sau nu să includă în sfera interdicțiilor și retrimiterea bunurilor în țara de origine a furnizorului (China), operațiune care nu implică finalizarea operațiunilor de vămuire, fiind chiar incompatibilă cu aceasta.

Prin cererea înregistrată la data de 6.06.2019 și o altă cerere cu conținut identic, înregistrată la data de 15.06.2019, pârâta S.C. B. S.R.L. a arătat că renunță la judecata cererii de lămurire a dispozitivului deciziei civile nr. 884A din 16.11.2016 transmisă la data de 27.05.2019, solicitând să se ia act de această solicitare chiar și în lipsa sa.

Având în vedere existența celor două cereri de lămurire a dispozitivului și a cererii de a se renunța la judecată doar în privința celei dintâi înregistrate, precum și împrejurarea că cea de-a doua cerere a fost înregistrată înainte de a se lua act de renunțarea petentei la judecarea primei cereri, instanța a apreciat că, în realitate, este vorba de o modificare a cererii de lămurire a dispozitivului, astfel că, cererea cu care este legal investită este cea trimisă prin poștă la data de 10.06.2019.

Prin încheierea din 19 septembrie 2020, Curtea de Apei București, secția a IV-a civilă a respins cererea de lămurire a dispozitivului deciziei 884A/16.11.2016, formulată de pârâta S.C. B. S.R.L..

Prin aceeași decizie, pârâtă S.C. B. S.R.L. a fost obligată la plata sumei de 5.917,71 RON către reclamanta A., cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva încheierii sus-menționate, pârâta a declarat recurs.

II. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva încheierii de ședință din data de 18 septembrie 2019 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, pronunțate în dosarul nr. x/2015 a declarat recurs pârâta S.C. B. S.R.L.

II.1. Motivele de recurs

Prin cererea de recurs, recurenta-pârâtă a invocat incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., susținând, în esență, următoarele:

- prin pronunțarea încheierii de respingere a cererii de lămurire, instanța a lărgit sfera actelor interzise dincolo de ceea ce s-a solicitat prin cererea de chemare în judecată, extinzând efectele dincolo de Spațiul Economic European, ceea ce conduce și la încălcarea principiului disponibilității prevăzut de art. 9 C. proc. civ.

- instanța a dat noi dezlegări problemelor litigioase prin aceea că a extins sfera obligațiilor de a nu face dincolo de limitele drepturilor corelative de care se bucură adversarul său, A., iar în urmă hotărârii de respingere a cererii de lămurire i s-a creat o situație mai grea, fiindu-i interzise și operațiuni în afara spațiului UE;

- există contradicții vădite între considerentele deciziei nr. 884A/2016 și considerentele încheierii recurate, cu privire la noțiunea de acte de comerț interzise;

- obligațiile care i-au fost impuse prin dispozitivul deciziei nr. 884A/2016 sunt corelative dreptului titularului drepturilor de marcă și, prin urmare, nu pot fi mai restrictive decât permit limitele acestui drept;

- instanța de judecată nu putea să aibă în vedere prin dispozitivul deciziei și interdicția de a întoarce bunurile în China, la importator, de vreme ce o astfel de operațiune nu constituie un export de bunuri, astfel cum este prevăzut în dispozițiile art. 36 alin. (3) lit. c) din Legea nr. 84/1998 și în reglementările vamale și nu implică, ci chiar exclude, finalizarea operațiunilor de vămuire, expres interzise prin dispozitiv.

În concluzie, recurenta pârâtă susține că cererea de lămurire se referă strict la operațiunea de retrimitere a bunurilor în China, fără finalizarea operațiunii de vămuire (fără ca bunurile să pătrundă pe teritoriul Uniunii Europene, cu respectarea drepturilor titularului de drepturi de proprietate intelectuală).

Recurenta anexează motivelor de recurs, copia cererii de intervenție accesorie formulată de A. în dosarul nr. x/2018 aflat pe rolul Tribunalului Constanța.

II.2. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, în termen legal, comunicată recurentei-pârâte, care nu a formulat răspuns la întâmpinare.

