ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1904/2020

Ședința publică din data de 08 octombrie 2020

Asupra recursului de față:

Din examinarea actelor din dosar, constată următoarele:

Prin actiunea înregistrata pe rolul Tribunalului Brașov la 20 noiembrie 2019, reclamanta Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. - Directia Regională Drumuri și Poduri Brasov, in contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L. Brasov, a solicitat instantei, în temeiul dispozițiilor art. 53 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, obligarea pârâtei la plata sumei de 1.092.250,41 RON cu titlu de daune interese compensatorii, în conformitate cu prevederile Acordului-cadru nr. 144/2016, art. 11 alin. (2) lit. d) pct. 2, actualizarea sumelor mai sus precizate cu indexarea cu indicele INS conform contractului, dobânda legală și accesoriile calculate până la data efectivă a plății și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 1164, 1165,1170, 1350, 1357, 1516, 1531 C. civ. și a arătat că sunt întrunite condițiile răspunderii civile contractuale in persoana pârâtei.

Prin sentința civilă nr. 657/C din data de 16.05.2019 pronunțată de Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost admisă acțiunea și a fost obligată pârâta la plata sumei de 1.092.250,41 RON cu titlu de daune interese compensatorii, suma la care se va adăuga dobânda legala penalizatoare, calculată potrivit art. 3 din Ordonanta Guvernului nr. 13/2011 de la data scadenței facturii până la plata efectivă. Au fost respinse celelalte pretenții ale reclamantei, precum și cererea reconvențională.

Curtea de Apel Brașov, secția Civilă, prin decizia civilă nr. 1720/Ap din 17 decembrie 2019, a respins apelul declarat de pârâta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 657/C/16.05.2019 a Tribunalului Brașov, secția a II a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta S.C. A. S.R.L..

Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În raport de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă apreciază că hotărârea atacată este analizată în mod sumar, fără ca instanța să acorde garanția părților că soluția este justă din punct de vedere al textelor legale aplicabile.

Lipsa motivării sau motivarea sumară nu corespunde exigențelor textului art. 425 C. proc. civ., pentru că lipsa de consistență face imposibilă realizarea controlului judiciar.

În esență, se reproșează instanței de apel omisiunea de a examina și cerceta în mod efectiv motivele de fapt și de drept invocate de pârâtă în susținerea cererii reconvenționale, precum și pentru a arăta care au fost în concret argumentele care au stat la baza soluției litigiului, fiind nesocotite dispozițiile legale și fiind încălcat dreptul la un proces echitabil.

În ceea ce privește incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă critică decizia instanței de apel, susținând că hotârărea atacată a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, sub mai multe aspecte.

Sub un prim aspect, recurenta-pârâtă apreciază că instanța a încălcat dispozițiile cu privire la administrarea probelor, motiv pentru care se impune casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru administrarea probei cu expertiză contabilă.

Se susține că prin respingerea probei ca neutilă, instanța de apel a prefigurat soluția în ceea ce privește apelul pârâtei, iar în ceea ce privește cererea de chemare în judecată, aceasta este nedovedită.

În ceea ce privește încălcarea dispozițiilor legale care au determinat pronunțarea unei soluții nelegale, recurenta-pârâtă invocă dispozițiile art. 10.1, art. 10.2, art. 8.1 alin. (1), art. 8.3 din acordul cadru coroborat cu dispozițiile art. 1266 și 1267 C. civ. pentru a demonstra că prin art. 11.1 alin. (2) din contract s-a stipulat facultatea creditorului de a solicita rezilierea contractului, care nu operează de plin drept, ci doar prin manifestarea expresă de voință, cenzurată de către instanța de judecată.

Rezoluțiunea unilaterală, reținută de către ambele instanțe, impune condiția formală a punerii în întârziere a debitorului anterior declarației unilaterale de rezoluțiune, această cerință fiind necesară având în vedere dispozițiile art. 1516 alin. (2) C. civ. care stabilesc ca o condiție prealabilă pentru operarea remediilor, neexecutarea contractului pentru întârziere. Aplicarea pactului comisoriu este abuzivă în condițiile în care reclamanta a încheiat contracte cu alte societăți comerciale, în timpul corespondenței paralele cu pârâta.

Pentru aplicarea clauzei penale era necesar să fie analizate condițiile răspunderii contractuale a debitorului, fiind necesară dovedirea culpei sau vinovăției în neexecutarea contractului. Existența acestei condiții se desprinde din prevederile art. 1530 C. civ. și art. 1547 C. civ.. Pentru acordarea daunelor interese compensatorii, instanța trebuie să fie investită cu o acțiune în reziliere, să analizeze îndeplinirea condițiilor cerute pentru reziliere și a celor specifice obligației de despăgubire.

