ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4971/2012

În mod greșit tribunalul a respins proba cu expertiză judiciară în specialitatea construcții având ca obiective determinarea valorii imobilului construit, suprafața construită și cea utilă, prețul manoperei și al materialelor;

Deși a fost încuviințată proba cu interogatoriu, prima instanță nu a mai interogat pe pârâta D.M.E.

Î n analiza probatoriului, prima instanță nu a ținut seama de recunoașterea pârâților prin notificări, fax și prin răspunsurile la interogatoriu ale pârâtului D.I. În acest sens, apelanta a arătat că pârâții au trimis prin fax, în luna septembrie 2008, o adresă în care recunosc toate lucrările făcute, dar doresc să achite doar suma de 80894,01 lei (fără TVA). În răspunsurile la interogatoriu, pârâtul D.I. recunoștea înțelegerea contractuală încheiată și a precizat că a achitat prin ordine de plată lucrări efectuate în temeiul contractului. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 282-298 C. proc. civ. La data de 20 septembrie 2010, intimații-pârâți au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea apelului și menținerea sentinței primei instanțe (filele 17- 18 vol. I apel), întrucât: sumele cerute de apelantă nu sunt datorate, nefiind executate lucrările respective, facturile nu au fost acceptate la plată și nu s-au încheiat procese-verbale de recepție a lucrărilor; contractul depus la dosar nu conține datele intimaților, nu precizează prețul și termenul de execuție și este semnat numai de executant. Situațiile de lucrări pentru care s-a cerut plata au fost întocmite unilateral de executant și nu sunt semnate de reprezentantul beneficiarului, nu sunt însoțite de procese verbale care să ateste recepția stadiilor de execuție a lucrărilor înscrise în situațiile de plată, contrar prevederilor art. III. 1 din contract. S-au constatat numeroase abateri dimensionale de la proiect și defecte de execuție. În apel, instanța a încuviințat și administrat probele cu înscrisuri, martori, expertiză contabilă și expertiză tehnică în construcții. Intimații au formulat la data de 02 septembrie 2011 obiecțiuni la expertiză (filele 193-194 vol. I apel). La data de 13 octombrie 2011, expertul parte al intimaților a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză tehnică în specialitatea construcții (filele 199-205 vol. I apel), obiecțiuni ce au fost însușite de intimați la termenul din 17 octombrie 2011. La același termen, instanța de apel a încuviințat ca expertul C.I. să răspundă la obiecțiunile formulate (fila 152 voi. II apel). Răspunsul la obiecțiuni a fost depus la dosar la data de 25 noiembrie 2011, expertul considerând nefondate obiecțiunile formulate de intimați (filele 160-167 vol. II apel). Deși la data de 03 ianuarie 2012, expertul consilier al intimaților – B.R., a depus la dosar obiecțiuni la răspunsul expertului desemnat de instanță (filele 187-194 voi. II apel), acestea nu au mai fost însușite de intimați, care la termenul din 30 ianuarie 2012 au arătat că nu au alte cereri de formulat. Prin decizia civilă nr. 66 din 13 februarie 2012, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a Vi-a Civilă a fost admis apelul formulat de apelanta-reclamantă SC M.G. SRL împotriva sentinței comerciale nr. 14368 din 18 decembrie 2009, pronunțată de Tribunalul București - secția a Vi-a comercială, pe care a schimbat-o în tot în sensul că a fost admisă, în parte, acțiunea reclamantei și au fost obligați pârâții să plătească reclamantei suma de 115.563 lei, actualizată cu indicele de inflație începând cu luna septembrie 2008 și până la achitarea debitului. Prin aceeași decizie pârâții au fost obligați la plata sumei de 8.347,69 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată la prima instanță și în apel, respingându-se și cererea expertului tehnic C.I. privind majorarea onorariului de expert și, în consecință, a stabilit onorariul definitiv la suma de 3.000 lei. Instanța de apel a reținut următoarele: 1. Referitor la primele două critici formulate de apelantă, privind încuviințarea și administrarea probelor, s-a constatat că în apel a fost completat probatoriul, conform cererilor formulate de reclamantă și anume: administrarea probelor cu înscrisuri, martori, expertiză contabilă și expertiză tehnică în construcții. 