ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 930/2020

Ședința publică din data de 3 iunie 2020

Asupra recursului de față, constată și reține următoarele:

Prin decizia civilă nr. 578/Ap din 25 aprilie 2019, Curtea de Apel Brașov, secția Civilă a respins cererea de revizuire formulată în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. de revizuenții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M. și N. în contradictoriu cu intimații Ministerul Justiției, Tribunalul Vâlcea, Curtea de Apel Pitești, Ministerul Economiei și Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Craiova și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

Împotriva acestei decizii, A., B., D., E., F., C., G., H., I., J., K., L., M. și N. au declarat recurs.

În motivare, au prezentat evoluția litigiului în etapele procesuale anterioare și au susținut că în mod nelegal a fost respinsă cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. cu motivarea că nu există identitate de părți, obiect și cauză cu privire la hotărârile pe care le-au apreciat ca fiind potrivnice.

În acest sens, au evocat dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8, ale art. 430 alin. (1) și (2) și ale art. 431 alin. (2) C. proc. civ., susținând că, raportat la aceste prevederi legale, decizia civilă nr. 3723 din 27 noiembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Pitești în dosarul nr. x/2017 este potrivnică și încalcă autoritatea de lucru judecat atât a sentinței civile nr. 361 din 18 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. x/2007, rămasă definitivă ca urmare a pronunțării deciziei civile nr. 491/R-CM din 17 iunie 2008 a Curții de Apel Pitești, cât și a sentinței civile nr. 1284 din 08 decembrie 2017, pronunțată de Tribunalul Buzău în dosarul nr. x/2017, rămasă definitivă ca urmare a pronunțării deciziei civile nr. 866 din 29 martie 2018 a Curții de Apel Ploiești.

Evocând și dispozițiile art. 430 alin. (1) și (2) C. proc. civ., au subliniat recurenții că art. 431 alin. (2) C. proc. civ. reglementează prezumția legală de lucru judecat, care reprezintă manifestarea pozitivă a autorității de lucru judecat, ipoteză în care nu este necesar să existe tripla identitate de părți, obiect și cauză, ci este suficient ca în judecata ulterioară să fie adusă în discuție o chestiune litigioasă care să aibă legătură cu ceea ce s-a soluționat anterior, a cărei rezolvare nu poate fi contrazisă, indiferent dacă a fost dată prin dispozitiv sau numai în considerente.

Așadar, se încalcă autoritatea de lucru judecat nu doar atunci când vin în contradicție dispozitivele hotărârilor judecătorești, ci și când contradicția privește considerentele hotărârii, în sensul că se neagă sau, dimpotrivă, se afirmă ceea ce s-a negat anterior asupra unei chestiuni litigioase care a făcut obiect al dezbaterilor și al verificării jurisdicționale.

Drept urmare, cea de-a doua instanță nu mai poate face evaluări proprii asupra unei chestiuni litigioase tranșate deja printr-o altă hotărâre.

Așa fiind, în opinia recurenților sentința civilă nr. 361 din 18 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. x/2007, rămasă definitivă ca urmare a pronunțării deciziei civile nr. 491/R-CM din 17 iunie 2008 a Curții de Apel Pitești, precum și sentința civilă nr. 1284 din 08 decembrie 2017, pronunțată de Tribunalul Buzău în dosarul nr. x/2017, rămasă definitivă ca urmare a pronunțării deciziei civile nr. 866 din 29 martie 2018 au autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunile tranșate privind recunoașterea drepturilor bănești referitoare la acordarea creșterilor salariale prevăzute de O.G. nr. 10/2007, cu procente în cuantum de 5%, 2% și 11%, care au fost reiterate prin acțiunea ce face obiectul dosarului nr. x/2017

În acest context, au arătat că aproximativ 80% dintre grefierii care activează în cadrul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea au obținut drepturile bănești cu privire la acordarea creșterilor salariale prevăzute de O.G. nr. 10/2007, în procentele menționate mai sus, iar grefierilor din cadrul Tribunalului Vâlcea le-au fost acordate aceste drepturi salariale în proporție de 100%.

În continuare, au evocat doctrina și jurisprudența și au prezentat o analiză comparativă între reglementarea autorității de lucru judecat în vechiul C. proc. civ. și dispozițiile corelative din C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010.

