ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 772/2013

Prin cererea

înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă,

sub nr. 5005/1/2012, la data de 12 iulie 2012, contestatorul P.F. a formulat

contestație în anulare împotriva Deciziei civile nr. 4891 din 27 iunie 2012

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă.

În motivarea

contestației în anulare, întemeiată pe dispozițiile art. 318 C. proc. civ.,

contestatorul a susținut următoarele:

control judiciar nu a pus în discuție și nu a motivat utilitatea administrării

în cauză a probei cu expertiză tehnică, din care să rezulte costurile totale

ale investiției efectuate, întrucât după parcurgerea a două grade de

jurisdicție, nu s-a stabilit care a fost valoarea totală a costurilor efectuate

pentru edificarea a patru imobile.

nu a avut în vedere motivul de nelegalitate prin care a arătat că din

raporturile de expertiză depuse la dosar rezultă faptul că se poate stabili

valoarea construcțiilor efectuate în regie proprie.

nu a avut în vedere nici motivele de nelegalitate invocate din perspectiva

rapoartelor de expertiză tehnică având ca obiect evaluarea acelorași imobile.

Înalta Curte, la

termenul din 18 februarie 2013, a pus în discuția părților excepția

inadmisibilității contestației în anulare, pe care o va analiza cu prioritate,

față de dispozițiile art. 137 C. proc. civ. și pe care o va admite, pentru

considerentele care succed:

Contestația în

anulare, al cărei regim juridic este reglementat de dispozițiile art. 317-318

C. proc. civ., este o cale extraordinară de atac, admisibilă doar în condițiile

restrictive prevăzute de aceste dispoziții legale.

În conformitate cu

dispozițiile art. 318 C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs pot fi

atacate cu contestație în anulare, atunci când dezlegarea dată este rezultatul

unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l

numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de

recurs.

În speță, prin

Decizia nr. 4891 din 27 iunie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

I civilă, a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul P.F.

Instanța de recurs a

reținut în motivarea soluției sale că, în lipsa unor înscrisuri care să

stabilească cuantumul cheltuielilor suportate de reclamant cu edificarea

lucrărilor din care a pretins echivalentul a 1/2, pretenția sa nu poate fi

primită, iar completarea probatoriul cauzei cu prezumții deduse din

împrejurările cauzei, nu este de natură a atrage nelegalitatea dispozițiilor

instanțelor fondului. Doar în măsura în care acestea ar fi fost unicele

considerente ce ar fi stat la baza hotărârii pronunțate, nesusținute și

necompletate probator, hotărârea pronunțată în atare condiții ar fi fost

susceptibilă a atrage controlul de legalitate prin intermediul căii de atac

deduse judecății.

Totodată, s-a reținut

că neadministrarea unei probe considerate de parte ca având aptitudinea

prevăzută de art. 167 C. proc. civ. nu mai constituie, în actuala structură a

recursului, după modificarea prin O.U.G. nr. 138/2000, respectiv Legea nr.

219/2005, o critică ce poate fi invocată în recurs, dispozițiile art. 304 pct.

10 C. proc. civ. ce o reglementau, fiind abrogate prin actele normative

menționate.

Se constată așadar că

susținerile formulate prin contestația în anulare au fost invocate în căile de

atac ordinare și examinate de instanță.

Contestația în

anulare se înfățișează ca o cale de atac extraordinară de retractare, iar

dispozițiile legale ale art. 318 C. proc. civ., invocate de contestator, au un

câmp limitat de aplicație, astfel că ele trebuie interpretate, în toate

cazurile, în mod restrictiv, pentru a nu deschide în ultima instanță calea unui

veritabil recurs. Această cale de atac nu poate fi exercitată pentru remedierea

unor greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a

unor dispoziții legale de drept substanțial sau procedural.

Fiind o cale de

retractare și nu de cenzură judiciară, contestația în anulare nu poate fi

exercitată pentru alte motive decât cele prevăzute de lege, fiind inadmisibilă

repunerea în discuție a unor probleme de fond ce au fost soluționate de

instanță și care s-a pronunțat asupra motivelor de casare invocate de parte.

În speță, instanța de

recurs a răspuns criticilor formulate de recurent, ea neavând obligația de a

analiza fiecare argument cuprins în motivele de recurs, ci de a analiza fiecare

motiv de nelegalitate, obligație pe care, instanța și-a îndeplinit-o.

Nu se poate reține

astfel că instanța ar fi omis să se pronunțe asupra vreunui motiv de recurs, în

realitate contestatorul fiind nemulțumit de modul în care instanța de recurs a

răspuns acestor motive.

Or, instanța sesizată

cu contestația în anulare nu este îndreptățită să verifice corectitudinea

argumentelor cu care anumite motive de recurs au fost respinse și, în funcție

de rezultatul acestei analize, să schimbe eventual hotărârea pronunțată în

cauză, așa cum solicită contestatorul.

Câtă vreme toate

motivele de recurs au fost respinse argumentat de către instanța de recurs, în

speță nu sunt întrunite condițiile contestației în anulare speciale, astfel că,

față de considerentele prezentate, Înalta Curte constată că nu sunt întrunite

cerințele prevăzute de art. 318 C.proc. civ.

Solicitările

contestatorului nu pot fi încadrate nici în dispozițiile art. 317 C. proc.

civ., care pot fi invocate atunci când procedura de citare pentru ziua când s-a

judecat pricina nu a fost legal îndeplinită și când hotărârea a fost dată cu

încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență.

Întrucât criticile

formulate de contestator vizează fondul cauzei, respectiv greșita apreciere a

probelor și aplicare a legii, se constată că aspectele invocate nu pot

constitui motive ale contestației în anulare pe temeiul cărora să fie

retractată hotărârea.

Ca atare, întrucât

calea de atac a fost exercitată în afara ipotezelor strict reglementate prin

dispozițiile art. 317, 318 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca

inadmisibilă, contestația în anulare.

În raport cu

dispozițiile art. 274 C. proc. civ., potrivit cărora, partea care cade în

pretenții va fi obligată să plătească cheltuieli de judecată, Înalta Curte va

obliga pe contestator să plătească intimaților suma de 2112 RON, cu titlu de

cheltuieli de judecată, dovedite cu chitanțele depuse la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul P.F. împotriva

Deciziei civile nr. 4891 din 27 iunie 2012 pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția I civilă, în Dosar nr. 4123/1/2011.

Obligă pe contestator

să plătească intimaților suma de 2112 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 18 februarie 2013.

Procesat de GGC - DG