ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1730/2020

HOTĂRÂRE

22.09.2020

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2020
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1730/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Ședința publică din data de 22 septembrie 2020

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Oradea la data de 13.04.2020, contestatoarea A., în contradictoriu cu intimata Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Hunedoara, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună anularea deciziei nr. 65/FG/16.03.2020, a procesului-verbal nr. x/16.03.2020 de calcul al dobânzilor și penalităților de întârziere, precum si a executării silite înseși pornite în dosarul de executare nr. 65/FG/16.03.2020, precum și suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare.

În susținerea cererii a arătat că prin decizia nr. 65/FG/16.03.2020 s-a stabilit în sarcina sa un debit în suma de 1.963,65 RON, reprezentând creanțe salariale încasate în mod necuvenit din Fondul de garantare pentru o anumită perioada, la acest debit adăugându-se dobânzi și penalități de întârziere în suma de 713 RON conform procesului-verbal nr. x/16.03.2020 de calcul al dobânzilor și penalităților de întârziere, prevăzute prin titlul executoriu.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 260 Codul de procedură fiscală.

Prin încheierea civilă nr. 1730 din 4 iunie 2020, Judecătoria Oradea a admis excepția necompetenței teritoriale exclusive, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Deva.

În motivare a reținut că prin titlul de creanță contestat s-a stabilit în sarcina reclamantului un debit de 1.963,65 de RON, reprezentând creanțe salariale decontate necuvenit acestuia din Fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale, ca urmare a intrării în insolventa a fostului angajator.

Prin Decizia nr. 10/20.10.2014 privind pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea modului de interpretare a dispozițiilor art. 47 alin. (2) din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, dată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a stabilit că cererea formulată împotriva unei decizii emise de agenția județeană pentru ocuparea forței de muncă conform dispozițiilor art. 47 alin. (1) din Legea nr. 76/2002, cu modificările și completările ulterioare reprezintă o contestație împotriva unei decizii care constituie titlu executoriu, altul decât o hotărâre judecătorească, așadar o contestație la executare în temeiul art. 712 alin. (2) din C. proc. civ., potrivit căruia "În cazul în care executarea silită se face în temeiul unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească, se pot invoca în contestația la executare și motive de fapt sau de drept privitoare ta fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, numai dacă legea nu prevede în legătură cu acel titlu o cale procesuală specifică pentru desființarea lui".

Astfel, a constatat că, așa cum reiese din dispozițiile la art. 31 din Anexa nr. 1 la Ordinul nr. 279/2204 pentru aprobarea procedurii privind activitatea de control, de îndeplinire precum și de efectuare a executării silite a debitelor rezultate prevederilor Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și cu modificările și completările ulterioare, executarea silită a debitelor rezultate din nerespectarea prevederilor Legii nr. 76/2002, adică a titlurilor executorii emise în aplicarea dispozițiilor art. 47 alin. (1) din actul normativ anterior menționat, se efectuează de executorii bugetari, și nu de către executorii judecătorești, astfel că în aplicarea art. 119 din Legea nr. 76/2002, cu modificările și completările ulterioare, art. 714 alin. (1) raportat la art. 651 alin. (1) din Codul de procedură civită, coroborat cu art. 31 și art. 32 alin. (1) și (2) din anexa Ia Ordinul nr. 279/2004, rezultă că soluționarea prezentei contestații la executare este de competența judecătoriei în circumscripția căreia se află sediul executorului bugetar, și anume sediul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Hunedoara.

Învestită cu soluționarea cauzei după declinare, Judecătoria Deva, secția civilă, prin sentința nr. 1177 din 31 iulie 2020, a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Oradea. A constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării acestuia.

Pentru a dispune astfel, instanța a constatat că, într-adevăr temeiul de drept pentru emiterea deciziei nr. 65/FG/16.03.2020 este art. 47 alin. (1) din Legea nr. 76/2002, dispoziție legală potrivit căreia orice sume acordate în mod necuvenit din bugetul asigurărilor pentru șomaj se recuperează pe baza deciziilor emise de agențiile pentru ocuparea forței de muncă, decizii care au valoarea unor titluri executorii, astfel că acțiunea prin care se tinde la desființarea acestei decizii nu este altceva decât o contestație la executare din categoria celor prevăzute de art. 260 alin. (3) Codul de procedură fiscală, și anume o contestație la executare îndreptată împotriva titlului executoriu care nu reprezintă o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de către un alt organ jurisdicțional.