II.3. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 23 iunie 2020, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de pârâtă și a fixat termen de judecată la data de 13 octombrie 2020, în ședință publică, cu citarea părților.

II.4. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, precum și actele și lucrările dosarului, pe baza criticilor formulate prin motivele de recurs și prin raportare dispozițiile legale aplicabile în cauză, se apreciază că recursul declarat de pârâta S.C. B. S.R.L. este nefondat, pentru considerentele ce urmează.

Înalta Curte constată că procedura pusă la îndemâna părților prin dispozițiile art. 443 din C. proc. civ. privește situația în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii ori dacă acesta cuprinde dispoziții contradictorii, astfel încât, oricare dintre părți poate solicita instanței care a pronunțat hotărârea, să lămurească dispozitivul sau să înlăture dispozițiile potrivnice.

Prin cererea adresată instanței de apel la data de 10.06.2019, pârâta S.C. B. S.R.L. a formulat o cerere de lămurire a dispozitivului deciziei civile nr. 884A din 16.11.2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în sensul de a preciza dacă instanța a înțeles sau nu să includă în sfera interdicțiilor și retrimiterea bunurilor în țara de origine a furnizorului (China), operațiune care nu implică finalizarea operațiunilor de vămuire, fiind chiar incompatibilă cu aceasta.

Prin urmare, în termenii în care a fost formulată (modificată), pârâta a urmărit lămurirea dispozitivului deciziei pronunțate de curtea de apel asupra căii de atac, iar nu înlăturarea unor dispoziții potrivnice din cuprinsul acestuia.

Decizia civilă nr. 884A din 16.11.2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă are următoarea formulare, în ceea ce privește partea sa dispozitivă, ce se bucură de executorialitate: interzice pârâtei importul, exportul, distribuția, comercializarea, precum și efectuarea oricărui act de comerț cu produse ce poartă semne identice sau similare cu mărcile comunitare figurative x, y, z, w și marca figurativă internațională powered by t, care nu au fost puse în comerț în UE cu acordul titularului de marcă.

De asemenea, prin dispozitivul aceleiași decizii, s-a interzis pârâtei importul, exportul, distribuția, comercializarea, precum și a efectuarea oricărui act de comerț, inclusiv finalizarea operațiunilor de vămuire a pompelor de apă reținute conform Deciziei nr. 9569/D101-2015/13.07.2015 de către Biroul Vamal Constanta Sud care poartă mărcile A..

În aceste condiții, Înalta Curte constată că prima dispoziție are caracter general vizând stabilirea unei obligații în sarcina pârâtei de a nu face, generic, niciun act de comerț cu produse ce poartă semne identice sau similare cu mărcile comunitare figurative și marca figurativă internațională, individualizate în cuprinsul dispozitivului și care aparțin reclamantei, care nu au fost puse în comerț în UE cu acordul titularului de marcă.

A doua dispoziție se referă în concret la mărfurile prin care s-a adus atingere drepturilor exclusive ale titularului mărcilor și care au fost reținute conform Deciziei nr. 9569/D101-2015/13.07.2015 de către Biroul Vamal Constanța Sud, mărfuri în legătură cu care s-a interzis pârâtei efectuarea oricărui act de comerț, dar și acte de comerț exemplificative, cum sunt: importul, exportul, distribuția, comercializarea, inclusiv finalizarea operațiunilor de vămuire.

Recurenta-pârâtă urmărește, în special, lămurirea celei de a doua dispoziții, susținând că retrimiterea mărfurilor la producătorul chinez în vederea rezilierii contractului nu intră sub incidența interdicțiilor stabilite prin dispozitivul deciziei date în apel, sens în care a solicitat confirmarea instanței, pe calea cererii promovate în temeiul art. 443 din C. proc. civ.

