ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2149/2020

Ședința publică din data de 21 octombrie 2020

Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Brăila la data de 25 septembrie 2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. S.A. a solicitat obligarea pârâților B., C. și D. la plata sumei de 220.000 RON, reprezentând contravaloare prejudiciu, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

Pârâtul B. a formulat întâmpinare, solicitând anularea cererii, ca netimbrată; totodată, a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive în temeiul dispozițiilor art. 36 C. proc. civ.. Pe fond, a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată, și obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Pârâții C. și D. nu au formulat întâmpinare.

Prin sentința civilă nr. 755/27 decembrie 2018, Tribunalul Brăila a respins cererea de chemare în judecată, ca nefondată; a fost obligată reclamanta la plata sumei de 4000 RON, către pârâtul B., reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta A. S.A., solicitând schimbarea în tot a sentinței apelate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată și obligării intimaților la plata cheltuielilor de judecată.

Intimatul-pârât B. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului și obligarea apelantei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

Prin decizia civilă nr. 83/A din 12 iunie 2019, Curtea de Apel Galați, secția I civilă a respins apelul declarat de apelanta-reclamantă A. S.A., prin Sucursala Brăila, împotriva sentinței civile nr. 755 din 27 decembrie 2018, pronunțată de Tribunalul Brăila, ca nefondat.

Împotriva deciziei nr. 83/A din 12 iunie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă, a declarat recurs reclamanta A. S.A., cale de atac cu a cărei soluționare a fost învestită Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 11 octombrie 2019.

Prin cererea de recurs, încadrată în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta - reclamantă A. S.A. a arătat că solicită casarea deciziei recurate, cu consecința admiterii apelului, iar pe fond admiterea cererii de chemare în judecată.

După expunerea situației de fapt, recurenta-reclamantă a susținut că în cauză a fost încălcat principiul rolului activ al judecătorului.

Sub acest aspect a arătat, pe de o parte, că deși instanțele de fond au reținut că banca justifică un interes și a suferit un prejudiciu, au respins acțiunea motivând că ar trebui să identifice "alte tipuri de acțiuni" pentru a recupera prejudiciul, acțiunea întemeiată pe plata nedatorată nefiind fondată.

Recurenta-reclamantă a susținut că instanța de apel a încălcat prevederile art. 22 alin. (4) și alin. (5) din C. proc. civ., care reglementează rolul activ al judecătorului.

Astfel, a menționat că dacă instanța a apreciat că, pe fond, reclamanta este îndreptățită să primească suma de bani, însă nu sunt îndeplinite condițiile plății nedatorate, aceasta trebuia să facă corect încadrarea juridică și să o pună în discuția părților. Dacă nu ar fi îndeplinite condițiile plății nedatorate, atunci, în lipsa temeiului specific restituirii prestațiilor, în condițiile anulării actelor și repunerii părților în situația anterioară, sunt îndeplinite condițiile îmbogățirii fără justă cauză (acțiune cu caracter subsidiar).

Cu toate că a reținut că reclamanta este îndreptățită la acoperirea pagubei pe care a suferit-o, iar cei care s-au îmbogățit fără temei, având în vedere anularea executării silite, sunt, în mod evident, adjudecatarii, instanța de apel a respins cererea de chemare în judecată, cu motivarea că nu ar fi îndeplinite, formal, condițiile plății nedatorate, cu trimitere la alte "căi de acțiune", care nu au fost indicate, ceea ce echivalează cu o denegare de dreptate.

Pe fondul cauzei, recurenta - reclamantă a susținut că, în mod greșit, atât prima instanța, cât și instanța de apel, au considerat că acțiunea reclamantei, întemeiată pe instituția plății nedatorate, este nefondată. Pentru a ajunge la această concluzie, instanțele de fond au avut în vedere faptul că reclamanta nu a efectuat o plată către adjudecatarii-pârâți, astfel că nu ar putea fi vorba de o plată nedatorată.

