ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2659/2020

Ședința publică din data de 09 decembrie 2020

Asupra conflictului negativ de competență;

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași, secția civilă la data de 24 septembrie 2020, executorul judecătoresc A., din cadrul Biroului Executorilor Judecătorești Asociați B. și A., a solicitat încuviințarea executării silite a titlurilor executorii reprezentate de decizia nr. 216/08.04.2008, pronunțată de către Curtea de Apel Iași în dosarul nr. x/2007, lămurită prin decizia nr. 30/16.11.2016, prin încheierea din 03.06.2020 și prin încheierea din 25.02.2020 pronunțate de aceeași instanță în dosarul nr. x/2007, decizia nr. 299/09.05.2008, pronunțată de Curtea de Apel Iași în dosarul nr. x/2007, lămurită prin încheierea din 25.02.2020, pronunțată de aceeași instanță în dosarul nr. x/2007, și decizia nr. 800/25.11.2008 pronunțată de Curtea de Apel Iași în dosarul nr. x/2008, la cererea creditorilor C., D., E., F., G., H., I. și J., împotriva debitorului Ministerul Economiei și Finanțelor Publice - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași, în vederea plății drepturilor bănești rezultate prin aplicarea creșterilor salariale de 5% începând cu data de 01.01.2007 în raport cu luna decembrie 2006, de 2% începând cu data de 01.04.2007 în raport cu luna martie 2007 și de 11% începând cu data de 01.01.2007 în raport cu luna septembrie 2007, până la încetarea discriminării, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, în sensul că indexările de 2%, 5% și 11% prevăzute de O.G. nr. 10/2007 acordate prin titlul executoriu s-au aplicat asupra valorii de referință sectoriale și au făcut parte din indemnizația brută de încadrare a creditorilor, inclusiv la "data încetării discriminării" stabilită ca dată de 31.12.2009, indemnizație ce trebuia păstrată în plată și acordată succesiv, în continuare, în punerea în aplicare a legilor de salarizare; precum și plata unei despăgubiri egale cu diferența dintre drepturile salariale calculate potrivit cu nr. crt. 6-13 de la lit. A) din anexa la O.U.G. nr. 27/2006, în raport cu funcțiile pe care le dețin și drepturile salariale încasate efectiv începând cu data de 01.04.20006-14.01.2008, până la înlăturarea stării de discriminare, sume actualizate cu indicele de inflație de la data plății efective, coeficienții de multiplicare prevăzuți la nr. crt. 6-13 de la lit. A) din Anexa la O.U.G. nr. 27/2006, aplicați prin titlul executoriu fiind incluși în indemnizația de încadrare a reclamanților, aplicându-se în continuare, în punerea în aplicare a legilor de salarizare.

2.1. Prin sentință civilă nr. 8173 din 07 octombrie 2020, Judecătoria Iași, secția civilă a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, în soluționarea cererii de încuviințare a executării silite formulate de petentul A., executor judecătoresc în cadrul Biroului Executorilor Judecătorești Asociați B. și A., pentru creditorii C., D., E., F., G., H., I. și J. în contradictoriu cu debitorul Ministerul Economiei și Finanțelor Publice și, pe cale de consecință, a declinat competența în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București.

Pentru a pronunța această hotărâre, Judecătoria Iași, secția civilă a constatat că prin titlurile executorii menționate în cererea de încuviințare a executării silite, instanțele de judecată au stabilit în sarcina debitorului Ministerul Economiei și Finanțelor Publice (reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași) obligația de a aloca fondurile necesare plății sumelor acordate creditorilor, achitarea acestor sume de bani urmând a fi realizată de către Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași și Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași.

Reținând că petentul a solicitat încuviințarea executării silite numai împotriva debitorului Ministerului Economiei și Finanțelor Publice, cu sediul în București, b-dul x nr. 16, a apreciat că instanța competentă să soluționeze cauza este cea de la sediul debitorului, în raport de art. 651 alin. (1) teza I și alin. (3) din C. proc. civ.

2.2. Învestită cu soluționarea cauzei prin declinare de competență, Judecătoria Sectorului 5 București, prin sentința civilă nr. 6812 din 06 noiembrie 2020, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competenta de solutionare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Iași. Totodată, a constatat existența conflictului negativ de competență, a dispus suspendarea judecării cauzei și înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație si Justiție în vederea soluționării conflictului de competență.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Sectorului 5 București a constatat că din modalitatea de formulare atât a cererii de executare silită de către creditori, cât și a cererii de încuviințare silită de către executorul judecătoresc ce fac obiectul prezentului dosar, rezultă că se solicită încuviințarea silită împotriva Ministerul Economiei și Finanțelor Publice-Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași, cu sediul în Iași, județul Iași, iar nu în raport cu Ministerul Economiei și Finanțelor Publice cu sediul în București, str. x, fiind astfel competentă să soluționeze cauza Judecătoria Iași, prin raportare la dispozițiile art. 651 alin. (1) din C. proc. civ.

Având în vedere că Judecătoria Iași a încuviințat executarea silită în dosarele nr. x/2020 și nr. y/2020 în baza aceluiași titlu executoriu, precum și față de faptul că executorul judecătoresc a înțeles să extindă cadrul procesual sub aspectul debitorilor în cadrul aceluiași dosar de executare, instanța apreciază că nu pot exista, în cadrul aceluiași dosar de executare, încuviințări de executare pronunțate de instanțe de executare distincte, fiind evocată, sub acest aspect, jurisprudența instanței supreme în materie.

II. Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași, secția civilă, în considerarea argumentelor ce succed:

În ceea ce privește legalitatea învestirii în vederea soluționării conflictului de competență, Înalta Curte constată că, în conformitate cu dispozițiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., există conflict negativ de competență atunci când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.

