ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 798/2012

Asupra recursului penal de față constată;

Prin sentința penală nr. 1079/F din 30

noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția

I

penală, în Dosarul nr. 1594/3/2008 s-a

dispus:

În

baza art. 20 C. pen. raportat la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., condamnarea

inculpatului A.S. la o pedeapsă de 7 (șapte) ani și 6 (șase) luni închisoare.

În baza art. 65 C. pen. a aplicat inculpatului

pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.

64 lit. a) teza a Il-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 3 (trei) ani după executarea

pedepsei principale.

În baza art. 71 alin. (1) C. pen. a fost

aplicată inculpatului pedeapsa accesorie prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și

lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 14 și 346 alin. (2) C.

proc. pen. rap. la art. 998 și urm. C. civ., a fost obligat inculpatul către partea

civilă S.M., la plata sumei de 2.500 dolari SUA, în echivalent RON la data plății,

reprezentând daune morale.

Au fost respinse restul pretențiilor părții

civile, ca neîntemeiate. A fost obligat inculpatul la 1600 RON, cheltuieli judiciare

statului. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut în fapt următoarele:

În seara zilei de 23 mai 1999, inculpatul

A.A., tatăl acestuia, A.A., și partea vătămată S.M. s-au întâlnit la barul “C2.”,

situat în Budapesta - Republica Ungară. Toți erau cetățeni români și se cunoșteau

de mai multă vreme. În același bar se aflau și alți cetățeni români, cunoscuți ai

părților, printre care și M.N., respectiv, L.A.

Pe fondul unui conflict preexistent, în

jurul orelor 22

:

00, la ieșirea din bar, inculpatul A.S.

a scos un cuțit de mari dimensiuni, pe care îl avea asupra sa, și a lovit partea

vătămată S.M. în zona stângă a abdomenului, cauzându-i leziuni care i-au pus viața

în primejdie.

După consumarea faptei, inculpatul și martorii

A.A. și G.D. au fugit de la locul faptei, iar partea vătămată a fost transportată

la Spitalul P. unde, constatându-se că plaga abdominală înjunghiată a ajuns la nivelul

colonului, a fost supusă unei intervenții chirurgicale.

Prin raportul medico-legal întocmit de

Institutul Național de Medicină Legală “Prof. Dr. M.M.” s-a stabilit că partea vătămată

S.M. prezenta o leziune traumatică produsă prin lovire cu un corp ascuțit, posibil

cuțit, care i-a pus viața în primejdie, fiind necesare 25-30 zile îngrijiri medicale

pentru vindecare.

Ulterior, în aceeași seară, atât inculpatul,

cât și martorii A.A. și G.D. au fost identificați de autoritățile ungare, stabilindu-se

că aceștia foloseau pașapoarte falsificate pe numele S.G.B., respectiv C.S.

Înainte de a fi imobilizat de autorități,

inculpatul a alergat, apropiindu-se de o clădire situată pe Strada D., aruncând

cuțitul corp delict la demisolul clădirii.

Inculpatul A.S. a fost reținut de autoritățile

ungare până la data de 25 mai 1999, revenind în România la 26 mai 1999.

În drept, fapta inculpatului A.S. a fost

încadrată în dispozițiile art. 20 C. pen. raportat la art. 174-175 lit. i) C.

pen.

Instanța de fond a reținut că probele administrate

în cauză îl indică pe inculpat ca fiind autorul faptei.

Hotărârea pronunțată în cauză a fost atacată

cu apel de către inculpat, solicitându-se achitarea, pe motiv că inculpatul nu era

autorul faptei.

Prin decizia penală nr. 59 din 1

martie 2011 a Curții de Apel București, secția

I p

enală, a fost respins apelul inculpatului ca nefondat.

S-a reținut în esență că probatoriile administrate

în cauză demonstrează prezența inculpatului în fața barului “C2.” din Budapesta

și faptul că acesta era cel care aplicase lovitura de cuțit părții vătămate, după

care a fugit de la locul faptei.

Și împotriva acestei decizii și în esență

pentru aceleași motive, în termen legal, a declarat recurs inculpatul A.S., invocând

cazurile de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 și 14 C. proc. pen.

În motivarea recursului, s-a făcut referire

la declarațiile martorului M.N. care nu îl observase pe inculpat lovind partea vătămată,

declarație concordantă cu cea a martorului G.I. din cursul judecății în apel.

S-a contestat și greșita aplicare a dispozițiilor

art. 329 C. proc. pen., nefiind depuse - în opinia apărării - diligente suficiente,

de către autorități, pentru audierea martorului M.I.

Ca atare, s-a solicitat achitarea inculpatului

pe temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C.

proc. pen.

În subsidiar, s-a solicitat reducerea pedepsei

aplicate inculpatului.

Examinând cauza în raport de criticile

formulate și cazurile de casare invocate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată

că recursul inculpatului este fondat, în limita considerentelor ce urmează:

Condamnarea inculpatului A.S. s-a dispus

pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor calificat prevăzută de

art. 20 rap. la art. 174-175 alin. (1) lit. i) C. pen., constând în aceea că, la

data de 23 mai 1999, aflându-se la barul “C2.” din Budapesta - Ungaria, a lovit

partea vătămată S.M. cu un cuțit în zona abdominală, cauzându-i o plagă înjunghiată

care i-a pus viața în primejdie.

