ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1504/2020

Ședința publică din data de 28 iulie 2020

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinți la 17 iulie 2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. a formulat contestație împotriva dispoziției nr. x din 25.05.2018, emisă de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Mehedinți, solicitând anularea acesteia pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin sentința nr. 194/2018 din 2 noiembrie 2018, Tribunalul Mehedinți, secția conflicte de muncă și asigurări sociale a respins acțiunea formulată de reclamantă.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, care a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 451 din 20 februarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă.

Împotriva acestei decizii, reclamanta A. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 5 și 6 C. proc. civ.

Prin întâmpinare, intimata-pârâtă Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Mehedinți a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil.

La 4 iunie 2019, recurenta-reclamantă a depus răspuns la întâmpinare, solicitând respingerea apărărilor formulate de intimată.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea din 5 mai 2020, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părți, care nu au înteles să depună puncte de vedere la acesta.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., excepția inadmisibilității recursului, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 457 C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac astfel cum sunt prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești, regulă cu valoare de principiu constituțional, potrivit art. 129 din Constituție.

Potrivit art. XVIII alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 2/2013, pentru modificarea dispozițiilor art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile privind conflictele de muncă și de asigurări sociale.

Textul de lege anterior evocat cuprinde litigiile în care este suprimat dreptul la recurs, după criteriul materiei în care a fost pronunțată hotărârea instanței de apel.

Deopotrivă, prevederile art. 634 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ. statuează că "sunt hotărâri definitive: hotărârile date în apel, fără drept de recurs".

În speță, recurenta-reclamantă A. a declarat recurs împotriva deciziei pronunțate în apel, hotărâre care este definitivă, conform dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 coroborat cu art. 483 alin. (2) C. proc. civ.

Astfel, cererea introductivă înregistrată la prima instanță la data de 17.07.2018 este o contestație împotriva dispoziției nr. x din 25.05.2018, emisă de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Mehedinți, prin care reclamantei i s-a stabilit indemnizația de șomaj, fiind dedus judecății un conflict de asigurări sociale.

Prezentul recurs are deci, ca obiect, o decizie definitivă, prin care instanța de apel a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-reclamantă A. împotriva sentinței nr. 194/2018, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, secția conflicte de muncă și asigurări sociale.

Se constată că cererea recurentei-reclamante este o acțiune de natura celei la care se referă art. 119 alin. (2) din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, cauza având ca obiect un litigiu privind o decizie de stabilire a indemnizației de șomaj.

Potrivit dispozițiilor art. 119 alin. (1) din Legea nr. 76/2002, "litigiile rezultate ca urmare a aplicării prevederilor prezentei legi se soluționează de către instanțele judecătorești competente, potrivit legii", iar, potrivit alin. (2) al aceluiași articol, "litigiile privind stabilirea și plata indemnizației de șomaj se soluționează în regim de urgență, potrivit normelor procedurale prevăzute pentru conflictele de drepturi, chiar dacă prin lege specială se prevede altfel".

Înalta Curte reține că art. 208 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social (prin care au fost abrogate prevederile Legii nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă) prevede că se soluționează în primă instanță de către tribunal conflictele individuale de muncă, iar dispozițiile art. 214 din aceeași lege stabilesc că hotărârile instanței de fond sunt supuse numai apelului.

Pentru aceste considerente și având în vedere că a fost dedus judecății un litigiu privind asigurări sociale, se constată că decizia pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă nu este supusă controlului de legalitate prevăzut în calea extraordinară a recursului.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta A. împotriva deciziei civile nr. 451 din 20 februarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 451 din 20 februarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, ca inadmisibil.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 iulie 2020.