Decizia nr. 3841/2018 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — cale de atac împotriva sentinței nr. 415/2015 a Tribunalului Vrancea

Prin cererea adresată Tribunalului Vrancea, la data de 14.04.2015, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, anularea Raportului de evaluare nr. x/26.03.2015, întocmit de pârâtă. Prin Sentința civilă nr. 415/2015 din 10 iunie 2015 pronunțată de Tribunalul Vrancea, secția a II-a civilă și de contencios administrativ fiscal, a fost admisă excepția necompetenței materiale și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Galați.

Prin Sentința nr. 232/2015 din 29 septembrie 2015 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, a fost admisă contestația reclamantului A. și a fost dispusă anularea Raportului de evaluare nr. x/26.03.2015, întocmit de pârâta Agenția Națională de Integritate. Motivul de casare invocat în cauză

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs pârâta Agenția Națională de Integritate, fiind invocat, în susținerea căii de atac formulată, motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. Recurenta a arătat că intimatul-reclamant a deținut calitatea de consilier local al comunei Homocea, județul Vrancea, începând cu anul 2008, iar în perioada 17.10.2011- iunie 2012 a deținut funcția de viceprimar. S-a arătat că din acest motiv, a deținerii unei funcții publice, a intrat în procedura de evaluare a Agenției Naționale de Integritate, activitate în urma căreia a rezultat că există elemente care să releve starea de conflict de interese de natură administrativă, prin faptul că a luat parte la deliberarea și adoptarea unei hotărâri, prin care s-a aprobat scutirea de la plata impozitului pe clădiri și terenuri a persoanelor care activează ca voluntari și coordonatori în cadrul SVSU al comunei Homocea. Recurenta a arătat că intimatul a dovedit un interes personal în cauză, întrucât și-a creat un beneficiu patrimonial, avantaj care, chiar și eventual ori viitor, se circumscrie sintagmei "interes personal" prevăzută de lege, subliniindu-se că legiuitorul nu distinge cu privire la beneficiu patrimonial ori beneficiu nepatrimonial, interesul personal având o sferă largă de apreciere, în raport de beneficiul obținut. Pentru aceste motive s-a susținut că intimatul-reclamant a încălcat regimul juridic al conflictelor de interese de natură administrativă, prin nerespectarea dispozițiilor din Legea nr. 161/2003, Legea nr. 215/2001 și Legea nr. 393/2004. În acest context, se susține că sentința a fost dată cu încălcarea normelor de drept material incidente în cauză, respectiv a dispozițiilor art. 70, art. 71 și art. 77 din Legea nr. 161/2003, art. 46 din legea nr. 215/2001 și art. 75 lit. f) și art. 77 din Legea nr. 393/2004. Se mai arată că în acest sens este și Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 5764/2013 în care se afirmă că "[î]n cazul interesului personal de ordin administrativ, nu se pune în discuție existența unui beneficiu, a unui folos, ci sancțiunea intervine chiar pentru simplul fapt al posibilității anticipării deciziei autorității".

Prin întâmpinare, intimatul A. a solicitat respingerea recursului, în primul rând în temeiul excepțiilor netimbrării, tardivității și lipsei dovezii calității de reprezentant al semnatarului recursului iar în subsidiar, respingerea acestuia ca neîntemeiat. Având în vedere că excepțiile au fost soluționate în procedura de filtru, finalizată prin admiterea în principiu a recursului, în continuare vor fi avute în vedere apărările pe fond formulate de intimat. Astfel, în esență, intimatul susține că nu a avut niciun interes personal în emiterea Hotărârii nr. 3/31.01.2011 a Consiliului Local al comunei Homocea, jud. Vrancea, prin care s-a aprobat scutirea de la plata impozitului pe clădiri și teren a persoanelor care activează ca voluntari în cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență la nivelul comunei Homocea, deoarece nu a avut niciun beneficiu patrimonial de pe urma acestei hotărâri, fapt confirmat atât de Curtea de Conturi cât și de Primăria comunei Homocea. Consideră relevant să arate că, de altfel, nu deținea niciun imobil care să fie susceptibil de aplicarea facilităților fiscale iar această facilitate nu a fost oricum niciodată aplicată. Referitor la Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 5764/2013, consideră că, pe de-o parte, extrasul folosit de recurentă este scos din context, iar pe de altă parte, hotărârea judecătorească nu reprezintă decât o decizie de speță care nu este obligatoriu să fie urmată. Analiza motivului de casare

Examinând sentința recurată prin raportare la motivul de casare invocat în cauză, luând în considerare argumentele părților, actele și lucrările dosarului precum și dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este întemeiat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Potrivit art. 488 alin. (1) C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere pentru motivele de nelegalitate expres arătate la pct. 1 -

