ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 151/2012

Asupra recursului de

față,

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr.

168 din 8 decembrie 2011 inculpatul recurent în prezenta cauză a fost condamnat

de Tribunalul Călărași, la 5 ani de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii

de viol prevăzută de art. 197 alin. (1) și (3) teza I cu aplicarea art. 99 C.

pen. și art. 320

1

C. proc. pen.

Împotriva acestei

sentințe, inculpatul a declarat apel în temeiul art. 300

2

combinat

cu art. 160

b

C. proc. pen., constatând că subzistă temeiurile care

au impus luarea măsurii arestării preventive, a menținut starea de arest

preventiv a inculpatului, acordând termen la 24 ianuarie 2012.

Împotriva încheierii

recurentul inculpat a formulat recurs pentru motivele arătate în partea

introductivă.

Potrivit art. 300

2

cu referire la art. 160

b

C. proc. pen., în cursul judecății,

instanța verifică periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive. Dacă

instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în

continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică

privarea de libertate, dispune menținerea arestării preventive.

Verificând actele și

lucrările dosarului, Înalta Curte constată că instanța de apel, motivat, a

dispus legal și temeinic menținerea stării de arest deoarece, pe de o parte,

niciunul dintre temeiurile inițiale care au determinat arestarea nu a dispărut

(art. 143 și art. 148 C. proc. pen.) și acestea impun în continuare privarea de

libertate, iar pe de altă parte, în cauză a intervenit o hotărâre condamnatorie

la pedeapsa închisorii, hotărâre care, chiar nedefinitivă fiind ca urmare a

apelării de către inculpat, este de natură să justifice continuarea privării de

libertate în condițiile art. 5 paragraful 1 lit. a) din C.E.D.O., astfel cum

acesta a fost interpretat de C.E.D.O. în cauza W. contra Germaniei.

În raport de

gravitatea faptelor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, dar mai

ales a împrejurărilor concrete, corect instanța de apel a reținut că se impune

continuarea privării de libertate.

Față de cele

reținute, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefundat, recursul inculpatului.

Potrivit art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.D.A. împotriva încheierii din 10

ianuarie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze

cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 4631/116/2011.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de

300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 20

ianuarie 2012.