ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3795/2017

Asupra contestației de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Hotărârea nr. 364 din 30 martie 2017, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a respins cererea formulată de A., prim procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Reghin, de eliberare din funcția de procuror și numire în funcția de judecător la Judecătoria Reghin.

Împotriva Hotărârii nr. 364 din 30 martie 2017 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, a formulat contestație petentul A., solicitând, în temeiul art. 18 din Legea nr. 554/2004, admiterea contestației, anularea hotărârii atacate și obligarea intimatului Consiliul Superior al Magistraturii să emită o nouă hotărâre, prin care să aprobe cererea sa de numire în funcția de judecător la Judecătoria Reghin și să emită propunere în acest sens Președintelui României.

În motivarea contestației se arată, în esență, că hotărârea menționată este nelegală, fiind dată cu încălcarea prevederilor art. 61 din Legea nr. 303/2004, deoarece contestatorul îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru a fi numit în funcția de judecător la Judecătoria Reghin.

Contestatorul solicită să se constate că Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, prin care i s-a respins cererea de numire în funcția de judecător, a fost emisă cu exces de putere, ceea ce conduce la nelegalitatea acesteia, având ca și consecință vătămarea dreptului la carieră al petentului.

Arată contestatorul că ocupă funcția de procuror începând cu data de 01.07.2008, având deci o vechime în magistratură de 8 ani și 11 luni, că de la data de 15.07.2014 este prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Reghin, iar de la data de 17.01.2014 are gradul profesional corespunzător parchetului de pe lângă tribunal. Precizează că anterior a desfășurat muncă de consilier juridic, fapt ce a presupus o cunoaștere și implicit o aplicare și a altor ramuri ale dreptului, promovând și susținând cereri de chemare în judecată/căi de atac aferente acestor materii.

Prin cererea formulată și înregistrată sub nr. x/06.03.2017, contestatorul a solicitat, în conformitate cu prevederile art. 61 alin. (1) din Legea nr. 303/2014 privind statutul judecătorilor și procurorilor, eliberarea din funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Reghin și numirea în funcția de judecător la Judecătoria Reghin.

Contestatorul a susținut un interviu în fața secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, care a constatat faptul că îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru a fi numit în funcția de judecător, astfel cum rezultă din Hotărârea nr. 282 din 23.03.2017, dar a dispus sesizarea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii cu propunerea de respingere a cererii de numire în funcția de judecător.

Menționează contestatorul că, la momentul cererii formulate, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Reghin era vacant un post de execuție, iar la Judecătoria Reghin, din cele 8 posturi prevăzute în schemă erau ocupate doar 5, cu precizarea că unul dintre posturile vacante era indisponibilizat pentru concursul de admitere în magistratură desfășurat în perioada februarie - mai 2017. Situația menționată se păstra și la data formulării contestației.

Învederează contestatorul că, așa cum se reține în hotărârea atacată, atât la Parchetul de pe lângă Judecătoria Reghin, cât și la Judecătoria Reghin, volumul de activitate s-a situat la nivelul anului 2016 sub media națională. Astfel, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Reghin s-a înregistrat o încărcătură de 967 dosare/procuror, față de media națională de 1.048 dosare, iar la Judecătoria Reghin încărcătura/judecător a fost de 853 dosare, față de media națională de 1.083 dosare.

Mai arată că Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș, Curtea de Apel Târgu-Mureș și Judecătoria Reghin au avizat favorabil cererea formulată și doar Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș a exprimat un punct de vedere nefavorabil, motivat de faptul că petentul ocupă funcție de conducere și că prin vacantarea a încă unui post de procuror s-ar afecta desfășurarea normală a activității parchetului.

Arată contestatorul că Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, reținând aceste aspecte, respectiv faptul că ocupă o funcție de conducere, precum și avizul nefavorabil ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș, i-a respins cererea.