Recurenta a indicat pct. 8, susținând că sentința a fost dată cu încălcarea normelor de drept material incidente în cauză, respectiv a dispozițiilor art. 70, art. 71 și art. 77 din Legea nr. 161/2003, art. 46 din legea nr. 215/2001 și art. 75 lit. f) și art. 77 din Legea nr. 393/2004. 7. Înalta Curte constată că, în fapt, instanța de fond a reținut că reclamantul A. (intimat în prezentul recurs), în calitate de consilier local al comunei Homocea, jud. Vrancea, a luat parte la deliberarea și adoptarea Hotărârii nr. 3/31.01.2011 a Consiliului Local al comunei Homocea prin care s-a aprobat scutirea de la plata impozitului pe clădiri și teren a persoanelor care activează ca voluntari în cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență la nivelul comunei Homocea, dar că, deși persoana în cauză activa ca voluntar în cadrul acestui serviciu, nu a avut niciun interes personal în problema supusă dezbaterii și că, mai mult decât atât, nu deținea niciun imobil susceptibil să facă obiectul scutirii, care de altfel nu s-a aplicat niciodată. Drept urmare, a admis acțiunea și a anulat Raportul de evaluare nr. x/26.03.2015 întocmit de recurenta Agenția Națională de Integritate (ANI). 8. Prin Legea nr. 161/2003 s-au reglementat unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției. Potrivit art. 70 din lege, [p]rin conflict de interese se înțelege situația în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcție publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor care îi revin potrivit Constituției și altor acte normative iar potrivit art. 77, [c]onflictele de interese pentru președinții și vicepreședinții consiliilor județene sau consilierii locali și județeni sunt prevăzute în art. 47 din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, cu modificările și completările ulterioare. Potrivit art. 47 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 [n]u poate lua parte la deliberare și la adoptarea hotărârilor consilierul local care, fie personal, fie prin soț, soție, afini sau rude până la gradul al patrulea inclusiv, are un interes patrimonial în problema supusă dezbaterilor consiliului local. În sfârșit, potrivit art. 75 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 393/2004 privind Statul aleșilor locali, [a]leșii locali au un interes personal într-o anumită problemă, dacă au posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorității publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru: (...) f) o asociație sau fundație din care fac parte.

Relevante pentru prezenta cauză sunt în special ultimele dispoziții mai sus citate, care definesc interesul personal al aleșilor locali. Rezultă din definiție că interesul este personal atunci când îndeplinește următoarele condiții: - poate prezenta un beneficiu sau, în anumite condiții care nu sunt de interes în prezenta cauză, un dezavantaj; - beneficiul poate privi persoana sa sau, așa cum se arată la lit. f), o) asociație sau fundație din care face parte. Raportat la datele cauzei, rezultă că, așa cum bine arată recurenta, și cum de altfel este și practica judiciară a Înaltei Curți de Casație și Justiție, nu este necesar ca beneficiul să fie efectiv realizat (legea afirmă că decizia autorității ar putea prezenta un beneficiu) sau să fie strict personal (beneficiul poate fi și pentru o asociație sau fundație din care alesul local face parte).

Așa fiind, Înalta Curte constată că sentința a fost dată cu încălcarea normelor de drept material incidente în cauză, în special a dispozițiilor art. 75 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 393/2004, deoarece toate condițiile legale pentru existența conflictului de interese sunt îndeplinite în cauză, respectiv reclamantul recurent, în calitate de consilier local, a luat parte la deliberarea și adoptarea Hotărârii nr. 3/31.01.2011 a Consiliului Local al comunei Homocea prin care s-a aprobat scutirea de la plata impozitului pe clădiri și teren a persoanelor care activează ca voluntari în cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență la nivelul comunei Homocea, deși era membru al acestei asociații de voluntariat. Este lipsit de interes dacă reclamantul intimat deținea sau nu un imobil susceptibil să facă obiectul scutirii sau dacă scutirea a operat sau nu pentru acesta sau pentru alți membri ai asociației de voluntari deoarece astfel de condiții suplimentare ar adăuga la lege. Este suficient că, în condițiile date, a avut un interes personal care putea influența îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor care îi reveneau în calitate de consilier local, nu a anunțat la începutul dezbaterilor de existența acestuia și nu s-a abținut de la vot, așa cum prevăd dispozițiile art. 77 alin. (2) și (3) din Statutul aleșilor locali.

În consecință, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 și art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și, rejudecând cauza, va respinge acțiunea formulată de reclamantul A. ca neîntemeiată.