ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 19.05.2021

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1107/2021

HOTĂRÂRE
19.05.2021
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1107/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 19 mai 2021

asupra recursului de față, constată următoarele:

Împotriva acestei încheieri au declarat recurs intervenienții B., C. și A..

În susținerea cererii, recurentele s-au prevalat de dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, arătând că în lipsa lor s-a procedat la respingerea cererii de recuzare.

Au mai precizat că nu au fost informate de către instanță asupra termenului fixat pentru judecata cererii, deși art. 22 C. proc. civ. impune exercitarea rolului activ al judecătorului.

Au apreciat că cererea formulată îndeplinea condițiile prevăzute de art. 42 C. proc. civ. privind existența unor împrejurări care sunt de natură să împieteze asupra garanțiilor de independență și imparțialitate ale judecătorilor, în condițiile în care le-a fost respinsă nejustificat cererea de conexare a dosarelor nr. x/2018 și nr. y/2018

Mai mult, și cererea de strămutare a dosarului nr. x/2018 a fost respinsă nejustificat, în opinia recurentelor, fără a primi un argument legal.

Au considerat, ca atare, că prin respingerea tuturor cererilor formulate sunt victimele unor abuzuri judecătorești.

Au mai arătat că au formulat în termen cererile de sesizare a Curții Constituționale și de acordare a ajutorului public judiciar.

Pentru toate aceste motive au solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate și, în urma rejudecării, admiterea cererii formulate.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 21 din Constituție, precum și ale art. 485 și art. 486 C. proc. civ.

Urmare a comunicării recursului, nu s-au formulat întâmpinări în cauză.

Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, prin rezoluția din 14 ianuarie 2021, a dispus ca, după efectuarea procedurilor de comunicare, să se întocmească raportul asupra admisibilității, în principiu, a recursului.

Prin raportul din 4 martie 2021 s-a reținut că redactarea motivelor de recurs ridică o problemă de încadrare a criticilor formulate în cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., cu consecința sancțiunii prevăzute de art. 493 alin. (5) din cod.

Completul de filtru C3, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia părților, pentru depunerea punctelor de vedere, în acord cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din cod.

La data de 22 martie 2021, recurenții au depus punct de vedere la raport, prin care au semnalat faptul că nu s-a trimis adresă la Curtea de Apel București și Judecătoria Urziceni pentru suspendarea litigiilor în care figurează ca părți.

În ceea ce privește încadrarea în motivele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., s-au prevalat de pct. 4 susținând că instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești, sens în care au învederat că drepturile de proprietate numai pot fi infirmate de nicio instanță, întrucât au intrat în circuitul civil.

S-au prevalat și de motivul de recurs prevăzut de pct. 6 al art. 488 C. proc. civ., potrivit căruia hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Au învederat și motivul de recurs prevăzut de pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., susținând că instanța nu a verificat niciodată cum s-a putut ca Primăria comunei Gârbovi să emită acte fiscale fără vreun înscris doveditor, pentru ca ulterior să facă demersuri neoficiale pentru a le deposeda de teren.

La aceeași dată, recurenții au depus un înscris prin care au prezentat cuprinsul art. 42, art. 44, art. 47, art. 49 și art. 488 C. proc. civ., precum și motivele pentru care au formulat cererea de recuzare.

La 31 martie 2021, s-a înregistrat cererea prin care recurenții au solicitat conexarea dosarelor nr. x/2021 și nr. y/2021 ale Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

La 13 mai 2021, recurenții au depus note scrise prin care au arătat că sunt în proces din anul 2012 pentru stabilirea adevăraților proprietari ai imobilelor și au prezentat argumentele pentru care au susținut conexarea mai multor dosare.

Cerere de conexare a tuturor dosarelor de pe rolul Curții de Apel București a fost formulată de recurenți și prin adresa înregistrată la 19 mai 2021, în subsidiar, solicitându-se reanalizarea tuturor actelor și lucrărilor din dosarele în care au fost părți.

Analizând recursul, Înalta Curte constată următoarele:

Art. 493 alin. (5) C. proc. civ. stipulează că în cazul în care completul este în unanimitate de acord că motivele de casare invocate și dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute la art. 488 din cod, anulează recursul printr-o decizie motivată, pronunțată fără citarea părților, care nu este supusă niciunei căi de atac.