Mai arată contestatorul că, potrivit prevederilor art. 61 din Legea nr. 303/2004, judecătorii și procurorii au posibilitatea să ceară, motivat, trecerea în funcția de procuror, respectiv de judecător, că din conținutul acestor dispoziții legale rezultă că Plenul Consiliului Superior al Magistraturii are un drept de apreciere în legătură cu oportunitatea ca un procuror sau un judecător să fie eliberat din funcția deținută la o unitate de parchet sau instanță, pentru a fi numit într-o altă funcție de judecător și, respectiv, procuror, la instanță și respectiv unitate de parchet.

În opinia contestatorului, analiza unei astfel de cereri nu trebuie să fie formală, ci trebuie să asigure luarea unei decizii obiective în condiții de legalitate și oportunitate, în raport de circumstanțele concrete ale cererii, cu menținerea unui echilibru între interesul public, pe care Consiliul Superior al Magistraturii are obligația să-l ocrotească în exercitarea rolului său de garant al independenței justiției și interesului legitim privat al celui care formulează cererea.

Apreciază contestatorul că în hotărârea atacată s-a făcut doar o trecere în revistă a datelor statistice (posturi vacante, încărcătură/procuror, încărcătură/schemă), fără să se analize faptul pe care o eventuală admitere de cerere l-ar avea asupra activității parchetului și fără să se țină cont de motivele de ordin personal și profesional. Cu alte cuvinte, arată contestatorul, prin hotărârea contestată nu se demonstrează de ce trebuie să prevaleze interesul general în detrimentul celui personal, în condițiile în care Curtea de Apel Târgu Mureș, Judecătoria Reghin și Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș și-au exprimat acordul cu privire la numire.

Subliniază contestatorul că este adevărat că, prin prisma atribuțiilor în stabilirea politicii de resurse umane, Consiliul Superior al Magistraturii beneficiază de o marjă de apreciere, dar puterea de decizie nu se poate manifesta independent de o analiză riguroasă a condițiilor și efectelor concrete ale admiterii/respingerii unei astfel de cereri, întrucât o astfel de hotărâre ar avea un caracter arbitrar. Ori, în cauză, interesul public nu este susținut de datele speței, în condițiile în care la Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș (unitate de parchet la care ar fi urmat să-și continue activitatea începând cu data de 15.07.2017, conform Hotărârii secției pentru procurori nr. 744/13.12.2016) a avizat pozitiv cererea pe care a formulat-o, iar volumul de activitate nu este de natură a justifica soluționarea nefavorabilă a cererii (încărcătura de dosare fiind sub media națională).

În atare condiții, punctează contestatorul, respectiv existența unor posturi vacante la Judecătoria Reghin, avizul favorabil al Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș, precum și al Curții de Apel Târgu-Mureș și al Judecătoria Reghin, lipsa posturilor vacante la Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș, încărcătura dosar/schemă, încărcătura dosar/procuror sub media națională ca și circumstanțele personale și profesionale ale contestatorului, demonstrează că Plenul Consiliului Superior al Magistraturii și-a exercitat dreptul de apreciere cu încălcarea dreptului acestuia de a fi numit judecător, condițiile legale pentru aceasta fiind îndeplinite.

Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare, solicitând respingerea contestației formulate de domnul A. împotriva Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 364/2017, ca neîntemeiată.

Examinând contestația formulată de către dl. procuror A. împotriva Hotărârii nr. 364 din 30 martie 2017 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, prin care i s-a respins cererea de a fi numit judecător, Înalta Curte costată că aceasta este nefondată și urmează a fi respinsă, pentru motivele expuse în continuare.

Prin cererea înregistrată la Consiliul Superior al Magistraturii sub nr. x/06.03.2017, invocând motive de ordin profesional, domnul A., prim procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Reghin, a solicitat eliberarea din funcția de procuror și numirea în funcția de judecător la Judecătoria Reghin, în temeiul dispozițiilor art. 61 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Din datele existente la nivelul Direcției Resurse Umane și Organizare a Consiliului Superior al Magistraturii a rezultat că la momentul solicitării contestatorul avea o vechime în funcția de procuror de 8 ani și 7 luni, dintre care 2 ani și 8 luni la Parchetul de pe lângă Judecătoria Reghin, iar de 3 ani și 2 luni avea gradul profesional corespunzător parchetului de pe lângă tribunal.

