ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2111/2020

Ședința publică din data de 15 octombrie 2020

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Corabia, la data de 20 ianuarie 2017, reclamanta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Olt pentru Direcția Regională a Finanțelor Publice Craiova, în numele Agenției Naționale de Administrare Fiscală ca reprezentant legal al Statului Român, a chemat în judecată pe pârâții A. și B., solicitând obligarea acestora, în solidar, la plata sumei de 503.140,82 RON, reprezentând prejudiciu produs bugetului de stat.

Hotărârile de declinare a cauzei

Prin sentința nr. 266/09.05.2017, s-a admis excepția de necompetență materială a Judecătoriei Corabia și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Olt, secția a II-a Civil, de contencios administrativ și fiscal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Olt, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2017, care, prin încheierea nr. 20/22 mai 2017, a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea secției I Civile a Tribunalul Olt.

Sentința pronunțată de tribunal

Prin sentința civilă nr. 365/11.06.2018, Tribunalul Olt, secția I civilă a admis excepția lipsei dovezii calității de reprezentant pentru reclamant și a anulat cererea de chemare în judecată privind pe reclamanta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Olt - pentru Direcția Regională a Finanțelor Publice Craiova și pe pârâții A. și B..

Decizia pronunțată de curtea de apel

Prin decizia civilă nr. 3277 din data de 06.12.2018 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă s-au admis apelurile declarate de apelanta-reclamantă Administrația Județeană a Finanțelor Publice Olt pentru Direcția Regională a Finanțelor Publice Craiova, în numele Agenției Naționale de Administrare Fiscală ca reprezentant legal al Statului Român și de apelantul-pârât B., împotriva sentinței nr. 365/11.06.2018, pronunțată de Tribunalul Olt, secția I civilă, s-a anulat sentința și s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Decizia pronunțată de tribunal în rejudecare

În rejudecare, prin sentința civilă nr. 219 de la 07 mai 2019, pronunțată de Tribunalul Olt, secția I civilă, s-a admis excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată invocată din oficiu la termenul din data de 23.04.2019.

S-a respins, ca inadmisibilă, cererea de chemare în judecată și a fost obligată reclamanta la plata către pârâtul B. a sumei de 4.500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial.

S-a respins cererea pârâtului A. de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Decizia pronunțată de curtea de apel

Prin decizia nr. 2446 din 19 septembrie 2019, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-reclamantă Administrația Județeană a Finanțelor Publice Olt pentru Direcția Regională a Finanțelor Publice Craiova, în numele Agenției Naționale de Administrare Fiscală, ca reprezentant al Statului Român împotriva sentinței civile nr. 219 de la 07 mai 2019, pronunțată de Tribunalul Olt, secția I civilă, în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimații-pârâți B., și A., având ca obiect acțiune în răspundere delictuală.

A respins cererea intimatului-pârât B. privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel Craiova, reclamanta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Olt pentru Direcția Regională a Finanțelor Publice Craiova, în numele Agenției Naționale de Administrare Fiscală, ca reprezentant legal al Statului Român a formulat recurs.

Recurenta reclamantă a susținut nelegalitatea deciziei atacate prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel, iar în rejudecare să se dispună admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată.

A susținut incidența motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., întrucât instanța de apel a reținut în mod eronat că cererea de chemare în judecată este una de recuperare a unui prejudiciu produs de angajat prin încălcarea normelor legale care reglementează funcția/profesia.

În motivarea instanței de apel, s-a apreciat că reclamanta ar fi trebuit să formuleze o acțiune în pretenții, pentru a putea angaja răspunderea contractuală a salariatului, potrivit art. 254 alin. (1) din Codul muncii.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta - reclamantă a susținut că, în mod greșit, instanța de apel a reținut că nu sunt îndeplinite toate condițiile pentru admisibilitatea în principiu a cererii de chemare în judecată.

Recurenta reclamantă a considerat că instanța de apel a dispus în mod nejustificat încadrarea greșită a cererii de chemare în judecată în dispozițiile Legii nr. 188/1999 și ale Codului muncii, cât timp cererea, astfel cum a fost formulată, este întemeiată pe dispozițiile care reglementează răspunderea civilă delictuală.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 28 mai 2020, instanța a admis, în principiu, recursul declarat de reclamanta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Olt pentru Direcția Regională a Finanțelor Publice Craiova, în numele Agenției Naționale de Administrare Fiscală, ca reprezentant al Statului Român împotriva deciziei nr. 2446 din 19 septembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și a fixat termen pentru soluționarea recursului la 15 octombrie 2020.