Înalta Curte constată însă că în mod corect instanța de apel, prin încheierea recurată, a constatat că dispozitivul deciziei civile nr. 884A din 16.11.2016 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă nu conține neclarități de natură a fi elucidate prin admiterea cererii de lămurire, întrucât interdicția stabilită prin dispozitiv, în concordanță cu prevederile art. 36 și 38 din Legea nr. 84/1998, precum și cu art. 9 și 13 din Regulamentul CE nr. 207/2009, vizează efectuarea oricărui act de comerț cu produsele puse în circulație în Uniunea Europeană fără acordul titularului (precum cele reținute la vamă prin Decizia indicată), iar nu numai interdicția de efectuare a oricăror acte de comerț cu acele mărfuri ori altele care poartă semne identice sau similare mărcilor reclamantei, exclusiv pe teritoriul Uniunii Europene, ci și în afara ei.

Actul de contrafacere sancționat prin admiterea cererii l-a constituit încercarea de punere în comerț de către pârâtă, în Uniunea Europeană și în Spațiul Economic European, a mărfurilor reținute la vamă, purtând semne identice sau similare mărcilor deținute de reclamantă (comunitare și internațională), cu ignorarea dreptului exclusiv al titularului mărcilor de a controla prima intrare a produselor sale pe teritoriul Uniunii, soluție impusă de aplicarea dispozițiilor art. 36 și 38 din Legea nr. 84/1998 (în cazul mărcii internaționale) și de art. 9 și 13 din Regulamentul CE nr. 207/2009 (pentru mărcile Uniunii Europene, aparținând reclamantei).

În aceste condiții, Înalta Curte constată că instanța de apel s-a pronunțat în limitele cererii de lămurire formulate de către pârâtă, cu deplina respectare a principiului disponibilității, enunțat de art. 9 din C. proc. civ.

Contrar celor susținute de către recurentă, prin soluționarea cererii, instanța de apel nu a adăugat actelor de comerț care îi erau deja interzise prin dispozitivul deciziei civile nr. 884A din 16.11.2016, cu atât mai mult cu cât soluția de respingere a cererii de lămurire, nu este compatibilă cu o atare finalitate; drept urmare, nici nu s-a creat pârâtei o situație mai grea prin soluționarea cererii de lămurire.

Nu pot fi primite nici criticile prin care recurenta tinde a susține că există contradicții între considerentele deciziei nr. 884A/2016 și considerentele încheierii recurate, cu privire la noțiunea de acte de comerț interzise, întrucât, pe de o parte, obiectul prezentului recurs îl reprezintă încheierea de ședință din data de 18 septembrie 2019 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, iar o atare susținere nu este de natură a se constitui într-o critică la adresa încheierii.

Dimpotrivă, instanța de apel s-a raportat la cele deja stabilite prin decizia pronunțată asupra apelului, explicând caracterul general al interdicției de a efectuat orice acte de comerț cu mărfurile reținute la vamă, precum și cu orice alte produse care poartă semne identice sau similare cu mărcile reclamantei, în cazul în care acestea au fost puse în comerț în Uniunea Europeană, fără acordul reclamantei.

Sub această interdicție, ca efect al admiterii cererii în contrafacere, intră inclusiv interdicția de a întoarce bunurile în China, fiind lipsite de relevanță distincțiile făcute de recurenta-pârâtă prin referirea la noțiunile de export, reexport sau retrimitere, cum corect a constatat curtea de apel, întrucât din moment ce interdicția vizează genul (orice acte de comerț), ea este aplicabilă oricărei specii care se încadrează în gen (export, reexport, trimitere sau retrimitere în China, distribuție, import, finalizarea operațiunilor de vămuire etc.).

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte, în aplicarea dispozițiilor art. 497 rap. la art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul pârâtei, în cauză nefiind întrunit niciunul dintre cazurile de casare susținute de aceasta - art. 488 alin. (1) pct. 5 sau 8 din același Cod.

În temeiul art. 453 din C. proc. civ., se va dispune obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată efectuate de către intimată în această etapă procesuală, însă, cu aplicarea dispozițiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ., la solicitarea recurentei.

Drept urmare, Înalta Curte va dispune reducerea cuantumului cheltuielilor de judecată efectuate de intimata-reclamantă, decurgând din plata onorariului de avocat (7.203,55 RON), la un nivel rezonabil, proporțional cu dificultatea redusă a apărărilor din aceasta etapă procesuală și cu volumul de activitate al apărătorilor intimatei, pentru susținerea poziției procesuale a acesteia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

În majoritate:

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta S.C. B. S.R.L. împotriva încheierii de ședință din data de 18 septembrie 2019 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, pronunțate în dosarul nr. x/2015.

