ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4971/2012

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4971/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Deliberând asupra recursului de față,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului București Secția a Vi-a Comercială la data de 18 decembrie 2008,

reclamanta SC M.G. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâții D.I. și D.M.E.,

obligarea acestora la plata sumei de 304.358,70 lei, cu actualizarea sumei în

funcție de indicele de inflație până la plata efectivă a debitului, cu

cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a

arătat că a încheiat cu pârâții în anul

2004

contractul de lucrări de construcții nr. 128 din 29 septembrie 2004, prin care

s-a obligat

să construiască pentru aceștia o locuință (vilă) la adresa

din Str. Florilor, în localitatea Azuga, județul Prahova.

Pârâții au semnat contractul,

procesele-verbale, facturile fiscale, au recepționat construcția pe etape,

aceasta fiind realizată conform proiectelor și autorizației. Timp de doi ani,

pârâții au făcut plăți eșalonate, până în 2006, când au încetat orice plată,

motivând că nu mai au bani și solicitând reclamantei să termine imobilul.

Reclamanta a arătat că în perioada 13

octombrie 2004 - 25 septembrie 2006 pârâții au achitat un total de 487.022,83

lei (TVA inclus) dintr-un total datorat de 791.266,08 lei (TVA inclus), 4

facturi fiind achitate de pârâți din contul firmei

lor SC A.A. SRL, rămânând de plată suma de 304.358,70

lei,

conform

situației de facturi - plăți.

Reclamanta a mai arătat că pârâții,

prin adresa din septembrie 2008, trimisă prin fax, au recunoscut toate

lucrările făcute, dar au arătat că doresc să achite numai suma de 80.894,01 lei

(fără TVA).

În drept, au fost invocate

dispozițiile art. 60 C. com., art. 942, 943, 969, 998 C. civ., art. 111, 112,

274, 720

1

C. proc. civ.

La data de 13 martie 2009, reclamanta

a formulat o cerere precizatoare, prin care a arătat că suma pretinsă este

compusă din contravaloare manoperă - 129.861,19 lei și materiale de construcții

- 174.497,50 lei. A mai precizat că, pentru perioada septembrie 2008-ianuarie

2009, actualizarea debitului principal

cu

rata inflației este în sumă de 8765,53 lei (fila 8 voi. III dosar tribunal).

Prin sentința

comercială nr. 14368 din 18 decembrie 2009, pronunțată în dosarul nr. 48821/3/2008,

Tribunalul București, secția a Vl-a comercială, a respins acțiunea formulată de

reclamantă.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a

reținut următoarele:

Reclamanta a susținut că relațiile

dintre părți s-au derulat în conformitate cu contractul încheiat de părțile din

prezentul litigiu.

Prima instanță a constatat ca

înscrisul intitulat „contract din 29 septembrie 2004", este semnat numai

de administratorul reclamantei și nu este

semnat

de pârâții D.M. și D.I. În ceea ce privește conținutul

înscrisului, a

observat că acesta nu cuprinde prețul lucrărilor de construcție și nici

modalitățile de determinare a respectivului preț.

Având în vedere că înscrisul, nu

cuprinde prețul lucrărilor de construcție și modalitățile de determinare a

acestuia, iar răspunsurile date de pârâtul D.I. a negat încheierea unui

contract cu reclamanta, tribunalul a apreciat că soluționarea pretențiilor

reclamantei nu poate fi realizată pe tărâmul răspunderii civile contractuale.

Deși reclamanta a mai indicat drept

temei al cererii de chemare în judecată art. 998 C. civ., nu a arătat care este

fapta ilicită cauzatoare de prejudicii săvârșită de pârâți, astfel că prima

instanță a reținut că nu sunt întrunite elementele răspunderii civile

delictuale.

Împotriva

acestei sentințe, în termen legal, a formulat apel reclamanta SC M.G. SRL prin

care a solicitat casarea hotărârii atacate și admiterea acțiunii astfel cum a

fost formulată și precizată.