Prin Hotărârea nr. 282/23.03.2017, secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru numirea în funcția de judecător a petentului A. (în sensul că are gradul corespunzător instanței la care solicită numirea și nu se află în niciun caz de interdicție legală pentru numire), dar a dispus sesizarea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii cu propunerea de respingere a cererii de numire în funcția de judecător.

Astfel, s-a reținut în această hotărâre că, în raport de aspectele care privesc aptitudinile specifice funcției de judecător, dar și de cele motivaționale, rezultate din răspunsurile candidaților care au susținut interviul în fața secției pentru judecători, în ședința din 23.03.2017, secția a apreciat că nu este oportună numirea în funcția de judecător a procurorilor menționați, printre care se numără și domnul procuror A.

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, prin Hotărârea nr. 364 din 30.03.2017, a respins cererea formulată de domnul procuror A.

Astfel, conform evidențelor direcției de resort, Plenul a reținut în hotărârea contestată că la Parchetul de pe lângă Judecătoria Reghin, unitatea de parchet la care este încadrat contestatorul, din cele 7 posturi de procuror prevăzute în schemă (1 post de conducere și 6 posturi de execuție), sunt ocupate 6 posturi (1 post de conducere și 5 posturi de execuție), fiind vacant 1 post de procuror-funcție de execuție.

S-a reținut că, în ceea ce privește volumul de activitate la Parchetul de pe lângă Judecătoria Reghin, în anul 2016 s-a înregistrat o încărcătură de 967 dosare pe procuror, față de media națională de 1480 dosare, iar încărcătura pe schemă a fost de 829 dosare, spre deosebire de media națională de 1218 dosare.

În ceea ce privește Judecătoria Reghin, instanță la care domnul procuror a solicitat numirea în funcția de judecător, s-a reținut că din cele 8 posturi prevăzute în schemă sunt ocupate 5 posturi, fiind vacante 3 posturi, din care 1 post a fost indisponibilizat pentru concursul de admitere în magistratură, care urma a se desfășura în perioada 07 februarie 2017 - 22 mai 2017, astfel încât, la momentul pronunțării hotărârii existau 2 posturi efectiv vacante și utile pentru numirea procurorilor în funcția de judecător.

S-a reținut că la această instanță, în anul 2016, încărcătura pe judecător a fost de 853 dosare, față de media națională de 1083 dosare, iar încărcătura pe schemă a fost de 714 dosare, spre deosebire de media națională de 874 dosare.

La soluționarea cererii formulate de domnul procuror A., Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a avut în vedere faptul că magistratul în cauză ocupa la momentul solicitării sale o funcție de conducere, respectiv cea de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Reghin, precum și faptul că Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș a formulat un punct de vedere nefavorabil cu privire la solicitarea domnului procuror de numire ca judecător.

Astfel, conform punctului de vedere formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a reținut că la Parchetul de pe lângă Judecătoria Reghin, unitatea de parchet la care funcționa domnul procuror A., era vacant 1 post de procuror și nu era recomandată vacantarea a încă unui post, în special a celui aferent funcției de conducere de prim-procuror, deoarece această situație ar fi afectat desfășurarea normală a activității parchetelor unde există posturi vacante.

Totodată, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a mai reținut faptul că la Judecătoria Reghin, instanța la care domnul procuror A. a solicitat numirea ca judecător, erau efectiv vacante un număr de 2 posturi, acestea fiind utile pentru numirea procurorilor în funcția de judecător, iar încărcătura pe schemă și pe judecător se situează cu mult sub media națională.

Având în vedere faptul că domnul procuror A. ocupa la momentul solicitării sale funcția de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Reghin, ținând cont de necesitatea asigurării bunei funcționări a acestei unități de parchet, luând în considerare punctul de vedere nefavorabil transmis de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a dispus respingerea cererii formulate de domnul procuror A.

