ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6399/2019

Ședința publică din data de 11 decembrie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 30.09.2015 pe rolul Tribunalului Satu Mare, secția I civilă, reclamanții A., B. și C. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, prin D.G.R.F.P. Cluj Napoca, modificarea Ordinului nr. 1992/01.09.2015 emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și admiterea contestației formulate împotriva Ordinului nr. 1704/30.07.2015 având același emitent, în sensul calculării corecte a cuantumului sporului de risc și confidențialitate ce reprezintă 15% din indemnizația de încadrare brută lunară, acordarea cuantumului sporului de risc și confidențialitate la nivelul procentului de 15% din indemnizația de încadrare brută lunară, respectiv pentru A. - 1209 RON, începând cu data de 01.04.2014; pentru B. - 1172 RON, începând cu data de 15.01.2014; pentru C. - 1209 RON, începând cu data de 01.06.2015; precum și acordarea drepturilor salariale prevăzute în ordinul contestat, de la data nașterii acestora și nu din data de 01.04.2015.

Prin sentința nr. 3 din 20.01.2016, Tribunalul Satu Mare, secția I civilă a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Oradea.

Prin sentința nr. 08/CA/2017-P.I. din 25 ianuarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanții A., B. și C., în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, prin D.G.R.F.P. Cluj Napoca - prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Satu Mare.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții A., B. și C. solicitând admiterea recursului, casarea sentinței ca lipsite de temei legal și, rejudecând cauza pe fond, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

În cererea de recurs arată că motivarea instanței în sensul că discriminarea invocată nu se confirmă este contradictorie, deoarece argumentele folosite duc la o concluzie contrară, respectiv că discriminarea a existat. Argumentul conform căruia "de vreme ce salarizarea diferită a persoanelor din aceeași categorie de personal a fost determinată de aplicarea dispozițiilor legale din norme juridice în vigoare la data avansării în tranșe de vechime" și "salarizarea reclamanților-recurenți anterior datei de 09.04.2015 a fost efectuată în conformitate cu legislația în vigoare la acel moment, Legea - cadru nr. 284/2010 și Legea nr. 285/2010" confirmă discriminarea reclamată, fapt ce rezultă din cererea introductivă în care au identificat ca formă de discriminare aplicarea prin interpretarea diferită a disp. art. 10 alin. (5) din Legea nr. 284/2010.

Pentru a proba actul de discriminare invocat au anexat în copie Ordinul nr. 876 din 22.05.2015 emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ordinul nr. 2515/C emis de Ministrul Justiției, din care rezultă că un procuror cu clasa de salarizare 101 (corespunzătoare unei vechimi în funcție între 5-10 ani și gradația 3) beneficiază de o indemnizație de încadrare brută de 6.907 RON, un spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și al sporului de confidențialitate în cuantum de 986 RON și un spor pentru condiții deosebite de muncă în cuantum de 986 RON, în timp ce un judecător cu aceeași clasă de salarizare beneficiază de o indemnizație de încadrare brută de 7.559 RON, un spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și al sporului de confidențialitate în cuantum de 1134 RON și un spor pentru condiții deosebite de muncă în cuantum de 1135 RON. Exemplul dovedește că Ministerul Justiției a aplicat diferit disp. art. 10 alin. (5) din Legea nr. 284/2010, în comparație cu Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Or, prin discriminare, potrivit art. 2 din O.G. nr. 137/2000, se înțelege orice deosebire, excludere sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, etc., existând discriminare, conform art. 1 alin. (3) din același act normativ, și atunci când se aplică un tratament diferit persoanelor aflate în situații comparabile.

Recurenții au susținut că de la adoptarea Legii-cadru nr. 284/2010 și până în prezent, salarizarea personalului plătit din fonduri publice nu s-a realizat în totalitate în baza acestui act normativ, nefiind aplicate valoarea de referință sectorială și coeficienții claselor de salarizare prevăzuți în anexele legii, salarizarea realizându-se conform unor legi anuale de salarizare.