Au subliniat recurenții că, dacă în vechea doctrină și jurisprudență dezvoltate în legătură cu revizuirea pentru contrarietate de hotărâri se accepta cvasiunanim că, pentru a verifica existența cazului de revizuire, era suficient să constați contrarietatea între dispozitivele hotărârilor sau imposibilitatea executării acestora concomitent, în noua reglementare, separat de faptul că autoritatea de luciu judecat este prevăzută în mod expres ca atașându-se și considerentelor hotărârii, ea nu vizează doar considerentele care susțin și explicitează dispozitivul, ci și pe cele care au dezlegat o chestiune litigioasă dedusă judecății în mod incidental, a cărei rezolvare nu se va regăsi, așadar, în dispozitivul hotărârii.

În opinia recurenților, a susține că revizuirea întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. presupune verificarea acelorași elemente ca în vechea reglementare și că "doar aparent ar avea loc o extindere a domeniului de aplicare a revizuirii întemeiate pe acest motiv" echivalează cu încălcarea dispozițiilor art. 430 și ale art. 431 C. proc. civ.

Totodată, au arătat că a susține că nu trebuie respectată autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri în forma reglementată de legiuitor doar pentru că textul art. 513 alin. (4) C. proc. civ. nu prevede cum trebuie să procedeze instanța după ce anulează hotărârea care a încălcat autoritatea pozitivă a lucrului judecat conduce la lipsirea de conținut a acestui efect important al hotărârii judecătorești și are consecințe și sub aspectul drepturilor vizând liberul acces la justiție și la un proces echitabil, din perspectiva art. 6 și 13 din C.E.D.O.

Mai mult, au subliniat că, potrivit art. 5 alin. (2) C. proc. civ., "niciun judecător nu poate refuza să judece pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau incompletă", iar potrivit alin. (3) al aceluiași articol "în cazul în care o pricină nu poate fi soluționată nici în baza legii, nici a uzanțelor, iar, în lipsa acestora din urmă, nici în baza dispozițiilor legale privitoare la situații asemănătoare, ea va trebui judecată în baza principiilor generale ale dreptului, având în vedere toate circumstanțele acesteia și ținând seama de principiile echității".

Așadar, revine judecătorului obligația să aplice dispoziții legale referitoare la situații asemănătoare, cum este ipoteza în care instanța de recurs, casând hotărârea atacată, trimite cauza spre rejudecare instanței de apel sau primei instanțe, cu îndrumarea să țină seama de anumite dezlegări (art. 497, art. 498, art. 501 C. proc. civ.); tot astfel, în cazul revizuirii pentru contrarietate de hotărâri izvorând din nesocotirea efectului pozitiv al lucrului judecat, urmare a anulării ultimei hotărâri cauza trebuie trimisă instanței care să procedeze la efectuarea judecății cu respectarea a ceea ce s-a tranșat anterior în legătură cu un anumit aspect al litigiului.

Recursul a fost depus la Curtea de Apel Brașov în cadrul termenului legal.

Intimatul Ministerul Justiției a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca nefondat a recursului.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul Ministerul Finanțelor Publice a solicitat în principal să se constate lipsa calității sale procesuale pasive, iar în secundar respingerea ca nefondat a recursului.

În ședința de la 19 februarie 2020, completul de filtru a pronunțat, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., o încheiere de admitere în principiu a recursului, acordând termen în ședință publică în vederea soluționării căii extraordinare de atac.

Analizând decizia atacată prin prisma criticilor de nelegalitate și a apărărilor invocate, Înalta Curte reține următoarele:

Întrucât Ministerul Finanțelor Publice a participat în calitate de intimat la judecata cererii de revizuire, fiind menționat ca atare în dispozitivul deciziei atacate, față de dispozițiile art. 494, raportat la art. 478 alin. (1) și la art. 513 alin. (1) C. proc. civ., din coroborarea cărora rezultă că în recurs nu poate fi schimbat cadrul procesual anterior stabilit, Înalta Curte urmează să respingă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de acest intimat pe calea întâmpinării.

În ceea ce privește fondul recursului, se reține că autorii căii de atac au susținut că în mod nelegal, cu încălcarea dispozițiilor art. 430 și art. 431 C. proc. civ., a fost respinsă cererea lor de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. cu motivarea că nu există identitate de părți, obiect și cauză cu privire la hotărârile pe care le-au apreciat ca fiind potrivnice.

