ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 771/2013

Prin acțiunea introdusă pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, reclamantul C.L. a solicitat instanței să constate rezoluțiunea antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat de BNP E.J. sub nr. 1607 din 16 noiembrie 2007 pentru neexecutarea obligațiilor contractuale și să fie obligați pârâții B.V. și B.V.J. la plata sumei de 4.957.065,9 RON reprezentând avans, precum și la plata cheltuielilor de judecată. Prin Sentința civilă nr. 1108 din 17 septembrie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, s-a admis excepția prematurității și pe cale de consecință, s-a respins ca prematură cererea formulată de reclamant.

Pentru a dispune în acest sens, tribunalul a reținut următoarele considerente: Reclamantul a imputat pârâților faptul că nu au respectat obligația asumată prin antecontractul de vânzare-cumpărare instituită prin pct 3 alin. ultim, în sensul că nu au stăruit prin toate mijloacele legale în recunoașterea dreptului de proprietate. Dreptul de proprietate asupra terenului din București, str. L. nr. 19, sector 6 face obiectul judecății, fapt ce rezultă din contractul de dare în plată ce reprezintă titlul promitenților vânzători. Asupra modului în care a fost constituit dreptul de proprietate există contestații ce nu au fost încă finalizate prin pronunțarea unei hotărâri irevocabile, care să confirme sau să desființeze acest drept.

Obligația de diligență, asumată de promitenții vânzători, izvorâtă din obligația de a face, nu este determinată acțiunea promitenților vânzători, nefiind individualizată, însă de natură a subzista pe toată perioada cât dreptul de proprietate este contestat. Cum asupra dreptului de proprietate există proceduri care nu sunt încă finalizate, obligația părților nu este exigibilă, astfel că dreptul corelativ al acestei obligații este supus condiției suspensive, dată de finalizarea litigiilor și numai după această finalizare se naște dreptul reclamantului, în sensul analizei culpei în neexecutarea obligației. Având în vedere că dreptul reclamantului este afectat de condiția suspensivă a finalizării procedurilor judiciare asupra terenului, acțiunea reclamantului este prematur introdusă.

Apelul declarat de reclamantul C.L. împotriva hotărârii tribunalului a fost admis de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin Decizia civilă nr. 710 A din 13 septembrie 2011, care a dispus casarea acestei hotărâri și trimiterea cauzei spre rejudecare tribunalului. Pentru a pronunța această hotărâre, curtea de apel a reținut, în esență, următoarele considerente: Prin H.C.L. Chiajna nr. 2326 din 11 aprilie 2005 s-a acceptat oferta făcută de numiții O.E.E. și O.E.N.C. privind vânzarea la licitație a terenului în suprafață de 10214,04 mp. Prin H.C.L. Chiajna nr. 63 din 23 decembrie 2005 s-a anulat H.C.L. Chiajna nr. 2326 din 11 aprilie 2005. Adjudecatorul O.E.E.

a formulat o acțiune în justiție având ca obiect obligarea Primăriei Chiajna să se prezinte la notariat în vederea încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare privind terenul în suprafață de 10.200 mp, fiind format Dosarul cu nr. 9561/2005 care în apel a primit nr. 47419/3/2005, iar în recurs nr. 151/2/2010, în final dosarul fiind trimis în rejudecare la Tribunalul București, secția de contencios administrativ și fiscal, unde a fost reînregistrat sub nr. 25817/3/2010. În acest din urmă dosar, s-a respins excepția de nelegalitate a H.C.L. Chiajna nr. 63 din 23 decembrie 2005, împotriva încheierii formulându-se recurs. S-a constatat faptul că în Dosar nr. 25817/3/2010 al Tribunalului București, secția de contencios administrativ și fiscal, are calitatea de reclamant numitul O.E.E., au calitatea de intervenienți în nume propriu B.V.