Materialul probator administrat în cauză

susține în întregime acuzația formulată împotriva inculpatului, ambele instanțe

reținând corect vinovăția inculpatului, încadrarea juridică și circumstanțele de

săvârșire a faptelor.

Astfel, din declarațiile părții vătămate

S.M. rezultă că era însoțit de martorii M.N. și L.A., întâlnindu-se cu inculpatul

în fața barului. Acesta a făcut scandal - fiind însoțit, la rândul său, de alte

persoane - aplicându-i o singură lovitură de cuțit, după care inculpatul și celelalte

persoane care îl însoțeau au fugit, iar victima a fost transportată la spital.

Prin declarația formulată în cursul cercetării

judecătorești, partea vătămată a menționat aceeași stare de fapt cu cea prezentată

și în faza de urmărire penală.

Declarațiile părții vătămate se coroborează

cu declarațiile martorului ocular M.N., persoană care a arătat că victima a fost

„înjunghiată de inculpat, fără să observe exact momentul agresiunii". Același

martor a fost cel care a anunțat familia victimei despre faptul că partea vătămată

fusese „ înjunghiată de inculpatul A.S.".

Relevantă, sub aspectul vinovăției inculpatului,

este și declarația dată de martorul M.I. în faza de urmărire penală, aceasta afirmând

că l-a văzut pe inculpat aplecat asupra părții vătămate, a scos un cuțit cu lama

lungă de aproximativ 15 cm pe care „l-a înfipt în regiunea ombilicală a lui S.M.".

Instanța de fond a valorificat această

declarație prin prisma dispozițiilor art. 329 alin. (3) C. proc. pen., martorul

neputând fi audiat în cursul judecății.

Coroborarea tuturor probelor testimoniale

cu actele medicale existente la dosarul cauzei, cu celelalte probe administrate

- proces-verbal de recunoaștere din grup, proces-verbal privind locul și împrejurările

comiterii infracțiunii, verificările efectuate la Serviciul de Evidență a Pașapoartelor

-confirmă concluzia că inculpatul este autorul faptei.

În contextul celor arătate, Înalta

Curte constată că instanțele anterioare au reținut o stare de fapt corectă și, prin

urmare, critica recurentului inculpat privind eroarea gravă de fapt nu este fondată.

În ceea ce privește individualizarea judiciară

a pedepsei, Înalta Curte apreciază că, deși fapta săvârșită de inculpat prezintă

un grad ridicat de pericol social, în cauză pot fi reținute circumstanțe atenuante

care permit o reducere a pedepsei.

Se observă astfel că inculpatul nu este

cunoscut cu antecedente penale, are o familie organizată, este singurul întreținător

al familiei sale, are doi copii minori.

Buna conduită a inculpatului înainte de

săvârșirea faptei, dedusă din lipsa antecedentelor penale și atitudinea corespunzătoare

în relațiile de familie, sunt elemente de natură a caracteriza favorabil persoana

inculpatului și de a indica o periculozitate socială mai redusă a acestuia.

Pe de altă parte, nu trebuie omisă nici

perioada de timp scursă de la data săvârșirii faptei și până în prezent, împrejurare

care estompează necesitatea unei reacții prea severe din partea autorității judiciare

în scopul reeducării inculpatului.

Având în vedere considerentele expuse,

în temeiul dispozițiilor art. 385

15

alin. (2) lit. d) C. proc. pen.,

Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursul declarat de inculpatul A.S.

împotriva deciziei penale nr. 59 din 1 martie 2011 a Curții de Apel București, secția

I p

enală.

Va casa decizia atacată și în parte sentința

penală nr. 1079 din 30 noiembrie 2009 a Tribunalului București, secția

I p

enală, numai în ceea ce privește individualizarea

judiciară a pedepsei și, în rejudecare, va reduce pedeapsa aplicată inculpatului

pentru infracțiunea prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174-175 lit. i)

C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen. de la 7 ani și 6 luni închisoare

la 6 ani închisoare.

Va menține celelalte dispoziții ale sentinței.

În ceea ce privește cererea de scutire

de plata amenzii formulată de avocat I.M., apărător desemnat din oficiu pentru recurentul

inculpat, Înalta Curte constată că aceasta nu este întemeiată, motivele invocate

în apărare nejustificând valabil încălcarea obligației de prezentare în fața instanței

de recurs.

Cu toate acestea, având în vedere cauza

care a determinat absenta din instanță a apărătorului din oficiu pentru inculpat

la termenul de judecată din 12 decembrie 2011, Înalta Curte urmează a reduce amenda

judiciară la 300 RON.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin.

(3) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de inculpatul

A.S. împotriva deciziei penale nr. 59 din 1 martie 2011 a Curții de Apel București,

secția

I p

enală.

Casează decizia atacată și, în parte, sentința

penală nr. 1079 din 30 noiembrie 2009 a Tribunalului București, secția

I p

enală, numai în ceea ce privește cuantumul

pedepsei principale.

În baza art. 20 rap. la art. 174-175

lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen., condamnă inculpatul A.S.

la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru tentativă la infracțiunea de omor calificat.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Suma de 50 RON reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se suportă din fondul

Ministerului Justiției.

Reduce

la 300 RON amenda judiciară stabilită în sarcina avocatului V.I., apărător ales

al inculpatului A.S.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 19 martie 2012.