ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 151/2012

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 168 din 8 decembrie 2011 inculpatul recurent în prezenta cauză a fost condamnat de Tribunalul Călărași, la 5 ani de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de viol prevăzută de art. 197 alin. (1) și (3) teza I cu aplicarea art. 99 C. pen. și art. 320 1 C. proc. pen. Împotriva acestei sentințe, inculpatul a declarat apel în temeiul art. 300 2 combinat cu art. 160 b C. proc. pen., constatând că subzistă temeiurile care au impus luarea măsurii arestării preventive, a menținut starea de arest preventiv a inculpatului, acordând termen la 24 ianuarie 2012. Împotriva încheierii recurentul inculpat a formulat recurs pentru motivele arătate în partea introductivă.

Potrivit art. 300 2 cu referire la art. 160 b C. proc. pen., în cursul judecății, instanța verifică periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive. Dacă instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, dispune menținerea arestării preventive. Verificând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că instanța de apel, motivat, a dispus legal și temeinic menținerea stării de arest deoarece, pe de o parte, niciunul dintre temeiurile inițiale care au determinat arestarea nu a dispărut (art. 143 și art. 148 C. proc.

pen.) și acestea impun în continuare privarea de libertate, iar pe de altă parte, în cauză a intervenit o hotărâre condamnatorie la pedeapsa închisorii, hotărâre care, chiar nedefinitivă fiind ca urmare a apelării de către inculpat, este de natură să justifice continuarea privării de libertate în condițiile art. 5 paragraful 1 lit. a) din C.E.D.O., astfel cum acesta a fost interpretat de C.E.D.O. în cauza W. contra Germaniei. În raport de gravitatea faptelor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, dar mai ales a împrejurărilor concrete, corect instanța de apel a reținut că se impune continuarea privării de libertate. Față de cele reținute, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., va respinge, ca nefundat, recursul inculpatului. Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.D.A. împotriva încheierii din 10 ianuarie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 4631/116/2011. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 20 ianuarie 2012.