ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4891/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4891/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei civile

de față, constată următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul

Tribunalului Arad la data de 02 decembrie 2009, reclamantul P.F. a chemat în

judecată pe pârâții M.C. și M.D., solicitând instanței obligarea acestora la

plata sumei de 541.995,5 RON cu titlu de creanță, reprezentând diferența de

contribuție la edificarea construcțiilor situate în municipiul Arad, Calea D.

pe terenurile înscrise în CF nr. qqq Arad, CF nr. yyy Arad, CF nr. xxx Arad, CF

nr. vvv Arad, asupra cărora pârâții au calitate de coproprietari în cotă de

1/2, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a susținut că, împreună cu pârâții au fost coproprietari

asupra imobilelor descrise mai sus în cote părți egale de 1/2, și, în această

situație au decis, de comun acord, edificarea unui număr de patru case pe

terenurile înscrise în CF-urile antemenționate, sens în care s-au emis

autorizațiile de construire nr. a, b, c, d din 23 octombrie 2007, s-au demarat

lucrările de construire, s-au achiziționat materialele incorporate și s-a

realizat remunerarea persoanelor care s-au ocupat de ridicarea construcțiilor.

Reclamantul a apreciat că totalul cheltuielilor angajate până în prezent s-a

ridicat la suma totală de 460.000 euro, pârâții în calitate de coproprietari

urmând a suporta jumătate din această sumă, respectiv 230.000 euro. Pe de altă

parte, reclamantul a mai învederat că, din această sumă, pârâții au înțeles

să-i achite 85.000 euro, în cursul anului 2008, rămânând o diferență de achitat

de 145.000 euro, sumă neachitată de pârâți deși construcțiile au fost

finalizate prin contribuția sa majoritară. A precizat că, în ceea ce privește

modul de calcul, la stabilirea sumei de 525.001,5 RON a avut în vedere cursul

valutar al BNR pentru data de 14 noiembrie 2008, cotația fiind stabilită la

3,7379 RON pentru 1 euro. A învederat instanței de judecată că, pentru

rezolvarea pe cale amiabilă a situației intervenite, la data de 05 septembrie

2008, a formulat prin intermediul BEJ H.V., notificarea nr. 384/2008, însă

pârâtul nu a înțeles să achite suma de 145.000 euro.

Reclamantul nu și-a

întemeiat inițial în drept acțiunea pe vreo dispoziție legală, ci a invocat

principiul îmbogățirii fără justă cauză, ca izvor de obligații, întrucât prin

investițiile efectuate a avut loc o mărire a patrimoniului pârâților M.C. și

M.D. prin micșorarea corelativă a patrimoniului său, fără a exista o cauză

justă sau un temei juridic, în urma investițiilor efectuate născându-se un

raport obligațional în conținutul căruia se află obligația celui ce și-a sporit

patrimoniul - în speță soții M. - de a restitui celui sărăcit valoarea cu care

acesta s-a îmbogățit.

În acest sens,

reclamantul a depus o expertiză tehnică extrajudiciară având ca obiective

stabilirea valorii tehnice a patru locuințe familiale tip vilă P+M construite

în Arad, str. D. conform proiect nr. 30/2007 și că în urma efectuării

expertizei s-a stabilit că valoarea a patru locuințe familiale tip vilă P+M

construite în Arad, str. D. conform proiect nr. 30/2007 este de 471,800 euro

(curs 1 euro = 3,65 RON), apreciind că valoarea tehnică a celor patru edificate

va conduce la stabilirea cuantumului cheltuielilor pe care le-a impus ridicarea

lor și care trebuie suportate pe jumătate de către el iar cealaltă jumătate de

către pârâți.

