ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 547/2019

HOTĂRÂRE

07.03.2019

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 547/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Asupra conflictului negativ de față, constată următoarele:

Prin adresa nr. x/2019 înregistrată pe rolul Judecătoriei Sibiu la data de 10 decembrie 2018, Biroul Executorului Judecătoresc A. a solicitat încuviințarea executării silite împotriva debitorului B. (Luxembourg), la cererea creditorului C., în baza titlului executoriu reprezentat de Sentința civilă nr. 498 din 2 februarie 2018 pronunțată de Judecătoria Sibiu, în dosarul nr. x/2017.

Prin Încheierea civilă nr. 6110/CC din 14 decembrie 2018, Judecătoria Sibiu a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței invocată din oficiu și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 3 București, reținând în motivarea soluției sale dispozițiile art. 651 C. proc. civ., potrivit cărora, instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau sediul debitorului.

Astfel învestită, Judecătoria Sectorului 3 București, prin Sentința civilă nr. 416 din 23 ianuarie 2019, a admis excepția necompetentei teritoriale, a dispus declinarea competenței de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Sibiu și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență.

În motivarea hotărârii pronunțate, instanța a reținut următoarele considerente:

Potrivit art. 651 alin. (1) și (3) C. proc. civ., este competentă să judece cererea de încuviințare a executării silite judecătoria în a cărei circumscripție se află domiciliul creditorului, în cazul în care sediul debitorului nu se află în țară, la data sesizării organului de executare.

În speță, faptul că în cursul procesului civil în care s-a pronunțat sentința - titlul executoriu - debitoarea și-a ales sediul procesual în Sectorul 3 București nu atrage competența acestei instanțe, din două motive: în primul rând, sediul persoanei juridice la care face referire art. 651 C. proc. civ. este cel stabilit conform art. 227 alin. (1) C. civ., potrivit actului de constituire sau statutului, ori sediul ales de părțile unui act juridic în vederea exercitării drepturilor sau a executării obligațiilor născute din acel act, iar nu sediul procesual ales; în al doilea rând, alegerea sediului procesual are ca efect doar citarea și comunicarea actelor de procedură la acel sediu pe parcursul procesului, așa cum rezultă din art. 158 C. proc. civ., or în cazul de față, procesul pentru care a fost ales sediul procesual s-a încheiat, deci au încetat toate efectele alegerii de sediu procesual (efecte care, oricum, după cum s-a arătat, nu privesc stabilirea instanței de executare).

A mai reținut instanța că, potrivit art. 156 C. proc. civ., persoanele care se află în străinătate au obligația să își aleagă un domiciliu sau sediu procesual în România, ceea ce conduce la concluzia că art. 651 C. proc. civ. nu se referă la sediul procesual ales, deoarece potrivit aceluiași art. 156 C. proc. civ. acest domiciliu sau sediu reprezintă doar locul unde urmează să li se facă toate comunicările privind procesul.

Analizând conflictul de competență, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 133 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 651 alin. (1) C. proc. civ. "instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel."

În cauza dedusă judecății, Biroul Executorului Judecătoresc A. a solicitat încuviințarea executării silite împotriva debitorului B., cu sediul în Luxemburg și sediul procesual ales în București.

Înalta Curte reține că, noțiunea de sediu, care interesează regulile procedurii civile, în general, și, implicit, competența de soluționare a unei cereri de încuviințare a executării silite, în concret, nu corespunde elementelor care se referă la identificarea persoanei juridice, astfel cum acestea sunt menționate în registrul comerțului, deoarece scopul normelor care guvernează procesul civil este acela al asigurării cunoașterii procesului și a actelor de procedură îndeplinite în cursul acestuia, pentru a da eficiență dreptului la apărare.

Drept urmare, în stabilirea instanței competente a soluționa prezenta cauză, Înalta Curte va ține seama de dispozițiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ., urmând a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București.