MIKROTECHNA c. RÉPUBLIQUE TCHÈQUE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Irrecevable
MIKROTECHNA c. RÉPUBLIQUE TCHÈQUE (CtEDO, 2008)
SECȚIUNEA A CINCEA DECIZIA FINALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 23177/04 prezentată de MIKROTECHNA, s.r.o. împotriva Republicii Cehe Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a cincea), care se află la 27 mai 2008 într-o cameră compusă din Peer Lorenzen, președinte, Rait Maruste, Karel Jungwiert, Volodymyr Butkevych, Renate Jaeger, Mirjana Lazarova Trajkovska, Zdravka Kalaydjieva; judecătorii și ale Claudiei Westerdiek, graffière de secțiune, având în vedere cererea menționată anterior formulată la 18 iunie 2004, având în vedere decizia Curții de a invoca art. 29 alineatul (3) din Convenție și de a analiza în comun admisibilitatea și fondul cauzei, având în vedere decizia parțială din 11 septembrie 2007, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de recurentă, După ce a deliberat, face următoarea decizie FACE recurenta, Mikrotechna, s. r. o., este o societate cu răspundere limitată de drept ceh, având sediul social la Praga. Ea este reprezentată în fața Curții de către domnul A. Staněk, avocat în barou ceh. Guvernul pârât este reprezentat de agentul său, dl V.A. Schorm. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează: La 27 aprilie 1998, reclamanta a solicitat Departamentului de Construcții din Praga 12 să-i acorde un permis de construcție pentru anumite lucrări într-un depozit pe care l-a achiziționat în 1994. La 11 ianuarie 1999, reclamanta încheie un contract de închiriere care permite unei alte societăți să utilizeze acel hol, începând cu 1 ianuarie 1999 Martie 1999, cu o chirie lunară de 21 000 CZK (aproximativ 824 EUR) fără taxă. La 7 aprilie 1999, departamentul de construcții a eliberat permisul de construcție solicitat. După efectuarea lucrărilor, reclamanta a făcut o cerere de omologare la 12 mai 1999. La 17 iunie 1999, departamentul de construcții, în urma cererii de omologare, a efectuat o anchetă la fața locului în prezența unui angajat al recurentei. În urma acestei anchete, s-a constatat că lucrările de construcție nu au fost efectuate în conformitate cu documentația care a servit drept bază pentru autorizația de construcție și că recurenta utiliza clădirea fără un proces-verbal de omologare. Prin urmare, procedura de omologare a fost oprită și a fost introdusă o procedură în vederea obținerii unei autorizații suplimentare pentru modificările aduse construcției. La 28 august 2000, recurenta a fost informată că, în urma anchetei la fața locului efectuate la 17 iunie 1999, procedura privind un delict administrativ a fost inițiată împotriva sa, pe motiv că a început să utilizeze holul în cauză fără un proces-verbal de omologare. La 15 februarie 2001, departamentul de construcții a decis să acorde o autorizație suplimentară pentru modificările construcției efectuate de reclamantă, precum și un proces-verbal de omologare. Această decizie a trecut în forță de lucru judecat la 2 aprilie 2001. La 19 februarie 2001, aceeași autoritate care a închis procedura inițiată la 28 august 2000 privind infracțiunea constând în utilizarea holului între 17 iunie 1999 și 28 august 2000 s-a constatat că procedura în litigiu fusese inițiată după expirarea termenului legal de prescripție. La 23 februarie 2001, recurenta a fost informată cu privire la faptul că a fost stabilită, în cursul controalelor efectuate la 20 octombrie 2000 (preluarea de fotografii din afara clădirii) și 16 februarie 2001 (achiziția efectuată în incinte), pe care a închiriat-o unei alte societăți localitățile care nu au făcut obiectul unui proces-verbal de omologare în conformitate cu Legea privind construcțiile. la data de 2 aprilie 2001, departamentul de construcții competent a decis să îi acorde recurentei o amendă de 500 000 CZK (aproximativ 610 EUR), pentru a permite unei alte societăți să utilizeze În decizia sa, autoritatea administrativă a constatat că faptele în cauză fuseseră stabilite în cursul controalelor efectuate la 20 octombrie 2000 și 16 februarie 2001 și confirmate de declarația de utilizare a spațiilor. Toate aceste elemente fuseseră luate în considerare în cazul în care valoarea lamei a fost stabilită la limita minimă. Prin urmare, sancțiunea aplicată era proporțională cu circumstanțele. La 5 iunie 2001, autoritatea administrativă superioară, sesizată cu recursul recurentei, a confirmat decizia din 2 aprilie 2001. Recurenta a atacat decizia din 5 iunie 