Au invocat Decizia Curții Constituționale nr. 794/2016 - paragrafele 21, 31 și 32, și concluzia potrivit căreia efectul neconstituționalității art. 3

1

alin. (1)

2

din O.U.G. nr. 57/2015 este acela că nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare la care se face egalizarea prev. de art. 3

1

alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2015 trebuie să includă și drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile/definitive. Acest nivel maxim urmează să se stabilească prin raportare la aceeași funcție, grad, gradație, vechime în muncă și în specialitate, aceleași condiții de studii din cadrul întregii categorii profesionale, respectiv familii ocupaționale, indiferent de instituție sau autoritate publică. În acest sens au făcut referire și la Nota nr. x/2017 a Direcției Legislație, Documentare, Contencios din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.

Au susținut că Deciziile Curții Constituționale nr: 818/03.06.2008; 819/03.06.2008; 820/03.06.2008; 821/03.06.2008; 1.325/04.12.2008 și 872/23.12.2008, invocate de instanța de fond, au un caracter general și, având în vedere Decizia Curții Constituționale nr. 794/2016, care a tranșat problema salarizării în cadrul aceleiași categorii profesionale și familii ocupaționale, au apreciat că aceasta are relevanță în cauză.

La data de 18.10.2018, recurenții au depus la dosar un memoriu prin care au prezentat situația de fapt, evoluția legislației în materia salarizării personalului bugetar și au invocat Deciziile nr. 32/2015 și nr. 23/2016 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, precum și Decizia nr. 21/2016 prin care a fost soluționat un recurs în interesul legii. Au susținut că aceste dezlegări sunt obligatorii pentru instanțe, însă trebuie primite în contextul în care Înalta Curte de Casație și Justiție nu a analizat, în cuprinsul deciziilor menționate, din perspectiva discriminării, chestiunea de drept supusă dezlegării, ci doar din perspectiva tehnică a succesiunii actelor normative ce au reglementat în timp, ulterior intrării în vigoare a Legii 330/2009, problematica salarizării personalului plătit din fonduri publice.

Practica judiciară a cunoscut un reviriment în momentul pronunțării Deciziei nr. 23/2016 și acesta impune instanțelor schimbarea de optică pe care o marchează în raport cu chestiunea de drept dedusă judecații și cu legislația ce nu a fost avută în vedere la data pronunțării Deciziei nr. 32/2015.

Prin Legea 71/2015 s-a urmărit eliminarea discriminărilor existente între persoanele care ocupă aceleași funcții, în aceleași condiții de studii și vechime, aspect ce rezultă din expunerea de motive a amendamentului propus pentru modificarea O.U.G. nr. 83/2014.

Recurenții au mai precizat că la data la care erau scadente drepturile salariale nu cunoșteau faptul că au fost prejudiciați prin situația de discriminare, astfel că sunt aplicabile disp. art. 170 din Codul muncii. Totodată, au invocat disp: art. 16 alin. (1) din Constituție, art. 1 alin. (2) și art. 27 alin. (4) din O.U.G. nr. 137/2000, art. 5 din Codul muncii, art. 1 din Protocolul nr. 12 la CEDO.

4.1. Intimatul-pârât Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a formulat întâmpinare prin care a invocat nulitatea recursului, a reiterat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, iar pe fond a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. A susținut, în esență, că trecerea la noul sistem de salarizare, bazat pe clase de salarizare, prin intrarea în vigoare de la 1.01.2011 a Legii-cadru nr. 284/2010, a avut influență și asupra cuantumului drepturilor salariale de care beneficiază procurorii aflați în situații aparent similare. Diferența dintre indemnizația unui procuror care la data de 1.01.2011 era deja reîncadrat într-o anumită clasă de salarizare, în raport de vechimea în muncă și vechimea în funcție avute până la această dată și cea a altui procuror care trece în aceeași clasă de salarizare cu primul, dar ulterior datei de 1.01.2011, rezultă din modul de calcul al indemnizației de încadrare brute lunare stabilite de lege începând cu anul 2011, în care salarizarea personalului s-a efectuat prin aplicarea disp. Legii nr. 285/2010.