A arătat recurenta-reclamantă că, potrivit art. 1092 alin. (1) din vechiul C. civ., "ceea ce s-a plătit fără să fie debit este supus repetițiunii", plata nedatorată fiind definită ca o executare de către o persoana a unei obligații la care nu era ținută și pe care a plătit-o fără intenția de a plăti datoria altuia.

Așadar, plata nedatorată este un fapt juridic licit care constă în executarea de către o persoană, din eroare, a unei prestații la care nu era obligată, iar pentru nașterea obligației de restituire, plata nedatorată trebuie să îndeplinească cumulativ anumite condiții, și anume: a) existența unei plăți în sens obiectiv, fie că este vorba de o prestație de a da sau o prestație de a face, făcută cu intenția fermă de a stinge o datorie, b) datoria a cărei stingere s-a urmărit prin plată să nu existe în sensul că, între cel care a făcut plata și cel care a primit-o să nu fi luat naștere un raport juridic de obligații a cărui stingere să se urmărească și c) plata să fie făcută din eroare.

În opinia recurentei-reclamante, prima condiție impusă de legiuitor este ca prestația pe care solvensul a executat-o să fi avut semnificația unei plăți, să fi fost făcută, așadar, cu titlu de plată, indiferent de obiectul ei. În speța dedusă judecății, această condiție este întrunită, transferul proprietății și predarea bunurilor imobile fiind făcute în procedura de executare silită, ca urmare a adjudecării în contul creanței.

Executorul judecătoresc a procedat la vânzarea la licitație a celor două imobile și a dispus adjudecarea acestora în contul creanței celor doi creditori chirografari B. și C., fără a avea în vedere drepturile creditorului garantat.

Astfel, prin cele două acte de adjudecare emise de BEJ E. la data de 7 aprilie 2010, pârâții B. și C. au devenit coproprietari, în cote egale de 1/2, asupra apartamentelor situate în Brăila, str. x, etaj 2 ap 4 și, respectiv, în Brăila, Calea x. Ulterior, prin contractul de partaj voluntar autentificat sub nr. x/16 aprilie 2010 de BN S.C. F., C. și D. au devenit coproprietari asupra apartamentului situat în Brăila, Calea x, iar B. a devenit proprietar exclusiv asupra imobilului-apartament situat în Brăila, str. x.

Cele două acte de adjudecare emise de BEJ E. la data de 7 aprilie 2010, prin care pârâții B. și C. au devenit coproprietari, în cote egale de 1/2, asupra imobilelor sus-menționate au fost anulate prin sentința civilă nr. 7180/13 decembrie 2010, pronunțată de Judecătoria Brăila, în dosarul nr. x/2010, devenită definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 224/Rc/16 noiembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Brăila.

În același dosar, instanța a dispus și întoarcerea executării în privința celor două acte de adjudecare întocmite la data de 22 martie 2010 de executorul judecătoresc. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că executorul judecătoresc nu a ținut seama de existența ipotecilor înscrise în favoarea reclamantei, încălcând dispozițiile art. 563 și 564 C. proc. civ., ceea ce a creat reclamantei un prejudiciu constând din contravaloarea celor două apartamente care, la momentul constituirii ipotecii, aveau valoarea de 100.000 ron, respectiv 120.000 ron.

A susținut recurenta că, ulterior, ca urmare a anulării proceselor-verbale de adjudecare, se află în situația în care bunurile au fost predate în baza unor titluri nevalabile, astfel încât plata a fost făcută nedatorat, fiind evident că este îndeplinită și a doua condiție, respectiv aceea care impune ca datoria în vederea căreia s-a făcut plata să nu existe din punct de vedere juridic.

Cea de a treia condiție, care constă în faptul că plata trebuie să fie făcută din eroare, ceea ce înseamnă că solvensul a avut credința că este debitor al accipiensului, se regăsește în prezenta cauză, întrucât dolul este asimilat erorii.

