ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5977/2019

Ședința publică din data de 27 noiembrie 2019

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor la data de 28 februarie 2019, sub dosar nr. x/2019, scutită de plata taxei de timbru în temeiul art. 270 din Codul muncii, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA. și BB. au solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Oradea și Tribunalul Bihor reîncadrarea și recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi aferente raportat la o valoare de referință sectorială în cuantum de 440,16 RON începând cu 09.04.2015, respectiv de 484,18 RON (cuantum ce cuprinde majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015) începând cu 01.12.2015 și obligarea pârâților la plata pentru fiecare lună, până la recunoașterea efectivă a dreptului, a diferenței dintre venitul la care sunt îndreptățiți și venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație, la care se va aplica-dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective.

Prin sentința nr. 676/16.05.2019, Tribunalul Bihor, secția I Civilă a admis excepția necompetenței materiale a instanței invocată de pârâtul Ministerul Justiției și a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Curții de Apel București-Secțaia a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această sentință, s-a reținut că prinin primul petit al acțiunii deduse judecății, reclamanții în calitate de judecători la Judecătoria Oradea au solicitat "reîncadrarea și recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi aferente raportat la o valoare de referință sectorială în cuantum de 440,16 RON începând cu 09.04.2015, respectiv de 484,18 RON (cuantum ce cuprinde majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015) începând cu 01.12.2015".

Așa cum s-a statuat de către Î.C.C.J., secția civilă și de proprietate intelectuală, prin Decizia nr. 64/12.01.2011, pronunțată în recurs, spre deosebire de obiectul acțiunii care nu poate fi schimbat, temeiul juridic al acesteia poate fi pus în discuție de către instanța de judecată, care, în exercitarea rolului activ, este îndreptățită și chiar obligată, pentru a contribui la ocrotirea intereselor legitime ale părților, să dea acțiunii calificarea juridică exactă, alta decât cea dată de reclamant prin cererea de chemare în judecată. Calificarea acțiunii se va face nu după natura termenilor folosiți de reclamanți, ci după motivele de fapt ale cererii și după scopul urmărit prin promovarea acțiunii.

Prin urmare, în speță, instanța este cea care trebuie să dea calificarea juridică a primului petit dedus judecății, ce reprezintă capătul principal de cerere, celelalte având un caracter accesoriu.

Analizând sub acest aspect cererea de chemare în judecată instanța a constatat că în fapt nemulțumirea reclamanților rezultă din modul de stabilire a drepturilor salariale și prin urmare, solicită reîncadrarea, recalcularea indemnizației de încadrare începând cu data de 09.04.2015 prin luarea în considerare a valorii de referință sectorială 440,16 RON, respectiv 484,18 RON începând cu data de 1.12.2015, precum și plata unor diferențe salariale, operațiuni care nu se pot efectua decât în urma emiterii ordinului ministrului justiției, act administrativ prin care se stabilesc drepturile salariale ale personalului în cauză.

Cu alte cuvinte, reclamanții chiar dacă nu au menționat în primul petit în mod expres faptul că ar contesta ordinele de salarizare emise pe seama lor, totuși prin motivele în fapt invocate, aceștia arată că sunt nemulțumiți de modul de stabilire a indemnizației de încadrare, solicitând plata unor diferențe bănești rezultate în urma reîncadrării și recalculării indemnizației prin raportare la alte componente salariale care nu au fost luate în calcul la stabilirea drepturilor salariale prin ordinele ministrului justiției.

Astfel după cum a relevat și pârâtul Ministerul Justiției, în cauza pendinte trebuie pus în discuție, în mod evident, actul administrativ prin care s-au stabilit drepturile salariale ale reclamanților, după intrarea în vigoare a noului sistem de salarizare.

Instanța a constatat că drepturile salariale ale reclamanților au fost stabilite conform Ordinul Ministrului Justiției nr. 2066/C/24.05.2018, respectiv ale Ordinului 93/C/04.01.2019, acte administrative care, atâta timp cât nu sunt contestate și anulate de către o instanță competentă, produc efecte juridice valabile.

Potrivit art. 7 CAP.VIII din Anexa VI la Legea 284/2010: " (1) Personalul salarizat potrivit prezentului capitol, nemulțumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestație, în termen de 15 zile de la data comunicării actului administrativ al ordonatorului de credite, la organele de conducere ale Ministerului Justiției, Consiliului Superior al Magistraturii, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, la colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție ori, după caz, la colegiile de conducere ale curților de apel sau parchetelor de pe lângă acestea. Contestațiile se soluționează în termen de cel mult 30 de zile. (2) Împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru hotărârile Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, sau, după caz, a Curții de Apel București, pentru celelalte hotărâri ."

De asemenea, și ulterior intrării în vigoare a Legii cadru nr. 153/2017, competența de soluționare a litigiilor privind modul de stabilire a drepturilor salariale aparține, potrivit art. 7 alin. (1) Capitolul VIII din Anexa V din Legea-cadru nr. 153/2017, Curții de Apel București.

Așadar, instanța a apreciat că prin formularea primului petit în sensul de a obliga angajatorul la "reîncadrarea salarială" reclamanții urmăresc în fapt modificarea ordinelor de salarizare emise de ministrul justiției, astfel încât litigiul dedus judecății impune o procedură specială, derogatorie de la dispozițiile de drept comun din materia dreptului muncii, pentru stabilirea drepturilor salariale, astfel cum s-a reglementat prin art. 7 de la Capitolul VIII, Anexa VI din Legea 284/2010; respectiv art. 7 alin. (1) Capitolul VIII din Anexa V din Legea-cadru nr. 153/2017.

