ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de față În baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin plângerea adresată acestei instanțe la data de 25 mai 2012, sub numărul 3950/1/2012, petenta D.P., a înțeles să atace, în condițiile art. 278 C. proc. pen., rezoluția nr. 201/P/2011 din 9 aprilie 2011 a Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, secția de combatere a corupției, solicitând admiterea plângerii infirmarea rezoluției, apreciată în parte ca fiind nelegală și netemeinică întrucât denunțătorul N.V. nu a primit nicio sancțiune față de faptul că denunțul sau formulat în data de 10 octombrie 2011 nu s-a verificat, iar autoritatea statului a fost nevoită să facă ample activități vizând efectuarea actelor premergătoare, apreciind că se impunea aplicarea unor sancțiuni față de acesta.

Prin Rezoluția nr. 201/P/2011 din 9 aprilie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de combatere a corupției, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de D.P.B.L., B.A.E., C.V., C.I., G.D., L.D., M.D., N.A., N.M., O.M., P.V.A., P.P., U.E., S.A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită prevăzută și pedepsită de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 și 7 alin. (2) din Legea 78/2000, față de P.L.D., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la infracțiunea de luare de mită și dare de mită prevăzută și pedepsită de art. 26 raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 și 7 alin. (2) din Legea 78/2000, art. 26 raportat la art. 255 C. pen.

raportat la art. 6 și 7 alin. (2) din Legea 78/2000, precum și față de L.I. și L.S. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită prevăzută și pedepsită de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 și 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000. Astfel, s-a reținut că afirmațiile denunțătorului N.V. nu sunt susținute de nici un mijloc de probă, astfel că prezumția de nevinovăție de care beneficiază intimații nu a fost răsturnată. Împotriva acestei rezoluții, petenta D.P. s-a adresat Înaltei Curți de Casație și Justiție, apreciind că este, potrivit art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen., instanța competentă să soluționeze plângerea.

Examinând plângerea formulată Înalta Curte reține că pentru a exista competența de soluționare a plângerii - în primă instanță - la care se referă dispozițiile legale menționate mai sus - se impune ca soluția atacată să privească o infracțiune din cele arătate expres, limitativ și imperativ prin dispozițiile art. 29 pct. 1 lit. a)-g) C. proc. pen. care stabilesc competența Înaltei Curți de Casație și Justiție, de a judeca cauza în primă instanță. Cum însă nici plângerea și nici rezoluția de netrimitere în judecată, dispusă în cauză și atacată de petentă - pe această cale procesuală - nu se referă la faptele sau persoanele arătate de art. 29 pct. 1 C. proc. pen. este evident că plângerea dedusă judecății nu intră în competența de judecată, în primă instanță a înaltei Curți de Casație și Justiție, așa cum aceasta este imperativ stabilită prin art. 29 C. proc.

pen. Drept urmare a stării de fapt și de drept amintite, se va urma remediul procesual arătat de dispozițiile art. 278 1 alin. (13) C. proc. pen., conform căruia, plângerea greșit îndreptată se va trimite organului judiciar competent, care în speță, este Curtea de Apel București - instanța căreia spre competență soluționare i se va trimite plângerea formulată de petiționara D.P. împotriva rezoluția nr. 201/P/2011 din 9 aprilie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de combatere a corupției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E Trimite cauza spre competentă soluționare Curții de Apel București. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 25 octombrie 2012.