2. Instanța de apel a reținut că în luna septembrie 2004, între părți, s-a încheiat contractul de antrepriză din 29 septembrie 2004 (filele 8-9 vol. I dosar tribunal), prin care apelanta-reclamantă SC M.G. SRL, în calitate de executant, s-a obligat față de intimații-pârâți D.I. și D.M., în calitate de beneficiari, să execute lucrările de construcții la obiectivul locuință unifamilială Azuga - str. Florilor, în conformitate cu devizele de execuție aprobate și care fac parte din contract, iar beneficiarii să plătească valoarea lucrărilor. Instanța de apel a apreciat că actul încheiat între părți este valabil, chiar dacă nu este semnat de pârâții beneficiari, dat fiind natura contractului - antrepriză, ceea ce nu impune vreo condiție de formă. Sub acest aspect, instanța de apel a considerat că legea nu cere vreo formă specială pentru validitatea contractului de antrepriză H.G. nr. 1192/1990 privind protecția populației împotriva unor practici ilicite în activitatea de proiectare, execuție, reparații și întreținere de lucrări de construcții a fost abrogată prin H.G. nr. 233/2004, publicată în M. Of. nr. 191 din 4 martie 2004, anterior contractului încheiat în cauză. În literatura juridică s-a arătat, în privința forței probante a înscrisului sub semnătură privată nesemnat de una dintre părți, că în măsura în care forma scrisă nu este cerută „ad validitatem", operațiunea juridică („negotium juris") rămâne valabilă, putând fi dovedită prin alte mijloace de probă, cum ar fi recunoașterea. În acest sens, prin răspunsurile la întrebările nr. 1, 2, 3 și 10 din interogatoriul luat pârâtului D.I., acesta a recunoscut existența unei înțelegeri verbale cu reclamanta pentru construirea vilei. De asemenea, instanța de apel a apreciat că recunoașterea pârâților se coroborează cu mențiunile aflate pe ordinele de plată din 05 octombrie 2004 și 08 octombrie 2004, unde au consemnat că plățile sunt „conf. contract din 29 septembrie 2004" (filele 53-54 vol. I apel). Prin urmare, instanța de apel a constatat întemeiate criticile formulate la motivul 3 de apel și a fost înlăturată concluzia eronată a primei instanțe conform căreia soluționarea pretențiilor reclamantei nu poate fi realizată pe tărâmul răspunderii civile contractuale. 3. În concluzie, instanța de apel a stabilit existența contractului de antrepriză încheiat de părți, situație în raport cu care a analizat drepturile și obligațiile părților conform raportului juridic încheiat. Astfel, s-a avut în vedere că reclamanta a înțeles să se prevaleze încă de la debutul procesului de înscrisul denumit „contract din 29 septembrie 2004", iar pârâții au recunoscut că în mare parte acest înscris corespunde înțelegerii verbale. În ceea ce privește prețul lucrărilor, în condițiile în care acesta nu este indicat la art. 11.3 din contract, reclamanta a susținut în mod corect că nu a fost stabilit un preț forfetar, global, ci un preț de deviz, întrucât noțiunea „preț determinat" prevăzută de art. 1413 alin. (5) C. civ. nu înseamnă cerința unei sume de bani fixe, invariabile, ci și stabilirea criteriilor de determinare ulterioară a prețului. In această situație, prețul total al lucrării depindea de cantitatea lucrărilor efectiv executate și avea la bază un deviz pe articole. Acest aspect a fost confirmat de pârâtul D.I., care la întrebarea nr. 10 din interogatoriu a răspuns făcând referire la un deviz inițial de lucrări. Afirmațiile intimaților privind înțelegerea cu privire la un preț maxim de 400.000 lei, ca de altfel și cu privire la fixarea unui termen de un an pentru finalizarea construcției, nu au fost probate în condițiile art. 1169 C. civ. Prin art. II.4 din contract, executantul s-a obligat să respecte prețul unitar pe articole conform devizului ofertă prezentat în Anexa nr. 1 la acest contract. Cu toate acestea, reclamanta nu a dovedit existența devizului ofertă acceptat de ambele părți, nedepunând la dosar un asemenea înscris. Această împrejurare a dus la dificultatea de evaluare a lucrărilor de construcții executate și la incertitudinea valorii rezultate din expertiză, cum se va arăta pe larg în continuare. În ceea ce privește modalitatea și condițiile de plată a lucrărilor, s-a convenit că beneficiarul are obligația de a efectua plata pe baza situațiilor de lucrări întocmite de constructor în colaborare cu beneficiarul și însușite de beneficiar.