În motivarea apelului, reclamanta a

criticat următoarele:

proba cu expertiză judiciară în specialitatea construcții având ca obiective

determinarea valorii imobilului construit, suprafața construită și cea utilă,

prețul manoperei și al materialelor;

interogatoriu, prima instanță nu a mai interogat pe pârâta D.M.E.

n analiza probatoriului, prima

instanță nu a ținut seama de recunoașterea pârâților prin notificări, fax și

prin răspunsurile la interogatoriu

ale

pârâtului D.I. În acest sens, apelanta a arătat că pârâții au trimis prin fax,

în luna septembrie 2008, o adresă în care recunosc toate lucrările făcute, dar

doresc

să achite doar suma de 80894,01 lei (fără TVA). În răspunsurile la interogatoriu,

pârâtul D.I. recunoștea înțelegerea contractuală încheiată și a precizat că a

achitat prin ordine de plată lucrări efectuate în temeiul contractului.

În drept, au fost invocate

dispozițiile art. 282-298 C. proc. civ.

La data de 20 septembrie 2010,

intimații-pârâți au formulat întâmpinare prin care

au solicitat respingerea apelului și menținerea sentinței primei

instanțe (filele 17-

18 vol. I apel), întrucât: sumele cerute de apelantă

nu sunt datorate, nefiind executate lucrările respective, facturile nu au fost

acceptate la plată și nu s-au încheiat procese-verbale de recepție a

lucrărilor; contractul depus la dosar nu conține datele intimaților, nu

precizează prețul și termenul de execuție și este semnat numai de executant.

Situațiile de lucrări pentru care s-a

cerut plata au fost întocmite unilateral de executant și nu sunt semnate de

reprezentantul beneficiarului, nu sunt însoțite de procese verbale care să

ateste recepția stadiilor de execuție a lucrărilor înscrise în situațiile de

plată, contrar prevederilor art. III. 1 din contract.

S-au constatat numeroase abateri

dimensionale de la proiect și defecte de execuție.

În apel,

instanța a încuviințat și administrat probele cu înscrisuri, martori,

expertiză contabilă și expertiză

tehnică în construcții.

Intimații au formulat la data de 02

septembrie 2011 obiecțiuni la expertiză (filele 193-194 vol. I apel). La data

de 13 octombrie 2011, expertul parte al intimaților a formulat obiecțiuni la

raportul de expertiză tehnică în specialitatea construcții (filele 199-205 vol.

I apel), obiecțiuni ce au fost însușite de intimați la termenul din 17

octombrie 2011. La același termen, instanța de apel a încuviințat ca expertul C.I.

să răspundă la obiecțiunile formulate (fila 152 voi. II apel).

Răspunsul la obiecțiuni a fost depus

la dosar la data de 25 noiembrie 2011, expertul considerând nefondate

obiecțiunile formulate de intimați (filele 160-167 vol. II apel).

Deși la data de 03 ianuarie 2012,

expertul consilier al intimaților – B.R., a depus la dosar obiecțiuni la

răspunsul expertului desemnat de instanță (filele 187-194 voi. II apel),

acestea nu au mai fost însușite de intimați, care la termenul din 30 ianuarie 2012

au arătat că nu au alte cereri de formulat.

Prin decizia civilă nr. 66 din 13

februarie 2012, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a Vi-a Civilă a

fost admis apelul formulat de apelanta-reclamantă SC M.G. SRL împotriva

sentinței comerciale nr. 14368 din 18 decembrie 2009, pronunțată de Tribunalul

București - secția a Vi-a comercială, pe care a schimbat-o în tot în sensul că

a fost admisă, în parte, acțiunea reclamantei și au fost obligați pârâții să

plătească reclamantei suma de 115.563 lei, actualizată cu indicele de inflație

începând cu luna septembrie 2008 și până la achitarea debitului.

Prin aceeași decizie pârâții au fost

obligați la plata sumei de 8.347,69 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată la

prima instanță și în apel, respingându-se și cererea expertului tehnic C.I.

privind majorarea onorariului de expert și, în consecință, a stabilit onorariul

definitiv la suma de 3.000 lei.