4.2. Intimatul pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În esență, a invocat Deciziile Curții Constituționale nr: 820/2006, 818-821/2008, faptul că solicitarea reclamanților încalcă principiul neretroactivității legii, a prezentat cadrul legal privind salarizarea personalului bugetar și a precizat că drepturile salariale ale reclamanților au fost stabilite începând cu data de 9.04.2015, potrivit Legii nr. 71/2015, pentru funcții similare în plată, respectiv gradul profesional, la această dată, iar pentru vechimea în funcție și muncă dobândită începând cu anul 2011, s-au avut în vedere drepturile salariale ale unui procuror care se afla în aceleași tranșe de vechime în funcție sau în muncă, anterior acestei date.

La momentul judecății fondului, drepturile salariale ale procurorilor erau cele aferente lunii mai 2009, majorate cu 10% începând cu data de 1.12.2015, dar structurate pe cele 3 componente: indemnizația de încadrare brută lunară, cuantum spor risc și suprasolicitare și confidențialitate și cuantum spor pentru condiții deosebite.

4.3. Intimata pârâtă D.G.R.F.P. Cluj Napoca, prin A.J.F.P. Satu Mare, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca netemeinic și nelegal susținând că salarizarea reclamanților, anterior datei de 9.04.2015, s-a făcut în conformitate cu legislația în vigoare la acel moment - Legea-cadru nr. 284/2010 și Legea nr. 285/2010. Discriminarea invocată nu se confirmă de vreme ce salarizarea diferită a fost determinată de aplicarea legilor în vigoare la data avansării în tranșe de vechime.

II. Soluția instanței de recurs

Cu titlu prealabil, referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatului-pârât Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, reiterată prin întâmpinarea depusă în dosarul de recurs, instanța de control judiciar reține că la termenul de judecată din 13.04.2016, instanța de fond a admis această excepție, pentru considerentele cuprinse în încheierea de ședință de la acel termen, iar soluția de admitere a excepției nu a fost criticată prin cererea de recurs, astfel că acest intimat nu are calitate procesuală pasivă în cauza de față. În consecință, nulitatea recursului invocată prin aceeași întâmpinare nu va fi analizată, fiind invocată de o persoană fără calitate procesuală pasivă.

Analizând sentința recurată în raport cu criticile formulate de reclamanți, cu apărările din întâmpinări și cu prevederile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, față de următoarele considerente:

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante

Prin Ordinul nr. 1704/31.07.2015 emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 76 din Legea nr. 304/2004, art. 74 alin. (1) și art. 87 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, art. 8, art. 9 alin. (1)-(4) și art. 10 din Anexa nr. VI a Legii nr. 284/2010, art. 1 alin. (5), art. 5 alin. (1) și (1)

1

și art. 11 alin. (2) din O.U.G. nr. 83/2014, cu luarea în considerare a Ordinului nr. 148/03.06.2015 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a dispus ca începând cu data de 09.04.2015, procurorii și personalul de specialitate juridică asimilat procurorilor din cadrul parchetelor de pe lângă curțile de apel, parchetelor de pe lângă tribunale și parchetelor de pe lângă judecătorii, prevăzuți în anexele 1-15, să beneficieze de drepturile salariale trecute în dreptul fiecăruia.

Conform anexei, reclamantului A., procuror cu grad de parchet de tribunal, clasa 103, cu o vechime în funcție între 5-10 ani, i s-a stabilit o îndemnizație de încadrare brută lunară de 8.063 RON, un cuantum al sporului de risc și confidențialitate de 1.059 RON și un cuantum al sporului de condiții deosebite de muncă de 1.209 RON; reclamantului B., procuror cu grad de parchet de tribunal, clasa 102, cu o vechime în funcție între 5-10 ani, i s-a stabilit o indemnizație de încadrare brută lunară de 7.810 RON, un cuantum al sporului de risc și confidențialitate de 1.098 RON și un cuantum al sporului de condiții deosebite de muncă de 1.172 RON, iar reclamantului C., procuror cu grad de parchet de judecătorie, clasa 101, cu o vechime în funcție între 5-10 ani, i s-a stabilit o indemnizație de încadrare brută lunară de 7.258 RON, un cuantum al sporului de risc și confidențialitate de 954 RON și un cuantum al sporului de condiții deosebite de muncă de 1.088 RON.