În executarea contractului, reclamanta a efectuat lucrări de fundații și rezistență la infrastructură și suprastructură, lucrări de arhitectură și instalații. Pentru acestea, a întocmit situațiile de lucrări centralizate în tabelul de la fila 7 vol. l dosar tribunal. Dintre acestea, doar o parte dintre situațiile de lucrări aferente infrastructurii și suprastructurii sunt semnate și acceptate de beneficiar. Reclamanta a emis în perioada 13 octombrie 2004-25 septembrie 2006 facturile fiscale, reprezentând contravaloare lucrări la infrastructură și suprastructură, lucrări de arhitectură și instalații electrice, termice și sanitare, în valoare totală de 409.262,89 lei fără TVA sau 487.022,83 lei inclusiv TVA. Toate aceste facturi au fost plătite de pârâți, astfel cum susține chiar reclamanta și confirmă expertul contabil V.M. Potrivit raportului de expertiză în construcții, lucrările la infrastructură și suprastructură au fost decontate integral. Conform art. 1482 C. civ., lucrările parțiale plătite se prezumă că au fost verificate și recepționate. Reclamanta nu a finalizat construcția, ci a executat-o doar parțial, părăsind șantierul aproximativ în luna iunie 2007, în urma neînțelegerilor cu beneficiarii. Pârâții au finalizat în regie proprie sau cu alți constructori construcția. Toate aceste împrejurări au rezultat din probele administrate. Ulterior, reclamanta a întocmit situații de lucrări finale privind arhitectură interior și exterior, lucrări de instalații electrice, termice, sanitare și gaze naturale, emițând abia la data de 12 octombrie 2008 facturile din 12 octombrie 2008 în valoare totală de 304.358,68 lei inclusiv TVA, diferență care este pretinsă în cauză. Toate aceste din urmă situații de lucrări nu au fost acceptate expres de beneficiari, nefiind semnate de aceștia. Cu toate acestea, în luna septembrie 2008, reclamanta a pus la dispoziția pârâților situațiile de lucrări finale emise de aceasta, situații care menționau un rest de plată de 304.358,68 lei inclusiv TVA. Pârâții au analizat situațiile de lucrări și au expediat reclamantei prin fax înscrisul aflat la fila 46 vol. III dosar tribunal. Aceștia au arătat că, în urma analizei situațiilor de lucrări, au stabilit că lucrările executate de reclamantă (infrastructură și suprastructură, lucrări de arhitectură și instalații, tencuieli, gips carton pereți și plafoane, alte mici lucrări diverse) sunt în valoare de 149950 Euro. Scăzând sumele deja plătite, pârâții recunosc că mai datorează în final suma de 115.563 lei, din care apreciază că ar mai trebui scăzut 30% reprezentând disconforturi și remedieri, rămânând de plată 80.894,1 lei. Curtea a considerat că prin acest înscris pârâții și-au însușit parțial situațiile de lucrări nedecontate, în limita sumei de 115.563 lei, fiind îndeplinite prevederile art. III.1 din contract pentru plata acestei sume. În ceea ce privește restul pretențiilor până la concurența sumei pretinse de reclamantă, Curtea a considerat că nu există probe care să demonstreze existența unui prejudiciu cert, atât sub aspectul existenței cât și al posibilității de evaluare, ca și condiție a angajării răspunderii contractuale. În