Apărările formulate în cauză

Intimații pârâți au depus succinte note scrise, prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat și judecarea cauzei în lipsă.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

Se reține că obiectul prezentului dosar îl constituie cererea reclamantei de obligare a pârâților la plata sumei de bani, ca urmare a săvârșirii de către aceștia a unor fapte ilicite cauzatoare de prejudicii în calitatea lor de funcționari publici în cadrul Administrației Finanțelor Publice Corabia, temeiul juridic la cererii de chemare în judecată fiind răspunderea civilă delictuală.

Pârâții B. și A. au avut calitatea de funcționari publici și au fost cercetați penal pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, fiind achitați prin decizia penală nr. 1931/20.12.2016 a Curții de Apel Craiova, decizie prin care a fost lăsată nesoluționată acțiunea civilă.

Pentru prejudiciul de 503.140,82 RON reclamanta a emis împotriva pârâților decizia de imputare nr. 67/23.02.2012, care a fost însă anulată prin sentința civilă nr. 1779/25.09.2012 a Tribunalului Olt, definitivă prin decizia civilă nr. 2131/28.02.2013 a Curții de Apel Craiova, constatându-se că s-a prescris dreptul de a se emite respectiva decizie de imputare.

Prin decizia recurată în cauză, instanța a reținut, în raport de temeiul de drept al cererii care se referă la art. 25 alin. (5) și art. 27 alin. (2) C. proc. pen. și de instituția răspunderii civile delictuale, că nu în toate cazurile în care acțiunea civilă a rămas nesoluționată în procesul penal este posibilă angajarea răspunderii persoanei față de care s-a dispus achitarea pentru săvârșirea unei fapte penale, întrucât instanța civilă este obligată să analizeze pe fond o astfel de acțiune.

Curtea de apel a confirmat raționamentul instanței de fond, cu privire la inadmisibilitatea acțiunii, indiferent de faptul că împotriva celor doi pârâți a fost formulată o plângere penală, iar faptele care au generat prejudiciul pretins în cauza de față au făcut obiectul unui dosar penal.

S-a apreciat că instanța civilă este chemată să stabilească dacă pârâții pot răspunde delictual civil, în condițiile dreptului comun, pentru producerea unui pretins prejudiciu prin desfășurarea unei activități profesionale specifice statutului lor de funcționari publici și prin raportare la jurisprudența Curții Constituționale referitoare la neconstituționalitatea art. 85 din Legea nr. 188/1999.

Reclamanta a criticat decizia recurată, pentru incidența art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ., susținând că instanța a reținut în mod eronat că cererea de chemare în judecată este una de recuperare a unui prejudiciu produs de angajat prin încălcarea normelor legale care reglementează funcția sau profesia și aplicarea greșită a Legii nr. 188/1999.

Înalta Curte reține că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (6) C. proc. civ., invocat de recurentă în susținerea criticii privind greșita apreciere a cererii de chemare în judecată, care este una de recuperare a unui prejudiciu produs de angajat prin încălcarea normelor legale care reglementează funcția sau profesia este nefondat.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii instanța trebuie să arate motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, respectiv atât motivele pentru care s-au admis, cât și motivele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Motivarea hotărârii înseamnă stabilirea în concret, clar și concis a stării de fapt urmând o ordine cronologică, încadrarea unei situații particulare, de speță, în cadrul prevederilor generale și abstracte ale unei legi. Scopul motivării fiind acela de a explica soluția adoptată de instanță.

Cum motivarea hotărârilor judecătorești reprezintă un element de validitate a acestora, instanța are obligația de a arăta argumentele pro și contra ce au format convingerea în ceea ce privește soluția pronunțată, argumente ce trebuie să se raporteze atât la susținerile, apărările părților, cât și la probele și dispozițiile legale incidente raportului juridic dedus judecății.

Prin urmare, motivarea hotărârii reprezintă arătarea stării de fapt și de drept în baza cărora judecătorul pronunță soluția și constituie o garanție procesuală ce permite efectuarea controlului judiciar în calea de atac exercitată împotriva acesteia.

Obligativitatea motivării hotărârii constituie o condiție a procesului echitabil prevăzută de art. 21 din Constituție și respectiv art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Or, dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă susținerile părților sunt examinate de instanța ce are obligația legală de a proceda la o analiză a susținerilor, argumentelor și mijloacelor de probă, pentru a le aprecia pertinența.

