ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2270/2020

Ședința publică din data de 5 noiembrie 2020

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei:

Prin cererea înregistrată la data de 22 martie 2018, pe rolul Tribunalului Brăila, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul B., și a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să constate că pârâtul i-a încălcat dreptul la demnitate, reputație și la propria imagine, să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 250.000 RON cu titlu de daune pentru repararea prejudiciului produs și la publicarea hotărârii instanței în trei cotidiene de largă circulație și în cadrul emisiunii "Deschide lumea", ora 20-21, cu cheltuieli de judecată.

Totodată, reclamanta a formulat cerere de chemare în garanție a publicației on-line "Info Brăila" solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 250.000 RON.

Prin sentința civilă nr. 379/29.05.2019, Tribunalul Brăila, secția I civilă a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul B..

Prin aceeași hotărâre, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de chemare în garanție formulată de reclamantă în contradictoriu cu chemata în garanție "Info Brăila".

De asemenea, a fost obligată reclamanta la plata către pârât a sumei de 2500 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Prin decizia nr. 162 A/29.11.2019, Curtea de Apel Galați, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul promovat de apelanta-reclamantă A. împotriva sentinței civile nr. 371/29.05.2019 pronunțată de Tribunalul Brăila, secția I civilă.

A obligat pe apelanta-reclamantă să plătească intimatului-pârât B. suma de 1500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Reclamanta A. a formulat recurs împotriva deciziei pronunțate de curtea de apel.

Prin motivele de recurs formulate, reclamanta a prezentat desfășurarea litigiului în fazele procesuale anterioare și a arătat că instanțele au greșit când au concluzionat că "nu ar fi demonstrat în ce fel afirmațiile pârâtului i-au adus atingere reputației și imaginii sociale".

Recurenta arată că deși, pe parcursul soluționării cauzei, a prezentat dovezi care atestă că nu a fost colaborator al securității, instanța de fond și cea de apel nu au sesizat prejudiciul moral suferit de către reclamantă și au respin cererea, respectiv apelul, în numele libertății de exprimare, a dreptului unui ziarist de a emite judecăți de valoare, de a exagera. Afirmațiile pârâtului potrivit cărora reclamanta "dădea în gât" și e "turnătoare la Securitate" sunt percepute de publicul larg iar acest public nu cunoaște dreptul unui ziarist de a exagera, până la punctul de a putea spune orice despre o persoană publică în baza "dreptului la liberă exprimare". Mai mult, în memoria publicului larg rămâne senzația că există dovezi potrivit cărora, în urma delațiunilor reclamantei, anumite persoane ar fi avut de suferit.

Recurenta mai arată că este greșită aprecierea instanței potrivit cu care "pârâtul nu a făcut niciodată afirmații publice în sensul că reclamanta a făcut poliție politică, respectiv că a fost lucrător sau colaborator al structurilor de securitate, atâta vreme cât epitetul "turnător" implică, în ochii opiniei publice, pe lângă calitatea de colaborator, cel puțin următoarele aspecte: declarații despre terți, terți care să sufere în urma declarațiilor sus menționate, beneficii primite de turnător pentru aceste declarații.

Cererea de recurs este întemeiată în drept pe dispozițiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ., recurenta solicitând instanței de recurs să constate că decizia recurată cuprinde motive contradictorii.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților. Prin încheierea din 17 septembrie 2020, completul de filtru a admis, în principiu, recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 162/R/20.11.2019 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă și a fixat termen la 5 noiembrie 2020, cu citarea părților, în ședință publică, în vederea soluționării recursului.

Intimații nu au depus întâmpinare.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Examinând decizia recurată în limita criticilor formulate prin recurs, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerentele:

a. Recurenta și-a întemeiat cererea de recurs pe dispozițiile art. 488 C. proc. civ. alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., potrivit cu care "casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea cuprinde motive contradictorii".

Înalta Curte apreciază că o astfel de critică nu poate fi primită. Considerentele hotărârii recurate nu sunt contradictorii în sensul art. 488 pct. 6. C. proc. civ., astfel cum pretinde reclamanta.