condițiile lipsei devizului ofertă, prevăzut la art. II.4 din contract, care să cuprindă prețurile pe articole, pe unitate de măsură materiale și manoperă, acceptate de părți, era necesar ca, în conformitate cu prevederile art. III.1 din contract, situațiile de lucrări emise de constructor să fie însușite de beneficiari. Fără îndeplinirea acestei condiții, reclamanta nu poate obține în mod legal obligarea la plată a pârâților, întrucât aceștia nu și-au manifestat voința de a se angaja la plata valorilor pretinse de reclamantă. Orice evaluare a lucrărilor, în lipsa unor criterii acceptate de ambele părți, ar fi arbitrară și aproximativă, deci incertă. Ca urmare, Curtea apreciază că expertizele efectuate în cauză (contabilă și tehnică în construcții) sunt în mare parte neconcludente, întrucât nu pot evalua datoria pârâților pe baze contractuale, ci prin raportare la criterii exterioare, ce exced acordului de voință al pârâților, sau au în vedere exclusiv situațiile întocmite unilateral de reclamantă. Reclamanta a mai depus la dosar, în dovedirea pretențiilor, facturi de materiale achiziționate în lunile mai și iulie 2008, cu toate că părăsit șantierul în vara anului 2007, ceea ce creează în plus o îndoială a temeiniciei pretențiilor. În ceea ce privește solicitarea apelantei de aplicare a dispozițiilor art. 225 C. proc. civ. față de lipsa răspunsului pârâtei D.M.E. la interogatoriu, Curtea constată că această absență a fost justificată prin depunerea de înscrisuri medicale doveditoare ale imposibilității de prezentare la termenele din 27 noiembrie 2009 și 11 decembrie 2009 (filele 49 și 57 vol. III dosar tribunal). În apel, reclamanta nu a mai insistat în administrarea probei cu interogatoriul acestei pârâte.

Apărările intimaților-pârâți referitoare la deficiențele de execuție și necesitatea unor remedieri nu sunt relevante în cauză. Beneficiarul era obligat să ceară antreprenorului să își îndeplinească această obligație de remediere, având în vedere contractul încheiat între părți și principiul executării în natură a obligațiilor. Beneficiarul nu putea apela direct la alți constructori sau remedia în regie proprie pretinsele deficiențe pentru ca apoi să ceară o scădere a prețului lucrărilor efectiv executate, decât după ce antreprenorul refuza îndeplinirea obligației de remediere. Or, în cauză nu s-a făcut această dovadă. Valoarea lucrărilor de remediere a deficiențelor reținută în raportul de expertiză tehnică în construcții nu va fi avută în vedere de Curte la stabilirea sumei la care vor fi obligați pârâții întrucât aceștia nu au formulat cerere reconvențională prin care să solicite obligarea reclamantei la o asemenea sumă de bani. Compensarea datoriilor reciproce operează de drept, conform art. 1144 C. civ., numai în cazul compensației legale, anume cu condiția ca datoriile să fie certe, lichide și exigibile. Or, în cauză, contravaloarea remedierilor nu poate fi considerată o creanță certă și lichidă, astfel că nu sunt îndeplinite condițiile compensației legale. Pentru a cere compensarea judecătorească, pârâții erau obligați să formuleze o cerere reconvențională, cu plata taxelor de timbru corespunzătoare.