Obligă pe recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. la plata către intimata-reclamantă A. a sumei de 3.500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, reduse, conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 octombrie 2020.

Cu opinie separată în sensul admiterii recursului și casării încheierii recurate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași curte de apel.

Considerentele pentru care am apreciat că recursul trebuia admis sunt următoarele.

Recursul a fost formulat împotriva încheierii din 18 septembrie 2019 prin care Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins cererea de lămurire a dispozitivului deciziei 884/A/16.11.2016 formulată de pârâta S.C. B. S.R.L..

Prin decizia nr. 884 A din 16.11.2016, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins excepția tardivității apelului incident și a respins, ca nefondat, apelul incident formulat de pârâta S.C. B. S.R.L..

A admis apelul formulat de reclamanta A. și a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a interzis pârâtei importul, exportul, distribuția, comercializarea, precum si efectuarea oricărui act de comerț cu produse ce poartă semne identice sau similare cu mărcile comunitare figurative x, y, z, w și marca figurativă internaționala Powered By t care nu au fost puse în comerț în UE cu acordul titularului de marcă.

A interzis pârâtei importul, exportul, distribuția, comercializarea, precum si efectuarea oricărui act de comerț, inclusiv a finalizării operațiunilor de vămuire a pompelor de apa reținute conform Deciziei nr. 9569/D101-2015/13.07.2015 de către Biroul Vamal Constanta Sud care poarta mărcile sus-menționate.

Prin aceeași decizie, a obligat pârâta la 10.235,01 RON cheltuieli de judecată în prima instanță și la 12.502,28 RON cheltuieli de judecata solicitare în apel. Celelalte dispoziții ale sentinței apelate au fost menținute.

Curtea de Apel București s-a considerat învestită legal cu cererea trimisă prin poștă la data de 10.06.2019, prin care s-a solicitat lămurirea dispozitivului deciziei menționate anterior în sensul de a preciza dacă instanța a înțeles sau nu să includă în sfera interdicțiilor și retrimiterea bunurilor în țara de origine a furnizorului (China), operațiune care nu ar implica finalizarea operațiunilor de vămuire, fiind chiar incompatibilă cu aceasta.

În motivarea încheierii din 18 septembrie 2019 Curtea de Apel București a reținut că cererea de lămurire este vădit nefondată întrucât nu există nimic neclar sau nelămurit în dispozitivul deciziei.

Curtea de apel a reținut două argumente principale:

În prealabil, este de reținut că potrivit art. 443 C. proc. civ. în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii părțile pot cere instanței care a pronunțat hotărârea să lămurească dispozitivul. Textul are în vedere caracterul neclar al dispozitivului. Prin procedura de lămurire a dispozitivului instanța nu poate să modifice hotărârea a cărei lămurire se cere.

În ceea ce privește primul argument, este de reținut că instanța de apel a pornit strict de la conținutul interdicției care se regăsește în dispozitivul deciziei nr. 884/A/16.11.2016, și anume interdicția de efectuare a oricărui act de comerț, făcând abstracție de obiectul litigiului care a dus la pronunțarea acestei hotărâri.

Astfel, așa cum rezultă din considerentele deciziei nr. 884/A/16.11.2016, aceste interdicții au fost dispuse în temeiul art. 36 din Legea nr. 84/1998 și art. 9 din Regulamentul (CE) nr. 207/2009 privind marca comunitară, care conține în esență aceleași dispoziții cu cele ale legii naționale.

Ca atare, interpretarea dispoziției de interzicere a oricărui act de comerț trebuie să se facă nu prin raportare la înțelesul acestei noțiuni din dreptul comercial în general, ci prin raportare la înțelesul acestei noțiuni așa cum a fost interpretat în mod autonom în jurisprudența CJCE/CJUE.