Prin demersul judiciar, petentul A., executor judecătoresc în cadrul Biroului Executorilor Judecătorești Asociați B. și A., a solicitat încuviințarea executării silite a titlurilor executorii reprezentate de decizia nr. 216/08.04.2008, pronunțată de Curtea de Apel Iași în dosarul nr. x/2007, lămurită prin decizia nr. 30/16.11.2016, prin încheierea din 03.06.2020 și prin încheierea din 25.02.2020 pronunțate de aceeași instanță în dosarul nr. x/2007, decizia nr. 299/09.05.2008, pronunțată de Curtea de Apel Iași în dosarul nr. x/2007, lămurită prin încheierea din 25.02.2020, pronunțată de aceeași instanță în dosarul nr. x/2007, și decizia nr. 800/25.11.2008 pronunțată de Curtea de Apel Iași în dosarul nr. x/2008, în baza cererii de executare silită formulată la data de 21 septembrie 2020 de către creditorii C., D., E., F., G., H., I. și J..

Divergența ce a cauzat prezentul conflict de competență a fost generată de incidența normelor de procedură, ce reglementează competența teritorială a instanței de judecată, determinată de sediul debitorului, în raport de prevederile art. 651 din C. proc. civ. care statuează asupra competenței de soluționare a cererii în favoarea instanței de executare.

Astfel fiind, Judecătoria Iași a făcut aplicarea acestor prevederi legale prin raportare la sediul debitorului Ministerul Economiei și Finanțelor Publice, în timp ce Judecătoria Sectorului 5 București a avut în vedere sediul debitoarei Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași, instituție cu personalitate juridică distinctă de cea a Ministerului Economiei și Finanțelor Publice.

Potrivit art. VI alin. (1) din O.U.G nr. 1/2016, pentru modificarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și a unor acte normative conexe, publicată în Monitorul Oficial nr. 85 din 4 februarie 2016, "Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, cererile de încuviințare a executării silite se soluționează de către instanțele judecătorești și cu procedura prevăzută de Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, astfel cum a fost modificată prin ordonanța de urgență."

Instanța de executare este definită de art. 651 alin. (1) din C. proc. civ. ca fiind "judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în țară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în țară, judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor".

Dispozițiile art. 651 alin. (3) din C. proc. civ. prevăd că:

"Instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe."

Rezultă, așadar, că legiuitorul a stabilit în materia contestațiilor la executare, a cererilor de încuviințare a executării silite, precum și a oricăror alte incidente apărute în cursul executării silite, o competență teritorială exclusivă în favoarea judecătoriei în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.

Potrivit art. 664 din C. proc. civ., " (1) Executarea silită poate porni numai la cererea creditorului, dacă prin lege nu se prevede altfel. (…) (3) Cererea de executare silită cuprinde, în afara mențiunilor prevăzute la art. 148: numele, prenumele și domiciliul sau, după caz, denumirea și sediul creditorului și debitorului; bunul sau, după caz, felul prestației datorate; modalitățile de executare solicitate de creditor."

Dispozițiile art. 666 din C. proc. civ. stipulează că:

"(1) În termen de maximum 3 zile de la înregistrarea cererii, executorul judecătoresc va solicita încuviințarea executării de către instanța de executare, căreia îi va înainta, în copie certificată de el pentru conformitate cu originalul, cererea creditorului, titlul executoriu, încheierea prevăzută la art. 665 alin. (1) și dovada achitării taxei judiciare de timbru."

Prin prisma dispozițiilor legale evocate, se reține că executarea silită se realizează pentru fiecare persoană obligată prin raportul juridic substanțial, astfel încât pentru stabilirea instanței de executare interesează sediul debitorului împotriva căruia s-a formulat cererea de încuviințare a executării silite, în limitele principiului disponibilității.

În speța supusă analizei, Înalta Curte reține că cererea de executare silită formulată la data de 21 septembrie 2020, în cadrul procedurii execuționale, demarată în dosarul nr. x/2020, a fost îndreptată împotriva debitorului Ministerul Economiei și Finanțelor Publice, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași, iar în actul de învestire al instanței reprezentat de cererea de încuviințare a executării silite formulată de către executorul judecătoresc este menționat în mod expres sediul acestui debitor în Iași, județul Iași.

Totodată, se constată că prin încheierea nr. 11350 din 15 octombrie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2020, în baza aceluiași titlu executoriu, Judecătoria Iași a încuviințat executarea silită inclusiv în raport cu debitorul Ministerul Economiei și Finanțelor Publice.

Or, din modalitatea de formulare atât a cererii de executare de către creditori, precum și a cererii de încuviințare de către executorul judecătoresc, ce face obiectul prezentului dosar, rezultă că se solicită încuviințarea executării silite împotriva Ministerului Economiei și Finanțelor Publice, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași, cu sediul în Iași, iar nu împotriva Ministerului Economiei și Finanțelor Publice, cu sediul în București, fiind vorba de două entități juridice distincte, cu personalitate juridică.

Cum la data sesizării organului de executare, debitorul împotriva căruia se solicită încuviințarea executării silite avea sediul în Iași, iar, în plus, Judecătoria Iași a încuviințat, în baza aceluiași titlu executoriu, executarea silită inclusiv în raport de debitorul Ministerul Economiei și Finanțelor Publice, competența de soluționare a cererii revine acestei instanțe, prin prisma dispozițiilor art. 651 alin. (1) din C. proc. civ.

Raportat considerentelor expuse, Înalta Curte constată că Judecătoria Iași, secția civilă este instanța competentă teritorial să soluționeze cererea de încuviințare a executării silite deduse judecății, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competență, conform art. 135 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași, secția civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 09 decembrie 2020.