2001 printr-o acțiune administrativă, susținând că starea faptelor nu a fost suficient stabilită în ceea ce privește amploarea utilizării platformei respective. De asemenea, Comisia a reproșat autorității administrative că nu a luat în considerare faptul că a îndeplinit condițiile pentru adoptarea procesului-verbal de omologare începând cu 27 octombrie 2000, în timp ce decizia în sine nu fusese pronunțată decât trei luni mai târziu. La 11 iunie 2002, tribunalul municipal (Městský soud) din Praga a respins acțiunea reclamantei din cauza lipsei de temei. El a constatat, în special, că nu există nici o îndoială cu privire la amploarea utilizării spațiilor neomologate și că, în orice caz, singurul fapt că reclamanta a permis utilizarea acestor spații a fost suficient. Instanța a considerat, de asemenea, că nimic în dosarul în cauză nu a susținut argumentul din partea părții interesate potrivit căruia aceasta a îndeplinit condițiile de omologare de tip de la data de 27 octombrie 2000, în special în situația în care prezentase încă un document necesar la 1 martie 2001. La 27 septembrie 2002, reclamanta introducea o acțiune constituțională, în care se plângea de încălcarea drepturilor sale la în opinia sa, hotărârile pronunțate în speță erau în mod vădit arbitrare, întrucât acestea îi aplicau o sancțiune fără ca starea faptelor să fie suficient stabilită. a analiza proporționalitatea landului în lumina principiilor enunțate în Hotărârea nr. 405/2002, în special având în vedere situația sa materială, prin care se susținea că nu a obținut niciun beneficiu din activitatea sa comercială în perioada în cauză și că bunurile sale fuseseră grav deteriorate de inundațiile din 2002. La 28 martie 2003, reclamanta a respins recursul recurentei pentru neajunsuri vădite de temei. În primul rând, Comisia a precizat că Tribunalul Municipal a reexaminat în mod corespunzător deciziile administrative și a răspuns la toate obiecțiile recurentei în mod exhaustiv și detaliat. 405/2002, care, prin urmare, nu a putut aplica în cazul de față, având în vedere principiul "interdicția privind retroactivitatea" În cele din urmă, în ceea ce privește argumentele întemeiate pe situația materială a recurentei, Curtea Constituțională a constatat că este vorba despre noi afirmații care nu au fost invocate în procedura anterioară și că, prin urmare, nu le putea lua în considerare. În perioada 2003-2005, recurenta și-a extins gama de activități. Dreptul și practica internă relevantă Legea nr. 50/1976 privind construcțiile (în vigoare la momentul faptelor) la art. 76 § 1 deține o construcție finalizată sau o parte a construcției care a fost supusă unor lucrări de modificare sau de întreținere, în cazul în care aceste construcții necesitau un permis de construcție, nu puteau fi reținute decât în temeiul unui proces-verbal de omologare. În temeiul art. 106 alin. (3) lit. (c) în versiunea sa în vigoare până la 6 Septembrie 2002, oficiul de construcții a aplicat o amendă de la 500 000 CZK până la 1 000 000 CZK unei persoane juridice sau fizice, antreprenor în conformitate cu dispozițiile speciale, care exploata o construcție fără un proces-verbal de omologare sau spre deosebire de acesta, sau care permitea o astfel de exploatare unei alte persoane. Începând cu data de 6 septembrie 2002, această dispoziție nu prevedea niciun prag minim de la mai puțin de 1 000 000 CZK , fiind stabilită la maximum 1 000 000 CZK , în conformitate cu noua lege privind construcțiile, nr 183/2006, care a intrat în vigoare la 1 iulie 2006. Hotărârea nr. 405/2002 a Curții Constituționale, adoptată la 13 august 2002 și intrată în vigoare la 6 septembrie 2002 Prin această hotărâre pronunțată în urma unei căi de atac a unui tribunal regional care urmărește Curtea Constituțională a considerat că, între timp, Curtea Constituțională a considerat că o parte a legii privind construcțiile a fost anulată, Curtea Constituțională a încheiat art. 106 alineatul (3) litera (c) de stabilire a pragului minim al lacunei administrative, pe motiv că o astfel de atingere nu a îndeplinit criteriul de responsabilitate și nici nu a fost proporțională cu scopul urmărit, și anume protecția interesului general. Altele, cu excepția cazului în care o persoană a fost compatibilă cu art. 1 din Protocolul 1 că, în cazul în care ar permite, cel puțin într-o anumită măsură, să ia în considerare situația materială a autorului. GRIEF Pe teren la art. 1 din Protocolul nr. 1, societatea reclamantă susține că suma de la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . (1) Recurenta denunță o interferență în dreptul său de a respecta bunurile, considerând că . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru reglementarea utilizării bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. Guvernul constată mai întâi că intervenția în discuție a fost prevăzută de art. 106 alin. (3) lit. (c) din lege. 50/1976 privind construcțiile, cum ar fi în vigoare la data faptelor și publicată în Jurnalul Oficial. L. Hotărârea Curții Constituționale n 405/2002, adoptat la mai mult de un an de la data la care decizia cu privire la încălcarea dreptului comunitar a intrat în vigoare la reclamantă, nu a putut pune în discuție legalitatea acestei măsuri. În plus, chiar și după intrarea în vigoare a acestei hotărâri, dispoziția în cauză permitea sancționarea comportamentului reproșat recurentei printr-o amendă de 500 000 CZK. Guvernul susține ulterior că scopul infracțiunii administrative comise de recurentă era de a împiedica exploatarea construcțiilor ale căror parametri tehnici nu erau în conformitate cu reglementările juridice, igienice sau tehnice, precum și cu cele construite în afara documentelor sau utilizate în alt scop decât cel aprobat de autorități. În ceea ce privește întrebarea dacă există un raport de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit, Guvernul observă că hotărârea nr. 405/2002 a fost rezultatul unei examinări în abstract a constituției unei dispoziții legale Prin urmare, o astfel de interferență nu poate fi considerată disproporționată decât în cazul în care circumstanțele cauzei și caracteristicile individuale ale persoanei vizate impun o sancțiune mai puțin severă, ceea ce nu este cazul recurentei. Guvernul subliniază în acest sens că, în speță, autoritățile de construcții au ajuns la concluzia că gravitatea comportamentului persoanei în cauză justifică inpoliția unei părți a unei astfel de sume, și că nimic din dosarul de bază al recurentei nu a susținut că autoritățile i-ar fi aplicat o amendă mai mică în cazul în care legea ar permite acest lucru. În plus, nu este vorba despre o neglijență, ci despre un comportament intenționat al recurentei, deoarece era conștientă că clădirea fusese reconstruită cu dispret față de permisul de construcție și că nu fusese omologată și, prin urmare, nu era autorizată la suprafață. Deși caracterul ilegal al acțiunilor sale a fost identificat în cadrul anchetei din 17 iunie 1999, la care participa unul dintre angajații săi, recurenta i-a urmărit timp de mai mult de doi ani. Guvernul constată, în sfârșit, că contractul de închiriere ilicită i-a adus reclamantei un profit substanțial, respectiv aproximativ 536 660 CZK în afara taxei pe întreaga perioadă a contractului de închiriere și 161 480 CZK pentru perioada sancționată. În plus, .. ..................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... peste 49 de milioane în 2001, la peste 19 milioane CZK în 2002 și la 9-10 milioane CZK între 2003 (anul în care a fost plătită suma) și 2005. Recurenta susține că, în calitate de proprietar al holului de depozit în cauză, avea dreptul de a dispune de acesta și, prin urmare, de a-l închiria. Ea observă că lucrările de construcție (minori) au fost finalizate în mai 1999 și că starea holului a rămas neschimbată de atunci, fără a exista niciun prejudiciu în ceea ce privește În cazul în care statul membru în cauză consideră că o măsură de ajutor de stat constituie ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) din TFUE, aceasta trebuie să fie considerată ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) din tratat. Cu toate acestea, conform dispozițiilor în vigoare, autoritatea administrativă nu a putut ține seama suficient de circumstanțele cazului, în special de durata procedurii desfășurate în speță în conformitate cu legea privind construcțiile ale căror termene de adoptare a deciziilor nu au fost respectate, de absența prejudiciului pentru sănătate sau bunuri și de situația sa patrimonială. În această privință, recurenta susține că veniturile sale impozabile în 1999 și 2000 au egalat zero, motiv pentru care nu a fost achitată de bună voie, ci numai în 2003 în cadrul unei proceduri de executare. În sfârșit, se plânge că Curtea Constituțională nu și-a apreciat recursul sau având în vedere hotărârea sa nr. 405/2002 și nici având în vedere principiile proporționalității și d a interzicerii abuzului de drepturi, care au fost încălcate în mod expres în speță. Curtea constată, de asemenea, că