Prin prezenta acțiune reclamanții au invocat discriminarea creată prin acest ordin, în raport cu judecătorii sau procurorii care au trecut într-o altă tranșă de vechime anterior anului 2011, și au solicitat modificarea ordinului atacat și admiterea contestației formulate împotriva Ordinului nr. 1704/30.07.2015 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Instanța de fond a respins acțiunea reținând că problema inegalității de tratament a fost generată de faptul că, în conformitate cu disp. art. 10 alin. (5) din Legea nr. 284/2010, diferența dintre două clase de salarizare succesive este de 2,5% din indemnizația de încadrare, procent net inferior celor prevăzute de O.U.G. nr. 27/2006 pentru avansarea în tranșe de vechime. În conformitate cu art. 4 din această ordonanță, judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora și magistrații - asistenți beneficiau, în raport cu vechimea numai în funcțiile de judecător, procuror, magistrat-asistent la Înalta Curte de Casație și Justiție sau de personal asimilat judecătorilor și procurorilor, de o majorare a indemnizației stabilite potrivit art. 3 alin. (1), calculată în procente la indemnizația de încadrare brută lunară, după cum urmează: de la 3 la 5 ani -10%; de la 5 la 10 ani -15%; de la 10 la 15 ani -20%; de la 15 la 20 de ani - 25%; peste 20 de ani - 30%.

Potrivit art. 4

1

din același act normativ, pentru vechimea în muncă, judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora și magistrații-asistenți beneficiază de un spor de vechime calculat la indemnizația de încadrare brută lunară, corespunzător timpului efectiv lucrat în program normal de lucru, astfel: de la 3 la 5 ani - 5%; de la 5 la 10 ani -10%; de la 10 la 15 ani -15%; de la 15 la 20 ani - 20%; peste 20 ani - 25%.

La data de 09.04.2015 a intrat în vigoare Legea nr. 71/2015 pentru aprobarea O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, prin care s-a introdus alin. (5) la art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014 care prevede că "Prin excepție de la prevederile alin. (1) și (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, precum și personalul din cadrul Consiliului Concurenței și al Curții de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituții, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții".

Prin Legea nr. 71/2015 s-a creat posibilitatea ca personalul încadrat în instituțiile și autoritățile publice care avea un nivel al salariului de bază și al sporurilor mai mic decât cel stabilit la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, să fie salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții. Această prevedere se aplică și în cadrul stabilirii cuantumului gradațiilor de care a beneficiat personalul care a avansat în gradație după anul 2010.

Curtea a observat că salarizarea reclamanților, anterior datei de 09.04.2015, a fost efectuată în conformitate cu legislația în vigoare la acel moment, respectiv Legea-cadru nr. 284/2010 și Legea nr. 285/2010. Discriminarea susținută de reclamanți nu se confirmă, de vreme ce salarizarea diferită a persoanelor care fac parte din aceeași categorie de personal a fost determinată de aplicarea dispozițiilor legale în vigoare la data avansării în tranșe de vechime.

Instanța a reținut, de asemenea, și incidența Deciziilor Curții Constituționale nr: 818/3.06.2008, 819/3.06.2008, 820/3.06.2008, 821/3.06.2008, 1.325/4.12.2008 și 872/23.12.2008, prin care s-a constatat că disp. art. 1, art. 2 alin. (1)-(3) și alin. (11), art. 6, precum și disp. art. 27 din O.G. nr. 137/2000, republicată, sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

Înalta Curte constată că în mod corect prima instanță a apreciat că nu poate fi vorba despre discriminarea invocată de reclamanți, având în vedere că diferențele apărute în ceea ce privește cuantumul drepturilor salariale, ulterior datei de 1.01.2011, între judecători și procurori cu aceeași vechime, sunt rezultatul aplicării dispozițiilor legale în vigoare la data trecerii într-o tranșă superioară de vechime.

Înalta Curte reține că, potrivit disp. art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.

De asemenea, în conformitate cu disp. art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de Convenție este garantată, fără nicio deosebire, bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenența la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație.