Raționamentul instanțelor de fond este greșit, deoarece nu au ținut cont de faptul că în speță nu a fost vorba despre anularea unui act juridic civil (în care părțile raportului juridic civil izvorât din faptul juridic al plății nedatorate sunt, totodată, și părțile actului juridic în temeiul căruia se efectuaseră prestațiile ce trebuie restituite ca efect al anulării actului juridic civil), ci de anularea unui act de adjudecare. Acest din urmă act a fost emis în procedura de executare silită în care părți au fost debitorii urmăriți (garanții ipotecari), creditorii chirografari, care au fost și adjudecatari, și creditorul ipotecar A. S.A..

Ca principiu, raportul juridic în cadrul întoarcerii executării silite (care reprezintă o aplicație a plății nedatorate în cazul anulării executării/actului de executare) se stabilește între debitorul urmărit, creditorul urmăritor și adjudecatar. În speța dedusă judecății, raportul juridic în cadrul întoarcerii executării ar fi urmat să se stabilească între debitorii urmăriți și adjudecatari, în sensul că adjudecatarii-creditori chirografari ar fi trebuit să restituie proprietatea în patrimoniul debitorilor urmăriți, iar aceștia din urmă să redevină debitorii creditorilor chirografari (prin renașterea creanțelor chirografare stinse prin adjudecare în contul creanțelor lor). Însă, pentru că imobilele nu s-au mai aflat în patrimoniul adjudecatarilor (ca urmare a înstrăinării lor către terți), restituirea în natură, în patrimoniul debitorilor urmăriți, nu a mai fost posibilă, ceea ce înseamnă că A. S.A., creditor ipotecar, nu a mai putut să execute silit imobilele care i-au fost aduse în garanție; prin urmare, singura cale pentru creditorul ipotecar (care a obținut anularea adjudecărilor și întoarcerea executării) a fost să formuleze acțiunea în pretenții împotriva adjudecatarilor și să solicite restituirea în echivalent.

A conchis recurenta-reclamantă că este îndreptățită să solicite restituirea echivalentului plății nedatorate, în calitate de creditor ipotecar. Cum dreptul de ipotecă, care îl legitimează pe creditorul titular al acestui drept real accesoriu, este asimilat unui succesor cu titlu particular al constituitorului ipotecii, creditorul ipotecar poate solicita valoarea bunurilor grevate cu sarcina ipotecii, pe care nu le-a mai putut urmări silit. Dacă nu s-ar recunoaște creditorului ipotecar această posibilitate, ar însemna că prerogativa preferinței este nesocotită, fiind, practic, modificată ordinea de distribuire, prevăzută de art. 563 și 564 C. proc. civ., de care s-ar fi ținut cont în cazul în care bunurile ar fi fost cumpărate de terți adjudecatari care ar fi plătit un preț.

Nu au fost identificate motive de ordine publică, în condițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

La data de 05 decembrie 2019, intimatul-pârât B. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului pentru imposibilitatea încadrării criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. de asemenea, a solicitat obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

A arătat intimatul-pârât că, o eventuală lipsă de implicare a judecătorului fondului pentru o calificare juridică corectă a situației de fapt nu poate fi invocată direct în calea de atac a recursului, dacă nu a făcut obiectul criticilor în apel, pentru că altfel se încălcă principiul omissio medio.

Pe de altă parte, instanța poate face calificarea juridică a cererii deduse judecății cu condiția să nu încalce un alt principiu de drept care guvernează procesul civil, și anume, principiul disponibilității.

Or, în primul ciclu procesual, instanța de fond a solicitat reprezentantei convenționale a reclamantei, clarificări cu privire la temeiul juridic al acțiunii indicat și la situația de fapt, iar temeiul juridic invocat în acțiune, respectiv plata nedatorată, a fost pus în discuția părților de către instanță și a făcut obiectul dezbaterilor în contradictoriu.

