ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 784/2012

Asupra recursului de față,

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 5 martie 2012 Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 1393/44/2011, au fost respinse ca nefondate cererile formulate de inculpații T.V.M.,  cunoscut cu antecedente penale, deținut în Penitenciarul Galați și F.A., cunoscut cu antecedente penale, deținut în Penitenciarul Galați, privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.

În

baza art. 300

2

și art. 160

b

C. proc. pen. s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților T.V.M. și F.A. și s-a menținut această măsură preventivă.

Pentru a se hotărî astfel s-a reținut că inculpații au fost trimiși în judecată și condamnați prin sentința penală nr. 677 din

14

decembrie

2010 a Tribunalului Galați pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) și b) din C. pen., art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) și b) din C. pen. în ceea ce-l privește pe inculpatul T.V.M. și art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 37

lit. a) C. pen., art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. în ceea ce-l privește pe inculpatul F.A., sancționate cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, fiind îndeplinită condiția prevăzută de art. 148 lit. f) C. proc. pen., în sensul că pentru fapta comisă de inculpați legea prevede pedeapsa mai mare de 4 ani închisoare.

În

ceea ce privește a doua condiție a aceluiași text de lege care face referire la pericolul concret pe care l-ar prezenta inculpații dacă ar fi cercetați în stare de libertate, analizând criteriile pe baza cărora se apreciază acest pericol respectiv: natura faptei comise, modalitățile și împrejurările de săvârșire, persoana inculpaților și nu în ultimul rând urmarea produsă constatăm că prin infracțiunile reținute în sarcina ambilor inculpați, deosebit de grave, respectiv de trafic de droguri de mare risc și trafic de droguri de risc, s-a adus atingere relațiilor ce vizează sănătatea publică, inculpații au comis faptele în formă continuată, pe o perioadă lungă de timp, aceștia nu sunt la primul impact cu legea penală, apelantul inculpat F.A. comițând faptele în stare de recidivă postcondamnatorie iar T.V.M. în stare de recidivă postcondamnatorie și postexecutorie, așa încât și această ultimă teză a textului de lege menționat este îndeplinită.

Nu pot fi primite apărările apelanților în sensul că a fost depășit termenul rezonabil, raportat la stadiul procesual în care ne aflăm și la dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului dar și la împrejurarea că s-a recunoscut instanțelor naționale dreptul de a menține inculpatul în stare de arest atunci când fapta comisă sau persoana acestuia prezintă un pericol pentru ordinea publică. Totodată, Curtea Europeană în cauza Allenet de Ribemont contra Franței a statuat că durata rezonabilă a procedurii se apreciază în fiecare cauză în parte, în funcție de circumstanțele sale, după următoarele criterii: complexitatea cauzei în fapt și în drept, comportamentul părților și importanța pentru cel interesat a obiectului procedurii.

Totodată Curtea constată că în speță nu sunt incidente prevederile art. 139 alin. (1) C. proc. pen. întrucât temeiurile care au stat la baza arestării preventive a celor inculpați nu s-au modificat și nici nu au intervenit modificări favorabile care să impună înlocuirea măsurii arestării preventive.

Împotriva acestei încheieri, inculpatul T.V.M. a declarat, în termen legal, recurs, solicitînd admiterea recursului, arătând că termenul rezonabil a fost depășit, iar la acest moment instanța de control judiciar poate constata că pericolul pentru ordinea publică, s-a estompat fiind justificată punerea inculpatului în stare de libertate.

Examinând încheierea atacată atât prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu în conformitate cu dispozițiile art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen. - impun în continuare privare de libertate a acestuia.

Potrivit art. 300

2

C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive.

Potrivit art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen., când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instața dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive.

În

raport cu stipulațiile art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și ale art. 23 din Constituția Români, măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când există motive verosimile de a se bănui că aceasta a săvârșit o infracțiune sau există motive temeinice de a se crede în posibilitatea săvârșirii unei noi infracțiuni, fiind necesară, astfel, apărarea ordinii publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor, asigurarea desfășurării în bune condiții a procesului penal.

Pericolul pentru ordinea publică își găsește expresia și în starea de neliniște, în sentimentul de insecuritate în rândul societății, generat de faptul că persoane bănuite de săvârșirea unor infracțiuni grave sunt cercetate și judecate în stare de libertate.

Cu privire la pericolul concret pentru ordinea publică, în cazul lăsării în libertate a inculpatului, Înalta Curte apreciază că el rezultă din modul în care se presupune că a fost săvârșită fapta, pentru care a și fost condamnat de instanța de fond.

În

plus, simpla trecere a unei anume perioade de timp nu este de natură să diminueze rezonanța asupra gradului de pericol public a faptelor deduse judecății, faptele imputate inculpatului fiind generatoare de puternice emoții și de o puternică stare de

insecuritate în rândul societății. Pe de altă parte, indiciile de repetabilitate a unor acte din sfera ilicitului penal permit concluzia că inculpatul, dacă ar fi lăsat în libertate, ar reveni în mediul din care a fost scos prin luarea măsurii preventive, reactivând astfel riscul de reiterare a acțiunilor ilicite eliminat prin privarea sa de libertate.

Așa fiind, Curtea constată că protejarea ordinii publice și asigurarea bunei desfășurări a procesului penal fac necasară menținerea arestării preventive a inculpatului T.V.M.

Recursul declarat învederându-se, așadar, nefondat, urmează ca, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să fie respins.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.V.M. împotriva încheierii din 5 martie 2012 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 1393/44/2011.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în seanță publică, azi 16 martie 2012.