În contestația adresată instanței supreme domnul procuror a criticat hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, arătând, în esență, că îndeplinește condițiile prevăzute de art. 61 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, respectiv că pârâtul a depășit aplicarea justă a marjei de apreciere de care dispunea, în condițiile întrunirii tuturor criteriilor prevăzute de lege pentru numirea sa în funcția de judecător.

Textul legal invocat de contestator, art. 61 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 prevede că:

"La cererea motivată, judecătorii pot fi numiți în funcția de procuror, iar procurorii, în funcția de judecător, prin decret al Președintelui României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, cu respectarea condițiilor prevăzute în prezenta lege".

Art. 23 alin. (1)

1

din Hotărârea nr. 193/9.03.2006 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, pentru aprobarea Regulamentului privind transferul și detașarea judecătorilor și procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor și procurorilor în alte funcții de conducere, precum și numirea judecătorilor în funcția de procuror și a procurorilor în funcția de judecător, se referă la criteriile ce se au în vedere la soluționarea cererilor întemeiate pe prevederile art. 61 alin. (1) din Legea nr. 303/2004:

- volumul de activitate al instanței sau parchetului de la care provine solicitantul și la care se solicită numirea, numărul posturilor vacante la instanțele ori parchetele implicate și dificultățile de ocupare a acestora;

- vechimea efectivă în funcția de judecător sau procuror;

- vechimea la instanța sau parchetul de la care provine solicitantul;

- vechimea în gradul aferent instanței, respectiv parchetului la care se solicită numirea.

Deși contestatorul din prezenta cauză vorbește de încălcarea dreptului său de a fi numit în funcția de judecător, textul legal invocat de către acesta, art. 61 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, nu consacră un drept, ci o vocație la numirea din funcția de procuror în cea de judecător și, respectiv, din funcția de judecător în cea de procuror. În exercitarea acestei competențe legale, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii nu se limitează la punerea în aplicare, în mod mecanic, a dispoziției legale precitate, cu alte cuvinte nu funcționează ca un simplu oficiu de înregistrare și examinare formală a cererilor ce i se adresează, ci posedă o marjă însemnată de libertate în aprecierea de a dispune o astfel de măsură administrativă, în scopul asigurării unui just echilibru între interesul general, acela al bunei funcționări a instanțelor și parchetelor, și interesele personale ale magistraților care formulează cereri întemeiate pe prevederile art. 61 alin. (1) din actul normativ precitat.

Adoptarea hotărârii secției pentru judecători privind îndeplinirea condițiilor legale pentru numirea în funcția de judecător nu creează în mod automat un drept la numire și nu conduce de plano la admiterea cererii de către Plenul Consiliului Superior al Magistraturii.

Reprezintă atributul exclusiv al Consiliului Superior al Magistraturii în a lua măsurile care se impun pentru ocuparea posturilor vacante, raportat la rațiunile și necesitățile sistemului judiciar, stabilitatea în sistem, precum și parcurgerea etapelor de formare, perfecționare, promovare a judecătorilor și procurorilor, numirea procurorilor în funcția de judecător și a judecătorilor în funcția de procuror.

Dispozițiile legale și regulamentare anterior menționate conferă numai o vocație în sensul arătat, iar nu un drept, așa cum susține contestatorul, rămânând la latitudinea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii să dispună cu privire la cererile care au ca obiect numirea în funcția de judecător.

Vocația la numirea din funcția de procuror în cea de judecător și, respectiv, din funcția de judecător în cea de procuror, reiese chiar din prevederea legală a art. 61 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, normă cu caracter supletiv, ce conferă Consiliului Superior al Magistraturii prerogativa aprecierii în funcție de toate elementele de fapt, avându-se în vedere asigurarea unui echilibru între interesul general, și anume funcționarea în bune condiții a instanțelor și parchetelor și interesele de ordin profesional și personal ale judecătorului sau procurorului care solicită aprobarea cererii.

