ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 828/2020

Ședința publică din data de 15 mai 2020

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la 28 aprilie 2017, sub număr de dosar x/2017, reclamanții A. B., C., D., E., F. au formulat acțiune în daune delictuale prin care au solicitat obligarea societății de asigurare S.C. G. S.A, la plata daunelor materiale și morale pentru prejudiciul încercat prin decesul numitului H..

Pârâta S.C. G. S.A a formulat întâmpinare prin care a solicitat admiterea în parte a cererii de chemare în judecată.

Prin sentința civilă nr. 3461 din 15 decembrie 2017 pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția Civilă, în dosarul nr. x/2017, a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată și a fost obligată pârâta să plătească fiecăruia dintre reclamanții B., C. și A. suma de 800. 000 RON, reprezentând daune morale și fiecăruia dintre reclamanții D., E. și F. suma de 200.000 RON, reprezentând daune morale.

Împotriva acestei sentințe, pârâta G. S.A. a declarat apel, prin care a solicitat diminuarea cuantumului daunelor morale cuvenite reclamanților.

Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, prin decizia civilă nr. 1981/A din 16 octombrie 2018, a admis apelul formulat de pârâta S.C. G. S.A.; a schimbat sentința apelată în sensul că a obligat pârâta să plătească fiecăruia dintre reclamanții B., C. și A. câte 200.000 RON cu titlu de daune morale și fiecăruia dintre reclamanții D., E. și F. câte 100.000 RON cu titlu de daune morale.

În termen legal, invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., pârâta ROMANIA ASIGURARE REASIGURARE S.A. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 1981/A din 16 octombrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.

Subsumat motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă susține, în esență, că instanța de apel, prin hotărârea pronunțată, a nesocotit jurisprudența în materie cu privire la cuantumul daunelor morale.

Raportându-se la sumele avute în vedere de instanțele naționale în situații similare și în acord cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în aceasta materie, apreciază că daunele acordate reclamanților excedează limitelor prevăzute de Ghidul pentru acordarea daunelor morale întocmit de către FVPS- acesta oferind criterii obiective de cuantificare a daunelor raportat la jurisprudența instanțelor.

Consideră că instanța de control judiciar nu a examinat criteriul jurisprudențial și nu a analizat în suficientă măsură jurisprudența națională, precum și cea pe care pârâta a indicat-o prin hotărârile depuse în fața instanței de apel, astfel cum impun dispozițiile art. 49 alin. (1) lit. f) din Ordinul CSA nr. 14/2011, ceea ce echivalează în fapt cu o cercetare incompletă a fondului cauzei.

În opinia recurentei, instanța de apel nu numai că nu reține dar, în mod eronat, nu face nici referire la jurisprudența atașată apelului, în condițiile în care jurisprudența este unicul criteriu oferit de lege, iar instanțele au obligația de a face o corectă aplicare a acestuia.

Or, dacă s-ar fi raportat la jurisprudența instanțelor de judecată, instanța de apel ar fi constatat că suma de 500.000 RON acordată reclamanților nu răspunde cerințelor consacrate deja în mod unanim de practică, de a nu constitui o sursă de îmbogățire pentru victimă, dar nici să aibă un caracter simbolic, ci de a reprezenta doar atât cât este necesar pentru a-i ușura sau compensa în măsura posibilă suferințele pe care le-a îndurat sau eventual mai trebuie să le îndure.

Despăgubirea bănească pentru repararea prejudiciului personal nepatrimonial este, prin însăși destinația sa, menită de a ușura situația persoanei lezate, de a-i acorda o satisfacție, aceasta cu atât mai mult cu cât fapta ilicită este săvârșită sub forma culpei și nu a intenției-directe sau indirecte. În acest context, apreciază recurenta, daunele acordate reclamantului nu păstrează acel raport de rezonabilitate și proporționalitate cu dauna suferită; dauna morală nu trebuie să fie excesivă ca întindere, întrucât riscă a se îndepărta de la funcția compensatorie recunoscută de lege.

Curtea Europeană, în practica sa, a arătat adesea faptul că important este principiul echității în materia daunelor morale, astfel încât, pe de o parte fiecare persoană să primească o satisfacție echitabilă iar, pe de altă parte, despăgubirile să nu reprezinte amenzi excesive pentru autorii prejudiciului și nici venituri nejustificate pentru victime.

Precizează că dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. reglementează în mod imperativ obligativitatea motivării hotărârii judecătorești care trebuie realizată într-o maniera clară și coerentă fiind indispensabilă pentru controlul exercitat de jurisdicția ierarhic superioară și constituind, printre altele, o garanție împotriva liberului arbitru pentru părțile litigante, întrucât le furnizează dovada potrivit căreia cererile și mijloacele lor de apărare au fost riguros analizate.

Acordarea acestor daune tinde să acopere un prejudiciu moral necuantificabil pecuniar și, de aceea, întinderea lor nu trebuie să fie excesivă, ci doar să compenseze într-un fel pierderea produsă, pentru a nu cădea, în caz contrar, sub incidența îmbogățirii fără justă cauză. Astfel, se arată, indemnizația acordată pentru repararea prejudiciului moral trebuie să reprezinte o reparare a acestuia în sensul unei compensații sau satisfacții compensatorii.

Subliniază recurenta că, pentru temeiurile invocate deja, sumele acordate reclamanților cu titlu de daune morale în această cauză excedează în mod neîntemeiat despăgubirilor de acest fel evidențiate în Ghidul pentru soluționarea daunelor morale întocmit pentru garantarea obiectivității și tratamentului nediscriminatoriu prevăzut la art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale.

