ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1963/2020

Ședința publică din data de 7 octombrie 2020

Deliberând, asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

Prin contestația la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Reșița la data de 07 mai 2019, contestatoarea Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat - RA, în contradictoriu cu intimata S.C. Hercules S.A., în insolvență prin SCP A., a solicitat să se constate ca fiind prescrisă executarea silită începută în dosarul de executare nr. 41/2014, aflat pe rolul Biroul Executorului Judecătoresc B.; să se dispună anularea tuturor actelor de executare efectuate în cauză, cu consecința desființării executării silite și obligarea intimatei la plata de cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 2151 din 11 noiembrie 2019, pronunțată de Judecătoria Reșița, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, invocată prin întâmpinare și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea.

În motivare, această instanță a reținut că întrucât, în cauză, calitatea de debitor aparține Regiei Autonome Adminiustrația Patrimoniului Protocolului de Stat - Sucursala de Reprezentare și Protocol Olănești, iar aceasta are sediul în localitatea Băile Olănești care se află în raza de competență a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, în aplicarea dispozițiilor art. 714 alin. (1), coroborat cu art. 651 alin. (1) și (3) din C. proc. civ., competența de soluționare a cererii aparține instanței de executare în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul debitorului, respectiv Judecătoria Râmnicu Vâlcea.

Învestită prin declinare, Judecătoria Râmnicu Vâlcea, prin sentința civilă nr. 4246 din 01 iulie 2020, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Caransebeș.

Pentru a hotărî astfel, această instanță a reținut că față de împrejurarea că intimata a solicitat executarea silită imobiliară cu privire la imobilul situat în Băile Herculane, în aplicarea dispozițiilor art. 819 C. proc. civ., în forma în vigoare la data înregistrării cererii de executare silită, instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află imobilul, respectiv Judecătoria Caranșebeș.

Prin sentința civilă nr. 671 din 09 iulie 2020, Judecătoria Caransebeș a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a pricinii în favoarea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea și, constatând ivit conflictul negativ de competență, în temeiul art. 133 alin. (2) din C. proc. civ., a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea stabilirii instanței competente.

Pentru a reține această soluție, această instanță a constatat, contrar celor statuate de către Judecătoria Râmnicu Vâlcea, că, în aplicarea art. 651 alin. (1) din C. proc. civ., în vigoare la data formulării cererii de contestație la executare, competența de soluționare aparține instanței în circumscripția căreia se află sediul debitorului, respectiv a Regiei Autonome a Administrației Patrimoniului de Stat, Sucursala de Reprezentare și Protocol Olănești.

Cu privire la conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 24 C. proc. civ.:

"dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", iar, conform art. 25 din același act normativ, "procesele în curs de judecată, precum și executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi."

În cauză, executarea silită împotriva debitoarei Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat a fost declanșată de intimata S.C. Hercules S.A prin formularea cererii de executare silită, care a fost înregistrată pe rolul BEJ B. la 03 martie 2014, sub nr. x/2014.

Ulterior, la data de 07 mai 2019, contestatoarea Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat - RA, în contradictoriu cu intimata S.C. Hercules S.A., în insolvență prin SCP A., a formulat contestație la executare în cadrul căreia a solicitat să se constate ca fiind prescrisă executarea silita începută în dosarul de executare nr. 41/2014, aflat pe rolul B.E.J, B.; să se dispună anularea tuturor actelor de executare efectuate în cauză cu consecința desființării executării silite și obligarea intimatei la plata cu cheltuieli de judecata.

La momentul începerii procedurii de executare silită, normele legale privind competența instanței de executare, respectiv art. 650 alin. (1) C. proc. civ., prevedeau că instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Ulterior momentului începerii executării silite, respectiv la 16 iulie 2014, a fost publicată, în Monitorul Oficial, Decizia Curții Constituționale nr. 348/2014, prin care s-a constatat neconstituționalitatea prevederilor art. 650 alin. (1) C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 31 din Legea nr. 47/1992:

"(1) Decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie. (2) În caz de admitere a excepției, Curtea se va pronunța și asupra constituționalității altor prevederi din actul atacat, de care, în mod necesar și evident, nu pot fi disociate prevederile menționate în sesizare. (3) Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept (...)."

Înalta Curte reține că, urmare pronunțării Deciziei nr. 348/2014 a Curții Constituționale, după expirarea termenului de 45 de zile, art. 650 alin. (1) C. proc. civ. a fost modificat prin Legea nr. 138 din 15 octombrie 2014, în sensul că "Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în țară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în țară, judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor."