Instanța de apel a reținut

următoarele:

formulate de apelantă, privind încuviințarea și administrarea probelor, s-a

constatat că în apel a fost completat probatoriul, conform cererilor formulate

de reclamantă și anume: administrarea probelor cu înscrisuri, martori,

expertiză contabilă și expertiză tehnică în construcții.

luna septembrie 2004, între părți, s-a încheiat contractul de antrepriză din 29

septembrie 2004 (filele 8-9 vol. I dosar tribunal), prin care

apelanta-reclamantă SC M.G. SRL, în calitate de executant, s-a obligat față de

intimații-pârâți D.I. și D.M., în calitate de beneficiari, să execute lucrările

de construcții la obiectivul locuință

unifamilială

Azuga - str. Florilor, în conformitate cu devizele de execuție

aprobate

și care fac parte din contract, iar beneficiarii să plătească valoarea

lucrărilor.

Instanța de apel a apreciat că actul

încheiat între părți este valabil, chiar dacă nu este semnat de pârâții

beneficiari, dat fiind natura contractului - antrepriză, ceea ce nu impune vreo

condiție de formă.

Sub acest aspect, instanța de apel a

considerat că legea nu cere vreo formă specială pentru validitatea contractului

de antrepriză H.G. nr. 1192/1990 privind protecția populației împotriva unor

practici ilicite în activitatea de proiectare, execuție, reparații și

întreținere de lucrări de construcții a fost abrogată prin H.G. nr. 233/2004,

publicată în M. Of. nr. 191 din 4 martie 2004, anterior contractului încheiat

în cauză.

În literatura juridică s-a arătat, în

privința forței probante a înscrisului sub

semnătură

privată nesemnat de una dintre părți, că în măsura în care forma scrisă

nu

este cerută „ad validitatem", operațiunea juridică („negotium juris")

rămâne valabilă, putând fi dovedită prin alte mijloace de probă, cum ar fi

recunoașterea.

În acest sens, prin răspunsurile la

întrebările nr. 1, 2, 3 și 10 din interogatoriul luat pârâtului D.I., acesta a

recunoscut existența unei înțelegeri verbale cu reclamanta pentru construirea

vilei. De asemenea, instanța de apel a apreciat că recunoașterea pârâților se

coroborează cu mențiunile aflate pe ordinele de plată din 05 octombrie 2004 și

08 octombrie 2004, unde au consemnat că plățile sunt „conf. contract din 29

septembrie 2004" (filele 53-54 vol. I apel).

Prin urmare, instanța de apel a

constatat întemeiate criticile formulate la

motivul

3 de apel și a fost înlăturată concluzia eronată a primei instanțe conform

căreia

soluționarea pretențiilor reclamantei nu poate fi realizată pe tărâmul

răspunderii civile contractuale.

stabilit existența contractului de antrepriză încheiat de părți, situație în

raport cu care a analizat drepturile și obligațiile părților conform raportului

juridic încheiat.

Astfel, s-a avut

în vedere că reclamanta a înțeles să se prevaleze încă de la

debutul procesului de înscrisul

denumit „contract din 29 septembrie 2004", iar pârâții au recunoscut că în

mare parte acest înscris corespunde înțelegerii verbale.

În ceea ce privește prețul lucrărilor,

în condițiile în care acesta nu este indicat la art. 11.3 din contract,

reclamanta a susținut în mod corect că nu a fost stabilit un preț forfetar,

global, ci un preț de deviz, întrucât noțiunea „preț determinat" prevăzută

de art. 1413 alin. (5) C. civ. nu înseamnă cerința unei sume de bani fixe,

invariabile, ci și stabilirea criteriilor de determinare ulterioară a prețului.

In această situație, prețul total al lucrării depindea de cantitatea lucrărilor

efectiv executate și avea la bază un deviz pe articole. Acest aspect a fost

confirmat de pârâtul D.I., care la întrebarea nr. 10 din interogatoriu a

răspuns făcând referire la un deviz inițial de lucrări.

Afirmațiile intimaților privind

înțelegerea cu privire la un preț maxim de

400.000

lei,

ca de altfel și cu privire la fixarea unui termen de un an pentru finalizarea

construcției, nu au fost probate în condițiile art. 1169 C. civ.

Prin art. II.4 din contract,

executantul s-a obligat să respecte prețul unitar

pe articole conform devizului ofertă prezentat în Anexa nr. 1 la acest

contract. Cu

toate acestea, reclamanta nu a dovedit existența devizului

ofertă acceptat de ambele părți, nedepunând la dosar un asemenea înscris.

