ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1957/2020

Ședința publică din data de 14 octombrie 2020

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 26 septembrie 2017 pe rolul Tribunalului Călărași, secția Civilă-Faliment, reclamanta A., prin C.I.I. B., a solicitat, în contradictoriu cu pârâtă S.C. C. S.R.L., repunerea în termenul de prescripție cu privire la sumele încasate de pârâtă în baza acordului de stingere a datoriei din 02.04.2014, să se constate/declare nulitatea absolută a prevederilor acordului de stingere a datoriei, în principal pentru încălcarea unor dispoziții imperative ale legii iar, în subsidiar, pentru încălcarea unor norme sancționate cu nulitatea relativă și să fie repuse părțile în situația anterioară, respectiv să fie obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 828.548,99 RON, la care se adaugă dobânda legală și actualizarea cu rata inflației, calculate de la data indisponibilizării sumei și până la data plății efective.

La data de 29.01.2018, reclamanta a depus la dosar o cerere completatoare a acțiunii inițiale, prin care a solicitat, în principal, constatarea nulității absolute totale a contractului de vânzare-cumpărare nr. x/04.01.2012, iar, în subsidiar, constatarea nulității absolute a clauzei penale stipulate la art. 9 alin. (2) din acest contract.

Prin încheierea din 04.07.2018, pronunțată de Tribunalul Călărași, secția Civilă în dosarul nr. x/2017, instanța a respins excepțiile invocate de pârâta S.C. C. S.R.L. prin întâmpinare, respectiv excepția tardivității cererii de repunere în termen, a inadmisibilității cererii de repunere în termen, a inadmisibilității acțiunii în constatare, a prescripției dreptului material la acțiune și a autorității de lucru judecat.

Prin încheierea din 18.07.2018, pronunțată în cadrul aceluiași dosar, instanța a respins excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâtă, având în vedere că interdicția prevăzută de art. 122 din Legea nr. 85/2014, text potrivit căruia anularea unor acte încheiate de debitor în cei doi ani anteriori deschiderii procedurii de insolvență pentru motivul fraudei în dauna creditorilor se poate face exclusiv în temeiul art. 117, are în vedere acele acțiuni în care se invocă frauda în dauna creditorilor, iar în prezenta acțiune se invocă alt temei de drept.

Prin sentința civilă nr. 105 din 27 iulie 2018, pronunțată de Tribunalul Călărași, secția Civilă în dosarul nr. x/2017, instanța a respins acțiunea, așa cum a fost completată, formulată de reclamanta A., reprezentată de Cabinet de Insolvență B., împotriva pârâtei S.C. C. S.R.L.

Prin decizia civilă nr. 2353/A din 22 noiembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a fost respins ca nefondat apelul principal declarat de apelanta-reclamantă A., PRIN LICHIDATOR JUDICIAR C.I.I. B., împotriva sentinței civile nr. 105 din 27 iulie 2018, pronunțate de Tribunalul Călărași, secția Civilă în dosarul nr. x/2017. A fost admis apelul incident declarat de apelanta-pârâtă S.C. C. S.R.L. împotriva încheierilor din 04.07.2018 și 18.07.2018 și împotriva sentinței civile nr. 105 din 27 iulie 2018, pronunțate de Tribunalul Călărași, secția Civilă.

Au fost anulate în parte încheierea din data de 04.07.2018 și sentința civilă nr. 105 din 27 iulie 2018 și, rejudecând, a fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiunea în nulitate relativă; a fost respinsă ca prescrisă acțiunea în nulitate relativă.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale încheierii și sentinței atacate.

Împotriva acestei decizii, reclamanta a declarat recurs.

Un prim motiv de recurs invocat de către recurenta-reclamantă vizează faptul că instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești - art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.

Subsumat acestui motiv de recurs, recurenta-reclamantă arată că instanța este ținută să stăruie prin toate mijloacele legale pentru aflarea adevărului, conform art. 22 alin. (2) C. proc. civ. și că instanța de apel a procedat la cenzurarea - cu înlăturarea din probatoriu - a unor înscrisuri depuse la primul termen de apel în probarea aspectelor învederate în cererea de apel și ca răspuns la susținerile intimatei, a procedat la înlăturarea de la dosar a unor înscrisuri relevante, considerându-le opinii și omițând să se pronunțe asupra lor sau să ordone adminstrarea de probe care să confirme sau să infirme utilitatea și concludenta lor, a refuzat administrarea unor probe utile, pertinente și concludente pentru soluționarea cauzei.

