ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3932/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare".

I. Circumstanțele cauzei

1). Obiectul cererii deduse judecății

La termenul de judecată din data de 13 iunie 2019, a recursului formulat de A. împotriva sentinței nr. 191 din 7 noiembrie 2018 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, recurentul a invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor O.U.G. nr. 80/2013, privind taxele judiciare de timbru.

2). Hotărârea instanței de fond

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin încheierea de ședință publică pronunțată la data de 13 iunie 2019, în dosarul nr. x/2019, a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 80/2013.

3). Cererea de recurs și motivele de recurs invocate

Împotriva acestei Încheieri a declarat recurs, în termen, recurentul A., de altfel, o simplă declarație de recurs, cu formulări ajuridice.

4). Procedura de soluționare a recursului

Prin rezoluția din 26 iunie 2019, a completului învestit cu soluționarea dosarului, a fost fixat termen pentru judecata pe fond a recursului, în data de 13.09.2019, cu citarea părților, în condițiile art. 494 -495 C. proc. civ., dată când a avut loc judecata, în ședință publică.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate, precum și din perspectiva obiectului și a normelor legale incidente, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

În speță, recurentul A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, în cadrul recursului declarat de acesta împotriva sentinței nr. 191 din 7 noiembrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Instanța de fond a respins cererea, constatând, în esență, că recurentul nu a fost obligat la plata unei taxe judiciare pentru soluționarea recursului formulat, în considerentele încheierii reținându-se, totodată, că cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor din actul normativ care reglementează taxele judiciare de timbru nu are legătură cu cauza dedusă judecății.

Verificând încheierea recurată, Înalta Curte reține următoarele:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte constată că obiectul prezentului recurs îl reprezintă o soluție de respingere a unei cereri de sesizare a Curții Constituționale.

În legătură cu obiectul prezentei căi de atac, se impune evocarea considerentelor deciziei nr. 321 din 9 mai 2017 (paragrafele 21 și 22), publicată în Monitorul Oficial nr. 580 din 20 iulie 2017, prin care Curtea Constituțională a statuat că recursul declarat împotriva soluției de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare cu excepția de neconstituționalitate este un remediu judiciar care nu preia niciunul dintre elementele și caracteristicile proprii recursului din C. proc. civ., având o fizionomie juridică proprie, în cadrul căruia se verifică legalitatea respingerii cererii de sesizare a Curții Constituționale prin prisma condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992.

În acest context, soluționarea prezentului recurs nu presupune încadrarea criticilor din cererea de recurs în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., ci numai verificarea legalității soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale prin prisma condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992.

Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, "Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia".

Referitor la admisibilitatea sesizării Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate ridicată, Înalta Curte constată că trebuie îndeplinite cerințele prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, și anume:

- excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele în care participă;

- excepția să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;

- excepția să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale;

- excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

Din analiza acestui text de lege rezultă că una dintre condițiile cumulative de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale impune ca prevederile legale ce formează obiectul excepției de neconstituționalitate să aibă legătură cu soluționarea cauzei.

Pentru a fi admisibilă și a crea obligația trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituțională, aceasta trebuie să aibă legătură cu soluționarea cauzei, adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului și, implicit, asupra situației juridice a părții din proces, prin dezlegarea unei probleme de drept ce ține de interpretarea Curții Constituționale.

Prioritar examinării în concret a acestei condiții, se impun anumite considerații generale asupra excepției de neconstituționalitate.

Aceasta constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condițiile legii, analiza conformității anumitor dispoziții legale cu Constituția României.

Potrivit art. 146 lit. d) din Constituție, competența de a hotărî asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele, ridicate în fața instanțelor judecătorești, revine Curții Constituționale.

Sesizarea Curții Constituționale nu se face direct, deoarece prin Legea nr. 47/1992 se stabilește un veritabil filtru, în virtutea căruia instanța efectuează un examen cu privire la îndeplinirea condițiilor de admisibilitate, în funcție de care admite sau respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Calea procedurală reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu oferă instanței în fața căreia se invocă excepția posibilitatea de a controla constituționalitatea propriu-zisă a prevederilor legale contestate, ci doar de a aprecia asupra condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate. Judecătorul cauzei nu are atribuții de jurisdicție constituțională, așa încât verificarea condițiilor de admisibilitate nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii atacate cu Constituția și nici cu soluționarea de către instanță a unui aspect de contencios constituțional, căci instanța nu statuează asupra temeiniciei excepției, ci numai asupra admisibilității acesteia.

Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerințele de admisibilitate ale excepției sunt și cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții cu excepția ridicată.

În aplicarea art. 29 din Legea 47/1992, judecătorul realizează o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită.

Referitor la examenul legăturii cu cauza, Înalta Curte reține că acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care a invocat excepția și înrâurirea pe care dispoziția legală considerată neconstituțională o are în speță. Stabilirea existenței interesului se face pe calea verificării pertinenței excepției în raport cu procesul în care a intervenit, astfel încât, decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției să fie de natură a produce un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal. Prin urmare, cerința relevanței este expresia utilității pe care soluționarea excepției invocate o are în cadrul rezolvării litigiului în care a fost invocată.

În acest context argumentativ, instanța supremă constată că în mod corect s-a apreciat că, în speță, nu este îndeplinită una dintre condițiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, dispozițiile a căror constituționalitate este contestată neavând legătură cu soluționarea cauzei, în condițiile în care recurentului nici nu i s-a pus în vedere obligația de plată a unei taxe judiciare de timbru pentru judecata recursului său.

Nu există, astfel, o legătură efectivă între necesitatea pronunțării unei hotărâri în contenciosul constituțional și soluționarea cauzei, deoarece aspectele invocate nu se pot constitui în chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competența jurisdicției constituționale, sub forma unei excepții de neconstituționalitate, câtă vreme prevederile a căror neconstituționalitate se invocă nu au legătură cu soluționarea cauzei, nefiind incidente acesteia.

În aceste condiții, eventuala declarare a neconstituționalității O.U.G. nr. 80/2013 nu ar conduce la redeschiderea judecății recursului declarat de recurentul A. împotriva sentinței nr. 191 din 7 noiembrie 2018 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, câtă vreme, așa cum s-a arătat mai sus, în cadrul acelui dosar, nici nu i s-a pus în vedere obligația de achitare a vreunei taxe judiciare de timbru.

Având în vedere cele de mai sus, Înalta Curte apreciază că în mod corect s-a reținut că nu este îndeplinită una dintre condițiile cumulative de admisibilitate a sesizării, prevăzută de art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, întrucât dispoziția legală care face obiectul excepției de neconstituționalitate nu are legătură cu soluționarea cauzei.

Considerentele anterior expuse impun concluzia că este legală soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 80/2013.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs

Pentru aceste considerente, reținându-se că în mod corect și legal s-a apreciat, de către instanța de fond, cu privire la cererea recurentului de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 80/2013, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte, va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 13 iunie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 septembrie 2019.