În cererea sa, domnul procuror A. a invocat faptul că Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a acționat cu exces de putere în condițiile în care i-a respins cererea.

În termenii art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, excesul de putere este definit ca "exercitarea dreptului de apreciere al autorităților publice prin încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor", situație care nu poate fi reținută în speța de față.

Înalta Curte observă însă că hotărârea contestată de către domnul procuror A. nu a fost adoptată de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii cu exces de putere în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, actul infralegislativ în discuție fiind adoptat în limitele competenței conferite de art. 61 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, cu respectarea procedurii instituite de lege și regulament, în scopul asigurării unei bune funcționari a justiției. Altfel spus, nu se constată nici exercitarea abuzivă (încălcarea cu bună știință) a drepturilor sau libertăților recunoscute magistraților, respectiv ale contestatorului din prezenta cauză, și nici aprecierea eronată a situației acestuia.

În speță, nu este vorba de exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane, întrucât respingerea cererii s-a făcut în limitele competențelor legale și cu respectarea dispozițiilor regulamentare și legale incidente.

Astfel, hotărârea atacată este legală și nu este emisă cu exces de putere. Motivele contestației privesc oportunitatea soluției administrative. Raportul de drept administrativ este supus principiului proporționalității cât privește măsurile individuale dispuse de autoritățile publice, raportat la interesul public pe care acestea au misiunea de a-1 aduce la îndeplinire. Acest principiu impune ca actele administrative să nu depășească limitele a ceea ce este adecvat și necesar pentru a atinge scopul urmărit, astfel ca inconvenientele aduse destinatarului să nu fie excesiv de împovărătoare. Limitele legale ale exercitării dreptului de apreciere se raportează la scopul legii, iar analiza respectării acestora vizează respectarea principiului proporționalității, a echilibrului necesar între măsurile individuale și interesul public ocrotit, potrivit competenței legale a autorității publice (în speță, interesul public al bunei funcționări a justiției).

Din această perspectivă, raportat la motivarea hotărârii atacate, nu se poate afirma că Plenul Consiliului Superior al Magistraturii s-ar fi îndepărtat de la scopul legii sau ar fi acționat în mod nerezonabil, încălcând limitele marjei de apreciere, atunci când a respins cererea contestatorului de numire în funcția de judecător.

Așa cum s-a arătat, deși au fost analizate toate motivele de ordin personal și profesional ale contestatorului, interesul public al asigurării bunei funcționări a Parchetului de pe lângă Judecătoria Reghin a primat, numirea unui procuror în funcția de judecător la această judecătorie nefiind apreciată ca oportună la acel moment.

În concluzie, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, examinând cererea formulată de către dl. procuror A., prin prisma prevederilor art. 61 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, precum și a criteriilor stabilite prin art. 23 alin. (1)

1

din Hotărârea nr. 193 din 9 martie 2006 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii pentru aprobarea Regulamentului privind transferul și detașarea judecătorilor și procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor și procurorilor în alte funcții de conducere, precum și numirea judecătorilor în funcția de procuror și a procurorilor în funcția de judecător, a apreciat că admiterea cererii ar afecta buna funcționare a Parchetului de pe lângă Judecătoria Reghin, astfel că a respins cererea petentului, numirea în funcția de judecător a acestuia nefiind considerată oportună la momentul respectiv.

Soluția Plenului Consiliului Superior al Magistraturii a fost adoptată în contextul unei analize comparative a situației unității de parchet în cadrul căreia funcționa contestatorul și a situației instanței la care a solicitat numirea, considerându-se oportună rămânerea domnului A. în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Reghin, în calitate de prim procuror.

Prin urmare, constată Înalta Curte, procedând în felul în care a făcut-o, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii nu a acționat abuziv, în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, cu încălcarea limitelor marjei sale de apreciere, la emiterea actului administrativ contestat, astfel încât contestația formulată de domnul procuror A. va fi respinsă ca nefondată, potrivit art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația formulată de contestatorul A. împotriva Hotărârii nr. 364 din 30 martie 2017 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 noiembrie 2017.