Prin precizarea

cererii de chemare în judecată, reclamantul a apreciat că părțile se află în

prezența unei acțiuni în răspundere civilă contractuală și care își găsește

fundamentul legal în dispozițiile art. 969, art. 970, art. 1073, art. 1082, și

art. 1088 C. civ. Au precizat că între părți s-a încheiat la data de 08 mai

2007 un negotium materializat într-un instrumentum intitulat "Contract

Asociere" având ca obiect, executarea a patru imobile tip duplex care vor

fi amplasate pe str. D., unde ambele părți vor fi proprietari 50% și 50%, toate

cheltuielile fiind suportate în mod egal de ambele părți. Reclamantul a

apreciat că se află în prezența unui contract sinalagmatic, cu titlu oneros,

comutativ, cu executare succesivă în timp și intuitu personae. A apreciat că

obligațiile părților nu au fost respectate de către pârât acesta contribuind cu

doar 85.000 euro, când investiția totală s-a ridicat la suma totală de 460.000

euro, rămânându-i să le achite diferența de 145.000 euro. Din înscrisurile

depuse la dosarul cauzei de către reprezentantul pârâtului rezultă că acesta a

contribuit pecuniar la edificarea celor patru imobile cu 50.000 euro și 61.196

RON.

A invocat disp. art.

973 C. civ. și a arătat că prețul în cadrul unui contract de vânzare-cumpărare

stă la libera disponibilitate a părților, vânzătorul fiind mânat atât de un

scop imediat, dar și de un scop mediat și a apreciat că, în speță sunt

întrunite cumulativ condițiile pentru atragerea răspunderii civile contractuale

al pârâților: fapta ilicită, existența unui prejudiciu, legătura de cauzalitate

dintre fapta ilicită și prejudiciu, vinovăția debitorului precum și condițiile

nașterii dreptului la daune interese, anume punerea în întârziere a debitorului

și inexistența unei clauze de neresponsabilitate.

Prin Sentința civilă

nr. 530 din 14 iulie 2010 pronunțată în dosarul sus-menționat, Tribunalul Arad

a respins, ca nefondată, cererea formulată de reclamantul P.F. împotriva

pârâților M.C. și M.D., având ca obiect pretenții bănești.

Pentru a hotărî

astfel, tribunalul a reținut că la data de 8 mai 2007, între reclamantul P.F.

și pârâtul M.C. s-a încheiat un contract de asociere pentru executarea a 4

imobile tip duplex, ce urmau să fie amplasate în Arad, str. D., părțile urmând

a fi proprietari în proporție de 50% fiecare, iar cheltuielile urmând a fi

suportate de ambele părți în mod egal. Convenția a fost constatată printr-un

înscris sub semnătură privată semnat de ambele părți, prin care s-a mai

consemnat că reclamantul P.F. a achiziționat deja din contribuție proprie 324

mc de cărămidă poroterm cu suma de 74.520 RON, pârâtul M.C. achitând acestuia

suma de 16.600 de RON (4.300 euro, la cursul indicat de reclamant în cererea de

chemare în judecată), restul urmând a fi plătit în perioada următoare.

Prin contractul de

vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2618/2007, M.C. și soția M.D. în cota de

1/2 și reclamantul P.F. în cota de 1/2, au cumpărat imobilele situate în Arad,

str. D. constând în teren intravilan în suprafață de 1159 mp și teren

intravilan în suprafața de 248 mp de la vânzătoarea T.C., nepoata pârâților, cu

prețul de 140.000 euro, din care s-a achitat la data semnării contractului

70.000 euro urmând ca diferența de 70.000 euro să se achite până la data de 07

iunie 2008. Ulterior, prin actul de dezmembrare autentificat sub nr. 4308/31

august 2007 s-au format cinci parcele cu nr. cadastral mmm în suprafața de 267

mp, cu nr. cadastral nnn în suprafață de 346 mp, cu nr. cadastral bbb în

suprafață de 303 mp, cu nr. cadastral ccc în suprafață de 270 mp, cu nr.

cadastral jjj în suprafață de 205 mp.