Această împrejurare a dus la dificultatea de evaluare a lucrărilor de

construcții executate și la incertitudinea valorii rezultate din expertiză, cum

se va arăta pe larg în continuare.

În ceea ce privește modalitatea și

condițiile de plată a lucrărilor,

s-a

convenit că beneficiarul are obligația de a efectua plata pe

baza

situațiilor de lucrări întocmite de constructor în colaborare cu beneficiarul și

însușite de beneficiar.

reclamanta a efectuat lucrări de fundații și rezistență la infrastructură și

suprastructură, lucrări de arhitectură și instalații. Pentru acestea, a

întocmit situațiile de lucrări centralizate în tabelul de la fila 7 vol. l

dosar tribunal.

Dintre acestea, doar o parte dintre

situațiile de lucrări aferente infrastructurii și suprastructurii sunt semnate

și acceptate de beneficiar.

Reclamanta a emis în perioada 13

octombrie 2004-25 septembrie 2006 facturile fiscale, reprezentând contravaloare

lucrări la infrastructură și suprastructură, lucrări de arhitectură și

instalații electrice, termice și sanitare, în valoare totală de 409.262,89 lei

fără TVA sau 487.022,83 lei inclusiv TVA. Toate aceste facturi au fost plătite

de pârâți, astfel cum susține chiar reclamanta și confirmă expertul contabil V.M.

Potrivit raportului de expertiză în construcții, lucrările la infrastructură și

suprastructură au fost decontate integral.

Conform art. 1482 C. civ., lucrările

parțiale plătite se prezumă că au fost verificate și recepționate.

Reclamanta nu a finalizat construcția,

ci a executat-o doar parțial, părăsind șantierul aproximativ în luna iunie

2007, în urma neînțelegerilor cu beneficiarii. Pârâții au finalizat în regie

proprie sau cu alți constructori construcția. Toate aceste împrejurări au

rezultat din probele administrate.

Ulterior, reclamanta a întocmit situații de lucrări finale privind

arhitectură

interior și

exterior, lucrări de instalații electrice, termice, sanitare și gaze naturale,

emițând abia la data de 12 octombrie 2008 facturile din 12 octombrie 2008 în

valoare totală de 304.358,68 lei inclusiv TVA, diferență care este pretinsă în

cauză.

Toate aceste din urmă situații de

lucrări nu au fost acceptate expres de beneficiari, nefiind semnate de aceștia.

Cu toate

acestea, în luna septembrie 2008, reclamanta a pus la dispoziția pârâților

situațiile de lucrări finale emise de aceasta, situații care menționau un rest

de plată de 304.358,68 lei inclusiv TVA. Pârâții au analizat situațiile de

lucrări și au expediat reclamantei prin fax înscrisul aflat la fila 46 vol. III

dosar tribunal.

Aceștia au arătat că, în urma analizei

situațiilor de lucrări, au stabilit că lucrările executate de reclamantă

(infrastructură și suprastructură, lucrări de arhitectură și instalații,

tencuieli, gips carton pereți și plafoane, alte mici lucrări diverse) sunt în

valoare de 149950 Euro. Scăzând sumele deja plătite, pârâții recunosc că mai

datorează în final suma de 115.563 lei, din care apreciază că ar mai trebui

scăzut 30% reprezentând disconforturi și remedieri, rămânând de plată 80.894,1

lei.

Curtea a considerat că prin acest

înscris pârâții și-au însușit parțial

situațiile

de lucrări nedecontate, în limita sumei de 115.563

lei,

fiind îndeplinite prevederile art. III.1 din

contract pentru plata acestei sume.

În ceea ce

privește restul pretențiilor până la concurența sumei pretinse de reclamantă,

Curtea a considerat că nu există probe care să demonstreze existența unui

prejudiciu cert, atât sub aspectul existenței cât și al posibilității de

evaluare,

ca și condiție

a angajării răspunderii contractuale.

În condițiile lipsei devizului ofertă,

prevăzut la art. II.4 din contract, care să cuprindă prețurile pe articole, pe

unitate de măsură materiale și manoperă, acceptate de părți, era necesar ca, în

conformitate cu prevederile art. III.1 din contract, situațiile de lucrări

emise de constructor să fie însușite de beneficiari. Fără îndeplinirea acestei

condiții, reclamanta nu poate obține în mod legal obligarea la plată a

pârâților, întrucât aceștia nu și-au manifestat voința de a se angaja la plata

valorilor pretinse de reclamantă. Orice evaluare a lucrărilor, în lipsa unor

criterii acceptate de ambele părți, ar fi arbitrară și aproximativă, deci

incertă.