A reținut și aceasta aplicabilitatea deciziei nr. 10/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care s-a reținut că executarea silită a debitelor rezultate din nerespectarea prevederilor Legii nr. 76/2002, cu modificările și completările ulterioare, se efectuează de executorii bugetari, cu aplicarea art. 119 din Legea nr. 76/2002, cu modificările și completările ulterioare, art. 713 alin. (1) raportat la art. 650 alin. (1) din C. proc. civ., coroborat cu art. 31 și art. 32 alin. (1) și (2) din anexa la Ordinul președintelui Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă nr. 279/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Însă, a constatat, totodată, că decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție antemenționată a avut în vedere contestația formulată împotriva unei decizii emise la 09.07.2013 de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Gorj, iar la data emiterii acesteia prevederile art. 650 alin. (1) C. proc. civ. erau următoarele: "Instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află în afara cazurilor în care legea dispune altfel".

Însă, urmare a modificărilor legislative succesive, la data sesizării Judecătoriei Oradea în prezenta cauză, precum și la data sesizării organului de executare, articolul 651 alin. (1) C. proc. civ. ce reglementează competența în materia executării silite are următorul conținut "Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel (…)".

Astfel, văzând că numita A. și-a stabilit domiciliul în jud. Bihor începând cu data de 19.02.2018, anterior emiterii titlurilor executorii puse în discuție în prezenta cauză, a constatat că instanța competentă să soluționeze contestația la executare este Judecătoria Oradea, în circumscripția căreia se afla domiciliul debitoarei la data sesizării organului de executare.

Analizând conflictul de competență, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ.., raportat la art. 133 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Se constată că titlul executoriu constând în decizia 65/FG/16.03.2020 a fost emisă în temeiul art. 47 alin. (1) din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și cu modificările și completările ulterioare.

Prin Decizia nr. 10/2014 dată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dezlegarea modului de interpretare a dispozițiilor art. 47 alin. (2) din Legea nr. 76/2002 s-a statuat în sensul că executarea silită a debitelor rezultate din nerespectarea prevederilor Legii nr. 76/2002, cu modificările și completările ulterioare, adică a titlurilor executorii emise în aplicarea dispozițiilor art. 47 alin. (1) din actul normativ anterior menționat, se efectuează de executorii bugetari, și nu de către executorii judecătorești, ceea ce înseamnă că cererea formulată în cauză reprezintă o contestație împotriva unei decizii care constituie titlu executoriu, altul decât o hotărâre judecătorească, așadar, o contestație la executare în sensul art. 712 alin. (2) din C. proc. civ. potrivit căruia "În cazul în care executarea silită se face în temeiul unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească, se pot invoca în contestația la executare și motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, numai dacă legea nu prevede în legătură cu acel titlu executoriu o cale procesuală specifică pentru desființarea lui".

Or, în Legea nr. 76/2002 nu este prevăzută o modalitate specifică de contestare în legătură cu titlul executoriu antemenționat, dimpotrivă, în art. 119 alin. (1) din acest act normativ făcându-se trimitere la dispozițiile de drept comun, astfel: "Litigiile rezultate ca urmare a aplicării prevederilor prezentei legi se soluționează de către instanțele judecătorești competente, potrivit legii."

Potrivit art. 714 alin. (1) din C. proc. civ., contestația la executare se introduce la instanța de executare, iar art. 650 alin. (1) din C. proc. civ., în forma în vigoare la data sesizării primei instanțe, dispune în sensul că instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.

Așa cum reiese din verificările DEPABD effectuate de Judecătoria Deva, debitoarea contestatoare A. are domiciliul în jud. Bihor încă din 19.02.2018, fiind activ și în prezent, astfel că, în aplicarea dispozițiilor art. 119 din Legea nr. 76/2002, cu modificările și completările ulterioare, art. 714 alin. (1) raportat la art. 650 alin. (1) din C. proc. civ., forma în vigoare la data sesizării primei instanțe, competența de soluționare a contestației la executare revine Judecătoriei Oradea.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 135 alin. (1) raportat la art. 651 alin. (1) C. proc. civ. urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.