Părțile au mai

încheiat un înscris constatator al contractului lor de asociere, intitulat tot

"Contract de asociere", la data de 28 iunie 2007, cu aceleași clauze,

în care se mai prevede că reclamantul P.F. se obligă să achiziționeze 229 mc

cărămidă cu 47.872 RON până la 14 august 2007, urmând a prezenta factura și

chitanța și urmând a o depozita în Arad, str. D. Din conținutul aceluiași

înscris rezultă că pârâtul M.C. a plătit suma de 23.936 RON reclamantului P.F.,

reprezentând jumătate din costul acestei cantități de cărămidă (6.400 euro,

luând în considerare cursul indicat de reclamant 1 euro = 3,73 RON).

Tot prin contractul

de asociere, părțile au convenit ca executarea lucrărilor să constituie sarcina

reclamantului P.F. care este constructor de profesie și avea la momentul

respectiv mai multe societăți comerciale având ca obiect activități de

construcție, precum și lucrări contractate în mai multe zone.

Ridicarea celor patru

vile, de tip parter + mansardă, a început în primăvara anului 2008. Plata altor

sume de bani între părți, pe parcursul derulării contractului de asociere a

fost constatată prin scripte sub semnătură privată, după cum urmează:

- la data de 7

aprilie 2008, reclamantul a încasat suma de 20.000 de euro de la pârâtul M., în

contul lucrărilor;

- la data de 14 mai

2008, s-a consemnat că reclamantul P.F. a încasat de la pârâtul M.C. suma 5.000

euro, în contul lucrărilor;

- la data de 28 mai

2008, s-a consemnat în scris că reclamantul P.F. a încasat de la pârât suma de

10.000 euro în contul lucrărilor;

- la data de 15 iulie

2008, reclamantul a încasat de la pârât suma de 15.000 euro de la pârât, pentru

aceleași lucrări;

- la data de 11

august 2008, reclamantul a încasat în contul lucrărilor de la pârât suma de

10.000 euro;

- la data de 25

august 2008, pârâtul a achitat reclamantului suma de 20.000 de euro, în contul

acelorași lucrări, în cuprinsul aceluiași înscris consemnându-se și mențiunea

că, până la vânzarea lor (a celor patru imobile), suma de 20.000 de euro fiind

ultima sumă.

După acest moment,

între părți au intervenit neînțelegeri în derularea contractului de asociere,

pârâții nefiind de acord să mai investească vreo sumă de bani, mai ales că, așa

cum rezultă și din procesul-verbal de cercetare la fața locului, calitatea

lucrărilor efectuate a fost destul de precară, manopera la unele finisaje fiind

rudimentară și în unele locuri necesitând refacerea lucrărilor. Cu ocazia

cercetării la fața locului s-a putut constata stadiul neterminat al lucrărilor

la cele patru case, ultima dintre ele aflându-se în stadiul de dinaintea

începerii finisajelor interioare. Cu aceeași ocazie s-a constatat că, în urma

ploilor, se realizau acumulări de apă pe toate terasele executate, unele

materiale utilizate erau improprii și nepotrivit în fața acțiunilor

intemperiilor, niciunul din imobile nefiind în stare de folosință și necesitând

încă investiții. Calitatea lucrărilor, parte din ele deteriorate și datorită

lipsei de întreținere și abandonării lor într-un stadiu intermediar, se pot

constata și din fotografiile depuse la dosar.

În lipsa acordului

pârâtului M.C. de a mai contribui cu sume de bani pentru continuarea derulării

contractului, reclamantul P.F. a sistat lucrările la cele patru imobile care au

rămas și astăzi în stadiul în care ajunseseră în toamna anului 2008.

Din totalizarea

sumelor rezultate din înscrisurile depuse la dosar, rezultă că pârâtul M.C. a

achitat reclamantului 85.000 de euro în moneda europeană și 10.700 euro în

moneda noastră națională, respectiv un cuantum total de 95.700 euro, la cursul

indicat de reclamant în acțiune de 1 euro = 3,73 RON.