Față de toate aceste considerente, în temeiul art. 296 C. proc. civ. și art. 969 C. civ., Curtea a admis apelul, a schimbat în tot sentința atacată în sensul că a admis în parte acțiunea și a obligat pârâții să plătească reclamantei suma de 115.563 lei, actualizată cu indicele de inflație începând cu luna septembrie 2008 și până la achitarea debitului. În ceea ce privește actualizarea datoriei cu indicele de inflație, Curtea a apreciat că este întemeiată chiar în lipsa unei clauze contractuale în acest sens, deoarece actualizarea nu reprezintă o sancțiune contractuală, ci echivalentul valoric al prestației creditorului la data plății efective, conform art. 1084 C. civ. creditorul fiind îndreptățit să pretindă repararea pierderii efectiv suferite. Împotriva deciziei pronunțată în apel, reclamanta a declarat recurs solicitând admiterea recursului, modificarea, în parte, a deciziei atacate, sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată și în consecință obligarea pârâților la plata sumei de 188.795,68 lei reprezentând diferența dintre suma solicitată prin cererea de chemare în judecată de 304.358,68 lei și suma acordată de instanța de apel, cu titlu de contravaloare manoperă și materiale, aferentă execuției lucrărilor de construire a imobilului situat în str. Florilor, Azuga, județul Prahova și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată. La data de 5 decembrie 2012, intimații au depus întâmpinare prin care invocă, pe cale de excepție inadmisibilitatea criticii întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., în susținerea căreia arată că nu se încadrează în motivul de nelegalitate invocat, pe care, înalta Curte calificând-o ca apărare de fond o va avea în vedere în motivarea deciziei în recurs. După expunerea situației de fapt, recurenta în dezvoltarea criticilor în recurs invocă motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., structurate după cum urmează: 1. Primul motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., se referă, în esență, la faptul că decizia atacată cuprinde motive contradictorii deoarece instanța de apel a încuviințat inițial efectuarea expertizei contabile, apreciind-o utilă și concludentă, iar în considerentele deciziei recurate au fost înlăturate concluziile probei încuviințate, cu motivarea că expertul nu poate cuantifica valoarea materialelor și a manoperei necesare executării lucrărilor. Concluzia instanței are la bază considerente contradictorii - soluția instanței de apel cu privire la cheltuielile de judecată este rezultatul aplicării greșite a art. 274 C. proc. civ. - întrucât, pe de o parte, apreciază concludentă proba cu expertiză contabilă la momentul încuviințării și se raportează la o parte din concluziile expertului contabil, însă, pe de altă parte, respinge cererea de obligare a intimaților - pârâți la plata onorariului achitat pentru efectuarea expertizei contabile față de neconcludența acestei probe. În concluzie, recurenta arată că proba cu expertiză contabilă a fost înlăturată în baza unei motivări contradictorii cu încălcarea regulilor procedurale referitoare la momentul în care apreciază concludenta probelor, cu încălcarea dreptului său la apărare. Astfel, în opinia recurentei, proba era concludentă, motiv pentru care solicită admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, în sensul luării în considerare expertiza efectuată cu stabilirea materialelor încorporate în imobil, conform înscrisurilor doveditoare depuse la dosarul cauzei. Recurenta mai arată că există contradicție între considerentele deciziei recurate cu privire la efectele produse de convenția părților consemnată în cuprinsul contractului. Sub acest aspect, recurenta arată că, deși pretențiile - ce decurg din același raport juridic - cerute cu privire la prețul lucrărilor executate și stabilit conform acelorași criterii convenite de părți sunt întemeiate în parte, pentru suma de 115.563 lei, iar până la suma de 304.358,70 sunt neîntemeiate. 