ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 246/2021

Ședința publică din data de 9 februarie 2021

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București la data de 31.08.2018, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Municipiul București, prin primarul general, solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 250.000 RON reprezentând daune morale pentru reclamantul A. și la plata sumei de 250.000 RON daune morale pentru soția sa decedată, B..

Prin sentința civilă nr. 15160 din 27.11.2018, Judecătoria Sectorului 4 București a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Prin sentința nr. 500 din 20.03.2019, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Prin decizia nr. 1886 A din 02.12.2019, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței tribunalului.

Împotriva deciziei pronunțată de instanța de apel, reclamantul a declarat recurs.

Prin cererea de recurs, recurentul a invocat incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7 și 8 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurentul susține că instanțele de fond și de apel au abuzat de puterea judecătorească în cauza de față, demonstrând că România nu este un stat de drept și că nu sunt respectate art. 1, 4, 16, 21 și următoarele din Constituție. Recurentul susține că solicită acordarea de daune morale pentru lipsa de folosintă a imobilului proprietate personală care a fost confiscat ilegal de către statul comunist în anul 1979. În continuare, recurentul redă conținutul art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., dezvoltând definiții preluate din doctrină în legătură cu fiecare dintre acestea, indicând, totodată, într-o înșiruire ilogică și incoerentă texte din C. proc. civ., Legea 303/2004, C. pen., Constituție, precum și pasaje din hotărâri judecătorești pronunțate de Înalta Curte.

În temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Raportul a fost comunicat părților, iar recurentul-reclamant a depus la dosar punct de vedere la raport, prin care a reluat susținerile din memoriul de recurs.

Constatându-se încheiată procedura comunicărilor prealabile, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., s-a fixat termen pentru discutarea admisibilității în principiu a recursului, la data de 9 februarie 2021, fără citarea părților.

Analizând recursul sub aspectul îndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

În conformitate cu dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., partea are obligația de a arăta în cererea de recurs motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) prevede că această mențiune este prevăzută sub sancțiunea nulității.

Art. 489 alin. (2) din același cod stipulează că sancțiunea nulității recursului intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Pentru a putea fi circumscrise cazurilor de nelegalitate cuprinse în art. 488 C. proc. civ., criticile formulate trebuie să vizeze soluția și argumentele instanței care a pronunțat hotărârea atacată.

Astfel, prin decizia recurată, instanța de apel a reținut că reclamantul a pretins angajarea răspunderii civile delictuale a Municipiului București, pentru săvârșirea faptei ilicite reprezentată de lipsirea de folosința imobilului.

Ca situație de fapt, s-a reținut că în soluționarea notificării depuse de reclamant în temeiul Legii nr. 10/2001, Municipiul București, prin primarul general a emis dispoziția nr. x/30.01.2007 prin care s-a dispus restituirea în natură către reclamant a cotei de 1/2 din dreptul de proprietate asupra imobilului, notificarea fiind respinsă pentru rest. Ulterior, starea de coproprietate între Municipiul București și reclamant a încetat, prin sentința civilă nr. 5115/15.06.2012 a Judecătoriei Sectorului 4 București, imobilul fiind atribuit Municipiului București, cu obligația pentru acesta de a plăti reclamantului suma de 89.546 RON, reprezentând sultă, coprespunzătoare cotei de 1/2 ce a aparținut reclamantului.

S-a reținut că reclamantul a beneficiat de dispozițiile Legii nr. 10/2001, în sensul obținerii măsurii reparatorii sub forma restitituirii în natură și că nu există o faptă ilicită care să poată fi reținută în sarcina Municipiului București.

Cu privire la eventualul prejudiciu nepatrimonial derivat din lipsirea de folosință a reclamantului asupra imobilul preluat abuziv, s-a reținut că singurele măsuri reparatorii care puteau fi acordate erau cele prevăzute de legea specială, de care reclamantul a beneficiat.

Examinând cererea de recurs, astfel cum aceasta a fost formulată, se constată că aspectele evidențiate în cuprinsul memoriului de recurs nu reprezintă critici de nelegalitate ale hotărârii recurate, care să permită încadrarea în vreunul dintre motivele de nelegalitate expres prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Motivele de recurs, astfel cum au fost formulate, nu vizează nelegalitatea deciziei atacate, recurentul-reclamant nearătând, care sunt criticile de nelegalitate ale hotărârii recurate, respectiv care au fost normele de drept material aplicate greșit de către instanța de apel, ci susține că instanțele anterioare au abuzat de puterea judecătorească, demonstrând că România nu este un stat de drept și că nu sunt respectate art. 1, 4, 16, 21 și următoarele din Constituție, redând conținutul art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. și indicând într-o înșiruire ilogică și incoerentă texte din C. proc. civ., Legea 303/2004, C. pen., Constituție, precum și pasaje din hotărâri judecătorești pronunțate de Înalta Curte.

Or, condiția legală a dezvoltării criticilor din recurs implică determinarea greșelilor anume imputate instanței și încadrarea lor în motivele de nelegalitate, limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ. întrucât, potrivit legii, nu orice nemulțumire a părții poate duce la casarea sau modificarea unei hotărâri.

Așa fiind, cum aspectele invocate de recurentul reclamant nu se grefează pe conținutul hotărârii atacate și cum, în cauză, nu pot fi reținute motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancțiunea expres prevăzută într-o asemenea situație de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., respectiv aceea a nulității recursului, admițând excepția cu acest obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 1886A din 2 decembrie 2019 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 februarie 2021.