intervenția în litigiu se justifică în conformitate cu al doilea paragraf al art. 1 din Protocolul nr. 1, care prevede în mod expres o excepție în ceea ce privește plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi ( Phillips c. Regatul Unit , n 41087/98, § 51, CEDH 2001 VII. O astfel de întrebare nu se referă la orice control al Curii, întrucât aceasta trebuie să verifice dacă articolul din Protocolul nr 1 a făcut obiectul unei aplicări corecte ( Orion-Břeclav s.r.o. c. Republica Cehă (dec.), n 43783/98, 13 ianuarie 2004). În sensul primei teze a primului paragraf din art. 1 din Protocolul nr. 1, prin urmare, Curtea trebuie să verifice dacă a fost menținut un echilibru corect între cerințele de interes general ale comunității și imperativele de protecție a drepturilor fundamentale ale persoanelor ( Phillips, hotărâre § 51. Prin urmare, obligația financiară care rezultă din plata amenzilor poate afecta garanția consacrată de această dispoziție dacă impune persoanei sau entității în cauză o sarcină excesivă sau aduce atingere în mod fundamental situației lor financiare (a se vedea mutatis mutandis Buffalo S.r.l. în lichidare c. Italia 38746/97, § 32, 3 iulie 2003).În primul rând, autoritățile naționale trebuie să decidă cu privire la tipul de . Deciziile în acest domeniu implică o apreciere a problemelor politice, economice și sociale pe care convenția le lasă competențelor statelor. Astfel, acestea dispun de o mare putere de apreciere (Valico S.r.l. Italia (dec.), n 70074/01, 21 martie 2006). Curtea constată că, în prezenta cauză, societatea reclamantă a fost sancționată pentru comiterea unei infracțiuni administrative, în temeiul articolului 106 alineatul (3) litera (c) din Legea nr. 50/1976 privind construcțiile, în vigoare la data adoptării deciziei în cauză, la 2 aprilie 2001. Prin urmare, hotărârea Curții Constituționale care a intrat în vigoare la 6 septembrie 2002 nu a putut afecta legalitatea intervenției în litigiu; aceasta urmărea în plus obiectivul legitim de a asigura respectarea legislației și de a proteja astfel ordinea publică și drepturile de autor, ceea ce corespunde interesului general. Rămâne de verificat dacă s-a menținut un echilibru corect între cerințele de interes general și imperativele de protecție a drepturilor fundamentale ale recurentei. În această privință, Curtea constată, împreună cu guvernul, că recurenta a trebuit să fie conștientă de comportamentul său ilicit, care a fost și mai ridicat de către autorități în cursul anchetei din 17 iunie 1999 și care a condus la o primă procedură inițiată la 28 august 2000 (încheiată ulterior pentru prescripție). Pe de altă parte, în cazul în care recurenta respectă astăzi durata procedurii de omologare de tip, trebuie remarcat faptul că aceasta a încheiat contractul de închiriere Ö înainte chiar de a fi finalizat lucrările și a solicitat omologarea de tip a halei reconstruite, la 12 mai 1999, ceea ce demonstrează gravitatea Õ sale. În ceea ce privește cuantumul de la Ö Õ Õ Õ Õ Ö Õ Ö Õ Õ Ö Õ Õ Ö Õ Õ Ö Õ Õ Ö Õ Õ Ö Õ Ö Õ Ö Õ Ö Õ Ö Õ Ö Õ Ö Õ Õ Ö Õ Ö Õ Õ Ö Õ Õ Õ Ö Õ Ö Õ Ö Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Ö Ö Õ Ö Õ Ö Õ Ö Õ Õ Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Ö Õ Ö Õ Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Ö Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Õ Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Õ Õ Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ö Ar trebui remarcat faptul că partea interesată nu contestă informațiile furnizate de guvernul pârât cu privire la valoarea profitului său obținut din contractul de închiriere și din profiturile sale globale în perioada 2001-2005. Din aceste date reiese că ingerința în cauză nu a avut un impact major asupra situației financiare a recurentei, care a dus, dimpotrivă, la o extindere a gamei sale de activități între 2003 și 2005. În aceste condiții, Curtea consideră că autoritățile cehe au creat un echilibru corect între interesul general, pe de o parte, și respectarea dreptului de proprietate al societății reclamante, pe de altă parte. Astfel, ingerința nu a fost impusă în nici un fel unei sarcini excesive de natură să facă măsura denunțată disproporționată în raport cu scopul legitim pe care îl urmărea. Prin urmare, este necesar să se pună capăt aplicării art. 3 din Convenție și să se declare restul cererii inadmisibile. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară restul cererii inadmisibile. Claudia Westerdiek Peer Lorenzen Grefier Președinte