2. Cel de-al doilea motiv de recurs este întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., în argumentarea căruia recurenta arată, în esență, că instanța de apel a interpretat greșit contractul dintre părți și devizul ofertă stabilit în Anexa 1 la contract. În dezvoltarea acestui motiv, recurenta susține că instanța de apel nu a interpretat contractul prin raportare la toate clauzele, inclusiv la Anexa 1, precum și la situația de fapt. Recurenta pretinde că, dacă ar fi procedat în modul stabilit de instanța de apel, aceasta trebuia să admită în integralitate acțiunea reclamantei, întrucât din probele administrate în cauză, rezultă că lucrările efectuate sunt cele convenite inițial de părți prin contract și Anexa 1, au fost executate efectiv și sunt evaluate conform devizului ofertă anexat înțelegerii scrise. În sens contrar, ar însemna refuzul nejustificat al beneficiarului de a semna situațiile de lucrări construcții. În același context, recurenta susține că prin interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății, instanța a concluzionat, în mod nelegal, că refuzul beneficiarului de a semna situațiile de lucrări aferente lucrărilor contractate și executate, poate priva antreprenorul de dreptul de a obține contravaloarea materialelor și manoperei, chiar și în situația în care existența lor fizică nu este contestată, iar valorile solicitate se încadrează în prețurile medii existente pe piața liberă a construcțiilor. Sub acest aspect, recurenta solicită instanței de recurs să aibă în vedere concluziile expertizei tehnice și răspunsurile la obiecțiuni și anexele la răspunsul la obiecțiuni, care în opinia recurentei sunt edificatoare cu privire la susținerile sale. In consecință, recurenta solicită să se constate că părțile și-au exprimat acordul pentru a fi realizate lucrările de construcție și respectiv de a fi achitat prețul corespunzător acestora, soluția instanței de apel de respingere a cererii recurentei de plată a prețului lucrărilor fiind nelegală, întrucât este rezultatul interpretării eronate a convenției părților. 3. Prin cel de-al treilea motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta susține că instanța de apel nu a avut în vedere dispozițiile legale privind interpretarea convențiilor în temeiul art. 969 alin. (2), art. 978, art. 983 și art. 985 C. civ. vechi, în vigoare la data nașterii raportului juridic. În dezvoltarea acestui motiv de recurs, recurenta arată că instanța de apel a nesocotit dispozițiile art. 4 din contractul părților. În continuare, recurenta susține încălcarea art. 969 C. civ., din perspectiva probelor administrate în cauză cu referire la lucrările executate, situația lucrărilor raportate la sumele pretinse și defalcarea lor conform concluziilor raportului de expertiză. În același sens, recurenta mai arată, în esență, că instanța de apel a ignorat recunoașterile pârâților, care coroborate cu concluziile raportului de expertiză în concordanță cu convenția părților conduc la concluzia că suma datorată de soții D. este cea pretinsă de reclamantă; astfel, recurenta prezintă un calcul cu privire la lucrările executate arătând din ce este compusă și, în consecință, contestând sumele stabilite de instanța de apel, în această privință fiind încălcate dispozițiile art. 1482 C. civ. Recurenta, în cadrul acestui motiv de recurs, critică soluția instanței de apel cu privire la cheltuielile onorariului aferent expertizei contabile, în sensul încălcării dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., respectiv partea care cade în pretenții urmează a fi obligată la plata cheltuielilor de judecată. Recursul este nefondat conform considerentelor ce se vor arăta în continuare: Cu privire la primul motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., înalta Curte urmează să îl respingă ca nefondat, întrucât recurenta se referă la ipoteza în care instanța de apel a ignorat materialul probator încuviințat în cauză, motivându-și soluția pronunțată pe considerente străine de problema de fapt dedusă judecății, ipoteză ce nu se regăsește în cauză. Astfel, după cum se poate observa din analiza considerentelor deciziei atacate, instanța de apel a constatat în mod corect că expertiza tehnică în construcții efectuată de expert C.I. a fost elaborată „ ipotetic" dat fiind că lucrările pretinse de reclamantă nu au mai putut fi vizualizate, datorită lucrărilor de finisaje executate care acoperă lucrările ce țin de structura de rezistență. Mai mult, instanța de apel a apreciat că expertul C.l. și-a depășit limitele obiectivelor de natură tehnică cu care a fost însărcinat, făcând considerații de ordin juridic cu privire la încheierea de către pârâți a contractului. Prin urmare, motivul de nelegalitate invocat de recurentă nu este incident în cauză, instanța de apel a pronunțat o hotărâre care cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. Referitor la cea de-a doua critică, înalta Curte urmează să o înlăture, întrucât acestea exprimă nemulțumirea recurentei cu