Ca urmare,

Curtea apreciază că expertizele efectuate în cauză (contabilă și tehnică în

construcții) sunt în mare parte neconcludente, întrucât nu pot evalua

datoria pârâților pe baze

contractuale, ci prin raportare la criterii exterioare, ce exced acordului de

voință al pârâților, sau au în vedere exclusiv situațiile întocmite unilateral

de reclamantă.

Reclamanta a mai depus la dosar, în

dovedirea pretențiilor, facturi de

materiale

achiziționate în lunile mai și iulie 2008, cu toate că părăsit șantierul în

vara

anului 2007, ceea ce creează în plus o îndoială a temeiniciei pretențiilor.

În ceea ce privește solicitarea

apelantei de aplicare a dispozițiilor art. 225 C. proc. civ. față de lipsa

răspunsului pârâtei D.M.E. la interogatoriu, Curtea constată că această absență

a fost justificată prin depunerea de înscrisuri medicale doveditoare ale

imposibilității de prezentare la termenele din 27 noiembrie 2009 și 11

decembrie 2009 (filele 49 și 57 vol. III dosar tribunal). În apel, reclamanta

nu a mai insistat în administrarea probei cu interogatoriul acestei pârâte.

referitoare la deficiențele de execuție și necesitatea unor remedieri nu sunt

relevante în cauză.

Beneficiarul era obligat să ceară

antreprenorului să își îndeplinească această obligație de remediere, având în

vedere contractul încheiat între părți și

principiul

executării în natură a obligațiilor. Beneficiarul nu putea apela direct la

alți

constructori sau remedia în regie proprie pretinsele deficiențe pentru ca apoi

să ceară o scădere a prețului lucrărilor efectiv executate, decât după ce

antreprenorul refuza îndeplinirea obligației de remediere. Or, în cauză nu s-a

făcut această dovadă.

Valoarea lucrărilor de remediere a

deficiențelor reținută în raportul de expertiză tehnică în construcții nu va fi

avută în vedere de Curte la stabilirea sumei la care vor fi obligați pârâții

întrucât aceștia nu au formulat cerere reconvențională prin care să solicite

obligarea reclamantei la o asemenea sumă de bani. Compensarea datoriilor

reciproce operează de drept, conform art. 1144 C. civ., numai în cazul

compensației legale, anume cu condiția ca datoriile să fie certe, lichide și

exigibile. Or, în cauză, contravaloarea remedierilor nu poate fi considerată o

creanță certă și lichidă, astfel că nu sunt îndeplinite condițiile compensației

legale. Pentru a cere compensarea judecătorească, pârâții erau obligați să

formuleze o cerere reconvențională, cu plata taxelor de timbru corespunzătoare.

în temeiul art. 296 C. proc. civ. și art. 969 C. civ., Curtea a admis apelul, a

schimbat în tot sentința atacată în sensul că a admis în parte acțiunea și a

obligat pârâții să plătească reclamantei suma de 115.563 lei, actualizată cu

indicele de inflație începând cu luna septembrie 2008 și până la achitarea

debitului.

În ceea ce privește actualizarea

datoriei cu indicele de inflație, Curtea a apreciat că este întemeiată chiar în

lipsa unei clauze contractuale în acest sens, deoarece actualizarea nu

reprezintă o sancțiune contractuală, ci echivalentul valoric al prestației

creditorului la data plății efective, conform art. 1084 C. civ. creditorul

fiind îndreptățit să pretindă repararea pierderii efectiv suferite.

