ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 762/2022

Obiectul cauzei: Prin cererea introdusă la Judecătoria Călărași, la data de 07.09.2018 și înregistrată sub nr. x/2018, reclamanta S.C. A. S.R.L. - în faliment, prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvență "B." în contradictoriu cu pârâta C., a solicitat ca, în baza probelor ce se vor administra, să se pronunțe o hotărâre judecătorească prin care să se dispună: rezilierea antecontractului de vânzare - cumpărare nr. x/17.06.2008 și a actului adițional nr. x/14.07.2008 autentificate de B.N.P. D.; să se constate nulitatea absolută a antecontractului și actului adițional pe motiv că pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile prevăzute în cuprinsul acestuia, corelativ cu repunerea părților în situația anterioară încheierii lui; să se constatate că a intervenit desființarea de plin drept a antecontractului si actului adițional ca urmare a imposibilității perfectării tranzacției în formă autentică la termenul și în condițiile prevăzute de părți; să se constatate că părțile au fost repuse în situația anterioară încheierii lui; să se dispună obligarea pârâtei la restituirea sumei de 70.000 EURO la cursul de schimb al BNR din ziua plății reprezentând transa I și II din prețul de vânzare precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces. La termenul de judecată din 21.01.2019 apărătorul pârâtei a reiterat excepția necompetenței teritoriale și materiale a Judecătoriei Călărași, invocate prin întâmpinare, în raport de obiectul cererii, apreciază că soluționarea revine Tribunalului Călărași. Prin sentința civilă nr. 139/21.01.2019, Judecătoria Călărași a admis excepția de necompetență materială a Judecătoriei Călărași, excepție invocată de pârâta C. și a dispus declinarea soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Călărași.

Sentința pronunțată de Tribunalul Călărași: Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Călărași, la data de 14.02.2019, sub nr. x/2018, iar în data de 15.04.2019, pârâta C., a depus la dosar precizări prin care a înțeles să invoce excepția prescripției dreptului la acțiune în ceea ce privește obligarea sa la restituirea sumei de 70000 euro. În data de 10.06.2019, reclamantul Cabinet Individual de Insolvență "B.", a depus precizări prin care a arătat că obiectul acțiunii îl reprezintă constatarea nulității antecontractului de vânzare - cumpărare nr. x/17.06.2008 și a actului adițional nr. x/14.07.2008, ambele autentificate de BNP D., așa cum rezultă din formularea capetelor de cerere, întrucât obiectul promisiunii de vânzare nu exista la data încheierii acestor acte, dar nici nu a intrat ulterior în proprietatea acesteia, motiv pentru care părțile au prevăzut expres în cuprinsul antecontractului, sancțiunea nulității lui și restituirea sumei de 70.000 EURO, reprezentând două tranșe din prețul convenit, în ipoteza în care pârâta nu va dobândi proprietatea și nu va perfecta vânzarea - cumpărarea în formă autentică. Prin încheierea de ședință din data de 13.11.2019, instanța a respins ca neîntemeiată excepția prescripției extinctive a dreptului material la acțiune, iar prin încheierea de ședință din data de 20.02.2020, instanța a respins ca neîntemeiate excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamantei, a netimbrării acțiunii, a tardivității și inadmisibilității formulării acțiunii, în raport de dispozițiile Legii nr. 85/2006. Prin sentința civilă nr. 310/15.07.2020, Tribunalul Călărași a admis acțiunea, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamantul Cabinet Individual de Insolvență B. - lichidator judiciar al S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta C., a constatat nulitatea absolută a antecontractului de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. x/17.06.2008 de B.N.P. D., precum și a actului adițional al acestuia, autentificat sub nr. x/14.07.2008 de B.N.P. D., ambele acte fiind încheiate între C., pe de o parte, în calitate de promitentă-vânzătoare, și S.C. A. S.R.L., pe de altă parte, în calitate de promitentă-cumpărătoare, a dispus repunerea părților în situația anterioară încheierii actelor juridice mai sus menționate și a obligat pârâta C. să restituie reclamantului Cabinet Individual de Insolvență B. - lichidator judiciar al S.C. A. S.R.L. suma de 70.000 euro, reprezentând două tranșe din prețul de vânzare convenit de părți în antecontractul de vânzare-cumpărare, mai sus menționat, la cursul de schimb al B.N.R. din ziua plății.