privire la soluționarea capătului de cerere vizând cheltuielile de judecată ce privesc onorariu de expert, așa încât nu poate fi vorba de considerente contradictorii în sensul arătat de recurentă. De menționat, din perspectiva acestei critici, că instanța de apel a soluționat corect acest capăt de cerere în spiritul dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., ținând cont de culpa procesuală și, mai mult, a apreciat în mod judicios cuantumul datorat către expertul în construcții, în raport de complexitatea și volumul lucrării având în vedere decontul depus. O altă critică subsumată motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., se referă la faptul că motivarea instanței de apel cuprinde motive străine de problema de fapt dedusă judecății, pe care înalta Curte, de asemenea, o respinge ca nefondată pentru considerentele arătate mai sus. În ceea ce privește pretinsa contradicție a recurentei cu privire la efectele produse de convenția părților consemnată în cuprinsul contractului și prețul lucrărilor executate, înalta Curte urmează să o înlăture, întrucât aceste aspecte vizează o reapreciere a probelor administrate din punctul de vedere a sumelor solicitate și acordate, ceea ce excede cenzurii în recurs. 2. Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., înalta Curte urmează să îl respingă ca nefondat, întrucât instanța de apel a calificat corect contractul încheiat de părți în conformitate cu dispozițiile art. 969 C. civ. și a constatat că reclamanta nu a dovedit existența devizului ofertă acceptat de părți, prin nedepunerea acestui înscris. De menționat că instanța de apel în mod legal a calificat actul încheiat de părți ca fiind contract de antrepriză, pricina fiind soluționată sub imperiul normelor în materia antreprizei, așa încât nu se poate spune că instanța de apel nu a interpretat contractul prin raportare la toate clauzele, inclusiv la Anexa 1, precum și la situația de fapt. În același context, vor fi înlăturate și susținerea recurentei potrivit căreia s-a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, respectiv manifestarea de voință a soților D. de a achita prețul lucrărilor executate astfel cum aceștia au stabilit în Anexa 1 la contract, deoarece se referă la reaprecierea probelor administrate în cauză. 3. În ceea ce privește cel de-al treilea motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., înalta Curte urmează să îl respingă, ca nefondat, întrucât instanța de apel a avut în vedere dispozițiile legale privind interpretarea convențiilor în temeiul art. 969 alin. (2) C. civ. vechi, în vigoare la data nașterii raportului juridic. În examinarea apelului instanța a aplicat corect dispozițiile art. 4 din contractul părților, precum și dispozițiile legale aplicabile interpretării convențiilor încheiate de părți, așa încât printr-o examinare minuțioasă sub imperiul dispozițiilor legale în materie a concluzionat cu privire la existența devizului ofertă; având în vedere aceleași considerente vor fi respinse criticile recurentei cu privire la ignorarea dispozițiilor art. 970, 978, 983 și 985 C. civ. din anul 1864. Vor fi înlăturate și celelalte critici ale recurentei subsumate aceluiași motiv de nelegalitate invocat care se referă la cadrul procesual deja stabilit și la reaprecierea materialului probator administrat în cauză, cu privire la: lucrările executate, situația lucrărilor raportate la sumele pretinse și defalcarea lor conform concluziile raportului de expertiză, la ignorarea recunoașterilor pârâților. În sfârșit, critica recurentei cu privire la cheltuielile onorariului aferent expertizei contabile, în sensul încălcării dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., înalta Curte urmează să o înlăture, întrucât, instanța de apel a acordat suma de 3000 lei conform decontului depus la fila 159 voi. II dosar apel, în stabilirea căruia a avut în vedere complexitatea și volumul de lucru și faptul că expertul nu a depus dovezi privind cheltuielile pretins suportate. De asemenea, în mod, corect, instanța de apel nu a inclus onorariul de expert în cheltuielile de judecată, deoarece s-a constatat că reclamanta este în culpă procesuală, sub aspectul că a solicitat o expertiză care nu avea specializarea necesară să răspundă obiectivelor de natură tehnică în construcții, motiv pentru care nu sunt incidente dispozițiile art. 274 C. proc. civ. În consecință, înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să respingă ca nefondat recursul reclamantei.