ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1762/2020

Ședința publică din data de 23 septembrie 2020

Analizând recursul în conformitate cu dispozițiile art. 499 C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivele de casare, Înalta Curte constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 17 decembrie 2019, pe rolul Curții de Apel Brașov, secția civilă, reclamanta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov, pentru Statul Român, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, a declarat recurs împotriva deciziei nr. 1612/AP din 25 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 23 ianuarie 2020 și a fost repartizat aleatoriu spre soluționare completului de filtru nr. 10.

Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, modificarea, în tot, a deciziei civile recurate, admiterea cererii de apel și, pe cale de consecință, admiterea acțiunii, așa cum a fost formulată.

Recurenta a susținut că soluția pronunțată de Curtea de Apel Brașov este greșită, întrucât acțiunea civilă a avut drept scop menținerea măsurii asiguratorii a sechestrului, dispusă prin ordonanța din data de 01 martie 2018, asupra tuturor bunurilor mobile și imobile deținute de pârâta A., administrator al S.C. B. S.R.L..

Având în vedere că prin Ordonanța de clasare din data de 15 mai 2018, pronunțată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, în dosarul nr. x/2014, s-a dispus menținerea măsurii asigurătorii a sechestrului, recurenta a arătat că se impunea ca instanța să dispună, în conformitate cu prevederile art. 27 alin. (7) C. proc. pen., suspendarea judecății acțiunii civile după punerea în mișcare a acțiunii penale și până la rezolvarea, în primă instanță, a cauzei penale, dar nu mai mult de un an.

Prin Raportul de constatare, încheiat la data de 26 mai 2017, de către specialiștii din cadrul Direcției Generale Antifraudă Fiscală- Direcția de combatere a fraudelor, în dosarul penal nr. x/2014, s-a stabilit că prin neînregistrarea veniturilor obținute din vânzarea mărfurilor, S.C. B. S.R.L. s-a sustras de la plata impozitului pe profit, TVA și impozit pe dividende, pentru perioada de referință ianuarie 2014- septembrie 2014, constatând existența unui prejudiciu, cauzat bugetului general consolidat al statului, în cuantum de 304.226 RON.

În temeiul prevederilor art. 27 alin. (2) din C. proc. pen. și ale art. 28 alin. (1) teza a II-a din același act normativ, a arătat că reclamanta justifică un interes în promovarea acțiunii pendinte având ca obiect recuperarea prejudiciului cauzat bugerului consolidat al statului român de către pârâtă, în calitate de administrator la S.C. B. S.R.L..

Din probele administrate în cauză, rezultă că pârâta se află în culpă cu privire la producerea prejudiciului material, fiind cea care a coordonat activitatea societății comerciale, pe care a administrat-o.

A mai susținut recurenta că este evident că, în cauză, există o faptă ilicită determinată de activitatea desfășurată de firma administrată de pârâtă, în legătură directă de cauzalitate cu prejudiciul produs bugetului de stat, și că sunt îndeplinite condițiile privind angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtei, în sensul existenței faptei ilicite, a prejudiciului, a raportului de cauzalitate între faptă și prejudiciu și a vinovăției.

În continuare, a arătat că răspunderea administratorilor este angajată ori de câte ori săvârșesc fapte care încalcă o normă legală sau contractuală, fapte care se pot săvârși și prin omisiune, iar administratorii unei societăți comerciale răspund, în temeiul art. 148 alin. (1) din Legea societăților comerciale nr. 31/1990, de îndeplinirea tuturor obligațiilor prevăzute în lege și în cadrul dispozițiilor referitoare la contractul de mandat, astfel cum indică art. 72 din Legea nr. 31/1990.

În ceea ce privește admiterea petitului 2 al acțiunii, recurenta a precizat că noțiunea de prejudiciu este definită în cuprinsul art. 9 alin. (2) și alin. (3) din Legea nr. 241/2005 privind prevenirea si combaterea evaziunii fiscale.

Concluzionând, recurenta a învederat că Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat cu privire la aspecte de drept penal substanțial, dezlegând și chestiuni legate de soluționarea laturii civile în cadrul procesului penal, prin decizia nr. 4144 din 06 decembrie 2011, în sensul că, în soluționarea acțiunii civile, instanța este ținută și de respectarea principiului reparației integrale a prejudiciului cauzat, ceea ce presupune acoperirea pagubei realizate.

Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a căii de atac, după efectuarea procedurilor de comunicare.

Cererea de recurs a fost comunicată intimatei-pârâte A. la data de 04 februarie 2020; intimata-pârâtă nu a depus întâmpinare.