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel București: Prin decizia nr. 606/A din 12 aprilie 2021 a Curții de Apel București, secția a III - a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, s-a admis apelul formulat de apelanta - pârâtă C. și a fost schimbată în tot sentința apelată, în sensul că s-a respins cererea precizată, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată în cauză: Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel București a declarat recurs reclamanta Cabinet Individual de Insolvență B. - lichidator al S.C. A. S.R.L., indicând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ. În cuprinsul cererii de recurs reclamanta a formulat următoarele critici: - instanța de apel nu a analizat în concret conținutul antecontractului de vânzare-cumpărare și al cererii de chemare în judecată, întrucât, contrar susținerilor instanței de fond că teoretic bunul putea fi promis pentru vânzare și antecontractul rămâne valid, deoarece bunul există, părțile au avut o anumită convenție, iar bunul promis nu a intrat niciodată în posesia și proprietatea promitentei-vânzătoare, astfel încât sentința Tribunalului Călărași era legală și temeinică; - conform documentației aflate la dosarul cauzei, bunul teren intravilan promis spre vânzare nu a fost niciodată în patrimoniul promitentei-vânzătoare, astfel încât, în mod corect s-a reținut de către instanța de fond că nu era îndeplinită condiția de validitate a unui act juridic, respectiv ca bunul/obiectul să existe din punct de vedere juridic, contrar dispozițiilor art. 948 pct. 3 C. civ. - consideră că se impunea constatarea situației că ambele acte juridice atacate erau nule absolut, întrucât intimata nu putea propune spre vânzare, iar reclamanta nu putea cumpăra un bun inexistent din punct de vedere juridic; - arată că efectele hotărârilor judecătorești cu privire la bunul imobil afectează validitatea actelor cu privire la care s-a invocat nulitatea absolută, atât timp cât au determinat că niciodată promitenta-vânzătoare să nu se afle în proprietatea bunului promis la vânzare; - decizia a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material privitoare la obiectul și validitatea contractelor, ajungându-se la situația în care s-a plătit un preț pentru un bun pe care promitenta-vânzătoare nu l-a avut niciodată în patrimoniu, preț pe care aceasta nu poate fi obligată sa îl restituie. Consideră că urma să se facă aplicarea principiului retroactivității și al repunerii părților în situația anterioară cu privire la efectele nulității actului juridic, fiind întrunite condițiile legale în acest sens, intimata realizând o îmbogățire fără justă cauză.

Procedura desfășurată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție: Dosarul a fost înregistrat la ÎCCJ în data de 26 august 2021 și a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 9, astfel cum reiese din fișa Ecris și referatul de repartizare aleatorie . Prin rezoluția din data de 16 septembrie 2021 s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului conform art. 493 alin. (2) C. proc. civ., după efectuarea procedurilor de comunicare menționate de dispozițiile art. 490 alin. (2) C. proc. civ. Pârâta C. a formulat întâmpinare prin care a arătat că recurenta, desi a invocat incidența dispozițiilor art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ., nu a motivat, în concret, în ce situație este aplicabilă fiecare normă de casare în parte. A solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Recurenta nu a depus răspuns la întâmpinare. Prin rezoluția din data de 23 februarie 2022, a fost fixat termen de judecată la data de 5 aprilie 2022, pentru discutarea admisibilității în principiu a recursului. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție: În condițiile art. 499 teza finală C. proc. civ., analizând cu prioritate excepția nulității recursului, invocată implicit de către intimată prin întâmpinare, prin mențiunile referitoare la neîncadrarea criticilor în respectivele motive de recurs invocate, Înalta Curte constată prin raportare la dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., următoarele: Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiași articol sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate. Totodată, conform dispozițiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanță, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului. Aceeași sancțiune intervine și în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din alin. (2) al art. 489 din același act normativ. A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat. În speță, deși recurenta-reclamantă a invocat incidența motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținând că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, această invocare este una formală, în condițiile în care partea, pe de o parte, nu indică care sunt aceste norme, iar, pe de altă parte criticile sale vizează împrejurări de fapt. Astfel, criticile recurentei-reclamante prin care aceasta a susținut că instanța de apel nu a analizat în concret conținutul antecontractului de vânzare-cumpărare și al cererii de chemare în judecată, precum și afirmația că recurenta nu putea cumpăra un bun inexistent din punct de vedere juridic, deși acestea par a susține o greșită aplicare a legii, respectiv a art. 948 C. civ. și a celor care reglementează obiectul și validitatea contractelor, recurenta-pârâtă nu a indicat însă, în mod concret, care este eroarea de judecată a curții de apel din această perspectivă și în ce mod prevederile indicate au fost aplicate sau interpretate greșit de către instanța de apel. Or, prin motivele de recurs recurenta-reclamantă trebuia să indice, punctual, de ce sunt greșite considerentele instanței de apel care sprijină soluția adoptată, de respingere a cererii de chemare în judecată, însă aceasta, fără să arate de ce este nelegală dezlegarea dată de instanță în faza procesuală a apelului, omite faptul că obiectul recursului îl constituie decizia curții de apel. În plus, aspectele susținute de către recurenta-reclamantă vizează împrejurări de fapt, ce nu pot face obiectul analizei instanței de recurs, partea repunând în discuție conținutul unui contract juridic încheiat între părți (deși vechiul motiv de recurs reglementat de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. 