Prin urmare, nu poate fi echivalată "omisiunea" instanței de fond de a găsi și indica părții adverse "alte căi sau acțiuni"cu denegarea de dreptate.

Cu referire la motivul de recurs prin care s-a invocat aplicarea greșită a normelor de drept material care reglementează instituția plății nedatorate, intimatul-pârât a arătat că situația de fapt astfel cum a fost prezentată de recurenta-reclamantă nu întrunește condițiile limitativ prevăzute de art. 1341 din Noul C. civ., pentru că reclamanta nu a făcut nicio plată către pârâți. Prin urmare, în mod corect instanțele de fond au statuat că toate motivele invocate sunt în realitate critici aduse actelor de executare efectuate în dosarul de executare al BEJ E., în principal față de modul defectuos în care s-a făcut distribuirea prețului obținut. Or, aceste critici au făcut deja obiectul contestației la executare și nu pot constitui motive în promovarea și susținerea unei acțiuni întemeiate pe plata nedatorată.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților; prin încheierea din 3 iunie 2020, Înalta Curte a respins excepția nulității recursului declarat de reclamanta A. S.A., invocată de pârâtul B., a admis, în principiu, recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 83/A din 12 iunie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă, și a stabilit termen de judecată în ședință publică, la data de 21 octombrie 2020, cu citarea părților.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat și urmează a fi respins pentru considerentele ce vor succede:

Criticile prin care s-a susținut că instanța de apel a încălcat principiul rolului activ al judecătorului, reglementat de art. 22 alin. (5) C. proc. civ., pe care Înalta Curte urmează a le cerceta din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., conform mențiunilor cuprinse în încheierea de admitere în principiu a recursului, nu sunt fondate.

Astfel, Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor art. 22 alin. (4) și (5) C. proc. civ.: "(4) Judecătorul dă sau restabilește calificarea juridică a actelor și faptelor deduse judecății, chiar dacă părțile le-au dat o altă denumire. În acest caz judecătorul este obligat să pună în discuția părților calificarea juridică exactă.

(5) Cu toate acestea, judecătorul nu poate schimba denumirea sau temeiul juridic în cazul în care părțile, în virtutea unui acord expres privind drepturi de care, potrivit legii, pot dispune, au stabilit calificarea juridică și motivele de drept asupra cărora au înțeles să limiteze dezbaterile, dacă astfel nu se încalcă drepturile sau interesele legitime ale altora."

Invocând aceste dispoziții, recurenta-reclamantă, referindu-se generic la instanțele de fond, a susținut lipsa de rol activ a judecătorului din perspectiva calificării cererii de chemare în judecată, susținând că instanțele de fond au constatat că este îndreptățită la acoperirea pagubei pe care a suferit-o, însă nu a uzat de instituția juridică adecvată; prin trimiterea la "alte tipuri de acțiuni" neprecizate, instanțele de fond au săvârșit, în opinia recurentei-reclamante, un delict de denegare de dreptate.

Înalta Curte reține că cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.A., prin avocat, a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 1092 din C. civ. de la 1864, fiind argumentată în sensul că urmare anulării proceselor-verbale de adjudecare a imobilelor a căror contravaloare a solicitat-o în prezenta acțiune, aceste bunuri au fost predate în baza unor titluri nevalabile, ceea ce face ca plata să apară ca fiind nedatorată.

La data de 15 octombrie 2018, reclamanta, prin avocat, a depus o precizare privitoare la motivarea în fapt și în drept a cererii de chemare în judecată, prin care a arătat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 1092 din C. civ. de la 1864, deoarece există o plată nedatorată ca urmare a anulării actelor de adjudecare în baza cărora au fost predate bunurile imobile.

Cererea de chemare în judecată a fost soluționată de tribunal, fiind respinsă în considerarea neîndeplinirii condițiilor prevăzute de dispozițiile care reglementează plata nedatorată întrucât reclamanta nu a făcut nicio plată către pârâți, nefiind îndeplinită nici condiția care impune ca aceasta să fi avut reprezentarea că ar fi avut calitatea de debitor în raporturile cu pârâții.