În speță, față de prevederile art. 31 din Legea nr. 47/1992, mai sus evocate, Înalta Curte constată că, la stabilirea instanței competente să soluționeze contestația la executare nu pot fi avute în vedere dispozițiile art. 650 alin. (1) din C. proc. civ., în forma în vigoare la momentul formulării cererii de executare silită.

Pe de altă parte, nici forma modificată prin Legea nr. 138/2014 a dispozițiilor art. 650 alin. (1) C. proc. civ. nu poate fi avută în vedere la stabilirea instanței competente să soluționeze contestația la executare, întrucât aceasta nu era în vigoare la momentul de referință, reprezentat de data începerii executării silite.

Ca atare, în în absența unei norme speciale atributive de competență, devin aplicabile dispozițiile art. 107 din C. proc. civ., care stabilesc competența de drept comun, din punct de vedere teritorial, pentru judecata în primă instanță, care stipulează că "cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".

În cauza pendinte, calitatea de pârâtă din dosarul de executare silită nr. x/2014, înregistrat la Biroul Executorului Judecătoresc B., o are debitoarea Regia Autonomă Administrația Patrimoniului protocolului de Stat. - Sucursala de Reprezentare si Protocol Olănești, care, potrivit cererii de încuviințare a executare silită, aflate la dosarului nr. x/2019 al Judecătoriei Reșița, figurează cu sediul în Băile Olănești, județul Vâlcea.

Prin urmare, din această perspectivă, instanța de executare este Judecătoria Rîmnicu Vâlcea.

Pe de altă parte, potrivit art. 714 alin. (1) C. proc. civ., în forma în vigoare la data începerii executării silite, "Contestația se introduce la instanța de executare" iar alin. (2) a aceluiași articol prevede că "În cazul urmăririi silite a imobilelor, al urmăririi silite a fructelor și a veniturilor generale ale imobilelor, precum și în cazul predării silite a bunurilor imobile, dacă imobilul se află în circumscripția altei curți de apel decât cea în care se află instanța de executare, contestația se poate introduce și la judecătoria de la locul situării imobilului.".

Reiese, așadar, că în situația în care executarea silită are ca obiect bunuri imobile care se află în circumscripția altei curți de apel decât cea în care se află instanța de executare, legiuitorul a stabilit o competență teritorială alternativă. Astfel, pe lângă instanța de executare, este competentă și instanța în circumscripția căreia se află imobilul ce face obiectul procedurii de executare silită.

În cauza de față, în cadrul dosarului de executare silită nr. x/2014, aflat pe rolul Biroului executorului judecătoresc B., la data de 27.03.2014, a fost emisă somația de plată asupra imobilului înscris în CF nr. x Pecinișca (actual - CF nr. x Băile Herculane) pentru suma de 102.096,45 RON, datorată de către RA - A.P.P.S. - Sucursala de Reprezentare si Protocol Olănești (denumită în continuare S.R.P. Olănești), creditoarei S.C. Hercules S.A. Băile Herculane.

Se constată așadar, că imobilul ce face obiectul executării silite se află în circumscripția unei alte curți de apel decât cea în care se află instanța de executare, (Judecătoria Caransebeș se află în circumscripția Curții de apel Timișoara, iar Judecătoria Râmnicu Vâlcea în circumscripția Curții de apel Pitești), împrejurarea în raport de care devin incidente prevederile art. 714 alin. (2) din C. proc. civ.

Așadar, oricare dintre cele două instanțe, Judecătoria Caransebeș și Judecătoria Râmnicu Vâlcea, este competentă teritorial să soluționeze contestația la executare, însă prima instanță sesizată a fost Judecătoria Râmnicu Vâlcea, urmare a declinării de competență pronunțată de Judecătoria Reșița, prin sentința civilă nr. 2151 din 11 noiembrie 2019.

În consecință, fiind una dintre instanțele competente și prima sesizată, potrivit art. 714 alin. (2) din C. proc. civ., Judecătoria Râmnicu Vâlcea nu mai avea îndrituirea de a invoca, din oficiu, excepția necompetenței teritoriale și să dispună declinarea competenței de soluționare a pricinii în favoarea altei instanțe.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cererii formulate de contestatoarea Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat - RA, în contradictoriu cu intimata S.C. Hercules S.A., având ca obiect "contestație la executare", în favoarea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cererii formulate de contestatoarea Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat - RA, în contradictoriu cu intimata S.C. Hercules S.A., având ca obiect "contestație la executare", în favoarea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 octombrie 2020.