Raportând cele expuse la litigiul pendinte, precum și la criticile recurentei legate de incidența dispozițiilor art. 488 pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte reține că hotărârea instanței de apel se încadrează în exigențele prevăzute de art. 425 C. proc. civ., în condițiile în care instanța de apel și-a argumentat soluția adoptată, față de obiectul dedus judecății și de limitele învestirii prin cererea de chemare în judecată, din care rezultă că reclamanta a solicitat obligarea pârâților la plata sumei de bani ca urmare a săvârșirii de către aceștia a unor fapte ilicite cauzatoare de prejudicii, în calitatea lor de funcționari publici, pentru care au fost cercetați penal, instanța lăsând nesoluționată acțiunea civilă.

Astfel, în argumentarea soluției pronunțate de menținere a soluției de respingere a cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă, instanța de apel a reținut că răspunderea civilă a celor doi pârâți se angajează în cazurile în care prin acțiunile sau inacțiunile lor au cauzat pagube materiale serviciului public în care își desfășurau activitatea, regulile de răspundere fiind, pe fond, cele din materia răspunderii civile delictuale, iar nu cele contractuale, deoarece raporturile juridice stabilite între părți își au izvorul în actul administrativ de numire în funcția de funcționar public.

Instanța de apel, examinând motivele de apel și în argumentarea în fapt și în drept a soluției pronunțate, a mai arătat că deși devin aplicabile pe fondul cauzei condițiile răspunderii delictuale, din punct de vedere procesual condițiile specifice și proprii ale răspunderii civile a funcționarului public reglementate expres de art. 84 și art. 85 din Legea 188/1999 impun ca reclamanta să urmeze procedura prevăzută de aceste dispoziții, acțiunea directă în fața instanței întemeiată pe prevederile art. 998, 999 C. civ. de la 1864, respectiv art. 1349 și următoarele din noul C. civ. fiind inadmisibilă.

Înaltă Curte constată că soluția instanței de apel a fost argumentată și din perspectiva analizării unui eventual drept de opțiune al reclamantei, arătându-se că prin Legea nr. 188/1999 s-a reglementat cadrul juridic, condițiile și procedura angajării răspunderii acestei categorii speciale de personal pentru prejudiciile provocate cu vinovăție instituțiilor sau autorităților publice în care își desfășoară activitatea, astfel că tribunalul a reținut corect că nu există un drept de opțiune între incidența acestor norme și cele cu caracter general.

Corect s-a apreciat că acțiunea în justiție pentru recuperarea prejudiciului apare ca inadmisibilă, întrucât încalcă dispozițiile art. 84 și 85 din Legea 188/1999 iar aspectul că anterior a fost sesizată instanța penală, care a stabilit definitiv că fapta nu este prevăzută de legea penală și a dispus achitarea, este irelevant în speță, nefiind întemeiată susținerea apelantului în sensul că este suficient să se constate că fapta care a generat prejudiciul derivă dintr-o cauză penală pentru a atrage răspunderea pârâților.

Referitor la motivul prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., indicat de reclamantă ca temei de drept al recursului, Înalta Curte reține că ipotezele circumscrise acestui motiv se referă la situațiile în care instanța aplică un act normativ care nu este incident în pricina dedusă judecății, dă eficiență unei norme generale în condițiile existenței unei norme speciale aplicabile, dă o interpretare greșită textului de lege aplicabil în cauză.

Cum din examinarea criticilor din cererea de recurs nu rezultă că instanța de apel ar fi încălcat sau aplicat greșit vreo normă de drept material, Înalta Curte reține că nu sunt incidente nici dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., câtă vreme instanța a aplicat în cauză prevederile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici și a reținut că acest act normativ reglementează o modalitate specifică de recuperare a unei pagube produse cu vinovăție de către funcționarul public patrimoniului instituției publice, prin emiterea de către conducătorul instituției publice a unui ordin sau a unei dispoziții de imputare, împotriva căreia funcționarul public are dreptul de a se adresa instanței de contencios administrativ, procedură care a fost, de altfel, urmată în cauză.

Față de cele expuse, Înaltă Curte reține că sunt nefondate susținerile reclamantei și că nu sunt incidente motivele de recurs prevăzute de art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ., sens în care va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Olt pentru Direcția Regională a Finanțelor Publice Craiova, în numele Agenției Naționale de Administrare Fiscală, ca reprezentant al Statului Român împotriva deciziei nr. 2446 din 19 septembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 octombrie 2020.