ÎCCJ, Secția penală

Asupra

plângerii de față

În

baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin

plângerea adresată acestei instanțe la data de 25 mai 2012, sub numărul

3950/1/2012, petenta D.P., a înțeles să atace, în condițiile art. 278 C. proc.

pen., rezoluția nr. 201/P/2011 din 9 aprilie 2011 a Parchetului de pe lângă

înalta Curte de Casație și Justiție, secția de combatere a corupției,

solicitând admiterea plângerii infirmarea rezoluției, apreciată în parte ca

fiind nelegală și netemeinică întrucât denunțătorul N.V. nu a primit nicio

sancțiune față de faptul că denunțul sau formulat în data de 10 octombrie 2011

nu s-a verificat, iar autoritatea statului a fost nevoită să facă ample

activități vizând efectuarea actelor premergătoare, apreciind că se impunea

aplicarea unor sancțiuni față de acesta.

Prin Rezoluția nr. 201/P/2011 din 9 aprilie 2011 a

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de

combatere a corupției, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de D.P.B.L.,

B.A.E., C.V., C.I., G.D., L.D., M.D., N.A., N.M., O.M., P.V.A., P.P., U.E., S.A.

sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită prevăzută și pedepsită de

art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 și 7 alin. (2) din Legea 78/2000,

față de P.L.D., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la

infracțiunea de luare de mită și dare de mită prevăzută și pedepsită de art. 26

raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 și 7 alin. (2) din

Legea 78/2000, art. 26 raportat la art. 255 C. pen. raportat la art. 6 și 7 alin.

(2) din Legea 78/2000, precum și față de L.I. și L.S. sub aspectul săvârșirii

infracțiunii de dare de mită prevăzută și pedepsită de art. 254 alin. (1) C.

pen. raportat la art. 6 și 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000.

Astfel, s-a reținut că afirmațiile denunțătorului N.V. nu

sunt susținute de nici un mijloc de probă, astfel că prezumția de nevinovăție

de care beneficiază intimații nu a fost răsturnată.

Împotriva acestei rezoluții, petenta D.P. s-a adresat Înaltei

Curți de Casație și Justiție, apreciind că este, potrivit art. 278

1

alin.

(1) C. proc. pen., instanța competentă să soluționeze plângerea.

Examinând plângerea formulată Înalta Curte reține că pentru a

exista competența de soluționare a plângerii - în primă instanță - la care se

referă dispozițiile legale menționate mai sus - se impune ca soluția atacată să

privească o infracțiune din cele arătate expres, limitativ și imperativ prin

dispozițiile art. 29 pct. 1 lit. a)-g) C. proc. pen. care stabilesc competența

Înaltei Curți de Casație și Justiție, de a judeca cauza în primă instanță.

Cum însă nici plângerea și nici rezoluția de

netrimitere în judecată, dispusă în cauză și atacată de petentă - pe această

cale procesuală - nu se referă la faptele sau persoanele arătate de art. 29 pct.

1 C. proc. pen. este evident că plângerea dedusă judecății nu intră în

competența de judecată, în primă instanță a înaltei Curți de Casație și

Justiție, așa cum aceasta este imperativ stabilită prin art. 29 C. proc. pen.

Drept urmare a stării de fapt și de drept amintite, se va

urma remediul procesual arătat de dispozițiile art. 278

1

alin. (13) C.

proc. pen., conform căruia, plângerea greșit îndreptată se va trimite organului

judiciar competent, care în speță, este Curtea de Apel București - instanța

căreia spre competență soluționare i se va trimite plângerea formulată de petiționara

D.P. împotriva rezoluția nr. 201/P/2011 din 9 aprilie 2011 a Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de combatere a corupției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Trimite cauza spre competentă soluționare Curții de

Apel București.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 25 octombrie 2012.