CEDO a statuat în mod constant în jurisprudența sa că diferența de tratament devine discriminare atunci când se induc distincții între situații analoge sau comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă.

Pentru a se situa în domeniul de aplicare al art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, deosebirea, excluderea, restricția sau preferința trebuie să aibă la bază unul din criteriile exemplificate de acest articol și trebuie să se refere la persoane aflate în situații comparabile, dar care sunt tratate în mod diferit datorită apartenenței lor la una din categoriile prevăzute în textul de lege menționat. Criteriul circumstanțiat la situația particulară a persoanei care se consideră discriminată trebuie să fi constituit mobilul determinant în aplicarea tratamentului diferit. Condiția criteriului trebuie interpretată în sensul existenței ca element care este concretizat, materializat și care constituie cauza actului sau faptei de discriminare și care, în situația inexistenței, nu ar determina săvârșirea discriminării. Astfel, natura discriminării, sub aspectul ei constitutiv, decurge tocmai din faptul că diferența de tratament este determinată hotărâtor de existența unui criteriu, ceea ce presupune o relație de cauzalitate între tratamentul diferit imputat și criteriul invocat în situația persoanei care se consideră discriminată. Tratamentul diferențiat trebuie să urmărească sau să aibă ca efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.

În cauză nu se identifică niciunul dintre criteriile anterior menționate, care să aibă ca scop sau efect restrângerea, în condiții de egalitate, a drepturilor salariale ale reclamanților.

Diferențele apărute începând cu data de 1.01.2011 între drepturile salariale ale judecătorilor și procurorilor care au trecut la o nouă tranșă de vechime, față de cei care aveau vechimea respectivă anterior acestei date, au fost determinate, așa cum s-a precizat, de modificările legislative introduse de Legea-cadru a salarizării nr. 284/2010. A fost creat un număr de 110 clase de salarizare cărora le corespunde un coeficient de ierarhizare de la 1 la 15, conform art. 10 alin. (2) din Legea-cadru 284/2010. Clasele de salarizare și coeficienții de ierarhizare au fost prevăzuți expres în anexa la legea cadru pentru funcțiile de execuție, la acestea adăugându-se 5 gradații corespunzătoare tranșelor de vechime în muncă, potrivit art. 11 alin. (2) și (3) din legea-cadru.

Dacă, în conformitate cu art. 4

1

din O.U.G. nr. 27/2006, pentru vechimea în muncă, judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora și magistrații-asistenți beneficiază de un spor de vechime calculat la indemnizația de încadrare brută lunară, corespunzător timpului efectiv lucrat în program normal de lucru, astfel: de la 3 la 5 ani - 5%; de la 5 la 10 ani -10%; de la 10 la 15 ani -15%; de la 15 la 20 ani - 20%; peste 20 ani - 25%, art. 10 alin. (5) din legea-cadru schimbă acest sistem și stabilește că diferența dintre două clase de salarizare succesive este de 2,5% din salariul de bază, solda/salariul de funcție, indemnizația lunară de încadrare. Prin urmare, după data de 1.01.2011, prin intrarea în vigoare a Legii-cadru a salarizării nr. 284/2010, se ajunge la diminuarea drepturilor salariale ale judecătorilor și procurorilor care au trecut într-o tranșă superioară de vechime ulterior acestui moment.

Cererea de recurs este întemeiată pe considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 794/2016, prin care a fost admisă excepția de neconstituționalitate a disp. art. 3

1

alin. (1)

2

din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, recurenții apreciind relevante următoarele considerente ale deciziei: paragraful 21 - "Prin O.U.G. nr. 20/2016 (care se aplică întregului personal bugetar, inclusiv magistraților), s-au eliminat și diferențele provenite din faptul că o parte dintre magistrații și personalul asimilat, încadrați în aceeași funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate au obținut hotărâri judecătorești definitive și irevocabile (în temeiul C. proc. civ. din 1865) sau definitive (în temeiul C. proc. civ.), prin care le-au fost recunoscute majorări salariale, în timp ce alții nu obținuseră asemenea hotărâri judecătorești. Astfel, urmarea intrării în vigoare a O.U.G. nr. 20/2016 este aceea că, pentru fiecare funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, indemnizația de încadrare a magistraților și a personalului asimilat este aceeași, stabilită la nivel maxim. (...)".

