ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 182/2020

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinți, secția conflicte de muncă și asigurări sociale la 17 iulie 2018 sub nr. x/2018 reclamantul A. a formulat contestație împotriva dispoziției nr. x/25.05.2018 emisă de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Mehedinți, solicitând să se dispună recalcularea indemnizației de șomaj stabilită prin această dispoziție.

Prin sentința nr. 213 din 22 noiembrie 2018 pronunțată de Tribunalul Mehedinți, secția conflicte de muncă și asigurări sociale a fost respinsă contestația formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul A., calea de atac fiind recalificată ca apel, prin încheierea din 14 februarie 2019.

Prin decizia nr. 420/2019 din 14 februarie 2019pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă s-a respins ca nefondat apelul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 213 din 22 noiembrie 2018 pronunțată de Tribunalul Mehedinți, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Mehedinți.

Împotriva deciziei nr. 420/2019 din 14 februarie 2019pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă a formulat recurs reclamantul A..

Prin memoriul de recurs, neîncadrat în drept, recurentul-reclamant A. a solicitat admiterea recursului și, în consecință admiterea acțiunii și anularea dispoziției de șomaj.

Prin recursul formulat, recurentul înțelege să supună instanței supreme examinarea conformității dispoziției nr. x/25.05.2018 emisă de AJOFM Mehedinți privind dreptul la indemnizația de șomaj cu regulile de drept aplicabile, apreciind că hotărârile pronunțate au fost date cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, întrucât nu au fost avute în vedere probele administrate de cele două instanțe și concluziile scrise depuse la dosarul cauzei.

În acest context, recurentul arată că cele două hotărâri sunt nelegale și netemeinice întrucât prin dispoziția emisă nu i s-a calculat corect indemnizația de șomaj la care avea dreptul, în raport cu adeverințele depuse la dosarul cauzei din care rezultă vechimea sa în muncă, sens în care solicită recalcularea acestei indemnizații, potrivit calcului menționat în cuprinsul memoriului de recurs.

Prin întâmpinarea depusă la 31 mai 2019, intimata-pârâtă Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Mehedinți a invocat excepția inadmisibilității recursului având în vedere că recursul a fost exercitat împotriva unei hotărâri definitive.

Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost efectuat și comunicat părților, care au fost invitate să depună puncte de vedere.

Recurentul a depus punct de vedere prin care a combătut excepția inadmisibilității.

Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate și temeiurile de drept invocate, Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul pentru următoarele considerente:

Prezentul recurs are ca obiect o decizie, cu caracter definitiv, prin care instanța de apel a respins ca nefondat apelul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 213 din 22 noiembrie 2018 pronunțată de Tribunalul Mehedinți, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Mehedinți.

Decizia ce formează obiectul prezentului recurs nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, hotărârea atacată neînscriindu-se în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (1) C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ. nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în materia conflictelor de muncă și asigurărilor sociale.

Prin Legea nr. 76/2012 (art. 73 pct. 18) a fost modificat art. 214 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, în sensul că hotărârile instanței de fond sunt supuse numai apelului.

Așa fiind, în litigiile de muncă, pentru acțiunile introduse după intrarea în vigoare a Noului C. proc. civ., calea de atac este numai apelul. Decizia ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv, fiind pronunțată într-un litigiu de muncă, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speță fiind operant principiul legalității căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ. potrivit cu care, hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii.

Nu poate fi reținută susținerea recurentului, exprimată în punctul de vedere la raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, în sensul că, fiind reglementată în C. proc. civ. această cale de atac, are dreptul de a o promova. Reglementarea căii de atac este generală, de principiu, dar aceasta poate fi promovată doar în condițiile în care legea permite exercitarea sa.

În speță, legiuitorul a exclus posibilitatea promovării căii extraordinare de atac a recursului în materia litigiilor de muncă, statuând în mod expres că în acest tip de cauze, hotărârea instanței de fond poate fi atacată doar cu apel.

În consecință, în lipsa reglementării legale a posibilității declarării recursului într-un litigiu de muncă, nu se poate reține că o asemenea cale de atac este admisibilă doar în baza considerentului că recursul este prevăzut de C. proc. civ.

Pentru aceste motive, Înalta Curte, va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 420/2019 din 14 februarie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ MEHEDINȚI, acesta fiind promovat împotriva unei hotărâri definitive, care nu se înscrie în ipoteza reglementată de art. 483 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 420/2019 din 14 februarie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ MEHEDINȚI.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 ianuarie 2020.