Pârâtul M.C. a

invocat și plata unei sume de 20.660 de lei la data de 28 mai 2007, însă pentru

această operațiune nu există la dosar vreun înscris probator, astfel că această

apărare nu va fi luată în considerare de către instanță întrucât nu este

fondată.

Ulterior deteriorării

relațiilor dintre părțile contractante și sistării lucrărilor, reclamantul P.F.

a înstrăinat cota sa parte de 1/2 din investiție, după cum urmează:

- cota de 1/2 părți

din imobilul de sub nr. cadastral ccc a fost înstrăinată cumpărătorului P.I. în

schimbul prețului de 25.000 euro, la 24 septembrie 2008;

- cota de 1/2 părți

din imobilul de sub nr. cadastral nnn a fost înstrăinată cumpărătorilor R.G. și

R.L. contra unui preț de 27.000 euro la data de 17 octombrie 2008;

- cota de 1/2 părți

din imobilul de sub nr. cadastral jjj a fost înstrăinată de reclamant

cumpărătorilor R.G. și R.L. și respectiv P.I. contra unui preț de 10.500 euro

la 22 decembrie 2008.

În ce privește

caracterul real al acestor prețuri declarate în cuprinsul contractelor de vânzare-cumpărare,

acesta a fost confirmat de reclamant prin răspunsul de la interogator de la

întrebarea cu nr. 21.

S-a constatat că,

prin vânzarea cotei sale părți de proprietate din trei dintre cele 4 vile

edificate, în stadiul în care au fost aduse până la sistarea lucrărilor,

reclamantul a încasat suma totală de 62.500 RON.

În același timp,

reclamantul a susținut că ar fi contribuit la ridicarea celor 4 imobile cu suma

totală de 460.000 de euro, din care pârâții i-ar fi achitat numai 85.000 de

euro rămânând un rest de 145.000 de euro. Cu alte cuvinte, reclamantul pretinde

că ar fi investit personal o sumă totală de 375.000 de euro, pentru ca ulterior

să procedeze la vânzarea a 3/4 din partea sa de proprietate dobândită prin

derularea afacerii, cu suma de 62.500 euro. Această susținere a reclamantului

nu poate fi, în mod rezonabil credibilă, în lipsa oricăror probe elocvente

privind avansarea acestor sume de bani.

Proba cu expertiza

tehnică în construcții propusă de reclamant a fost apreciată de către tribunal

ca nerelevantă în cauză, în condițiile în care părțile s-au înțeles să

contribuie cu câte 1/2 fiecare din cuantumul cheltuielilor pe care le implica

afacerea, iar nu prin raportare la contribuția de 1/2 din valoare tehnică a

noilor edificate. Valoare tehnică stabilită de către un expert, reprezintă o

valoare estimată, în raport de constatările făcute empiric, de normativele în

vigoare și de prețurile obișnuite practicate, însă părțile s-au înțeles să

contribuie la valoarea cheltuielilor efectiv avansate, luând în considerare și

avantajele de ordin patrimonial pe care le prefigurau din cel puțin două

împrejurări:

- cele 4 case ce

urmau a fi construite erau în apropiere, astfel că toate costurile privind

ridicarea acestora erau sensibil diminuate;

- cele 4 case ce

urmau a fi construite în regie proprie, aveau același antreprenor, care era

tocmai reclamantul, constructor de profesie, iar acest aspect constituia de

asemenea o element esențial în acordul părților, de natură a conduce la

diminuarea la maxim a cheltuielilor ce urmau a fi avansate.

În condițiile acestor

premise, estimările pe care le-ar putea face un expert tehnic, în temeiul

cataloagelor și a normativelor în vigoare, nu sunt de natură a se apropia de

realitatea rezultatului derulării afacerii părților, o dovadă în acest sens

fiind expertizele deja efectuate pentru fiecare imobil în parte și depuse la

dosar, care estimează și apreciază valoarea tehnică a uneia dintre vile la o

sumă dublă față de valoarea încasată de reclamant prin vânzarea a 3 jumătăți de

casă.

