ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 11/2017

Obiectul acțiunii Prin cererea înregistrată inițial pe rolul la Tribunalului Vrancea la data de 20.11.2013, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integrare, a solicitat anularea raportului de evaluare nr. x/G/II/4.11.2013, precum și suspendarea acestui raport până la soluționarea definitivă a capătului de cerere privind anularea actului administrativ contestat. Analizând cu prioritate excepția invocată în cauză, Tribunalul Vrancea a admis excepția necompetenței materiale prin Sentința civilă nr. 731 din 11 aprilie 2014, reținând incidența în cauză a dispozițiilor art. 22 din Legea nr. 176/2010 și a art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/91/19.05.2014.

Soluția instanței de fond Prin Sentința nr. 215 din 24 octombrie 2014 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, având ca obiect anulare act administrativ, ca fiind nefondată.

Recursul Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Prin cererea de recurs au fost invocate motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ. În contextul unei succinte prezentări a situației de fapt, s-a susținut de către recurent că, în considerentele sentinței recurate, instanța de fond nu a efectuat o analiză completă și complexă asupra stării de fapt, considerând, pe baza unui probatoriu restrâns depus de ANI, că raportul de evaluare întocmit de aceasta este legal. S-a mai considerat că prima instanță nu a avut în vedere toate aspectele invocate prin cererea de chemare în judecată, hotărârea fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a art. 88 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003. Apreciază că un prim aspect interpretat greșit de judecătorul fondului privește dispozițiile Legii nr. 215/2001 referitoare la existența aparatului de specialitate al primarului, iar nu al aparatului de specialitate al consiliului local, făcând trimitere, în acest sens, la prevederile art. 36 alin. (2) lit. c), art. 61 alin. (3) și art. 77 din actul normativ menționat și la împrejurarea că reclamantul deține funcția de angajat în aparatul propriu al primarului. În fine, s-a considerat că instanța de fond a dat o interpretare greșită prevederilor art. 132 din Legea nr. 215/2001, care a modificat Legea nr. 161/2003, atunci când a constatat că nu poate fi reținut punctul de vedere al reclamantului cu privire la incidența în cauză a prevederilor art. 88 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003, decât în raport cu art. 132 din Legea nr. 215/2001, invocând cu privire la acest aspect clauzele contractului individual de muncă nr. 3396/17.10.2008 în care se menționează că angajatorul este Primăria comunei B., în opinia sa, neavând relevanță înlocuirea în cuprinsul actelor normative menționate a denumirii de aparat propriu de specialitate al consiliului local cu aparat propriu de specialitate al primarului. A fost invocată, cu titlu de practică judiciară, Sentința nr. 906 din 10 februarie 2012 a Curții de apel București. În drept, recursul s-a întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.

Apărările intimatului Prin întâmpinarea depusă la dosar la de către intimata-pârâtă a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală, apreciindu-se, în esență, că raportul de evaluare nr. x/G/II/04.11.2013 a fost întocmit de Agenția Națională de Integritate cu respectarea prevederilor legale.

Procedura în fața instanței de recurs Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 28 martie 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat. Prin Încheierea din Camera de Consiliu din data de 21 iunie 2016 s-a admis în principiu recursul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinței nr. 215 din 24 octombrie 2014 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal.

Considerentele și soluția Înaltei Curți Examinând sentința atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, a apărărilor cuprinse în întâmpinarea pârâtei intimate la motivele de recurs și raportat la prevederile legale incidente din materia supusă verificării, Înalta Curte reține că sunt incidente în cauză motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 6 și 8 din C. proc. civ., în considerarea celor în continuare arătate. 6.1 Argumente relevante Cu privire la motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.: Verificând considerentele hotărârii recurate, Înalta Curte apreciază că acestea îndeplinesc exigențele dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., explicând în mod convingător soluția pronunțată în dispozitiv, prin argumente de fapt și de drept care demonstrează că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat situația de fapt și susținerile părților, trecându-le prin filtrul propriei sale aprecieri. Astfel, nu se poate reține incidența acestui motiv de nelegalitate. Pe fondul cauzei se reține că intimata Agenția Națională de Integritate a întocmit raportul de evaluare nr. x/G/II/04.11.2013 prin care a constatat că reclamantul s-a aflat în stare de incompatibilitate începând cu data de 17.10.2008, încălcând prevederile legale referitoare la incompatibilități, prin deținerea simultană a calității de consilier local în cadrul Consiliului Local al com. B. și a funcției de conducător auto în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei B., județul Vrancea. În drept, sunt incidente dispozițiile art. 88 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003 potrivit cărora Funcția de consilier local sau consilier județean este incompatibilă cu exercitarea următoarelor funcții sau calități: c) calitatea de funcționar public sau angajat cu contract individual de muncă în aparatul propriu al consiliului local respectiv sau în aparatul propriu al consiliului județean ori al prefecturii din județul respectiv; Dispozițiile mai sus arătate se completează cu dispozițiile Legii nr. 215 din 23 aprilie 2001, republicată, care prevăd la art. 132 că Denumirea aparat propriu de specialitate se înlocuiește, în cuprinsul tuturor actelor normative în vigoare, cu denumirea aparat de specialitate. Denumirea aparat propriu de specialitate al consiliului local se înlocuiește, în cuprinsul tuturor actelor normative în vigoare, cu denumirea aparat de specialitate al primarului. Or, prima instanță a făcut o corectă aplicare a normelor de drept material în condițiile în care, începând cu data de 16 octombrie 2008 recurentul a fost angajat în funcția de conducător auto în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei B., cu contract individual de muncă, iar același recurent a fost validat în funcția de consilier local în cadrul Consiliului Local al comunei B., județul Vrancea, din data de 19.06.2008. Astfel, starea de incompatibilitate a fost generată de exercitarea funcției de consilier local concomitent cu cea de conducător auto în cadrul aparatului de specialitate al primarului, astfel cum legiuitorul a prevăzut prin art. 132 din legea nr. 215 din 23 aprilie 2001. Din această perspectivă nu poate fi primită interpretarea trunchiată a textului de lege și distincția pe care o realizează recurentul, respectiv, că legea vizează doar incompatibilitatea consilierului local cu calitatea de funcționar public în cadrul aparatului propriu al consiliului loca. Totodată, se constată că incompatibilitatea vizează atât funcționarii publici cât și personalul contractual [art. 88 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003], iar aceasta nu este condiționată de existența vreunui interes, referirea la dispozițiile art. 47 (46) din Legea nr. 215/2001 neavând nicio legătura cu prezenta cauză, fiind sancționat cumulul de funcții și nu omisiunea de a se abține de la adoptarea unor hotărâri în care are un interes. 6.2 Temeiul legal al soluției adoptate Constatând că sentința recurată este legală și temeinică și că nu există motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, în conformitate cu prevederile art. 496 teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.