ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1037/2016

Asupra contestației de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin hotărârea nr. 1093/27 octombrie 2015, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a respins cererea de numire în funcția de judecător la Judecătoria Suceava, formulată de A., procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți.

În motivarea hotărârii, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a reținut că, prin hotărârea nr. 851 din 20 octombrie 2015, secția pentru judecători a constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru numirea petentului în funcția de judecător, iar Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți și Judecătoria Suceava au comunicat avize favorabile în acest sens.

Au fost inserate și date statistice potrivit cărora la Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți toate cele 7 posturi prevăzute în schemă erau ocupate, iar încărcătura de dosare per procuror era de 1169, comparativ cu media națională de 1239 dosare, în timp ce la Judecătoria Suceava erau vacanțe trei posturi, dintre care unul începând cu data de 1 noiembrie 2015 și unul începând cu data de 1 decembrie 2015, nepublicat pentru sesiunea de numiri în discuție, iar încărcătura de dosare raportată la numărul de judecători în funcție și la numărul de dosare din schemă este sub media națională.

Soluția de respingere a cererii a fost fundamentată pe considerente legate de stabilitatea procurorilor, buna funcționare a unităților de parchet, vechimea de numai 10 luni la Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți, pe care o avea petentul și încărcătura sub media națională înregistrată la Judecătoria Suceava, aspecte față de care Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a apreciat că numirea în funcția de judecător la instanța indicată nu este oportună.

Contestatorul A. a solicitat anularea hotărârii nr. 1093 din 27 octombrie 2015 și obligarea intimatului să emită o nouă hotărâre prin care să admită cererea de numire în funcția de judecător la Judecătoria Suceava.

În motivarea contestației, întemeiată în drept pe prevederile art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, contestatorul a arătat, în esență, că hotărârea adoptată de Plenul C.S.M. îngrădește dreptul la mobilitatea permisă de art. 61 din Legea nr. 303/2004, prin exercitarea cu exces de putere a dreptului de apreciere de care dispune autoritatea decidentă, în condițiile în care toate criteriile legale erau îndeplinite.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat respingerea contestației, ca nefondată, arătând, în esență, că hotărârea atacată a fost adoptată cu aplicarea corectă a prevederilor art. 61 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 și ale art. 22 din Regulamentul aprobat prin hotărârea nr. 193/2006 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, în care se face trimitere la criteriile prevăzute în art. 23 alin. (11) din același Regulament, texte care nu creează automat un drept de numire în funcția de judecător și nu conduc la admiterea automată a cererii, conferind autorității emitente un drept de apreciere.

După o expunere detaliată a împrejurărilor de fapt supuse analizei în soluționarea cererii contestatorului și rezumate în hotărârea contestată (pct. 1 din prezenta decizie), intimatul a arătat că, în speță, nu este vorba de un refuz nejustificat de a soluționa o cerere, așa cum refuzul este definit în cuprinsul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, respectiv exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane, întrucât respingerea cererii contestatorului s-a făcut în limitele competențelor legale și cu respectarea dispozițiilor regulamentare incidente.

De asemenea, potrivit art. 2 alin. (1) lit. n) din același act normativ, excesul de putere este definit ca fiind exercitarea dreptului de apreciere al autorităților publice prin încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor, situație care nu poate fi reținută în speță, contrar susținerilor contestatorului.

În cauză, hotărârea adoptată de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii are o justificare obiectivă și rezonabilă și anume gestionarea eficientă a resurselor umane în vederea asigurării unui echilibru al volumului de activitate la instituțiile implicate, astfel încât respingerea cererii contestatorului de numire în funcția de judecător nu a fost arbitrară.

În ceea ce privește critica privind neanalizarea criteriilor subiective la care face referire contestatorul, dispozițiile art. 23 din regulamentul incident nu cuprind astfel de criterii, numirea procurorilor în funcția de judecător nefiind identică cu transferul.

Actul administrativ supus controlului judecătoresc pe calea prevăzută în art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 este hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1093 din 27 octombrie 2015, prin care contestatorului, procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți, i-a fost respinsă cererea de numire în funcția de judecător.

Plenul Consiliul Superior al Magistraturii a reținut corect că solicitarea contestatorului este supusă prevederilor generale cuprinse în art. 61 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 ("La cererea motivată, judecătorii pot fi numiți în funcția de procuror, iar procurorii, în funcția de judecător, prin decret al Președintelui României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, cu respectarea condițiilor prevăzute în prezenta lege"), și a normelor administrative adoptate pentru aplicarea acestora.