Așa fiind, tribunalul

a apreciat că rezolvarea cauzei impune plecarea de la premisa că această

convenție, care potrivit art. 969 C. civ., are putere de lege între părți, a

fost de a contribui în cote egale la cheltuielile efective pe care le implica

ridicarea celor patru vile, luând în considerare priceperea reclamantului de a

reduce cuantumul acestor cheltuieli la maximul posibil.

În raport de această

premisă, tribunalul a constatat că, din probele administrate în cauză, rezultă

următoarele aspecte a căror veridicitate nu numai că nu a fost contestată de

părțile contractante, ci a fost și chiar confirmată de către acestea:

- pârâții au achitat

reclamantului suma de 95.700 euro, pentru realizarea lucrărilor, reprezentând

contribuția lor la ridicarea celor 4 case;

- reclamantul a

vândut cota sa parte de 1/2 părți din 3 dintre cele 4 case, în stadiul în care

au ajuns cu finisajele cu suma de 62.500 euro, în toamna anului 2008, imediat

după intervenirea neînțelegerilor dintre părțile contractante și sistarea

lucrărilor;

- la data de 25

august 2008 părțile au consimțit că suma de 25.000 euro plătită de pârâtul M.C.

reclamantului P.F., reprezintă ultima sumă datorată cu titlu de contribuție

până la vânzarea caselor, acest aspect fiind consemnat în înscrisul sub

semnătură privată depus la dosar.

În legătură cu acest

ultim aspect, reclamantul a arătat la interogator că înțelegerea dintre părți

ar fi fost aceea că, restul de bani ce ar fi trebuit să fie plătiți de pârâți

cu titlu de contribuție la ridicarea caselor, ar fi urmat să-i fie achitați

după vânzarea primei case. Această afirmație, peste cuprinsul înscrisului, nu

poate fi reținută de instanță în lipsă de alte probe. În plus, dată fiind

interdicția de a proba cu martori peste ceea ce cuprinde înscrisul, prevăzută

de art. 1191 alin. (2) C. civ., coroborată cu art. 1203 C. civ., instanței nu

îi este îngăduit nici să tragă prezumții simple că realitatea ar fi altfel

decât cea consemnată în înscrisul semnat la 25 august 2008.

Mai mult, în

sprijinul poziției procesuale a pârâtului pledează și prețul cu care

reclamantul a vândut cota sa parte din 3 case. Chiar dacă reclamantul susține

că a înstrăinat în pierdere această cotă parte a sa, este lipsit de

rezonabilitate a crede că reclamantul a vândut cota sa parte sub nivelul

investiției efectiv realizată, adică ar fi vândut cota sa parte cu prețul

reprezentând o treime din valoarea reală a investiției.

Tribunalul a

constatat, pe de altă parte, că la prețul cu care reclamantul a vândut cota de

1/2 din cele trei imobile, dacă s-ar adăuga un preț similar pentru cota de 1/2

din cea de-a patra casă, s-ar ajunge la o sumă echivalentă și aproximativ egală

cu cea pe care pârâtul M.C. a achitat-o reclamantului cu titlu de contribuție

de 50% pentru lucrările efectuate la cele 4 imobile.

În raport de această

împrejurare se poate mai degrabă aprecia că reclamantul a vândut cota sa parte

în pierdere, în sensul recuperării prin prețul obținut doar a sumelor efectiv

investite, iar nu și a câștigului considerabil estimat la momentul încheierii

contractului de asociere. În aceste condiții, tribunalul a apreciat că cele

trei împrejurări de necontestat enumerate mai sus conduc la concluzia că:

- ambele părți au

contribuit în mod egal la ridicarea celor 4 case, cu sume care au ajuns înspre

cifra de 100.000 de euro de fiecare parte;

- în momentul în care

una din părți (pârâtul), nu a mai fost de acord să investească în plus,

cealaltă parte (reclamantul) a întrerupt la rândul ei imediat executarea

contractului, sistând orice lucrare și orice investiție.

