ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 772/2013

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, sub nr. 5005/1/2012, la data de 12 iulie 2012, contestatorul P.F. a formulat contestație în anulare împotriva Deciziei civile nr. 4891 din 27 iunie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă. În motivarea contestației în anulare, întemeiată pe dispozițiile art. 318 C. proc. civ., contestatorul a susținut următoarele: 1. Instanța de control judiciar nu a pus în discuție și nu a motivat utilitatea administrării în cauză a probei cu expertiză tehnică, din care să rezulte costurile totale ale investiției efectuate, întrucât după parcurgerea a două grade de jurisdicție, nu s-a stabilit care a fost valoarea totală a costurilor efectuate pentru edificarea a patru imobile.

2. Instanța de recurs nu a avut în vedere motivul de nelegalitate prin care a arătat că din raporturile de expertiză depuse la dosar rezultă faptul că se poate stabili valoarea construcțiilor efectuate în regie proprie. 3. Totodată, instanța nu a avut în vedere nici motivele de nelegalitate invocate din perspectiva rapoartelor de expertiză tehnică având ca obiect evaluarea acelorași imobile. Înalta Curte, la termenul din 18 februarie 2013, a pus în discuția părților excepția inadmisibilității contestației în anulare, pe care o va analiza cu prioritate, față de dispozițiile art. 137 C. proc. civ. și pe care o va admite, pentru considerentele care succed: Contestația în anulare, al cărei regim juridic este reglementat de dispozițiile art. 317-318 C. proc.

civ., este o cale extraordinară de atac, admisibilă doar în condițiile restrictive prevăzute de aceste dispoziții legale. În conformitate cu dispozițiile art. 318 C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare, atunci când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de recurs. În speță, prin Decizia nr. 4891 din 27 iunie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul P.F.

Instanța de recurs a reținut în motivarea soluției sale că, în lipsa unor înscrisuri care să stabilească cuantumul cheltuielilor suportate de reclamant cu edificarea lucrărilor din care a pretins echivalentul a 1/2, pretenția sa nu poate fi primită, iar completarea probatoriul cauzei cu prezumții deduse din împrejurările cauzei, nu este de natură a atrage nelegalitatea dispozițiilor instanțelor fondului. Doar în măsura în care acestea ar fi fost unicele considerente ce ar fi stat la baza hotărârii pronunțate, nesusținute și necompletate probator, hotărârea pronunțată în atare condiții ar fi fost susceptibilă a atrage controlul de legalitate prin intermediul căii de atac deduse judecății. Totodată, s-a reținut că neadministrarea unei probe considerate de parte ca având aptitudinea prevăzută de art. 167 C. proc.

civ. nu mai constituie, în actuala structură a recursului, după modificarea prin O.U.G. nr. 138/2000, respectiv Legea nr. 219/2005, o critică ce poate fi invocată în recurs, dispozițiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ. ce o reglementau, fiind abrogate prin actele normative menționate. Se constată așadar că susținerile formulate prin contestația în anulare au fost invocate în căile de atac ordinare și examinate de instanță. Contestația în anulare se înfățișează ca o cale de atac extraordinară de retractare, iar dispozițiile legale ale art. 318 C. proc. civ., invocate de contestator, au un câmp limitat de aplicație, astfel că ele trebuie interpretate, în toate cazurile, în mod restrictiv, pentru a nu deschide în ultima instanță calea unui veritabil recurs.

Această cale de atac nu poate fi exercitată pentru remedierea unor greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a unor dispoziții legale de drept substanțial sau procedural. Fiind o cale de retractare și nu de cenzură judiciară, contestația în anulare nu poate fi exercitată pentru alte motive decât cele prevăzute de lege, fiind inadmisibilă repunerea în discuție a unor probleme de fond ce au fost soluționate de instanță și care s-a pronunțat asupra motivelor de casare invocate de parte. În speță, instanța de recurs a răspuns criticilor formulate de recurent, ea neavând obligația de a analiza fiecare argument cuprins în motivele de recurs, ci de a analiza fiecare motiv de nelegalitate, obligație pe care, instanța și-a îndeplinit-o.

Nu se poate reține astfel că instanța ar fi omis să se pronunțe asupra vreunui motiv de recurs, în realitate contestatorul fiind nemulțumit de modul în care instanța de recurs a răspuns acestor motive. Or, instanța sesizată cu contestația în anulare nu este îndreptățită să verifice corectitudinea argumentelor cu care anumite motive de recurs au fost respinse și, în funcție de rezultatul acestei analize, să schimbe eventual hotărârea pronunțată în cauză, așa cum solicită contestatorul. Câtă vreme toate motivele de recurs au fost respinse argumentat de către instanța de recurs, în speță nu sunt întrunite condițiile contestației în anulare speciale, astfel că, față de considerentele prezentate, Înalta Curte constată că nu sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 318 C.proc.

civ. Solicitările contestatorului nu pot fi încadrate nici în dispozițiile art. 317 C. proc. civ., care pot fi invocate atunci când procedura de citare pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost legal îndeplinită și când hotărârea a fost dată cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență. Întrucât criticile formulate de contestator vizează fondul cauzei, respectiv greșita apreciere a probelor și aplicare a legii, se constată că aspectele invocate nu pot constitui motive ale contestației în anulare pe temeiul cărora să fie retractată hotărârea. Ca atare, întrucât calea de atac a fost exercitată în afara ipotezelor strict reglementate prin dispozițiile art. 317, 318 C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare. În raport cu dispozițiile art. 274 C. proc. civ., potrivit cărora, partea care cade în pretenții va fi obligată să plătească cheltuieli de judecată, Înalta Curte va obliga pe contestator să plătească intimaților suma de 2112 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, dovedite cu chitanțele depuse la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul P.F. împotriva Deciziei civile nr. 4891 din 27 iunie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în Dosar nr. 4123/1/2011. Obligă pe contestator să plătească intimaților suma de 2112 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 februarie 2013. Procesat de GGC - DG