În speța dedusă judecății, se constată că, criticile formulate nu au fost circumscrise formal niciunui motiv din cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Astfel, recurenții nu au arătat în ce constă nelegalitatea hotărârii atacate, prin care s-a respins o cerere de recuzare, constatându-se că motivele invocate nu se încadrează în niciunul din cazurile de incompatibilitate prevăzute de art. 42 C. proc. civ.

Se observă că recurenții au criticat faptul că recuzarea s-a judecat în lipsa lor și că respingerea cererii nu se justifică în condițiile în care le-a fost respinsă cererea de conexare a dosarelor nr. x/2018 și nr. y/2018, fiindu-le response și alte cereri.

Or, nemulțumirile părților legate de respingerea unor cereri formulate în dosar nu pot suplini cerințele procedurale care impun ca în calea extraordinară de atac a recursului să se formuleze motive de nelegalitate subsumabile pct. 1-8 ale art. 488 C. proc. civ.

Ca atare, eventualele critici susceptibile de încadrare în dispozițiile art. 488 C. proc. civ. ar fi trebuit să dezvolte argumente prin care să se tindă a se demonstra, în concret, pentru care motive este eronat și nelegal raționamentul instanței, obiect al recursului constituindu-l hotărârea pronunțată de aceasta.

Aceasta întrucât a motiva recursul înseamnă, pe de o parte, indicarea motivului de recurs ca fiind unul din cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării de critici de nelegalitate privind modul de judecată al instanței raportat la motivul de recurs invocat.

În ceea ce privește invocarea motivelor de recurs prevăzute de pct. 4, 6 și 8 ale art. 488 C. proc. civ., prin punctul de vedere depus la raport, se observă că acestea nu pot suplini lipsa criticilor care trebuie formulate într-un anumit termen procedural, imperativ.

În plus, se constată că motivele de casare din punctul de vedere la raport au fost indicate pur formal, reiterându-se textul de lege care le reglementează, fără ca prin dezvoltarea acestora să se formuleze veritabile critici de nelegalitate în raport de soluția pronunțată.

Astfel, deși, în speță, prin hotărârea atacată s-a respins o cerere de recuzare, constatându-se că motivele invocate prin respectiva cerere nu se nu se încadrează în niciunul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute de art. 42 C. proc. civ., împrejurările invocate nefiind de natură să afecteze garanțiile de independență și imparțialitate ale judecătorilor în soluționarea cauzei, intervenienții au făcut vorbire de aspecte de fond, legate de calitatea lor de proprietari asupra unui teren.

Nici cererea de conexare a tuturor dosarelor Curții de Apel București în care recurenții apar ca părți nu poate fi primită în această fază procesuală a recursului.

Prin urmare, văzând dispozițiile art. 493 alin. (5) coroborate cu cele ale art. 488 C. proc. civ. și cum nu au fost identificate motive de ordine publică, se va anula calea de atac, aceasta fiind exercitată în asemenea condiții procedurale încât nu este posibilă examinarea sub vreun aspect de nelegalitate a deciziei atacate.

Anulează recursul declarat de intervenienții B., C. și A. împotriva încheierii din 15 decembrie 2020 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 mai 2021.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2022-02-24
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 409/2022
iunie 2020, recurenții-pârâți D., E. și F. au solicitat recuzarea și înlocuirea doamnei judecător H., a doamnei judecător I. și a doamnei judecător J. și desființarea încheierii de ședință din 11 iunie 2020 în ceea ce privește soluția de re
ÎCCJ 2021-05-13
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1175/2021
în dosarul nr. x/2018, recurentul B. a declarat recurs, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la data de 29 mai 2020. I. Recursul formulat împotriva încheierii din Camera de Consiliu d
ÎCCJ 2021-09-15
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1608/2021
a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 26 alin. (14) si (15), art. 26 alin. (5) și art. 122 alin. (2) din Legea nr. 115/2015. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Cluj, secția I civil
ÎCCJ 2021-04-14
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 852/2021
E. și doamna judecător F.. 3. Calea de atac formulată în cauză. Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 53 alin. (1) teza a II-a raportat la art. 43 și urm. C. proc. civ., recurenții au solicitat admiterea recursului, casare
ÎCCJ 2022-02-22
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 354/2022
Ședința publică din data de 22 februarie 2022 Asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Încheierea pronunțată de Curtea de Apel București Prin încheierea din 15 decembrie 2020, Curtea de Apel București, secția
Sursă