Totodată, recurenta-reclamantă invocă faptul că instanța de apel a nesocotit dreptul său la un proces echitabil, conform art. 6 alin. (1) din C. proc. civ., în condițiile în care indiciile de fraudă, prin pretinsa punere în aplicare a unei clauze penale, nu au fost contrazise de dovezile depuse la dosar de intimată. Ca tare, recurenta susține că a fost practic lipsită de posibilitatea de a administra alte dovezi, din cauza lipsei oricăror altor documente decât cele depuse sau utilizate de către intimată, că instanța de apel nu se putea baza pe concluziile unui raport de expertiză administrat într-o alta cauză, lacunar și eronat și că a dat o calificarea eronată probelor administrate în cauză.

Totodată, recurenta-reclamantă susține că instanța de apel a nesocotit dreptul său de a administra probe care se aflau în posesia intimatei sau la care nu a avut acces.

Un alt argument expus de către recurenta-reclamantă vizează faptul că instanța de apel a interpretat greșit caracterul devolutiv al apelului, principiul disponibilității și rolul activ al judecătorului în aflarea adevărului.

Potrivit recurentei, instanța de apel a respins acțiunea în nulitate relativă ca fiind prescrisă, fără a lua în considerare faptul că cererea de apel formulată a vizat reformarea hotărârii de fond în întregul ei, cu alte cuvinte atât în privința soluției instanței de fond cu privire la motivele care se circumscriu nulității absolute, cât și a celor care se circumscriu nulității relative; un capăt de cerere distinct în fata instanței de fond a fost cel privind repunerea în termen. Or, față de excepția prescripției invocată prin apelul incident, instanța de apel a omis de asemenea să se pronunțe cu privire la solicitarea de repunere în termen și motivele subsumate repunerii în termen detaliate în întâmpinarea la apelul incident.

Mai mult, recurenta-reclamantă susține că, în raport de art. 477 C. proc. civ., instanța de apel era ținută să procedeze la rejudecarea fondului în limitele stabilite, expres sau implicit, de către apelant, precum și cu privire la soluțiile care sunt dependente de partea din hotărâre care a fost atacată.

Un alt motiv de recurs vizează faptul că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive străine de natura cauzei - art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Conform art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii, judecătorul trebuie să arate motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătandu-se atât motivele pentru care s-au admis cât și motivele pentru care s-au respins cererile părților.

În susținerea acestor critici, recurenta-reclamantă arată că, deși instanța de apel și-a însușit aparent motivarea instanței de fond cu privire la motivele de nulitate absolută, a precizat că în cadrul apelului reclamantei nu vor mai fi analizate criticile acesteia care privesc cazurile de nulitate relativă invocate, întrucât acestea se referă la fond, dar în același timp a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă. Or, cererea de apel a vizat, in extenso, atât motive care se subsumează nulității absolute a actelor deduse judecății, cât și nulității relative.

Mai mult, instanța de apel s-a prevalat, în examinarea sa, de raportul de expertiză administrat într-o altă cauză.

Recurenta-reclamantă arată, de asemenea, că prin cererea introductivă, cât și prin cererea de apel a adus argumente care susțin concluzia că atât clauza penală inserată în contractul nr. x, cât și în acordul de stingere a datoriei se impun a fi anulate, astfel că instanța era datoare să le dezbată.

Recurenta-reclamantă apreciază că sunt contradictorii argumentele instanței de apel care subsumează modalității de executare a contractului, aspecte care țin de aprecierea caracterului nelegal al clauzei penale și acordului de stingere a datoriilor.

Recurenta-reclamantă invocă și motivul de recurs reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținând că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

În acest sens, recurenta-reclamantă arată că, fiind învestită cu analiza valabilității unui contract din punct de vedere al unei dintre condițiile sale de fond (cauza), instanța trebuie să se raporteze la existența elementelor esențiale ale actului juridic la momentul încheierii sale, fiind exclusă din această perspectivă aprecierea intenției și fraudei prin prisma unui raport de expertiză contabilă întocmit la peste 4 ani de la încheierea acordului de iertare a datoriei și la peste 5 ani de la consumarea integrală a furajelor livrate.