Prin raport s-a reținut că, în opinia raportorului, partea are deschisă calea de atac a recursului împotriva deciziei atacate, recursul este declarat în termenul legal, este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și îndeplinește cerințele de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a), c) și e) din C. proc. civ., sub sancțiunea nulității.

Totodată, s-a reținut că, în temeiul dispozițiilor art. 493 C. proc. civ., completul de filtru urmează să dispună asupra admisibilității în principiu a recursului, precum și cu privire la încadrarea criticilor formulate de recurenta-reclamantă în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ.

Completul de filtru C10, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., a dispus comunicarea raportului părților, pentru ca acestea să depună puncte de vedere, așa cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților la data de 19 mai 2020.

Părțile nu au depus punct de vedere asupra raportului.

Examinând recursul, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiași articol sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispozițiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanță, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeași sancțiune intervine și în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din cele statuate de art. 489 alin. (2) din același act normativ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

Așadar, pe lângă cerința încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte reține că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în caz contrar, neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.

În cauză, prin decizia nr. civilă nr. 1612/AP din 25 noiembrie 2019, Curtea de Apel Brașov, secția civilă a respins apelul declarat de reclamantul Statul Român, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov, în contradictoriu cu intimata pârâtă A., împotriva sentinței civile nr. 136/S din 27 mai 2019, pronunțată de Tribunalul Brașov, secția I civilă, pe care a menținut-o, reținându-se, în esență, că, în cauză, nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, iar în ceea ce privește fapta ilicită, ca element al răspunderii civile delictuale, respectiv ca acțiune sau inacțiune, instanta de apel reținând că procesul penal declarat împotriva pârâtei, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală, este în curs de soluționare.

Analizând cererea de recurs dedusă judecății, Înalta Curte constată că recurenta nu a combătut raționamentul instanței de apel, prin formularea unor critici de nelegalitate care să poată fi circumscrise motivelor de casare expres prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., ci aceasta a reiterat critica formulată în apel, fără a aduce argumente cu privire la modul în care instanța de apel a dezlegat acest aspect.

Sub un prim aspect, Înalta Curte reține că susținerile recurentei sunt critici care vizează, în principal, netemeinicia deciziei atacate și nu reprezintă o motivare a căii de atac exercitate, conform exigențelor prevăzute de art. 486 alin. (1) C. proc. civ., aceasta prezentând pe larg situația de fapt a litigiului și indicând formal motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Or, simpla indicare a unor texte de lege nu este suficientă pentru declanșarea mecanismului de exercitare a recursului, ci este necesar a fi indicate motivele pentru care titularul cererii de recurs apreciază că dezlegarea dată de instanța care a pronunțat hotărârea atacată nu este conformă cu prevederile legale invocate.

Condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor imputate instanței, respectiv o minimă argumentare a criticii în drept, astfel că cererea de recurs trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării motivelor de nelegalitate, care, circumscrise motivelor de recurs, sunt de natură a susține greșita interpretare și aplicare a legii de către instanța de apel.

Sub un alt aspect, Înalta Curte reține că prin cererea de recurs, recurenta-reclamantă a susținut că, potrivit art. 27 alin. (7) C. proc. pen., instanța trebuia să dispună suspendarea judecății acțiunii civile, după punerea în mișcare a acțiunii penale și până la rezolvarea în primă instanță a cauzei penale, dar nu mai mult de un an.

Înalta Curte reține că reclamanta a formulat această critică și prin cererea de apel, iar Curtea de Apel Brașov a analizat-o, argumentând că, în procesul penal declanșat împotriva pârâtei pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală nu s-a pronunțat o hotărâre definitivă, iar din adresa comunicată instanței pentru termenul din 18 noiembrie 2019, de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, rezultă că în dosarul penal înregistrat sub nr. x/2014 nu a fost pusă în mișcare acțiunea penală, pârâta având din data de 15 februarie 2018 calitatea de suspect, iar de la data de 25 septembrie 2019, dosarul se află la IPJ Brașov - Serviciul pentru investigarea criminalității economice, pentru continuarea cercetărilor.

Având în vedere că recurenta nu a expus veritabile critici de nelegalitate ale deciziei atacate și că, în cauză, nu au fost identificate motive de ordine publică, care să poată fi invocate din oficiu, în condițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că cererea de recurs dedusă judecății nu îndeplinește cerințele prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 486 alin. (3) din același act normativ.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamanta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov, pentru Statul Român, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva deciziei nr. 1612/AP din 25 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov, pentru Statul Român, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva deciziei nr. 1612/AP din 25 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă.

Potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac și se comunică părților, conform art. 427 alin. (1) C. proc. civ.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 septembrie 2020.