ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1735/2020

Ședința publică din data de 29 septembrie 2020

Deliberând asupra recursului, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov, la 2 septembrie 2016, sub nr. x/2016, reclamanții A. și B. au chemat-o în judecată pe pârâta C. S.A., solicitând și citarea intervenientului forțat D., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată să plătească reclamantei suma de 600.000 RON reprezentând daune morale, din care 300.000 RON, după defunctul E. și 300.000 RON, după defuncta F., iar reclamantului B., suma de 150.000 RON cu titlu de daune morale, după defuncta F..

Totodată, reclamanții au solicitat și plata de penalități de întârziere în cuantum de 0,2% calculate pentru fiecare zi de întârziere, începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată, până la plata efectivă a despăgubirilor, conform art. 36 și 37 din Ordinul CSA 14/2011, în vigoare la data producerii prejudiciului, și art. 37 și 38 din Norma nr. 23/2014.

În susținerea cererii, reclamanții au invocat dispozițiile art. 2199 C. civ., art. 35 din Ordinul 14/2011, art. 49 și art. 50 din Legea nr. 136/195, precum și decizia nr. 29/2009 a ICCJ - Secțiile Unite.

Prin sentința civilă nr. 87/C din 30 ianuarie 2018 pronunțată de Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal s-a admis în parte cererea formulată de reclamanta A. și B., în contradictoriu cu pârâta C. S.A..

A fost obligată pârâta C. S.A. să plătească reclamanților următoarele sume, cu titlu de daune morale, astfel: reclamantei A., suma de 100.000 RON, în calitate de fiică, după defunctul E. și respectiv, de 100.000 RON, în calitate de fiică, după defuncta F.; reclamantului B., suma de 40.000 RON, în calitate de frate, după defuncta F.. S-au respins restul pretențiilor formulate. A fost obligată pârâta să plătească reclamanților cheltuieli de judecată parțiale, în cuantum de 1.000 RON, câte 500 RON, fiecărui reclamant.

Împotriva acestei sentințe au declarat apeluri reclamanții A., B. și pârâta C. S.A., care au fost înregistrate pe rolul Curții de Apel Brașov, secția a II-a civilă, sub nr. x/2016.

Prin decizia nr. 1639/Ap din 31 octombrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția a II-a civilă au fost respinse cererile de apel formulate de reclamanți și de pârâta și s-au constatat compensate cheltuielile de judecată efectuate de părți în apel.

Împotriva deciziei nr. 1639/Ap din 31 octombrie 2018 pronunțate de Curtea de Apel Brașov, secția a II-a civilă a declarat recurs pârâta C. S.A., în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și casarea deciziei atacate.

Prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., pârâta a arătat că instanța de apel a încălcat și aplicat greșit normele de drept referitoare la contribuția victimelor la cauzarea ori mărirea prejudiciului, respectiv prin prisma analizării dispozițiilor art. 1371 din C. civ. și Decizia nr. 12/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Considerentele instanței de apel, care conduc la greșita aplicare a prevederilor art. 1371 din C. civ., se referă la faptul că, aparent, nu s-a făcut dovada faptului că în situația purtării centurii de siguranță de către victime, acestea ar fi supraviețuit evenimentului rutier, ceea ce ar presupune o probatio diabolica.

Recurenta-pârâtă a mai arătat că victimele nu au purtat centura de siguranță și că au fost încălcate dispozițiile art. 36 din O.U.G. nr. 195/2002, context în care instanța de apel ar fi trebuit să diminueze daunele morale acordate de prima instanță reclamanților, corelativ cu gradul de culpă reținut în sarcina victimelor, în raport cu Decizia nr. 12/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept privitoare la interpretarea și aplicarea unitară a prevederilor art. 1371 din C. civ.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

La 10 octombrie 2019, după întocmirea raportului, intimații-reclamanți au depus întâmpinare, prin care au solicitat, în esență, respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii instanței de apel, la 25 octombrie 2019, recurenta a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apărărilor intimaților și admiterea recursului formulat.

Prin încheierea din 1 octombrie 2019, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză, iar prin încheierea din 28 ianuarie 2020 s-a dispus întocmirea unui supliment la acest raport, prin care s-a invocat excepția nulității recursului, și s-a amânat discutarea admisibilității în principiu a recursului la 31 martie 2020.