Potrivit art. 36 alin. (2) lit. a) din Legea 84/1998, forma în vigoare la data cererii de chemare în judecată titularul mărcii poate cere instanței judecătorești competente să interzică terților să folosească, în activitatea lor comercială, fără consimțământul său un semn identic mărcii, pentru produse sau servicii identice celor pentru care marca a fost înregistrată.

Conform art. 36 alin. (3) din Legea 84/1998 " În aplicarea alin. (2), titularul mărcii poate cere să fie interzise terților, în special, următoarele acte:

a) aplicarea semnului pe produse sau pe ambalaje;

b) oferirea produselor sau comercializarea ori deținerea lor în acest scop sau, după caz, oferirea sau prestarea serviciilor sub acest semn;

c) punerea în liberă circulație, exportul, importul, plasarea sub un regim vamal suspensiv sau economic, precum și acordarea oricărei alte destinații vamale, așa cum acestea sunt definite în reglementările vamale, produselor sub acest semn;

d) utilizarea semnului pe documente sau pentru publicitate."

Din aceste dispoziții legale, ce reprezintă transpunerea directivelor Uniunii Europene în materie, reiese că premisa dispunerii interdicțiilor prevăzute exemplificativ la alin. (3) (ce reprezintă tipuri de utilizare - Hotărârea din 12 noiembrie 2002 Arsenal Football Club C-206/01, punctul 38, Hotărârea din 17 martie 2005, Gillette Company și Gillette Group Finland, C-228/03, punctul 28, Hotărârea din 25 ianuarie 2007 Adam Opel, C-48/05, punctul 16) rezidă în verificarea îndeplinirii condițiilor prevăzute la alin. (2), actele ce reprezintă interdicțiile propriu-zise fiind destinate a fi date în aplicarea alin. (2) și în limitele de protecție ale dreptului la marcă.

Or, în temeiul acestor dispoziții legale naționale și comunitare/ale Uniunii Europene, titularul mărcii are dreptul să interzică utilizarea de către un terț, fără consimțământul său, a unui semn identic cu marca respectivă, atunci când această utilizare are loc în cadrul comerțului, privește produse și servicii identice cu cele pentru care este înregistrată marca și aduce atingere sau poate aduce atingere funcțiilor mărcii (a se vedea în special Hotărârea din 11 septembrie 2007, Céline, C-17/06, punctul 16, Ordonanța din 19 februarie 2009, UDV North America, C-62/08, punctul 42, precum și Hotărârea din 18 iunie 2009, L’Oréal și alții, C-487/07, punctul 58).

Din această jurisprudență rezultă că titularul mărcii nu se poate opune utilizării unui semn identic cu marca dacă această utilizare nu este susceptibilă să aducă atingere niciuneia dintre funcțiile acesteia (Hotărârile Arsenal Football Club, punctul 54, precum și L’Oréal și alții, punctul 60).

Utilizarea unui semn identic cu marca, în sensul menționat anterior, are loc în cadrul comerțului în măsura în care această utilizare are loc în contextul unei activități comerciale ce vizează un avantaj economic, iar nu în domeniul privat (Hotărârea din 12 noiembrie 2002, Arsenal Football Club, C-206/01, punctul 40, și Hotărârea Céline, citată anterior, punctul 17, precum și Ordonanța UDV North America, punctul 44), iar "contextul activității comerciale" este dependent de punerea pe piață a respectivului produs.

Acțiunile enumerate, și anume aplicarea semnului pe produse sau pe ambalajul acestora, oferirea spre vânzare a produselor sau a serviciilor sub semnul respectiv, importul sau exportul de produse sub semnul respectiv și utilizarea semnului în documentele de afaceri și în publicitate, constituie utilizări pentru produse sau servicii (a se vedea Hotărârile Arsenal Football Club, punctul 41, și Adam Opel, punctul 20).

Ca atare, premisa dispunerii interdicției de efectuare a oricărui act de comerț, inclusiv a finalizării operațiunilor de vămuire a pompelor de apa reținute conform Deciziei nr. 9569/D101-2015/13.07.2015 de către Biroul Vamal Constanta Sud care poartă mărcile în cauză este aceea ca această utilizare ("actul de comerț"), alături de celelalte condiții menționate anterior, să fie susceptibilă să aducă atingere uneia dintre funcțiile mărcii, raportat la situația de fapt care se regăsește în cererea de chemare în judecată.