Conform art. 22 din Regulamentul privind transferul și detașarea judecătorilor și procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor și procurorilor în alte funcții de conducere, precum și numirea judecătorilor în funcția de procuror și a procurorilor în funcția de judecător, aprobat prin Hotărârea nr. 193/2006 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, cu modificările și completările ulterioare, cererile de numire din funcția de judecător în funcția de procuror și din funcția de procuror în funcția de judecător se soluționează pe baza criteriilor prevăzute în art. 23 alin. (11), și anume:

- volumul de activitate al instanțelor și parchetelor implicate, numărul de posturi vacante și dificultățile de ocupare a acestora;

- vechimea efectivă în funcția de judecător sau procuror;

- vechimea la instanța sau parchetul de unde provine solicitantul;

- vechimea în gradul aferent instanței sau parchetului la care se solicită numirea.

În speță au fost examinate aceste criterii, ajungându-se la concluzia respingerii cererii, având în vedere necesitatea asigurării bunei funcționări a unității de parchet la care funcționează magistratul în cauză, vechimea mică în cadrul acesteia și încărcătura sub media națională a instanței la care solicită să fie numit.

În examinarea criticilor privind oportunitatea soluției administrative, Înalta Curte pornește de la premisa că raportul de drept administrativ este supus principiului proporționalității între măsurile individuale dispuse de autoritățile publice și interesul public pe care acestea au misiunea de a-l aduce la îndeplinire. Acest principiu impune ca actele administrative să nu depășească limitele a ceea ce este adecvat și necesar pentru a atinge scopul urmărit, astfel ca inconvenientele cauzate destinatarului să nu fie excesiv de împovărătoare.

În Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, o concretizare a acestui principiu poate fi regăsită în art. 2 alin. (1) lit. n) care, definind excesul de putere, face referire la exercitarea dreptului de apreciere al autorităților publice prin încălcarea drepturilor sau libertăților cetățenilor.

Ținând seama de împrejurarea că actul administrativ trebuie să aibă calitatea de a satisface atât rigorile legii, cât și o nevoie socială determinată, limitele legale ale exercitării dreptului de apreciere se raportează la scopul legii, iar analiza respectării acestora vizează, în final, respectarea principiului proporționalității, a echilibrului necesar între măsurile individuale și interesul public ocrotit, potrivit sumei de atribuții ce constituie competența legală a autorității publice (în speță - interesul public al bunei funcționări a justiției).

Sub acest aspect, fără a nega marja largă de apreciere pe care o are Consiliul Superior al Magistraturii în gestionarea resurselor umane ale instanțelor și parchetelor, Înalta Curte constată că hotărârea nu cuprinde o motivare convingătoare cu privire la dezechilibrul pe care l-ar putea produce numirea contestatorului în funcția de judecător asupra politicii de resurse umane în domeniul justiției și asupra activității Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți, a cărui schemă era integral ocupată la data adoptării hotărârii și a cărui încărcătură de dosare era, de asemenea, sub media națională.

Chiar dacă au caracter consultativ, avizele prevăzute în art. 22 alin. (3) din Regulament sunt în măsură să ofere un indicator consistent al analizei de oportunitate, instanțele și parchetele emitente fiind cele mai în măsură să aprecieze dacă admiterea cererii le-ar perturba activitatea, după cum s-a mai reținut în jurisprudența recentă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal (Decizia nr. 3646 din 17 noiembrie 2015).

Prin urmare, deși considerentele de ordin personal (situație familială, domiciliu etc) nu sunt formal reglementate drept criterii în procedura de numire a procurorilor în funcția de judecător și a judecătorilor în funcția de procuror, neexistând o similitudine cu procedura transferului, Înalta Curte reține că hotărârea de respingere a cererii contestatorului a fost adoptată cu exces de putere, în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, fiind de natură să rupă echilibrul rezonabil între interesul public al bunei funcționări a justiției și interesul legitim privat afirmat de contestator.

Având în vedere toate considerentele de fapt și de drept expuse, Înalta Curte va admite contestația formulată potrivit art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, va anula hotărârea contestată și va obliga intimatul să emită o nouă hotărâre, prin care să admită cererea contestatorului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestația formulată de A. în contradictoriu cu intimatul Consiliul Superior al Magistraturii.

Anulează Hotărârea nr. 1093 din 27 octombrie 2015 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.

Obligă Consiliul Superior al Magistraturii să emită o nouă hotărâre prin care să admită cererea contestatorului A. de numire în funcția de judecător la Judecătoria Suceava.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 martie 2016 .

Procesat de GGC - MM