Proba cea mai

elocventă în sensul îndeplinirii de către pârât a obligațiilor sale

contractuale o reprezintă înscrisul, întocmit în 25 august 2008 prin care

părțile convin că suma de 25.000 euro reprezintă ultima tranșă pe care pârâtul

trebuie să o plătească pentru investiți comună în stadiul în care ajunsese în

acel moment. O dovadă certă în același sens, este și împrejurarea că

reclamantul a încetat să mai continue lucrările în momentul în care pârâtul nu

a mai fost de acord să investească și alte sume, vânzând imediat afacerea prin

înstrăinarea cotei de 1/2 din cele 3 case.

O probă indirectă în

același sens o constituie împrejurarea că realizarea construcțiilor a început

în cursul primăverii anului 2008, pe tot parcursul lunilor aprilie - august

2008 pârâtul a plătit în mai multe tranșe reclamantului diverse sume de bani,

cu întocmirea unor înscrisuri probatorii ce relevă formalismul binevenit și

lăudabil al părților privind raporturile lor contractuale. În nicunul dintre

înscrisuri nu se consemnează faptul că reclamantul ar fi investit deja de trei

ori mai mult decât pârâtul, deoarece acestea sunt afirmațiile pe care

reclamantul le indică în cererea de chemare în judecată, având în vedere

pretențiile sale și obiectul cererii. Or, dacă este incontestabil faptul că, în

luna septembrie 2008, reclamantul a sistat orice lucrare, vânzând deja prima

cotă de 1/2 la sfârșitul acestei luni, s-ar presupune rezonabil că sumele

solicitate de reclamant ar fi fost investite până la acel moment. Or, date fiind

relațiile dintre părți, caracterizate prin formalism și încheierea de

înscrisuri, cu siguranță că o asemenea împrejurare, dacă ar fi fost reală, ar

fi fost la rândul ei consemnată într-un înscris semnat de părțile contractante.

În raport de această

împrejurare precum și de celelalte considerente expuse mai sus, tribunalul a

concluzionat că pretențiile reclamantului sunt nefondate, neexistând nicio

probă în dosar din care să rezulte că pârâtul i-ar mai fi datorat vreo sumă de

bani reclamantului pentru investiția comună, în stadiul în care aceasta a ajuns

la momentul septembrie 2008, astfel că a respins, ca nefondată, cererea

formulată de reclamantul P.F. în contradictoriu cu pârâții M.C. și M.D., având

ca obiect pretenții bănești.

Prin Decizia nr. 579

din 15 martie 2011, Curtea de Apel Timișoara a respins ca nefondat apelul

reclamantului, reținând următoarele:

Astfel, în raport de

probatoriul amplu administrat în cauză, ce a fost corect interpretat, prin

coroborare, tribunalul a reținut o stare de fapt conformă cu realitatea, la

care a aplicat în mod just dispozițiile legale incidente în cauză.

Astfel, convenția

părților a fost corect interpretată, în raport de conținutul său neechivoc, din

care rezultă cu claritate că pârâții s-au obligat, în baza acestui act de

asociere cu reclamantul, să suporte în mod egal cu acesta, cheltuielile

necesare pentru edificarea celor 4 imobile tip duplex din Arad, str. D. Nu

apare menționată obligația pârâților de a plăti reclamantului 50% din valoarea

de circulație sau valoarea tehnică a imobilelor, astfel că expertiza solicitată

de reclamant în dovedirea acestor valori nu apare a fi utilă cauzei, față

obligația asumată de părți.

