ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1662/2015

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 2.780 din 12 iunie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a constatat nulitatea recursului declarat de SC A. SRL împotriva Sentinței civile nr. 848 din 27 februarie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

În raport de soluția dată acțiunii prin hotărârea atacată, s-a reținut că cererea de recurs formulată la 06.03.2013 nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, astfel cum prevăd dispozițiile art. 302

1

alin. (1) lit. c) din C. proc. civ.

A reținut instanța că potrivit dispoziții cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

De asemenea, conform dispozițiilor art. 306 alin. (1) C. proc. civ. "recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor în care instanța de recurs ar putea reține din oficiu motive de casare de ordine publică".

Conchide instanța, reținând că în cauză, nu există motive de ordine publică, ce ar fi putut fi invocate din oficiu, de către instanță.

Referitor la excepțiile necompetenței materiale a instanței de fond și inadmisibilității acțiunii invocate de recurentă prin concluziile scrise, Înalta Curte constată că din analiza actelor de la dosar că instanța de fond s-a pronunțat asupra excepției de necompetență prin încheierea din 20 iunie 2012 în sensul respingerii acesteia, astfel că recurenta putea formula critici cu privire la acest aspect prin cererea de recurs în termenul de recurs de 15 zile, prevăzut de art. 301 C. proc. civ.,

Împotriva acestei hotărâri contestatoarea SC "A." SRL a exercitat calea de atac a contestației în anulare, întemeiată pe dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 2 și art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., solicitând anularea ei și rejudecarea recursului cu cercetarea tuturor motivelor de recurs pe care le-a invocat.

În motivarea contestației s-a susținut, în esență, că instanța de recurs a aplicat în mod eronat regula "omisso medio" față de invocarea nerespectării unor norme imperative și în condițiile unui litigiu de contencios administrativ pentru care legea a prevăzut o singură cale de atac, respectiv recursul, nu și calea intermediară a apelului.

S-a susținut, de asemenea, că a fost menținută în mod greșit excepția inadmisibilității acțiunii, în condițiile în care instanța nu a cercetat din eroare unul din motivele de recurs prin care s-a criticat soluția primei instanțe sub acest aspect, încălcându-se un principiu de bază în desfășurarea unui proces - cel al contradictorialității - ceea ce atrage nulitatea hotărârii.

Examinând actele dosarului, Înalta Curte constată că se impune adoptarea soluției de respingere a prezentei contestații în anulare pentru considerentele în continuare arătate.

În accepțiunea C. proc. civ., contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, care poate fi exercitată numai pentru motivele indicate la art. 317 alin. (1) pct. 1 și 2 și art. 318 C. proc. civ., texte care au următoarea redactare:

Art. 317:

"Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului:

2.când hotărârea a fost dată de judecători cu călcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență."

Art. 318

"Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare."

Deși formal contestatorul și-a fundamentat cererea pe aceste dispoziții legale, în realitate, aspectele învederate nu pot fi circumscrise niciunuia dintre motivele expres și limitativ prevăzute de legiuitor.

Astfel, împrejurarea că instanța ar fi încălcat dispozițiile de ordine publică privind competența instanței, nu pot fi primite, întrucât instanța de recurs a reținut corect că în cauză, nu există motive de ordine publică, ce ar fi putut fi invocate din oficiu, de către instanță, având în vedere dispozițiile art. 158 alin. (2) C. proc. civ., care prevede că "dacă instanța se declară competentă, aceasta va trece la judecarea pricinii, cel nemulțumit putând face apel sau recurs după darea hotărârii asupra fondului".

Așadar, instanța de fond s-a pronunțat asupra excepției de necompetență prin încheierea din 20 iunie 2012 în sensul respingerii acesteia, astfel că contestatoarea-recurenta ar fi putut să formuleze critici cu privire la acest aspect prin cererea de recurs în termenul de recurs de 15 zile, prevăzut de art. 301 C. proc. civ.

Și în ceea ce privește motivul contestației în anulare privind omisiunea instanței de a se pronunța asupra excepției inadmisibilității acțiunii, se constată de asemenea nici această excepție nu este un motiv de ordine publică, fiind o excepție de fond care putea fi ridicată doar în fața instanței de fond în condițiile prevăzute de dispozițiile art. 115 și cele ale art. 132 din C. proc. civ., așa cum corect a reținut instanța de control judiciar.

Având în vedere toate considerentele expuse și ținând seama de prevederile art. 320 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de SC "A." SRL împotriva Deciziei nr. 2.780 din 12 iunie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 22 aprilie 2015.

Procesat de ED