La 6 martie 2020, recurenta-pârâtă C. S.A. a depus punct de vedere la suplimentul raportului asupra admisibilității în principiu a recursului declarat în cauză, arătând, în sinteză, că contrar acestor concluzii, nu invocă greșita stare de fapt și nu a pus în discuție fondul pretențiilor, ci a expus doar consecința interpretării greșite a art. 1371 C. civ.

Prin încheierea din 31 martie 2020 a fost admis în principiu recursul, fiind prorogată discutarea excepției nulității recursului. Totodată, s-a constatat că judecata este suspendată de plin drept, în temeiul art. 42 alin. (6) din Capitolul V al Anexei nr. 1 cuprinse în Decretul nr. 195 din 16 martie 2020.

Ulterior, cauza a fost repusă pe rol, fixându-se termen de judecată la 29 septembrie 2020, când Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra excepției nulității recursului.

Cu titlu prealabil, în ceea ce privește apărarea recurentei, menționată în punctul de vedere la raport, Înalta Curte reține că scopul raportului este subsumat verificării regularității și admisibilității în principiu a recursului.

Potrivit art. 496 C. proc. civ., în cazul în care recursul a fost declarat admisibil în principiu, acesta poate fi admis, respins, anulat ori perimat.

Completul de filtru analizează în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ. nulitatea recursului pentru lipsa condițiilor de formă intrinseci sau extrinseci și pentru lipsa motivelor de casare. Această analiză este dată în sarcina completului de filtru în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., chiar independent de sesizarea nulității recursului în cuprinsul raportului întocmit în cadrul procedurii de filtrare a recursului, în măsura în care, în condiții de unanimitate de păreri, acestei analize îi succede verificarea legalității acestuia.

Astfel, pe de o parte, întocmirea unui supliment la raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, nu contravine regulilor privind procedura de filtrare, așa cum a fost configurată de legiuitor prin art. 493 din C. proc. civ.. Iar, pe de altă parte, analizarea excepției nulității recursului a fost prorogată pentru un termen ulterior admiterii în principiu a recursului, când părțile au fost citate, în acest mod fiind asigurat dreptul la apărare.

Înalta Curte, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția nulității recursului, în raport cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., soluționarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepții, urmează a anula recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. stipulează că, "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile."

Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. Alin. (3) al aceluiași articol stipulează că mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c) - e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii extraordinare de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurenta aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.. Aceasta întrucât recursul nu este o cale de atac devolutivă, autorul acestuia trebuind să își exprime nemulțumirea în tiparele fixate de lege.

In cauză, recurenta a indicat în mod expres motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Din analiza motivelor de recurs reiese că sub aparența aplicării eronate a prevederilor art. 1371 C. civ., recurenta invocă greșita situație de fapt reținută de către instanța de apel cu privire la contribuția victimelor la cauzarea ori mărirea prejudiciului din perspectiva nepurtării centurii de siguranță, aspecte ce au fost evidențiate în raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză, motiv pentru care instanța de apel ar fi trebuit să diminueze daunele morale.

Or, nu se poate considera că susținerile recurentei din cuprinsul cererii de recurs reprezintă o motivare a căii de atac exercitate, în sensul exigențelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Criticile recurentei vizează modul de soluționare a litigiului în raport cu situația de fapt, însă acestea nu pot fi încadrate în motivul de casare indicat.

Așadar, în lipsa indicării unor motive de recurs de nelegalitate, prin criticile pe care le circumscrie art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta urmărește să obțină o nouă evaluare a fondului pretențiilor și a materialului probator, incompatibile cu natura nedevolutivă a căii de atac exercitate.

Față de dezvoltarea susținerilor formulate de recurenta-pârâtă, nu poate fi identificată vreo critică concretă în sensul rigorilor prevăzute de dispozițiile imperative ale art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ.

Întrucât recurenta-pârâtă nu s-a conformat obligației reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) din același cod, Înalta Curte, având în vedere și inexistența motivelor de ordine publică care să impună aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., va anula recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâta C. S.A. împotriva deciziei nr. 1639/Ap din 31 octombrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 septembrie 2020.