Paragraful 31 - "Pentru respectarea principiului constituțional al egalității în fața legii, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare, prevăzut de O.U.G. nr. 57/2015, corespunzător fiecărei funcții, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, trebuie să includă majorările (indexările) stabilite prin hotărâri judecătorești și să fie același pentru tot personalul salarizat potrivit dispozițiilor de lege aplicabile în cadrul aceleiași categorii profesionale, respectiv familii ocupaționale prevăzute de Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice."

Paragraful 32 - "În consecință, ca efect al neconstituționalității disp. art. 3

1

alin. (1)

2

din O.U.G. nr. 57/2015, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare la care se face egalizarea prevăzută de art. 31 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2015 trebuie să includă și drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești. Așadar, personalul care beneficiază de aceleași condiții trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul aceleiași categorii profesionale și familii ocupaționale, indiferent de instituție sau autoritate publică". Recurenții consideră că Decizia Curții Constituționale nr. 794/2016 a tranșat problema salarizării în cadrul aceleiași categorii profesionale și familii ocupaționale, astfel că are relevanță în cauză.

Ceea ce nu au însă în vedere recurenții este Decizia Curții Constituționale nr. 820/2006 prin care a fost respinsă ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a disp. art. 180 și 198 din Legea 19/2000 și ale art. I pct. 75

1

din O.U.G. nr. 49/2001, în considerentele acesteia reținându-se că situația diferită în care se află cetățenii în funcție de reglementarea aplicabilă potrivit principiului tempus regit actum nu poate fi privită ca o încălcare a dispozițiilor constituționale care consacră egalitatea în fața legii și a autorităților publice fără privilegii și discriminări.

Or, situația diferită în care s-au aflat recurenții din punct de vedere al cuantumului drepturilor salariale, în comparație cu colegii care trecuseră la aceeași tranșă de vechime anterior datei de 1.01.2011, este, așa cum s-a precizat deja, consecința reglementării aplicabile la momentul la care au trecut în tranșa superioară de vechime.

În anul 2011, salarizarea personalului s-a efectuat prin aplicarea disp. Legii nr. 285/2010. Potrivit art. 4 alin. (3), personalul plătit din fonduri publice se reîncadrează, începând cu 1 ianuarie 2011, pe clase de salarizare, pe noile funcții, gradații și grade prevăzute de legea-cadru, în raport cu funcția, vechimea, gradul și treapta avute de persoana reîncadrată la 31 decembrie 2010.

Art. 6 alin. (1) din aceeași lege prevede că în anul 2011, avansarea personalului încadrat pe funcții de execuție în gradația corespunzătoare tranșei de vechime în muncă se face prin încadrarea în clasele de salarizare corespunzătoare vechimii în muncă dobândite, prevăzute la art. 11 alin. (3) din legea-cadru, personalul beneficiind de o majorare a salariului de bază avut, corespunzător numărului de clase de salarizare succesive suplimentare multiplicat cu procentul stabilit la art. 10 alin. (5) din legea-cadru, fără acordarea salariului corespunzător coeficientului de ierarhizare aferent noii clase de salarizare. Alin. 3 al aceluiași articol stabilește că prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător și la trecerea într-o altă tranșă de vechime în funcție pentru personalul care ocupă funcții din cadrul familiei ocupaționale "Justiție" (...).

Această reglementare a fost preluată și în O.U.G. nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din O.U.G. nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, astfel cum a fost aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 283/2011. Astfel, art. 6 alin. (1) stabilește că în anul 2012, avansarea personalului încadrat pe funcții de execuție în gradația corespunzătoare tranșei de vechime în muncă se face prin încadrarea în clasele de salarizare corespunzătoare vechimii în muncă dobândite, prevăzute la art. 11 alin. (3) din Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările ulterioare, personalul beneficiind de o majorare a salariului de bază avut, corespunzător numărului de clase de salarizare succesive suplimentare multiplicat cu procentul stabilit la art. 10 alin. (5) din legea sus-menționată, fără acordarea salariului corespunzător coeficientului de ierarhizare aferent noii clase de salarizare. Conform alin. (2) al aceluiași articol, în anul 2012, prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător personalului de conducere, precum și la trecerea într-o altă tranșă de vechime în funcție personalului care ocupă funcții din cadrul familiei ocupaționale «Justiție»."