Or, atâta timp cât prin cererea de chemare în judecată nu s-a solicitat în mod expres interzicerea reexportului sau a înapoierii bunurilor în China, nu s-a verificat nici dacă acest tip de utilizare a mărcii, care potrivit susținerilor recurentei constituie o repunere în situația anterioară ca urmare a rezoluțiunii contractului, întrunește condițiile pentru a se considera că este susceptibilă să aducă atingere vreuneia dintre funcțiile mărcii, dacă reprezintă o utilizare pentru produse sau servicii și dacă are loc în contextul unei activități comerciale (punerea pe piață/punerea în liberă circulație) ce vizează un avantaj economic, iar nu în domeniul privat.

Mai este de reținut că instanța de apel nu a negat faptul că noțiunea de export este diferită de noțiunea de reexport sau de înapoiere/retrimitere a bunurilor care nu pot fi considerate importate în Uniunea Europeană, considerând că această analiză este nerelevantă, astfel că nu se impune verificarea susținerilor din recurs legate de acest aspect.

În consecință, acest prim argument al instanței nu întrunește condițiile legale pentru a fi reținut în sprijinul soluției din dispozitiv.

În ceea ce privește al doilea argument prin care s-a susținut nerelevanța, raportat la cererea de lămurire formulată, a trimiterii din dispozitivul deciziei nr. 884 A din 16.11.2016 la teritoriul Uniunii Europene, sunt de reținut următoarele.

Interdicțiile au fost dispuse ca urmare a faptului că instanța de apel a constatat, în principal, faptul că s-a încercat punerea pe piața UE a unor produse purtând mărcile invocate de către reclamantă, fabricate într-un stat terț, fără a exista acordul reclamantei pentru a fi introduse pe piața UE.

Faptul că titularul mărcilor impusese prin contract să fie aplicată și o altă marcă pe produsele în care erau încorporate motoarele care purtau mărcile reclamantei - condiție care nu ar fi fost îndeplinită, dar care oricum putea fi remediată cu ușurință - este nerelevant, atâta timp cât, chiar dacă ar fi fost îndeplinită, nu se putea trece peste faptul că reclamanta nu își dăduse acordul pentru ca respectivele produse să fie comercializate în Uniunea Europeană, întrucât a considerat că acestea nu întrunesc cerințele legale specifice pentru a fi comercializate pe această piață.

De altfel, această premisă este reținută și în considerentele încheierii atacate, astfel: "fapta de încălcare imputată în cauză a fost aceea de import paralel, adică de introducere sau încercare de introducere în Uniunea Europeană a unor mărfuri pe care titularul mărcii nu le-a pus în circulație pe acest teritoriu și cu privire la care nu si-a dat acordul de a fi introduse pe acest teritoriu."

Or, în jurisprudența instanțelor UE s-a reținut că titularul unei mărci se poate opune primei introduceri pe piață în Spațiul Economic European, fără consimțământul său, a unor produse originale care poartă această marcă (ORDONANȚA 28 octombrie 2010, cauza C-449/09, Canon Kabushiki Kaisha vs. IPN Bulgaria OOD) prin invocarea prevederilor referitoare la drepturile conferite de marcă. În cadrul acestei hotărâri s-au mai reținut următoarele:

"23 În hotărâri ulterioare, Curtea a precizat că, având în vedere Hotărârea Silhouette International Schmied, citată anterior, efectul Directivei 89/104 este de a limita epuizarea dreptului conferit titularului mărcii numai la cazurile în care produsele au fost introduse pe piață în SEE și de a permite astfel acestui titular să controleze prima introducere pe piață în SEE a produselor care poartă marca sa (Hotărârea din 20 noiembrie 2001, Zino Davidoff și Levi Strauss, C-414/99-C-416/99, Rec., p. I-8691, punctul 33, Hotărârea din 8 aprilie 2003, Van Doren + Q, C-244/00, Rec., p. I-3051, punctul 26, precum și Hotărârea din 30 noiembrie 2004, Peak Holding, C-16/03, Rec., p. I-11313, punctul 36).