A reținut, de asemenea, tribunalul că motivele de fapt invocate în cuprinsul acțiunii sunt veritabile critici privitoare la actele de executare efectuate în dosarul de executare instrumentat de BEJ E., sub aspectul modului de organizare a licitației celor două imobile ipotecate în favoarea reclamantei și al distribuției prețului.

Prin apelul declarat împotriva sentinței civile nr. 755/27 decembrie 2018, pronunțată de Tribunalul Brăila, reclamanta a reluat prezentarea situației de fapt expusă și în fața primei instanțe și a conchis că sunt îndeplinite condițiile art. 1092 din C. civ. de la 1864, privitoare la plata nedatorată, cu aceeași argumentare în sensul că urmare anulării proceselor-verbale de adjudecare a imobilelor a căror contravaloare a solicitat-o, aceste bunuri imobile au fost predate în baza unor titluri nevalabile, ceea ce face ca plata să fie nedatorată.

Apelanta-reclamantă nu a formulat critici prin care să pună în discuție modalitatea în care prima instanță a calificat cererea de chemare în judecată sau și-a exercitat în cauză rolul activ. Pe cale de consecință, în faza procesuală a recursului aceasta nu poate investi legal instanța cu critici privitoare la modul în care prima instanță a dat eficiență dispozițiilor art. 22 din C. proc. civ., întrucât acestea apar a fi formulate omisso medio.

În ceea ce privește instanța de apel, Înalta Curte reține că a dat eficiență dispozițiilor art. 477 alin. (1) C. proc. civ., care dispun în sensul că: "instanța de apel va proceda la rejudecarea fondului în limitele stabilite, expres sau implicit, de către apelant, precum și cu privire la soluțiile care sunt dependente de partea din hotărâre care a fost atacată."

Din perspectiva criticilor de recurs analizate, instanței de apel nu i se poate imputa că nu ar fi pus în discuție temeiul juridic al cererii, având în vedere că nu a fost învestită prin cererea motivată de apel cu critici privitoare la calificarea cererii de chemare în judecată.

Cu referire la considerentele cuprinse în decizia supusă controlului judiciar, prin care curtea de apel a reținut că: "deși se poate reține că reclamanta a suferit un prejudiciu, Curtea constată însă că acesta nu poate fi întemeiat pe plata nedatorată și nu a fost direct creat de către pârâți. (...) Pentru recuperarea sumelor pretinse de reclamantă aceasta va trebui să identifice alte tipuri de acțiuni, aceasta întemeiată pe plata nedatorată față de pârâții din dosarul de față nefiind una fondată", Înalta Curte reține că instanța de apel nu a statuat cu privire la îndreptățirea reclamantei la acoperirea pagubei.

În contextul situației de fapt existente în cauză, curtea de apel a reținut că partea reclamantă a suferit un prejudiciu, pe care însă nu îl poate recupera ca urmare a promovării unei cereri de chemare în judecată întemeiate pe faptul juridic licit al plății nedatorate.

Nu se poate reține că prin afirmația potrivit căreia pentru recuperarea sumelor pretinse reclamanta va trebui să identifice alte tipuri de acțiuni instanța de apel ar fi săvârșit o denegare de dreptate, și aceasta deoarece curtea de apel nu a refuzat să judece în considerarea lipsei de reglementare sau a caracterului neclar al acesteia. În realitate, instanța de apel a analizat criticile formulate în apel, dar a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile impuse de lege pentru plata lucrului nedatorat.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată caracterul nefondat al criticilor dezvoltate în susținerea primului motiv de recurs.

Examinând în continuare criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care recurenta-reclamantă a susținut că instanța de apel a făcut greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 992 și ale art. 1092 alin. (1) din C. civ. de la 1864, Înalta Curte reține că plata nedatorată reprezintă un faptul juridic licit care este definit în literatura de specialitate ca fiind executarea de către o persoană a unei obligații la care nu era ținută și pe care a făcut-o fără intenția de a plăti datoria altuia.