Se mai susține că acest Ghid cuprinde elemente obiective prin analiza tuturor soluțiilor pronunțate de către curțile de apel din România, astfel că, prin luarea în considerare a concluziilor sale se poate preveni o încălcare a art. 6 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale.

Făcând trimitere la jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, recurenta conchide în sensul că hotărârea atacată este nemotivată, fiind dată și cu aplicarea greșită a normelor de drept material, instanța de apel neluând în considerare toate criteriile evocate în jurisprudența depusă de recurenta-pârâtă în susținerea motivelor sale de apel.

Intimații-reclamanți A., B., C., E., F., D. nu au formulat întâmpinare.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., soluția preconizată fiind aceea de admisibilitate în principiu a recursului.

Prin încheierea din 20 septembrie 2019 a fost încuviințat în unanimitate raportul asupra admisibilității în principiu a recursului și s-a dispus comunicarea acestuia părților, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 17 ianuarie 2020 a fost admis în principiu recursul declarat de recurenta-pârâtă și a fost acordat termen pentru judecarea acestuia.

Înalta Curte de Casație și Justiție, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată în raport de criticile formulate și temeiurile de drept invocate, constată că recursul nu este fondat, pentru următoarele considerente:

Conform art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., hotărârea poate fi casată când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii.

Contrar susținerilor recurentei, hotărârea atacată este pronunțată cu respectarea dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., aceasta cuprinzând motivele de fapt și de drept pe care se sprijină și care au format convingerea instanței, decizia recurată fiind amplu motivată, argumentele acesteia constituindu-se într-o înlănțuire logică a faptelor și a regulilor de drept pe baza cărora s-a fundamentat soluția.

Argumentat și legal motivat, instanța de apel a pronunțat o hotărâre legală în ceea ce privește cuantumul daunelor morale acordate reclamanților A., B., C., E., F., D., evidențiind - așa cum rezultă din considerentele deciziei atacate - identificarea elementelor care definesc gravitatea prejudiciului și încadrarea acestora într-un barem de gravitate.

Aceasta, întrucât, un criteriu important în stabilirea daunelor morale îl constituie gravitatea prejudiciului moral, dar tot un criteriu esențial îl reprezintă și întinderea acestuia, iar aceste aspecte au fost avute în vedere de instanța de apel în aprecierea cuantumului daunelor morale acordate reclamanților.

Din perspectivă jurisprudențială, trebuie reținut că atât instanțele naționale, cât și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, atunci când au avut de soluționat cauze similare celei de față, s-au raportat nu numai la criteriile de evaluare prestabilite de legislația națională, ci au avut în vedere și o judecată în echitate prin raportare și la consecințele negative suferite de reclamanți.

În lipsa unor criterii legale de stabilire a cuantumului daunelor morale, este de menționat că fixarea acestuia rămâne la aprecierea instanței, în raport de consecințele negative suferite de victimă pe plan fizic și psihic, importanța valorilor lezate, măsura în care aceste valori au fost lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația familială, profesională și socială, or, în speță, toate aspectele circumstanțiale situației particulare a cauzei au fost expuse în raționamentul logico - juridic al soluției pronunțate în privința determinării despăgubirilor, menite să asigure o reparație justă și echitabilă a prejudiciului suferit de reclamanți.

Întinderea prejudiciului nu poate fi cuantificată potrivit unor criterii matematice sau economice, astfel încât instanța trebuie să acorde despăgubiri apte să constituie o satisfacție echitabilă, în funcție de împrejurările concrete ale speței, or, în cauză instanța de apel a aplicat în mod corect regulile de drept și criteriile de determinare a cuantumului daunelor morale în speța dedusă judecății.

În acest context, Ghidul pentru soluționarea daunelor morale, la care face referire recurenta-pârâtă nu reprezintă decât un studiu realizat la nivelul Fondului de Protecție a Victimelor Străzii, pentru uzul acestei instituții, iar nu o lucrare cu caracter obligatoriu pentru instanțele învestite cu soluționarea unor cauze având ca obiect despăgubiri pentru daune morale, neputând fi valorificat nici ca sinteză a practicii judiciare naționale în domeniu, în lipsa posibilității verificării jurisprudenței avute în vedere la momentul întocmirii sale și a expunerii circumstanțelor concrete ale cauzelor respective, care au justificat acordarea respectivelor despăgubiri.

Înalta Curte subliniază că aprecierea instanței de apel cu privire la valoarea efectivă a despăgubirii și solicitarea recurentei-pârâte de reducere a sumelor acordate cu titlu de daune morale vizează aspecte de temeinicie ale hotărârii atacate, care excedează controlului instanței de recurs, având în vedere că în această cale extraordinară de atac se exercită un control judiciar numai cu privire la legalitatea hotărârii atacate, în raport de motivele de nelegalitate prevăzute expres și limitativ la pct. 1-8 ale art. 488 C. proc. civ.

Totodată, se constată că recurenta-pârâtă a invocat formal motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât argumentația adusă în susținerea acestuia nu conține referiri directe la dispozițiile legale încălcate sau greșit aplicate de instanță, ci referiri ample la jurisprudența în materie, or, astfel cum s-a arătat anterior, jurisprudența nu reprezintă izvor de drept.

Pentru rațiunile înfățișate, constatând că nu sunt incidente motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. și invocate de recurentă, decizia recurată fiind la adăpost de orice critică, Înalta Curte de Casație și Justiție, cu aplicarea dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., văzând și prevederile art. 499 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. G. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1981/A din 16 octombrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, ca nefondat, menținând decizia recurată, ca fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. G. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1981/A din 16 octombrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 mai 2020.