Împotriva deciziei pronunțată în apel,

reclamanta a declarat recurs solicitând admiterea recursului, modificarea, în

parte, a deciziei atacate, sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost

formulată și în consecință obligarea pârâților la plata sumei de 188.795,68 lei

reprezentând diferența dintre suma solicitată prin cererea de chemare în

judecată de 304.358,68 lei și suma acordată de instanța de apel, cu titlu de

contravaloare manoperă și materiale, aferentă

execuției

lucrărilor de construire a imobilului situat în str. Florilor, Azuga,

județul

Prahova și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 5 decembrie 2012, intimații

au depus întâmpinare prin care

invocă, pe

cale de excepție inadmisibilitatea criticii întemeiată pe dispozițiile art. 304

pct. 7 C. proc. civ., în susținerea căreia arată că nu se încadrează în motivul

de

nelegalitate invocat, pe care, înalta Curte calificând-o ca apărare

de fond o va avea în vedere în motivarea deciziei în recurs.

După expunerea situației de fapt,

recurenta în dezvoltarea criticilor în recurs invocă motivele de nelegalitate

prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., structurate după cum

urmează:

motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.,

se referă, în esență, la faptul că

decizia atacată cuprinde motive contradictorii deoarece instanța de apel a

încuviințat inițial efectuarea expertizei

contabile,

apreciind-o utilă și concludentă, iar în considerentele deciziei recurate

au

fost înlăturate concluziile probei încuviințate, cu motivarea că expertul nu

poate cuantifica valoarea materialelor și a manoperei necesare executării

lucrărilor.

Concluzia instanței are la bază

considerente contradictorii - soluția instanței de apel cu privire la

cheltuielile de judecată este rezultatul aplicării greșite a art. 274 C. proc. civ.

- întrucât, pe de o parte, apreciază concludentă proba cu expertiză contabilă

la momentul încuviințării și se raportează la o parte din concluziile

expertului contabil, însă, pe de altă parte, respinge cererea de obligare a

intimaților - pârâți la plata onorariului achitat pentru efectuarea expertizei

contabile față de neconcludența acestei probe.

În concluzie, recurenta arată că proba

cu expertiză contabilă a fost

înlăturată în

baza unei motivări contradictorii cu încălcarea regulilor procedurale

referitoare

la momentul în care apreciază concludenta probelor, cu încălcarea dreptului său

la apărare. Astfel, în opinia recurentei, proba era concludentă, motiv pentru

care solicită admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, în sensul

luării în considerare expertiza efectuată cu stabilirea materialelor

încorporate în imobil, conform înscrisurilor doveditoare depuse la dosarul

cauzei.

Recurenta mai arată că există

contradicție între considerentele deciziei recurate cu privire la efectele

produse de convenția părților consemnată în cuprinsul contractului. Sub acest

aspect, recurenta arată că, deși pretențiile - ce decurg din același raport

juridic - cerute cu privire la prețul lucrărilor executate și stabilit conform

acelorași criterii convenite de părți sunt întemeiate în parte, pentru suma de

115.563 lei, iar până la suma de 304.358,70 sunt neîntemeiate.

2.

Cel de-al

doilea motiv de recurs este întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct.

8 C. proc. civ.,

în argumentarea căruia recurenta

arată, în esență, că instanța de apel a interpretat greșit contractul dintre

părți și devizul ofertă stabilit în Anexa 1 la contract. În dezvoltarea acestui

motiv, recurenta susține că instanța de apel nu a interpretat contractul prin

raportare la toate clauzele, inclusiv la Anexa 1, precum și la situația de

fapt. Recurenta pretinde că, dacă ar fi procedat în modul stabilit de instanța

de apel, aceasta trebuia să admită în integralitate acțiunea reclamantei,

întrucât din probele administrate în cauză, rezultă că lucrările efectuate sunt

cele convenite inițial de părți prin contract și Anexa 1, au fost executate

efectiv și sunt evaluate conform devizului ofertă anexat înțelegerii scrise. În

sens contrar, ar însemna refuzul nejustificat al beneficiarului de a semna

situațiile de lucrări construcții.