1865 nu a mai fost preluat în cadrul motivelor de recurs reglementate de art. 488 din Noul C. proc. civ. aplicabil cauzei, întrucât într-adevăr, calificarea unui contract juridic nu reprezintă un aspect de legalitate) sau încadrarea unor circumstanțe în ipoteza unei îmbogățiri fără justă cauză a pârâtei. Or, în cadrul controlul judiciar pe care îl exercită, instanța de recurs este limitată la situația de fapt așa cum a fost ea stabilită de instanțele de fond, fără a o putea schimba, date fiind prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Nici critica recurentei-reclamante în sensul că se ajunge la situația în care "s-a plătit un preț pentru un bun pe care promitenta-vânzătoare nu l-a avut niciodată în patrimoniu, preț pe care aceasta nu poate fi obligată sa îl restituie" nu poate fi primită, neputând fi circumscrisă vreunuia dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere că, și sub acest aspect, partea s-a mărginit doar la a-și exprima nemulțumirea cu privire la soluția curții de apel, fără a indica în mod clar de ce acestea ar determina concluzia caracterului nelegal al hotărârii recurate. De altfel, instanța de apel a arătat în acest sens că "transferul dreptului de proprietate nu are loc decât la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare, promitentul-vânzător nu trebuie să fie proprietarul lucrului vândut la momentul întocmirii antecontractului, fiind necesar să fie proprietar doar la data perfectării contractului de vânzare-cumpărare sau al pronunțării hotărârii care să țină loc de act autentic, promitentul - vânzător asumându-și obligația dobândirii până la acel moment a dreptului de proprietate asupra bunului". Or, recurenta nu a indicat în nici un fel nelegalitatea celor reținute de către instanța de apel, conform celor menționate, ci s-a limitat la a își expune nemulțumirea față de soluția instanței de apel. O astfel de modalitate de redactare a motivelor de recurs nu se circumscrie exigențelor art. 488 C. proc. civ., care presupun ca, în calea de atac a recursului, să fie deduse judecății critici de nelegalitate împotriva dezlegărilor instanței de apel și nu critici de netemeinicie a acesteia, astfel cum sunt cele aduse în discuție de către recurenta-pârâtă. Nici celelalte aserțiuni, încadrate de recurentă în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., nu au semnificația unor critici de nelegalitate care să poată fi supuse controlului de legalitate ce poate fi efectuat în calea de atac a recursului. Ele se subsumează situației de fapt a cauzei, adică temeiniciei deciziei recurate ce însă, scapă controlului exclusiv de legalitate al instanței de recurs. Recursul fiind un mijloc procedural prin care se realizează o examinare a hotărârii atacate sub aspectul legalității acesteia, instanța de recurs verifică dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale. Această analiză nu se poate realiza în lipsa indicării și dezvoltării motivelor de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., obligație care revine sub sancțiunea nulității, titularului căii de atac promovate. Drept urmare, în absența unor expuneri care să reflecte raționamentul eronat al instanței de apel, sub aspectul atât al indicării concrete a normelor de drept material pretins a fi încălcate, cât și al expunerii de argumente clare prin care să se arate maniera pretins eronată de interpretare a dreptului material incident în cauză, instanța de recurs nu poate decela care anume sunt elementele de nelegalitate ale hotărârii recurate ce pot fi circumscrise cazurilor expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., așa încât sancțiunea care intervine, în sensul prevederilor art. 489 alin. (2) din același act normativ, este cea a nulității, care operează nu doar atunci când recursul este nemotivat, ci și atunci când criticile propriu-zise nu sunt susceptibile de încadrare în motivele de nelegalitate prevăzute de lege. În privința motivului de recurs din art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., nu s-a arătat în ce constau pretinsele rețineri contradictorii ale instanței de apel în accepțiunea textului menționat, existența unei motivări incomplete a instanței de apel sau existența unei motivări străine de cauză. Așa fiind, cum criticile formulate de recurenta-reclamantă nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. și cum, în speța de față, nu pot fi reținute motive de casare de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) din același cod, precum și a prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va anula recursul declarat în cauză. PENTRU ACESTE MOTIVE,