Reclamantului îi

revenea obligația de a face dovada cu înscrisuri a sumelor de bani achitate pentru

achiziționarea materialelor necesare și a contravalorii manoperelor ocazionate

de edificarea imobilelor, în condițiile art. 1169 și 1191 și urm. C. civ.,

lucru pe care nu l-a făcut.

Actele semnate de

părți au fost corect analizate prin coroborare, din ele rezultând că, la data

de 25 august 2008, părțile au convenit că suma de 25.000 euro plătită de

pârâtul M.C. reclamantului reprezintă ultima sumă datorată cu titlu de

contribuție până la vânzarea caselor. Din această manifestare de voință

coroborată cu sistarea lucrărilor în scurt timp, rezultă cu îndestulătoare

evidență faptul că pretențiile reclamantului sunt nejustificate, neavând nici

un suport probator.

Nu este întemeiată

afirmația apelantului P.F. în sensul că hotărârea atacată se bazează în principal

pe prezumții și că raționamentele instanței nu au puterea de a naște

probabilitatea.

Este adevărat că

tribunalul a reținut în motivarea amplă a hotărârii pronunțată existența unor

prezumții simple, însă acestea nu au fost singurele argumente avute în vedere

la pronunțarea soluției. Determinant în cauză este conținutul convenției

părților, care prevede, așa cum am arătat, obligația părților de a suporta 50%

din costurile necesare pentru edificarea construcției, precum și celelalte acte

semnate de către părți. Prezumțiile reținute sunt doar argumente suplimentare

în motivarea instanței, ceea ce contează fiind faptul că reclamantul nu a

produs nici un înscris în dovedirea vreunei cheltuieli ocazionate de edificarea

construcțiilor, nici a costului materialelor, și nici a manoperei, astfel că el

este cel care nu și-a dovedit pretențiile, chiar dacă sarcina probei îi

revenea, potrivit art. 1169 C. civ.

În plus, este corect

raționamentul tribunalului în sensul că este improbabil ca o persoană să vândă

niște construcții în care, afirmativ, a investit 375.000 euro, la care adaugă

și prețul terenului, cu suma de 62.500 euro. Chiar și în situația crizei

imobiliare, care s-a manifestat plenar în anii 2009 și 2010, și nu în toamna

anului 2008 (când reclamantul și-a vândut o parte din cota deținută), prețul

pretins încasat este vădit disproporționat, în raport și cu piața imobiliară.

De asemenea, reclamantul nu a înlăturat această prezumție cu dovada existenței

unui motiv determinant pentru suportarea unei asemenea pierderi financiare.

Valoarea tehnică a

imobilelor indicată de apelant este irelevantă în soluționarea pricinii, față

de conținutul convenției părților, conform căreia, reclamantul constructor de

meserie, trebuia să edifice imobilele în regie proprie, ce presupune costuri

mai reduse, mai ales cu manopera. Reclamantul trebuia să aducă înscrisuri în

dovedirea costurilor, ce trebuiau suportate în părți egale, conform convenției.

Nu trebuie omisă, în acest context, și poziția părților exprimată prin actul

încheiat la data de 25 august 2008, expusă mai sus.

Împotriva

sus-menționatei hotărâri a declarat recurs reclamantul P.F., criticând-o pentru

nelegalitate, sens în care, invocând motivele de recurs prevăzute de

dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., a susținut următoarele:

Greșit nu a fost

administrate proba cu expertiză tehnică, care să stabilească costurile totale

ale investiției efectuate de către reclamant, probă hotărâtoare pentru justa

soluționare a cauzei. Nu are relevanță în stabilirea temeiniciei cererii de

chemare în judecată, împrejurarea că și-ar fi vândut cota parte cuvenită din

totalul investiției efectuate situată sub cuantumul despăgubirilor solicitate

în cauză, fiind necesar ca instanțele să stabilească, în raport de convenția

părților și de elementele cauzei, valoarea investiției sale și, din aceasta,

cota-parte ce i se cuvine.