și B.V.J., iar în calitate de pârâți apar Primăria Chiajna, comuna Chiajna prin primar și Consiliul Local Chiajna. Din probe a rezultat existența și a altor dosare, relevant fiind însă acest Dosar nr. 25817/3/2010 în care s-a respins excepția de nelegalitate a H.C.L. Chiajna nr. 63 din 23 decembrie 2005. Consecințele acestei situații de fapt sunt următoarele: la data încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1607 din 16 noiembrie 2007 la BNP E.E. îndeplinirea condiției suspensive reprezentată de dobândirea dreptului de proprietate era imposibilă, în raport de petitul Dosarului nr. 9561/2005, deoarece licitația fusese anulată și deci nu mai era posibilă dobândirea unui drept de proprietate pe baza unei licitații anulate.

Acest fapt atrage incidența dispozițiilor art. 1008 C. civ., în sensul că în ipoteza condiției imposibile, această condiție este nulă și duce la desființarea convenției ce depinde de această condiție. În ipoteza condiției nule, suntem în fața unei obligații pure și simple, situație în care nu se poate reține faptul că dreptul reclamantului este prematur. Având în vedere și împrejurarea că s-a respins excepția de nelegalitate a H.C.L. Chiajna nr. 63 din 23 decembrie 2005, hotărârea fiind definitivă și în raport de acest moment, condiția a devenit imposibil de a se realiza și deci este nulă, existând deci și la acest moment o obligație pură și simplă, și pe cale de consecință nu se poate reține prematuritatea acțiunii reclamantului.

Sub un al treilea aspect, condiția suspensivă de executare a obligației apare limitată în timp. Astfel, obligația de a vinde sub condiție suspensivă, în calitate de scop/cauză imediată este anterioară cauzei mediate. Cauza mediată conform „preambulului" din contract trebuia să se realizeze în termen de 12 luni de la semnarea antecontractului. Rezultă că scopul/cauza imediată reprezentat de vinderea cotei de 1/2 din teren trebuia să se înfăptuiască înăuntrul termenului de 12 luni, termen în care trebuia să se îndeplinească și condiția suspensivă, respectiv dobândirea dreptului de proprietate de către promitenții vânzători. Cum termenul de 12 luni s-a împlinit, au devenit incidente dispozițiile art. 1012 C. civ.

În raport de acest aspect rezultă că nu se poate reține prematuritatea acțiunii reclamantului. Apărarea intimaților pârâți și consecințele asumării doar a unor obligații de diligență, deci fără să se îndeplinească condiția de a se dobândi dreptul de proprietate permite concluzia că intenția promitenților vânzători a fost de a nu se obliga la vânzarea cotei de 1/2 din imobilul teren. Obligația de a vinde un bun determinat, chiar viitor (art. 965 C. civ.) este incompatibilă cu obligația de diligență de a dobândi acest bun viitor. Or, și din această perspectivă, nu se poate reține prematuritatea dreptului reclamantului de a se constata desființat contractul și de a i se restitui suma plătită. Împotriva acestei decizii, au declarat recurs pârâții B.V.J.

și B.V. La data de 14 februarie 2013, recurenții - pârâți B.V.J. și B.V., prin mandatar O.E.E., conform procurii autentificate sub nr. 810 din 22 aprilie 2010 de către BNP „R.H. și R.D.B." (fila 25, dosar fond), au depus la dosar cerere prin care arată că renunță la judecata recursului promovat în prezenta cauză, solicitând instanței ca, în temeiul dispozițiilor art. 246 alin. (1) C. proc. civ. să ia act de această cerere. Având în vedere cererea formulată, în raport de dispozițiile art. 246 C. proc. civ., potrivit cu care reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă, și în raport de principiul disponibilității care guvernează procesul civil, văzând manifestarea de voință a recurenților-pârâți, în sensul renunțării la judecata recursului, Înalta Curte va lua act de cererea acestora.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Ia act de renunțarea la judecata recursului declarat de pârâții B.V.J. și B.V. împotriva Deciziei civile nr. 710 A din 13 septembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 februarie 2013. Procesat de GGC - DG