În privința acestei reglementări, instanța de recurs constată că prin Decizia Curții Constituționale nr. 669/2012 a fost respinsă ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a disp. art. 6 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice reținându-se că avansarea personalului încadrat pe funcții de execuție în gradația corespunzătoare tranșei de vechime în muncă și calculul indemnizațiilor se face potrivit normelor juridice în vigoare la data unei astfel de avansări, cuantumurile ce ar fi putut fi calculate potrivit legislației aplicabile anterior acestei date neavând regimul juridic al unor drepturi câștigate. De altfel, Curtea subliniază faptul că legiuitorul poate interveni oricând, din rațiuni ce țin de politica economico-financiară a statului, cu reglementarea unor criterii de avansare și a unor metodologii de calcul al indemnizațiilor obținute în urma avansării, ce devin aplicabile de la data intrării lor în vigoare, înlocuind vechile norme având același obiect, pe care le abrogă.

De asemenea, în aceeași decizie s-a menționat că este neîntemeiată critica autorului excepției potrivit căreia, în măsura în care calculul indemnizației de încadrare, conform disp. art. 6 din Legea 285/2010, duce la un cuantum al acestei indemnizații mai mic față de cel calculat potrivit prevederilor Legii-cadru 330/2009, în condiții identice de vechime în muncă și vechime în funcție, textele criticate creează discriminare între persoanele care au trecut la o tranșă superioară de vechime în cursul anului 2011 și cele care au trecut la o astfel de tranșă anterior intrării în vigoare a Legii 285/2010.

Recurenții reclamanți au trecut la tranșe superioare de vechime în anii 2014 și 2015, dar considerentele deciziilor Curții Constituționale rămân valabile, pentru identitate de rațiune, în condițiile în care și în anii 2014 și 2015, judecătorii și procurorii care treceau într-o nouă tranșă de vechime aveau drepturi salariale mai mici decât ale colegilor care, anteior datei de 1.01.2011, trecuseră în respectiva tranșă de vechime.

Relevanță prezintă, în același timp, și jurisprudența Curții Constituționale invocată de prima instanță, conform căreia prin art. 27 alin. (1) al O.G. nr. 137/2000 se instituie dreptul persoanei care se consideră discriminată de a cere instanței de judecată, între altele, restabilirea situației anterioare și anularea situației create prin discriminare. Art. 2 alin. (3) din ordonanță caracterizează ca discriminatorii, între altele, prevederile care dezavantajează anumite persoane, față de alte persoane, fără să facă vreo distincție cu privire la natura juridică a acestor prevederi, ceea ce poate fi înțeles că se referă și la acte normative cu putere de lege, cum sunt cele adoptate de Parlament și ordonanțele Guvernului, emise în virtutea delegării legislative prevăzute de art. 115 din Constituție.

Luând în considerare și disp. art. 27 alin. (1) din ordonanță, prin care se instituie dreptul persoanei care se consideră discriminată de a cere instanței de judecată, între altele, restabilirea situației anterioare și anularea situației create prin discriminare, deci și a prevederilor cu caracter discriminatoriu, instanța de judecată poate să înțeleagă - ceea ce s-a și petrecut în una dintre cauzele analizate - că are competența să anuleze o dispoziție legală pe care o consideră discriminatorie și, pentru a restabili situația de echilibru între subiectele de drept, să instituie ea însăși o normă juridică nediscriminatorie sau să aplice dispoziții prevăzute în acte normative aplicabile altor subiecte de drept, în raport cu care persoana care s-a adresat instanței se consideră discriminată.

Un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituție, ca și prevederile art. 61 alin. (1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.

Parlamentul și, prin delegare legislativă, în condițiile art. 115 din Constituție, Guvernul au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală. Instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiția - art. 126 alin. (1) din Legea fundamentală -, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.

