ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 793/2012

Asupra excepției de față; Prin sentința penală nr. 3089 din 15 octombrie 2008 pronunțată de Judecătoria Iași în Dosarul nr. 20753/245/2007, inculpatul M.D.M. a fost condamnat, alături de coinculpatii M.B. și V.I.G. la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de viol prevăzută de art. 197 alin. (1) - alin. (2) lit. a) C. pen. Apelurile declarate de cei trei inculpați împotriva susmenționatei hotărâri au fost respinse, ca nefondate, prin decizia penală nr. 243 din 5 mai 2009, a Tribunalului Iași, secția penală. Împotriva deciziei pronunțate în apel au formulat recurs inculpații V.I.G. și M.D.M. care au fost respinse, ca nefondate, prin Decizia penală rir.141 din 25 februarie 2010 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori.

Împotriva deciziei susmenționate a formulat recurs condamnatul M.D.M. care a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, sub nr. 20753/245/2007. La termenul acordat pentru soluționarea recursului, 19 martie 2012, Înalta Curte, din oficiu, în temeiul dispozițiilor art. 302 alin. (1) raportat la art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen. și art. 385 1 C. proc. pen., a pus în discuția părților excepția inadmisibilității recursului declarat de condamnatul M.D.M., concluziile apărătorului recurentului condamnat și ale reprezentatului parchetului fiind consemnate în practicaua prezentei decizii.

Analizând recursul declarat de condamnatul M.D.M., Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Legea procesuală penală a stabilit un cadru corespunzător dispozițiilor art. 129 din Constituția României, revizuită, cu referire la art. 21 din legea fundamentală, pentru realizarea protecției judiciare a drepturilor subiective, de natură a satisface exigențele art. 1, 5, 6 și 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. În consecință, revine părții interesate, obligația de a alege și exercita în condițiile legii, calea procesuală prevăzută în C. proc. pen. Astfel, corespunzător principiului constituțional al exercitării căilor de atac numai în condițiile legii, legea procesuală penală a reglementat cadrul căilor de atac, determinând hotărârile susceptibile a fi supuse controlului judecătoresc, căile de atac și titularii acestora, precum și cazurile de casare.

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului rezultă că numitul M.D.M. a formulat recurs împotriva unei decizii definitive pronunțate în recurs, demersul său tinzând la reluarea controlului judiciar. Or, potrivit reglementării dată prin legea procesuală penală, în materie de control judiciar, căile de atac nu pot fi exercitate nelimitat, atâta timp cât părțile sunt nemulțumite de soluția definitivă dată cauzei penale. Astfel, potrivit art. 385 1 C. proc. pen., sunt susceptibile de reformare, pe calea recursului, exclusiv hotărârile judecătorești nedefinitive, determinate de lege. Așadar, limitând calea de atac menționată exclusiv la hotărârile nedefinitive determinate de lege, C. proc. pen.

a stabilit principiul unicității acesteia, în raport cu care posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri este exclusă, dreptul la această cale de atac stingându-se prin exercitare. Hotărârea prin care se soluționează recursul este definitivă, potrivit distincțiilor stabilite prin art. 417 C. proc. pen., așa încât, împotriva acesteia nu se poate declara un nou recurs. Prin urmare, exercitarea de către condamnatul M.D.M. a căii de atac a recursului în condițiile în care legea interzice, nu este admisibilă potrivit dreptului comun. Recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesuală penală constituie o încălcare a principiului legalității acestora și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

În consecință, pentru considerentele ce preced și ca urmare a admiterii excepției, conform art. 385 15 pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de condamnatul M.D.M. împotriva deciziei penale nr. 141 din 25 februarie 2010 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori. Totodată, în baza art. 192 alin. (2) din același cod, va obliga recurentul condamnat la plata cheltuielilor judiciare, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de condamnatul M.D.M. împotriva deciziei penale nr. 141 din 25 februarie 2010 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul condamnat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 19 martie 2012.