ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1381/2020

Ședința publică din data de 15 iulie 2020

Asupra conflictului negativ de competență de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată la 5 iunie 2019 pe rolul Judecătoriei Iași, secția Civilă sub nr. x/2019, reclamanta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. - prin Direcția Regională Drumuri și Poduri Iași, în contradictoriu cu S.C. A. S.R.L., a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 82.221,29 RON, reprezentând daune-interese conform clauzelor contractuale, cu cheltuieli de judecată ocazionate de soluționarea acestui dosar.

Prin sentința civilă nr. 2183 din 28 februarie 2020, Judecătoria Iași, secția Civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată de pârâtă, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

Pentru a hotărî astfel, instanța a notat că reclamanta și-a întemeiat în drept acțiunea pe dispozițiile art. 1270 C. civ. și pe Legea nr. 101/2016, contractul fiind unul administrativ.

Instanța a reținut că, potrivit art. 53 alin. (1

1

) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, procesele și cererile care decurg din executarea contractelor administrative se soluționează în primă instanță, de urgență și cu precădere, de către instanța civilă de drept comun în circumscripția căreia se află sediul autorității contractante, iar potrivit art. 53 alin. (1

2

), acțiunile prevăzute la alin. (1) și (1

1

) se pot introduce și la instanțele de la locul încheierii contractului, dacă în acest loc funcționează o unitate ce aparține autorității contractante.

Totodată, instanța a reținut că, în conformitate cu dispozițiile art. 126 alin. (1) C. proc. civ., "părțile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, și prin declarație verbală dată în fața instanței ca procesele privitoare la bunuri și la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecat de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, afară de cazul când această competență este exclusivă".

Instanța a constatat, de asemenea, că, potrivit art. 25.2 din contractul de execuție lucrări nr. x, "litigiile dintre părți se soluționează de instanța de judecată de drept comun competentă să judece în raza teritorială a sediului Achizitorului" și că în speță competența teritorială este alternativă, astfel încât sunt incidente dispozițiile art. 126 alin. (1) C. proc. civ.

De asemenea, în raport de dispozițiile art. 1 alin. (1) și (3) din O.U.G. nr. 84/2003, Judecătoria Iași a reținut că reclamanta este o societate comercială pe acțiuni, cu capital integral de stat, iar Direcția Regională Drumuri și Poduri Iași este doar o subunitate a reclamantei, neavând personalitate juridică.

Astfel, în acord cu convenția părților, instanța competentă să soluționeze prezenta cerere este instanța de la sediul achizitorului.

Prin sentința civilă nr. 3117 din 22 iunie 2020, Judecătoria Sectorul 1 București, secția I civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași; constatând ivit conflictul negativ de competență, a dispus suspendarea judecății și înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Pentru a hotărî astfel, instanța a evocat dispozițiile art. 53 alin. (2

1

) din Legea nr. 101/2016, reținând că sediul Direcției Regionale Drumuri și Poduri Iași este locul încheierii contractului.

A mai reținut, de asemenea, instanța că în cauză, excepția de necompetență teritorială este de ordine privată, aceasta neputând fi invocată decât de către pârâtă prin întâmpinare, față de dispozițiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ.

Totodată, instanța a constatat că pârâta a formulat întâmpinare cu nerespectarea termenului legal de 25 de zile, fiind astfel decăzută din dreptul de a invoca excepții de ordine privată.

Analizând actele dosarului din perspectiva conflictului de competență ivit în soluționarea litigiului, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 53 alin. (1

1

) din Legea nr. 101/2016, în forma în vigoare la data introducerii acțiunii - 5 iunie 2019 - "procesele și cererile care decurg din executarea contractelor administrative se soluționează în primă instanță, de urgență și cu precădere, de către instanța civilă de drept comun în circumscripția căreia se află sediul autorității contractante, iar potrivit art. 53 alin. (1

2

), acțiunile prevăzute la alin. (1) și (1

1

) se pot introduce și la instanțele de la locul încheierii contractului, dacă în acest loc funcționează o unitate ce aparține autorității contractante.

În conformitate cu dispozițiile art. 126 alin. (1) C. proc. civ., "Părțile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, și prin declarație verbală dată în fața instanței ca procesele privitoare la bunuri și la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecat de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, afară de cazul când această competență este exclusivă".

Părțile, prin art. 25.2 din contractul de execuție lucrări nr. x, au stabilit că litigiile dintre ele se vor soluționa de instanța de judecată de drept comun competentă să judece în raza teritorială a sediului achizitorului.

Așadar, în speța dedusă judecății dispozițiile legale evocate, anume cele ale art. 53 din Legea nr. 1010/2016, stabilesc un caz de competență teritorială alternativă, relativă, deci de ordine privată, conform dispozițiilor art. 129 alin. (3) C. proc. civ., caz în care părțile contractante puteau da eficiență dreptului de alegere între cele două instanțe deopotrivă competente teritorial, potrivit legii speciale, în condițiile art. 126 alin. (1) C. proc. civ.

Cu privire la partea îndreptățită să invoce încălcarea competenței teritoriale relative, argument adus de Judecătoria Sectorului 1 București, instanța supremă reține că, într-adevăr, art. 130 alin. (3) C. proc. civ. prevede că necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

Reține, însă, și că, chiar și în situația în care pârâta ar fi invocat excepția pe calea unei întâmpinări formulate cu depășirea termenului legal, acest aspect este în speță lipsit de relevanță, câtă vreme în dispută este o competență de ordine relativă, alternativă, câtă vreme părțile au uzat în mod legal de dreptul prevăzut de art. 126 alin. (1) teza I C. proc. civ., iar reclamanta a sesizat prima instanță potrivit alegerii de competență stabilite prin contract, excepția de necompetență neputând avea altă soluție decât pe aceea de respingere și dacă ar fi fost regulat invocată.

Astfel, din înscrisurile aflate la dosarul cauzei se constată că sediul Direcției Regionale Drumuri și Poduri Iași, care este un dezmembrământ, o unitate a autorității contractante, unde s-a făcut și alegerea de sediu procesual, este în egală măsură și locul încheierii contractului, Judecătoria Iași sesizată de către reclamantă fiind legal învestită prin alegerea părților cu judecarea cauzei, în condițiile art. 126 alin. (1) C. proc. civ., cu respectarea întocmai a dispozițiilor art. 53 alin. (1

2

) din Legea nr. 101/2016.

Pentru considerentele arătate în precedent, în aplicarea prevederilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ. Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 iulie 2020.