24 Rezultă că, în cazul în care produsele care poartă o marcă nu au fost introduse anterior pe piață în SEE de titularul acestei mărci sau cu consimțământul său, articolul 5 din Directiva 89/104 conferă titularului menționat un drept exclusiv care îi permite să interzică oricărui terț, între altele, să importe produsele în cauză, să le ofere spre vânzare, să le introducă pe piață sau să le dețină în aceste scopuri (a se vedea Hotărârea Peak Holding, citată anterior, punctul 34).

25 Din ansamblul acestei jurisprudențe rezultă că, în ipoteza în care instanța de trimitere ar stabili, în urma verificării situației de fapt vizate la punctul 20 din prezenta ordonanță, că IPN Bulgaria se pregătește să introducă pe piață în SEE produsele în discuție în cauza principală sau să ofere spre vânzare ori să vândă aceste produse unui alt operator care, cu siguranță, le va introduce pe piață în SEE, concluzie din care ar rezulta, având în vedere elementele de fapt necontestate din acțiunea principală, că ar fi vorba despre o primă introducere pe piață în SEE a unor produse originale fără consimțământul titularului mărcii, ar trebui să se aplice jurisprudența potrivit căreia titularul menționat se poate opune respectivei introduceri pe piață."

Ca atare, finalitatea demersurilor titularului dreptului în acest caz este împiedicarea introducerii pe piața UE a produselor originale care ar fi încălcat dreptul titularului de a controla prima introducere pe piață în UE a produselor care poată marca sa, iar măsurile dispuse pentru prevenirea încălcării trebuie să fie proporționale astfel încât să nu limiteze libertatea comerțului.

Acest drept este justificat printre altele de îndeplinirea funcției mărcii de garantare a calității produselor, având în vedere că pe anumite piețe sunt impuse standarde mai înalte de calitate pentru ca produsele să poată fi comercializate, cum sunt în speță cerințele legale cu privire la emisii, nivel de zgomot, etc.

Astfel, măsurile care fost dispuse în temeiul art. 36 alin. (3) din Legea nr. 84/1998 și ale art. 9 alin. (2) din Regulamentul (CE) nr. 207/2009 privind marca comunitară sunt destinate să preîntâmpine încălcarea dreptului titularului mărcii de a controla prima introducere pe piață în SEE a produselor care poartă marca sa.

Ca atare, atâta timp cât prin cererea de chemare în judecată nu s-a solicitat în mod expres interzicerea reexportului sau a înapoierii bunurilor în China, nu s-a verificat nici dacă acest tip de utilizare a mărcii, care potrivit susținerilor recurentei constituie o repunere în situația anterioară ca urmare a rezoluțiunii contractului, este de natură să ducă la încălcarea dreptului titularului mărcii de a controla prima introducere pe piață în SEE a produselor care poartă marca sa.

Or, acest drept este încălcat doar dacă aceste acțiuni sunt direcționate în sensul punerii în vânzare a unor mărfuri pe teritoriul UE.

În consecință, în mod nelegal, instanța de apel, când a soluționat cererea de lămurire a dispozitivului, a considerat nerelevante, raportat la obiectul litigiului, aceste argumente ale pârâtei.

Ținând cont că acestea sunt singurele considerente avute în vedere la soluționarea cererii de lămurire a dispozitivului, considerente în cadrul cărora, pe de o parte, instanța de apel nu a interpretat în mod legal limitele interdicției de efectuare a oricărui act de comerț cu produsele în cauză raportat la cauza cererii de chemare în judecată, iar pe de altă parte, a înlăturat în mod nelegal ca nerelevantă soluționării cererii condiția referitoare la limitele teritoriale ale dreptului reclamantului de a controla prima introducere pe piață în UE a produselor care poată marca sa, se impunea admiterea recursului și trimiterea cauzei spre rejudecare, fiind fondate motivele de recurs întemeiate pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 referitoare la greșita interpretare a art. 443 C. proc. civ. și pct. 8 C. proc. civ.