În același

context, recurenta susține că prin interpretarea greșită a actului

juridic dedus judecății, instanța a

concluzionat, în mod nelegal, că refuzul beneficiarului de a semna situațiile

de lucrări aferente lucrărilor contractate și executate, poate priva

antreprenorul de dreptul de a obține contravaloarea materialelor și manoperei,

chiar și în situația în care existența lor fizică nu este contestată, iar

valorile solicitate se încadrează în prețurile medii existente pe piața liberă

a construcțiilor. Sub acest aspect, recurenta solicită instanței de recurs să

aibă în vedere concluziile expertizei tehnice și răspunsurile la

obiecțiuni și anexele la răspunsul la obiecțiuni,

care în opinia recurentei sunt

edificatoare cu privire la susținerile

sale. In consecință, recurenta solicită să se constate că părțile și-au

exprimat acordul pentru a fi realizate lucrările de construcție și respectiv de

a fi achitat prețul corespunzător acestora, soluția instanței de apel de

respingere a cererii recurentei de plată a prețului lucrărilor fiind nelegală,

întrucât este rezultatul interpretării eronate a convenției părților.

3.

Prin cel de-al treilea motiv de

recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

recurenta susține că instanța de apel

nu a avut în vedere dispozițiile legale privind interpretarea convențiilor în

temeiul art. 969 alin. (2), art. 978, art. 983 și art. 985 C. civ. vechi, în

vigoare la data nașterii raportului juridic. În dezvoltarea acestui motiv de

recurs, recurenta arată că instanța de apel a nesocotit dispozițiile art. 4 din

contractul părților. În continuare, recurenta susține încălcarea art. 969 C.

civ., din perspectiva probelor administrate în cauză cu referire la lucrările

executate, situația lucrărilor raportate la sumele pretinse și defalcarea lor

conform concluziilor raportului de

expertiză. În același sens, recurenta mai arată, în esență, că instanța de apel

a ignorat recunoașterile pârâților, care coroborate cu concluziile raportului

de expertiză în concordanță cu convenția părților conduc la concluzia că suma

datorată de soții D. este cea pretinsă de reclamantă; astfel, recurenta

prezintă un calcul cu privire la lucrările executate arătând din ce este

compusă și, în consecință, contestând sumele stabilite de instanța de apel, în

această privință fiind încălcate dispozițiile art. 1482 C. civ.

Recurenta, în cadrul acestui motiv de

recurs, critică soluția instanței de apel cu privire la cheltuielile

onorariului aferent expertizei contabile, în sensul încălcării dispozițiilor art.

274 alin. (1) C. proc. civ., respectiv partea care cade în pretenții urmează a

fi obligată la plata cheltuielilor de judecată.

Recursul este nefondat conform

considerentelor ce se vor arăta în continuare:

Cu privire la primul motiv

de recurs întemeiat pe dispozițiile art.

304 pct. 7 C. proc. civ.,

înalta

Curte urmează să îl respingă ca nefondat, întrucât recurenta se referă la

ipoteza în care instanța de apel a ignorat materialul probator încuviințat în

cauză, motivându-și soluția pronunțată pe considerente

străine de problema de fapt dedusă judecății, ipoteză ce nu se

regăsește în cauză.

Astfel, după cum se poate observa din analiza

considerentelor deciziei atacate, instanța de apel a constatat în mod corect că

expertiza tehnică în construcții efectuată de expert C.I. a fost elaborată „

ipotetic" dat fiind că lucrările pretinse de reclamantă nu au mai putut fi

vizualizate, datorită lucrărilor de finisaje executate care acoperă lucrările

ce țin de structura de rezistență.

Mai mult, instanța de apel a apreciat

că expertul C.l. și-a depășit limitele obiectivelor de natură tehnică cu care a

fost însărcinat, făcând considerații de ordin juridic cu privire la încheierea

de către pârâți a contractului.

Prin urmare, motivul de nelegalitate

invocat de recurentă nu este incident în cauză, instanța de apel a pronunțat o

hotărâre care cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea

instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Referitor la

cea de-a doua critică, înalta Curte urmează să o înlăture, întrucât acestea

exprimă nemulțumirea recurentei cu privire la soluționarea

capătului de cerere vizând cheltuielile de

judecată ce privesc onorariu de expert,

așa încât nu poate fi vorba de

considerente contradictorii în sensul arătat de recurentă.

De menționat, din perspectiva acestei

critici, că instanța de apel a soluționat corect acest capăt de cerere în

spiritul dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., ținând cont de culpa

procesuală și, mai mult, a apreciat în mod judicios cuantumul datorat către

expertul în construcții, în raport de complexitatea și volumul lucrării având

în vedere decontul depus.

O altă critică

subsumată motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct.