Prin solicitarea

administrării acestei probe nu a pretins stabilirea valorii de circulație a

bunurilor edificate, ci doar a costurilor pe care le-a presupus edificarea

acestora, ce nu putea fi stabilită decât prin administrarea unei lucrări de

specialitate.

Perseverând în

greșeala primei instanțe și instanța de apel, în mod nelegal, a prezumat

valoarea tehnică a imobilelor litigante, în fapt imposibilă, instanța nefiind

depozitara unor astfel de cunoștințe de specialitate, iar în drept,

inadmisibilă, deoarece o atare împrejurare nu putea fi prezumată, existând alte

mijloace de probă pentru elucidarea sa.

Susținând necesitatea

administrării probei menționate, în scopul determinării valorii tehnice a

imobilelor edificate în regie proprie, reclamantul a solicitat admiterea

recursului, și, în principal, casarea deciziei curții de apel, iar, în

subsidiar, modificarea în întregime a hotărârii recurate cu consecința admiterii

acțiunii sale.

Recursul nu este

fondat.

Neadministrarea unei

probe considerate de parte ca având aptitudinea prevăzută de art. 167 C. proc.

civ. nu mai constituie, în actuala structură a recursului, după modificarea

prin O.U.G. nr. 138/2000, respectiv Legea nr. 219/2005, o critică ce poate fi

invocată în recurs, dispozițiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ. ce o

reglementau, fiind abrogate prin actele normative menționate. Ea nu poate fi

încadrată în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ, care vizează exclusiv

încălcarea sau aplicarea greșită a legii, motivele dezvoltate în susținerea

acestei critici, sus-reliefate, neputând fi subsumate acestui motiv de recurs.

Verificând

legalitatea dispozițiilor deciziei atacate în raport de susținerile

reclamantului care pot fi analizate, în raport de cele învederate în recurs,

privind greșita respingere a acțiunii deduse judecății, derivând din

nelămurirea tuturor împrejurărilor pricinii cu consecința aplicării greșite a

legii, se constată ca nefondate susținerile reclamantului.

Astfel, raportându-se

la conținutul convenției părților, corect interpretată de instanțe (aspect ce,

de altfel, nu a fost contestat), s-a reținut că, în lipsa unor înscrisuri care

să stabilească cuantumul cheltuielilor suportate de reclamant cu edificarea

lucrărilor din care a pretins echivalentul a 1/2, pretenția sa nu poate fi

primită. Completarea probatoriul cauzei cu prezumții deduse din împrejurările

cauzei, nu este de natură a atrage nelegalitatea dispozițiilor instanțelor

fondului, cum greșit pretinde reclamantul. Doar în măsura în care acestea ar fi

fost unicele considerente ce ar fi stat la baza hotărârii pronunțate,

nesusținute și necompletate probator, hotărârea pronunțată în atare condiții ar

fi fost susceptibilă a atrage controlul de legalitate prin intermediul căii de

atac deduse judecății.

Ca atare, și întrucât

prin intermediul căii de atac extraordinare a recursului nu este permisă

stabilirea unei alte situații de fapt decât cea reținută de instanțele

fondului, suverane în atare determinare, și cum motivele de nelegalitate

invocate în cauză, inclusiv cel încadrat în prevederile art. 304 pct. 7 C.

proc. civ. care a fost invocat exclusiv formal, fără a fi dezvoltate critici ce

ar putea fi subsumate acestui motiv de recurs, nu sunt fondate, în temeiul art.

312 (1) C. proc. civ. recursul dedus judecații urmează să fie respins ca atare.

Va fi obligat

reclamantul la plata cheltuielilor de judecată efectuate de pârâți în recurs,

reduse în conformitate cu prevederile art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamantul P.F. împotriva Deciziei nr. 579 din

15 martie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Obligă recurentul la

plata sumei de 2000 RON către intimatul pârât M.C., reprezentând cheltuieli de

judecată parțiale și reduse conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 27 iunie 2012.

Procesat

de GGC - NN