ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1916/2020
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1916/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)
Ședința publică din data de 1 octombrie 2020
asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:
Prin contestația la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Sibiu, la data de 05.08.2019, sub nr. x/2019, contestatoarea Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu a solicitat, în contradictoriu cu intimații A. și SCEJ B. și C., anularea actelor de executare silită emise de intimatul de rang secund în dosarul execuțional nr. x/2016, precum și a executării silite însăși.
Judecătoria Sibiu, secția civilă, prin sentința civilă nr. 6740 din 16 decembrie 2019 a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a pricinii în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București.
În motivare, instanța a reținut că executarea silită a fost încuviințată de Judecătoria Sectorului 6 București, prin încheierea pronunțată în dosarul nr. x/2016, la data de 12.09.2016, astfel că aceasta este competentă să soluționeze toate incidentele apărute în cursul procedurii execuționale, inclusiv contestația la executare.
Prin sentința civilă nr. 2959 din 19 iunie 2020, Judecătoria Sectorului 6 București, secția civilă a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a litigiului în favoarea Judecătoriei Sibiu. A constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat din oficiu judecata cauzei și a înaintat dosarul instanței supreme în vederea pronunțării regulatorului de competență.
În pronunțarea soluției au fost avute în vedere dispozițiile art. 651 alin. (1) și 714 alin. (1) C. proc. civ. ce reglementează instanța de executare și s-a stabilit că aceasta putea fi de la sediul oricăruia dintre cei doi debitori: Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu, cu sediul în Sibiu, și Administrația Fondului pentru Mediu, cu sediul în București. Întrucât sediul unuia dintre debitorii urmăriți era în Sibiu, s-a apreciat că Judecătoria Sibiu a devenit instanță de executare, competentă în a soluționa contestația, având în vedere și că a fost instanța sesizată de contestator.
Cu privire la conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată în condițiile art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:
Obiectul cauzei, în legătură cu care s-a ivit conflictul negativ de competență, îl constituie contestația la executare formulată de contestatoarea Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu în contradictoriu cu intimații A. și SCEJ B. și C., prin care s-a solicitat anularea actelor de executare silită emise de intimatul de rang secund în dosarul execuțional nr. x/2016, precum și a executării silite însăși.
În dosarul nr. x/2016 al executorului judecătoresc B., a fost pornită împotriva debitoarelor Administrația Fondului pentru Mediu, prin Agenția Regională pentru Protecția Mediului Sibiu, și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu, executarea silită, la cererea creditorului A., pentru recuperarea creanței în cuantum de 5.899 RON cu titlu de debit și de 1.189.30 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, la care se adaugă și cheltuieli de executare, în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentința nr. 1336/CA/2014, pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr. x/2013.
Față de obiectul învestirii instanței, Înalta Curte reține că, în speță, sunt incidente prevederile art. 651 alin. (1) și 714 alin. (1) C. proc. civ., ce dispun: "Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Contestația la executare se introduce la instanța de executare.’’
Alin. (3) al art. 651 C. proc. civ. prevede că instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.
În cauză, executarea silită a fost declanșată împotriva a doi debitori respectiv Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu și Administrația Fondului pentru Mediu, prin Agenția Regională pentru Protecția Mediului Sibiu, care prezintă sedii diferite, primul în Sibiu, iar al doilea în București.
În aplicarea prevederilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ., evocate anterior, competența instanței de executare ar aparține atât Judecătoriei Sibiu, cât și Judecătoriei Sectorului 6 București.
Se constată, însă, că în legea procesual civilă nu s-a reglementat vreun text care să determine instanța de executare pentru ipoteza pluralității de debitori care își au sediile diferite, în acest caz fiind aplicabile, prin analogie, dispozițiile art. 112 C. proc. civ., care stipulează: "Cererea de chemare în judecată a mai multor pârâți poate fi introdusă la instanța competentă pentru oricare dintre aceștia’’. Prin urmare, și în cazul încuviințării executării silite, va opera prorogarea legală de competență în ipoteza pluralității de pârâți.
Având în vedere că, potrivit art. 116 C. proc. civ., aplicat prin analogie, "Reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente", prin depunerea contestației la executare la Judecătoria Sibiu, contestatoarea a ales între cele două instanțe deopotrivă competente.
Pentru toate aceste considerente, se va stabili competența de soluționare a contestației la executare în favoarea Judecătoriei Sibiu.
Împrejurarea că Judecătoria Sectorului 6 București a pronunțat încheierea de încuviințare a executării silite din 12 septembrie 2016 nu este de natură să atragă în mod automat competența și pentru soluționarea contestației la executare, neexistând niciun text de lege care să statueze că instanța care a pronunțat încheierea de încuviințare a executării silite este competentă să soluționeze toate cererile ulterioare în materie de executare silită, inclusiv contestațiile la executare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sibiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 octombrie 2020.