Pârâta susține că nu este în culpă, iar neîncheirea contractului este rezultatul culpei achizitorului care nu a soluționat neconformitățile sesizate de pârâtă și nu și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contractul cadru și prin documentația de atribuire a achiziției.

Recurenta-pârâtă critică decizia atacată și sub aspectul respingerii cererii reconvenționale, susținând că sunt îndeplinite condițiile pentru rezilierea Acordului cadru din culpa exclusivă a reclamantei, în temeiul dispozițiilor art. 1549, art. 1550 C. civ. coroborat cu art. 11.2 lit. c) din contractul cadru.

Se arată că pârâta a notificat reclamanta în temeiul art. 11.1 alin. (2) lit. c) din Acordul cadru nr. 144/26.09.2016, urmare căreia reclamanta a emis factura de despăgubiri. Imposibilitatea obiectivă de a încheia contractul a fost determinată de conduita beneficiarului, situație demonstrată de părâtă.

Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost efectuat și comunicat părților la 28.05.2020.

Prin încheierea din data de 16.07.2020, Înalta Curte a admis în principiu recursul, constatând că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

Examinând cu prioritate, în condițiile art. 479 alin. (1) C. proc. civ. coroborat cu art. 489 alin. (3) C. proc. civ., motivul de ordine publică, invocat din oficiu de către instanță, privind greșita alcătuire a instanței (art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.), Înalta Curte reține următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost investit cu dezlegarea unui litigiu izvorât dintr-un acord încheiat în urma atribuirii unui contract de achiziție publică. Astfel, prima instanță a reținut în mod corect existența unui Acord cadru de servicii nr. x/26.09.2016 pe o durată de 4 ani, având ca obiect stabilirea condițiilor esențiale ce vor guverna contractele subsecvente de prestări servicii ce urmează a fi atribuite pe durata derulării acordului, contractele subsecvente având ca obiect întreținerea curentă pe timp de iarnă 2016-2010 DRDP Brașov, lot x -SDN Brașov.

Prin cererea reconvențională s-a solicitat rezilierea acordului și obligarea DRDP Brașov la plata profitului nerealizat de către pârâtă, în cuantum de 479.497,02 RON.

Reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 53 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 212/2018, dispoziții care prevăd că "procesele și cererile care decurg din executarea contractelor administrative se soluționează în primă instanță, de urgență și cu precădere, de către instanța civilă de drept comun". Văzând obiectul cererii principale și a cererii reconvenționale (pretenții decurgând din acordul cadru încheiat în urma atribuirii unui contract de achiziție publică) și temeiul indicat de parte, acțiunea a fost judecată la fond de o secție a Tribunalului Brasov, ca instanța civilă de drept comun.

Totodată, în această materie, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 55 alin. (3) rap. la art. 53 alin. (1) din Legea 101/2016, prin decizia nr. 40 din 18 mai 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a decis că hotărârea pronunțată în primă instanță în procesele și cererile care decurg din executarea contractelor administrative se atacă cu recurs, în termen de 10 zile de la comunicare, la instanța ierarhic superioară, secția sau completul specializat în litigii cu profesioniști, conform procedurii prevăzute de Legea nr. 101/2016.

Așa fiind, cauza de față se circumscrie ipotezelor reglementate de dispozițiile speciale citate, întrucât instanța este învestită cu o cerere de chemare în judecată derivată dintr-un acord privind achiziții publice, iar în acest context, se constată că soluționarea acesteia revine în competența instanțelor civile, singura cale de atac fiind recursul, la instanța ierarhic superioară, respectiv Curtea de Apel Brașov.

Or, Curtea de Apel a judecat o cale de atac intitulată apel potrivit regulilor de procedură specifice acestei căi de atac, într-un complet format din doi judecători, deși singura cale de atac în această materie este recursul, ce se impune a fi soluționat de un complet format din trei judecători. Singura cale de remediere a acestei situații este reluarea judecării căii de atac formulate inițial de pârâtă, calificând-o corect și respectând normele de procedură specifice, iar aceasta este posibilă doar prin admiterea recursului de față și casarea deciziei inițial pronunțate în apel.

În ceea ce privește criticile formulate prin cererea de recurs de către pârâtă, având în vedere motivul de casare apreciat de instanță fiind întemeiat, se constată că acestea nu pot fi analizate în această etapă procesuală, urmând a fi avute în vedere de către instanța de trimitere.

Așa fiind, în raport de dispozițiile art. 497 rap. la art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., va admite recursul declarat de pârâta S.C. A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1720/Ap din 17 decembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1720/Ap din 17 decembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă COMPANIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A.-DIRECȚIA REGIONALĂ DRUMURI ȘI PODURI BRAȘOV.

Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 octombrie 2020.