7 C. proc. civ., se referă la faptul

că motivarea instanței de apel cuprinde motive străine de problema de fapt

dedusă judecății, pe care înalta Curte, de asemenea, o respinge ca nefondată

pentru considerentele arătate mai sus.

În ceea ce privește pretinsa

contradicție a recurentei cu privire la efectele produse de convenția părților

consemnată în cuprinsul contractului și prețul lucrărilor executate, înalta

Curte urmează să o înlăture, întrucât aceste aspecte vizează o reapreciere a

probelor administrate din punctul de vedere a sumelor solicitate și acordate, ceea

ce excede cenzurii în recurs.

2.

Referitor la cel de-al doilea motiv de

recurs întemeiat pe dispozițiile

art. 304 pct.

8 C. proc. civ.,

înalta Curte urmează să îl respingă ca nefondat,

întrucât

instanța de apel

a calificat corect contractul încheiat de părți în conformitate cu dispozițiile

art. 969 C. civ. și a constatat că reclamanta nu a dovedit existența devizului

ofertă acceptat de părți, prin nedepunerea acestui înscris.

De menționat că instanța de apel în

mod legal a calificat actul încheiat de părți ca fiind contract de antrepriză,

pricina fiind soluționată sub imperiul normelor în materia antreprizei, așa

încât nu se poate spune că instanța de apel nu a interpretat contractul prin

raportare la toate clauzele, inclusiv la Anexa 1, precum și la situația de

fapt.

În același context, vor fi înlăturate

și susținerea recurentei potrivit căreia s-a interpretat greșit actul juridic

dedus judecății, respectiv manifestarea de voință a soților D. de a achita

prețul lucrărilor executate astfel cum aceștia au stabilit în Anexa 1 la

contract, deoarece se referă la reaprecierea probelor administrate în cauză.

3.

În ceea ce

privește cel de-al treilea motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct.

9 C. proc. civ., înalta Curte

urmează

să îl respingă, ca nefondat, întrucât instanța de apel a avut în vedere

dispozițiile legale privind interpretarea convențiilor în temeiul art. 969 alin.

(2) C. civ. vechi, în vigoare la data nașterii raportului juridic.

În examinarea apelului instanța a

aplicat corect dispozițiile art. 4 din contractul părților, precum și

dispozițiile legale aplicabile interpretării convențiilor încheiate de părți,

așa încât printr-o examinare minuțioasă sub imperiul dispozițiilor legale în

materie a concluzionat cu privire la existența

devizului ofertă; având în vedere aceleași considerente vor fi respinse

criticile recurentei cu privire la ignorarea dispozițiilor art. 970, 978, 983

și 985 C. civ.

din anul 1864.

Vor fi înlăturate și celelalte critici

ale recurentei subsumate aceluiași motiv de nelegalitate invocat care se referă

la cadrul procesual deja stabilit și la reaprecierea materialului probator

administrat în cauză, cu privire la: lucrările executate, situația lucrărilor

raportate la sumele pretinse și defalcarea lor conform concluziile raportului

de expertiză, la ignorarea recunoașterilor pârâților.

În sfârșit,

critica recurentei cu privire la cheltuielile onorariului aferent expertizei

contabile, în sensul încălcării dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ.,

înalta Curte urmează să o înlăture, întrucât, instanța de apel a acordat suma

de 3000 lei conform decontului depus la fila 159 voi. II dosar apel, în

stabilirea căruia a avut în vedere complexitatea și volumul de lucru și faptul

că expertul nu a depus dovezi privind cheltuielile pretins suportate. De

asemenea, în mod,

corect, instanța de apel

nu a inclus onorariul de expert în cheltuielile de judecată,

deoarece

s-a constatat că reclamanta este în culpă procesuală, sub aspectul că a

solicitat o expertiză care nu avea specializarea necesară să răspundă

obiectivelor de natură tehnică în construcții, motiv pentru care nu sunt

incidente dispozițiile art. 274 C. proc. civ.

În consecință, înalta Curte, în

temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să respingă ca nefondat

recursul reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat

de reclamanta SC M.G. SRL București împotriva deciziei civile nr. 66 din 13

februarie 2012, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a Vi-a Civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi,

13 decembrie 2012.