Au subliniat recurenții că, raportat la dispozițiile art. 430 C. proc. civ., se încalcă autoritatea de lucru judecat nu doar atunci când vin în contradicție dispozitivele hotărârilor judecătorești, ci și când contradicția privește considerentele hotărârii, dar și că art. 431 alin. (2) C. proc. civ. reglementează prezumția legală de lucru judecat, care reprezintă manifestarea pozitivă a autorității de lucru judecat, ipoteză în care nu este necesar să existe tripla identitate de părți, obiect și cauză.

Așadar, problema de drept de a cărei dezlegare depinde soluționarea recursului vizează corelarea dintre dispozițiile art. 430 și art. 431 C. proc. civ., pe de o parte, dispoziții care reglementează autoritatea și efectele lucrului judecat și cele ale art. art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care instituie ipoteza revizuirii pentru hotărâri potrivnice.

Prealabil, se impune efectuarea unor precizări cu privire la aplicarea în timp a legii, în contextul în care C. proc. civ. a fost modificat prin Legea nr. 310/2018.

Dispozițiile art. 24 C. proc. civ. stabilesc că dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor începute după intrarea acesteia în vigoare.

Așa fiind, în speță sunt incidente dispozițiile C. proc. civ. în forma în vigoare la data inițierii procesului - 31 martie 2017.

Potrivit art. 430 art. (1) și (2) C. proc. civ., "(1)hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată.

(2) Autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă."

Conform art. 431 C. proc. civ., " (1) nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect.

(2) Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă."

Primul alineat al art. 431 C. proc. civ. vizează așadar aspectul negativ al autorității lucrului judecat, adică interdicția unei duble judecăți între aceleași părți, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect, iar cel de-al doilea alineat consacră dreptul părților de a opune lucrul judecat într-un alt litigiu, uzând de efectul pozitiv al autorității lucrului judecat.

Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri, iar conform art. 513 alin. (4) C. proc. civ., în forma în vigoare la data inițierii procesului, în cazul hotărârilor definitive potrivnice, dacă instanța încuviințează cererea de revizuire, va anula cea din urmă hotărâre.

Din coroborarea textelor de lege sus-menționate rezulta că, anterior modificărilor aduse art. 513 C. proc. civ. prin Legea nr. 310/2018, revizuirea are în vedere numai aspectul negativ al autorității de lucru judecat, în sensul că ipoteza de revizuire vizează cazurile în care se regăsește tripla identitate (părți, obiect și cauză), de vreme ce instanța învestită cu cererea de revizuire nu poate decât să anuleze cea de a doua hotărâre care încălcă autoritatea de lucru judecat.

Abia ulterior modificării aduse articolului 513 alin. (4) din C. proc. civ. prin Legea nr. 310/2018, constând în aceea că, în cazul hotărârilor potrivnice, instanța anulează cea din urmă hotărâre și, după caz, trimite cauza spre rejudecare atunci când s-a încălcat efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, a fost creat cadrul legislativ pentru ipoteza de revizuire ce vizează încălcarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat.

Însă în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 513 C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, întrucât se opune art. 24 C. proc. civ.

Așadar, deși art. 430 alin. (2) C. proc. civ. prevede că autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, în regimul C. proc. civ., anterior modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, o hotărâre judecătorească nu poate fi revizuită pentru motivul că prin considerente contravine dispozitivului unei hotărâri anterioare sau viceversa, dacă cele două hotărâri sunt date în procese diferite, între care nu există identitate de părți, obiect și cauză. O eventuală asemenea contradicție poate fi invocată doar pe cale de excepție în cadrul celui de-al doilea proces.

Prin urmare, în mod judicios a respins curtea de apel cererea de revizuire, reținând că între decizia atacată și hotărârile a căror potrivnicie se invocă nu există identitate de părți.

Având în vedere considerentele expuse mai sus, Înalta Curte constată că niciuna dintre criticile de nelegalitate invocate nu se circumscrie vreunuia din motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., așadar nu fundamentează casarea deciziei atacate, care se dovedește pronunțată cu stricta aplicare a dispozițiilor art. 24 și ale art. 509 pct. 8 din cod, motiv pentru care, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice.

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții A., H., L., K., M., G., N., B., C., D., F., J., I. și E. împotriva deciziei civile nr. 578/Ap din 25 aprilie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 3 iunie 2020.