Situația de fapt reținută în cauză relevă că recurenta-reclamantă a beneficiat de dreptul de ipotecă instituit în favoarea sa asupra a două imobile care au făcut obiectul unei executări silite generate de intimații-pârâți B. și C..

În cursul executării silite, imobilele ipotecate au fost vândute la licitație publică, fiind adjudecate de pârâți, creditori chirografari ai debitoarei executate silit, dar această formă a executării silite a fost anulată prin hotărâri judecătorești definitive, dispunându-se întoarcerea executării silite în privința actelor de adjudecare, în considerarea faptului că executorul judecătoresc nu a ținut cont de existența ipotecilor înscrise în favoarea reclamantei, încălcând dispozițiile art. 563 și 564 din C. proc. civ.

Întrucât întoarcerea în natură a executării silite nu a fost posibilă, imobilele fiind înstrăinate către terți a căror bună-credință a fost recunoscută pe cale judiciară, recurenta-reclamantă a solicitat să se constate că predarea bunurilor a fost făcută în temeiul unor titluri nevalabile, respectiv a actelor de adjudecare desființate ulterior, ceea ce ar echivala cu o plată nedatorată.

Instanța de apel a reținut că în cauză nu este îndeplinită condiția care impune efectuării unei plăți pentru o datorie care nu există.

Înalta Curte reține că modul de interpretare și aplicare la cazul particular dedus judecății a dispozițiilor art. 992 și 1092 C. civ., de către curtea de apel, este corect, având în vedere că în sensul acestor dispozițiile legale, recurenta-reclamantă nu a efectuat o plată către intimații-pârâți.

Părțile nu s-au aflat în relații de creditori și debitori, situația litigioasă fiind determinată de modalitatea în care drepturile recurentei de creditor ipotecar au fost ignorate cu prilejul desfășurării executării silite demarate de executorul judecătoresc la cererea intimaților-pârâți B. și C., care aveau calitatea de creditori chirografari ai debitoarei executate silit și care au adjudecat bunurile imobile în contul creanțelor și le-au înstrăinat către terți de bună-credință.

Această situație juridică nu poate fi asimilată faptului juridic licit al plății nedatorate care presupune executarea de către o persoană (solvens) a unei obligații la care nu era ținută și pe care a făcut-o către accipiens, fără intentia de a plăti datoria altuia.

Astfel, pentru a se naște raportul juridic in temeiul căruia accipiensul va fi obligat la restituirea către solvens a ceea ce a primit este necesară întrunirea cumulativă a mai multor condiții din care prima este aceea ca prestația solvensului să fi fost facută cu titlu de plată.

În plus, este necesar ca datoria în vederea căreia s-a făcut plata să nu existe din punct de vedere juridic, iar plata să fi fost făcută din eroare, ceea ce presupune ca solvensul a avut credința că este debitor al accipiensului.

În cauză predarea bunurilor imobile a fost făcută în dosarul de executare silită. Această predare nu are semnificația unei plăți în sensul analizat, iar faptul că actele de adjudecare au fost ulterior anulate în cadrul unei proceduri judiciare în care s-a dispus și întoarcerea executării silite nu este echivalentă ipotezei care presupune ca recurenta să fi avut reprezentarea eronată că este debitorul intimaților.

Pentru considerentele expuse, reținând caracterul nefondat al critilor formulate, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 83/A din 12 iunie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă, ca nefondat.

În temeiul dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte o va obliga pe recurenta-reclamantă la plata către intimatul-pârât B. a sumei de 4.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat, conform chitanței nr. x/2 decembrie 2019, emisă de Cabinetul de avocat G., aflată la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 83/A din 12 iunie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă.

Obligă pe recurenta-reclamantă la plata către intimatul-pârât B. a sumei de 4.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 octombrie 2020.