Rezultă în mod clar că instanțele de judecată nu sunt abilitate să refuze aplicarea unor acte normative cu motivarea că sunt discriminatorii, cum este situația în cauză, în care nu se poate refuza aplicarea Legii-cadru a salarizării nr. 284/2010 și a celor care au reglementat salarizarea personalului bugetar pe anii 2011-2015, cu motivarea că sunt discriminatorii dispozițiile care transformă cele cinci tranșe de vechime în clase de salarizare și acordă pentru fiecare clasă de salarizare un procent de 2,5%, ajungându-se la o diminuare a drepturilor salariale.

La data de 18.10.2018, recurenții au depus la dosar un memoriu prin care au invocat Deciziile nr. 32/2015 și nr. 23/2016 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, precum și Decizia nr. 21/2016 prin care a fost soluționat un recurs în interesul legii.

Prin Decizia nr. 21/2016, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii formulat de Avocatul Poporului și a stabilit că, în interpretarea și aplicarea disp. art. 30 alin. (6) și art. 48 alin. (1) pct. 7 din Legea 330/2009, art. 4 alin. (1), art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 1/2010, art. 1 alin. (5) din Legea 285/2010 și art. 8 din anexa nr. 5 a Legii 63/2011, au dreptul la sume compensatorii persoanele care au dobândit titlul de doctor după intrarea în vigoare a Legii 330/2009.

Prin Decizia nr. 32/2015, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă și a stabilit că, în raport cu prevederile art. 7 din Legea-cadru nr. 284/2010, ce stabilesc aplicarea etapizată a dispozițiilor sale, și cu cele ale art. 4 alin. (2) din Legea 285/2010, art. 4 alin. (2) din Legea 283/2011, art. 2 din O.U.G. nr. 84/2012, art. 1 din O.U.G. nr. 103/2013, care opresc aplicarea efectivă a valorii de referință și a coeficienților de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare din anexele Legii-cadru nr. 284/2010, ținând seama și de prevederile art. 6 alin. (1) și (3) din Legea 285/2010, se va face distincție între reîncadrare, potrivit legii-cadru de salarizare, și plata efectivă a drepturilor salariale.

Prin Decizia nr. 23/2016, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal stabilind că, în interpretarea și aplicarea disp. art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, sintagma "salarizat la același nivel" are în vedere personalul din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurenței, al Curții de Conturi, precum și din cadrul celorlalte autorități și instituții publice enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010; nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea și aplicarea aceleiași norme este cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, în cadrul aceleiași instituții publice.

Înalta Curte constată că susținerile din acest memoriu reprezintă o completare a motivelor de recurs, recurenții înțelegând să folosească paragrafe din considerentele acestor decizii pentru a argumenta pretinsa discriminare la care au fost supuși în privința drepturilor salariale pe care le-au primit ulterior trecerii la o tranșă superioară de vechime.

Se reține că la data formulării prezentului recurs - 16.03.2017 - toate cele trei decizii invocate în memoriu erau publicate în Monitorul Oficial, astfel încât nimic nu îi împiedica pe recurenți să le invoce în cererea de recurs. Or, potrivit art. 487 alin. (1) C. proc. civ., recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs.

Trimiterea la considerentele deciziilor în discuție s-a făcut prin prisma dispozițiilor art. 517 alin. (4) și, respectiv, art. 521 alin. (3) din C. proc. civ., dar aceste prevederi consacră obligația instanțelor de judecată de a respecta, de la data publicării în Monitorul Oficial, dezlegarea dată problemelor de drept judecate prin deciziile pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursurilor în interesul legii, precum și prin cele pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Dar, în condițiile în care litigiul de față vizează o altă problemă de drept decât cele dezlegate prin deciziile anterior menționate, invocarea unor considerente ale acestor decizii, ulterior expirării termenului de recurs, constituie o completare tardivă a motivelor de recurs.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, constatând că sentința este legală, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A., B. și C. împotriva sentinței nr. 08/CA/2017-P.I. din 25 ianuarie 2017 pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 decembrie 2019.