ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin Rezoluția nr. 162/P/2012 din 12

iunie 2012 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de

urmărire penală și criminalistică, a dispus neînceperea urmăririi penale față

de: M.T., A.I.Ț. și V.C. judecători în cadrul Înaltei Curți de Casație și

Justiție și A.S. magistrat asistent în cadrul Înaltei Curți de Casație și

Justiție pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen., întrucât

fapta nu există.

Pentru a pronunța această soluție, s-a

reținut, în esență că la data de 23 februarie 2012, numitul A.G., a formulat

plângere împotriva judecătorilor M.T., A.I.Ț., V.C., din cadrul Înaltei Curți

de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, și a

magistratului asistent A.S. din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

civilă și de proprietate intelectuală, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz

în serviciu contra intereselor persoanei, prevăzută de art. 246 C. pen., fiind

nemulțumit de soluția pronunțată de către aceștia prin decizia nr. 2477 din 17

martie 2011, în Dosarul nr. 11497/63/2009.

S-a apreciat că, nu se poate reține

săvârșirea vreunei infracțiuni, întrucât, conform art. 124 alin. (3) din

Constituție, Judecătorii sunt independenți și se supun numai legii",

soluțiile lor exprimând convingerea creată de probele administrate de părți.

Mai mult, s-a reținut că, în

legislația română, verificarea legalității și temeiniciei hotărârilor

pronunțate de către magistrați se realizează prin intermediul căilor de atac

prevăzute de lege și nu prin repunerea lor în discuție în cadrul unui proces

penal îndreptat împotriva acestora.

Împotriva soluției susmenționate a

formulat plângere petiționarul conform art. 278 alin. (3) C. proc. pen.,

plângere care a fost respinsă ca neîntemeiată prin rezoluția nr. 2279/11-2/2012

din data de 16 iulie 2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică.

S-a reținut, în esență că,

nemulțumirea petentului este determinată de soluția adoptată de magistrați

(care au avut în vedere nedovedirea calității de asociat a autorului său la

data preluării abuzive, precum și a faptului că imobilul revendicat se afla în proprietatea

societății „Fructul Românesc

”

în momentul

naționalizări

și că a trecut odată cu aceasta în proprietatea statului) și care nu poate fi

reformată pe cale formulării unei plângeri penale. De asemenea, s-a reținut că,

actele dosarului nu au evidențiat niciun fel de indicii în sensul că,

magistrații și-ar fi exercitat abuziv atribuțiile de serviciu cu prilejul

soluționării Dosarului nr. 11497/63/2009 al Înaltei Curți de Casație și

Justiție, Rezoluția nr. 162/P/2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, fiind legală

și temeinică.

Împotriva Rezoluției nr. 162/P/2012

din 12 iunie 2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, petiționarul A.G., a

formulat plângere solicitând admiterea plângerii, desființarea rezoluției

atacate și trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale

împotriva intimatelor T.M., Ț.A.I.V.C. și S.A. sub aspectul săvârșirii

infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen. Plângerea este neîntemeiată.

Examinând actele și lucrările

dosarului, Înalta Curte reține următoarele:

Plângerea adresată instanței de

judecată competente de către persoana nemulțumită de modul în care a fost

soluționată în cadrul Ministerului Public plângerea prevăzută de art. 275-278 C.

proc. pen. are, între altele, natura juridică a unei căi de atac și vizează

controlul judecătoresc al soluției de neîncepere a urmăririi penale sau a

ordonanței ori, după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire

penală sau de încetare a urmăririi penale.

Această plângere, astfel cum a fost

reglementată prin art. 278

1

C. proc. pen., de natură a da eficiență

dispozițiilor art. 21 din Constituția României și art. 13 din Convenția pentru

Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale învestește instanța,

sub un prim aspect, cu examinarea legalității și temeiniciei rezoluției sau,

după caz, a ordonanței atacate.

Cum soluționarea plângerii nu a fost

reglementată printr-o procedură specială, aceasta este supusă regimului căilor

ordinare de atac și, ca atare, nu are aptitudinea provocării unui control

judecătoresc în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală.

Rezultă, așadar, că, sesizată cu

plângerea menționată, instanța de judecată nu este investită cu atribuții de

urmărire penală, așa încât controlul judecătoresc privește exclusiv efectuarea

actelor premergătoare sau, după caz, a urmăririi penale, cu respectarea

dispozițiilor legii procesuale.

În raport de concluziile pe care

această examinare le impune, cu referire la lucrările din dosarul cauzei și a

oricăror înscrisuri noi prezentate, instanța de judecată competentă pronunță

una din soluțiile prevăzute de art. 278

1

alin. (8) C. proc. pen.

În prezenta cauză se constată că,

soluția adoptată de parchet față de intimatele T.M., Ț.A.l.V.C. și S.A. este

legală și temeinică, având în vedere intervenția art. 10 lit. a) C. proc. pen.,

împrejurare care a determinat în mod just pronunțarea soluției de neîncepere a

urmăririi penale față de magistrații anterior menționați sub aspectul

săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor,

prevăzută și pedepsită de art. 246 C. pen. întrucât fapta reclamată nu există.

Într-adevăr, nu se poate reține

săvârșirea vreunei infracțiuni de către magistrați, împrejurarea că

petiționarul este nemulțumit de soluția dispusă nefiind de natură a conduce la

concluzia că aceștia și-au încălcat atribuțiile de serviciu și, în plus,

verificarea legalității și temeiniciei soluției dispuse de către aceștia se

realizează prin intermediul căilor de atac prevăzute de lege, iar nu prin

repunerea lor în discuție în cadrul unui proces penal îndreptat împotriva lor.

Analizarea modului în care s-a derulat

cercetare penală în cauză, observarea măsurilor dispuse de procuror, conduc la

concluzia că toate actele efectuate sunt subscrise cadrului procesual legal,

astfel încât criticile formulate de petiționar se privesc ca fiind

neîntemeiate.

Pentru considerentele expuse, având în

vedere că din actele premergătoare efectuate rezultă că intimatele și-au

îndeplinit atribuțiile de serviciu în deplină concordanță cu legea și nu au

comis vreo faptă care să atragă răspunderea penală a acestora, întrucât conform

art. 124 alin. (3) din Constituție „judecătorii sunt independenți și se supun

numai legii”, soluțiile lor exprimând convingerea creată de probele

administrate de părți Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., va respinge ca nefondată plângerea formulată

de petiționarul A.G. împotriva Rezoluției nr. 162/P/2012 din 12 iunie 2012 a

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire

penală și criminalistică, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în

serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută și pedepsită de art. 246 C.

pen., rezoluție care va fi menținută.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., petiționarul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat,

în sumă de 100 lei, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge, ca nefondată, plângerea

formulată de petiționarul A.G. împotriva Rezoluției nr. 162/P/2012 din 12 iunie

2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire

penală și criminalistică, pe care o menține.

Obligă petiționarul la plata sumei de

100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 3

decembrie 2012.