Curtea de apel, analizând conținutul afirmațiilor pârâtului, a apreciat că acestea "au avut o bază factuală suficientă", că pot fi caracterizate ca fiind "judecăți de valoare", "critici la adresa reclamantei care nu depășesc limitele libertății de exprimare" și a concluzionat că "în speță, chiar dacă afirmațiile pârâtului la adresa reclamantei au fost insinuante și critice, se înscriu în noțiunea de judecăți de valoare fără a depăși limita libertății de exprimare, pârâtul uzând de o anumită doză de exagerare și provocare, menită să șocheze".

În consecință, instanța de apel a admis că afirmațiile pârâtului au o natură critică la adresa reclamantei, însă le-a analizat din perspectiva răspunderii civile delictuale, invocate de reclamantă ca temei al pretențiilor sale, și a concluzionat, în mod argumentat, că acestea nu îndeplinesc condițiile pentru a angaja răspunderea pârâtului.

Astfel cum au fost exprimate, considerentele instanței de apel nu sunt contradictorii, ci reprezintă o aplicare a unor evaluări cu caracter general - calificarea, în principiu, ca jignitoare a unor afirmații - la situația concretă dedusă judecății, reprezentată de comportamentul pârâtului.

Aceste considerente au justificat soluția pronunțată în soluționarea apelului declarat în cauză, cu consecința menținerii soluției pronunțate de prima instanță.

În consecință, Înalta Curte apreciază că susținerile formulate în temeiul art. 488 pct. 6 C. proc. civ. prin cererea de recurs nu pot determina admiterea recursului și casarea deciziei recurate.

b. Dezvoltarea criticilor formulate de recurentă permite încadrarea unora dintre acestea în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv a acelora prin care reclamanta susține că, deși a suferit un prejudiciu moral, instanța de apel a considerat că nu l-a dovedit și, prin urmare, nu poate pretinde angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtului.

Înalta Curte apreciază că și acest motiv de recurs, analizat din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este nefondat.

Potrivit art. 1357 C. civ. "cel ce cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare. Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă".

Esența răspunderii civile delictuale constă în existența unui prejudiciu, cauzat prin încălcarea drepturilor subiective sau a unor interese legitime ale unei persoane.

Ca element al răspunderii civile delictuale, prejudiciul poate îmbrăca forma prejudiciului moral (a daunelor morale) atunci când rezultă dintr-o atingere adusă prerogativelor ce constituie atributul personalității umane și se manifestă prin suferința fizică sau morală pe care o resimte victima.

În cauză, instanța de apel a concluzionat că prejudiciul moral, ca element al răspunderii civile delictuale "nu este suficient să fie afirmat, ci este obligatoriu să fie dovedit, lucru care, în speță, în mod evident nu s-a realizat", întrucât "nu s-a demonstrat de către reclamantă în ce fel afirmațiile pârâtului i-au adus atingere reputației și imaginii sociale, astfel încât să se poată pretinde existența unui prejudiciu moral ce se impune a fi reparat".

Prin motivele de recurs, recurenta nu a dovedit nelegalitatea acestei dezlegări a instanței de apel. Împrejurarea că afirmațiile pârâtului nu ar fi fost reale vizează aspecte ce țin de fapta ilicită ca element al răspunderii civile delictuale, iar nu de prejudiciul moral a cărui reparare a solicitat-o reclamanta. Tot astfel, afirmația că, "în memoria publicului larg rămâne senzația că există dovezi potrivit cărora, în urma delațiunilor reclamantei, anumite persoane ar fi avut de suferit", cuprinsă în cererea de recurs, nu poate echivala cu probarea prejudiciului moral, în sensul art. 1357 C. civ. care să atragă nelegalitatea deciziei recurate.

În consecință, pentru considerentele expuse, în baza art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat, iar în temeiul art. 453 C. proc. civ., va obliga pe recurentă la plata sumei de 1.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată către intimatul B..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 162/R din 20 noiembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă.

Obligă pe recurenta-reclamantă la plata sumei de 1.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată către intimatul-pârât B..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 5 noiembrie 2020.