Recurenta-reclamantă invocă prevederile art. 1237 C. civ., apreciind că instanța de apel a făcut o aplicare greșită a normelor de drept material atunci când a dat eficiență principiului nemo auditor propriam turpitudem allegans în detrimentul principiului fraus omnia corrumpit.

Porivit recurentei-reclamante, din probatoriul administrat (inclusiv înscrisurile depuse de aceasta și din constatările din raportul de expertiză) reiese nu doar că intimata nu a probat existența unui prejudiciu care să permită invocarea clauzei penale, dar clauza penală ca atare nu a fost decât instrumentul prin care din patrimoniul său a fost practic redus la zero.

Recurenta-reclamantă invocă, de asemenea, prevederile art. 12, art. 13 și art. 15 din Legea 72/2013 privind măsurile pentru combaterea întârzierii în executarea obligațiilor de plată a unor sume de bani rezultând din contracte încheiate între profesioniști și între aceștia și autorități contractante, apreciind că, deși Legea nr. 72/2013 a intrat în vigoare ulterior încheierii contractului nr. x, este incidentă în cauză, în raport de prevederile art. 1 din acest act normativ.

Totodată, recurenta-reclamantă susține că, în mod greșit, a interpretat instanța noțiunea de uzanțe profesionale și că a refuzat ca nerelevante argumentele și înscrisurile invocate, limitându-se la a dezbate disparat doar anumite aspecte invocate.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 și 8 din C. proc. civ.

Intimata a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepțiile inadmisibilității și nulității recursului, iar în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat.

Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost efectuat și comunicat părților, pentru a depune puncte de vedere.

Intimata a depus punct de vedere cu privire la raport.

Prin încheierea din 29 aprilie 2020, a fost prorogată discutarea excepției inadmisibilității recursului, invocată de intimata-pârâtă și s-a constatat suspendarea judecării de plin drept a cauzei, în temeiul art. 42 alin. (6) cap. V al Anexei nr. 1 la Decretul privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României nr. 195/16.03.2020, precum și față de art. 63 alin. (11) al Anexei nr. 1 la Decretul nr. 240 din 14 aprilie 2020, privind prelungirea stării de urgență pe teritoriul României.

Judecarea cauzei a fost reluată la 14 octombrie 2020.

Analizând recursul, Înalta Curte reține următoarele:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalității căilor de atac și el presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege și astfel nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunțat este consacrat la nivel constituțional în art. 129 din Constituția României, iar în noul C. proc. civ., în art. 457.

În cauză, recursul are ca obiect decizia civilă nr. 2353/A din 22 noiembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Potrivit art. 483 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ., " (…) nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului".

Pe de altă parte, conform dipozițiilor art. 8 alin. (4) din Legea nr. 85/2014, " Hotărârile președintelui tribunalului sau ale judecătorului sindic pot fi atacate de părți numai cu apel, în termen de 7 zile, care se calculează de la comunicare, pentru absenți, și de la pronunțare, pentru cei prezenți".

Prevederile Legii nr. 85/2014 sunt incidente în cauză.

Înalta Curte reține că reclamanta A. se află în procedura insolvenței, cererea dedusă judecății fiind formulată prin lichidatorul judiciar, în temeiul atribuțiilor conferite de prevederile art. 64 lit. b) din Legea nr. 85/2014 și înregistrată pe rolul Tribunalului Călărași, secția Civilă-Faliment, care a soluționat cauza în primă instanță.

Astfel, chiar dacă acțiunea dedusă judecății a fost întemeiată în drept pe dispozițiile C. civ., aceasta nu poate fi disociată de preverile legii speciale, iar în raport de dispozițiile art. 8 alin. (4) din Legea nr. 85/2014, împotriva hotărârilor președintelui tribunalului sau ale judecătorului sindic se poate exercita numai calea de atac a apelului.

Prin urmare, raportat la dispozițiile legale citate mai sus, decizia atacată este una definitivă, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Având în vedere cele reținute mai sus, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. PRIN LICHIDATOR JUDICIAR C.I.I. B. împotriva deciziei civile nr. 2353/A din 22 noiembrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. PRIN LICHIDATOR JUDICIAR C.I.I. B. împotriva deciziei civile nr. 2353/A din 22 noiembrie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 octombrie 2020.