Prin urmare, în cazurile de acest gen, vizând nemulțumirea față de modul de stabilire a drepturilor salariale, competența materială de soluționare aparține Curții de Apel București.

Față de considerentele expuse în precedent, văzând în mod suplimentar și dispozițiile art. 129 alin. (2) pct. 2, art. 130 alin. (2), art. 131 alin. (1) și art. 132 din C. proc. civ. instanța a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Bihor și în consecință, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 07.06.2019, sub nr. de dosar x/2019

Prin sentința civilă nr. 424 din data de 10.09.2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, invocată de reclamanți. Și a declinat, în favoarea Tribunalului Bihor, secția I civilă, competența soluționării acțiunii formulate de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Oradea și Tribunalul Bihor.

Pentru a pronunța această sentință, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a reținut următoarele:

Acțiunea dedusă judecății are ca obiect plata unor diferențe salariale (iar nu o acțiune în anulare sau în obligare la emiterea unui ordin de salarizare), fiind astfel incidente dispozițiile art. 208 din Legea nr. 62/2011 coroborat cu art. 1, art. 278 alin. (2), art. 170-171, art. 266 și art. 269 din Codul muncii.

Prin acțiunea de față nu se contestă vreun act administrativ de stabilire a drepturilor salariale și vreo hotărâre dată în soluționarea contestațiilor salariale, pentru modalitatea de stabilire a drepturilor salariale reglementate de dispozițiile Legii nr. 284/2010, spre a fi atrasă în cauză competența secției de contencios administrativ și fiscal a instanței, prevăzută de art. 7 alin. (2) din Cap. VIII (Reglementări specifice personalului din sistemul justiției) al Anexei VI - Familia ocupațională de funcții bugetare "Justiție"- la Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice. Dimpotrivă, prin acțiune se solicită sancționarea plății parțiale a salariului avut și cuvenit pentru munca prestată.

Art. 7 din capitolul VIII al Anexei VI la Legea nr. 284/2010 instituie o competență materială de excepție (derogatorie de la cea de drept comun în materie salarială, reglementată de art. 208 din Legea nr. 62/2011 coroborat cu art. 1 alin. (2), art. 278 alin. (2) și art. 266 din Codul muncii), care este de strictă interpretare, și nu poate fi extinsă prin analogie (art. 10 din C. civ.).

Art. 7 prevede: (1) Personalul salarizat potrivit prezentului capitol, nemulțumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestație, în termen de 15 zile de la data comunicării actului administrativ al ordonatorului de credite, la organele de conducere ale Ministerului Justiției, Consiliului Superior al Magistraturii, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, la colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție ori, după caz, la colegiile de conducere ale curților de apel sau parchetelor de pe lângă acestea. Contestațiile se soluționează în termen de cel mult 30 de zile.

(2) Împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru hotărârile Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, sau, după caz, a Curții de Apel București, pentru celelalte hotărâri. Hotărârile pronunțate sunt irevocabile*).

În ceea ce privește litigiile privind drepturile salariale ale magistraților și personalului auxiliar, în afara situației circumstanțiate, prevăzute la art. 7 din Cap. VIII din Anexa VI la Legea-cadru nr. 284/2010, respectiv de art. 7 din Capitolul VIII din Anexa V la Legea nr. 153/2017, legiuitorul nu a instituit alte norme speciale, prin care să atribuie competența de soluționare a instanțelor de contencios administrativ, astfel că litigiile în discuție urmează a intra sub jurisdicția muncii, care este o jurisdicție de plină competență.

Raportul juridic pe care se grefează petitele acțiunii (plata unor diferențe de drepturi salariale) este un raport juridic de muncă, fie el și atipic ("sui generis").

Aceasta calificare a fost făcută de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, prin Decizia în interesul legii nr. 46/15 decembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 495/16 iulie 2009, prin care s-au reținut următoarele:

"Prestarea muncii se realizează în cadrul unor raporturi sociale care, odată reglementate prin norme de drept, devin, de regulă, raporturi juridice de muncă. În această categorie intră raporturile de muncă ale funcționarilor publici civili sau militari, soldaților și gradaților voluntari, persoanelor care dețin demnități publice, magistraților și magistraților-asistenți, personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor și parchetelor de pe lângă acestea, membrilor cooperatori și raporturile juridice de muncă născute în baza încheierii contractului individual de muncă. Magistrații constituie o categorie specială de personal care își desfășoară activitatea în temeiul unui raport de muncă sui generis".

Devin aplicabile în aceste condiții prevederile privind jurisdicția muncii, cuprinse în art. 269 din Codul muncii și art. 208 din Legea nr. 62/2011 raportate la cele ale art. 36 alin. (3) și art. 55 alin. (1) din Legea nr. 304/2004.

Având în vedere aceste considerente, Curtea a apreciat că în cauza de față competența materială aparține Tribunalului Bihor, secția I civilă, în favoarea căreia a declinat competența de soluționare a cauzei.

Ivindu-se conflictul negativ de competență a fost sesizată, în baza art. 135 din C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal pentru soluționarea acestuia.

Pentru a hotărî astfel, se au în vedere considerentele arătate în continuare.

În ceea ce privește cadrul procesual se constată că, obiectul cererii de chemare în judecată constă în solicitarea reclamanților de reîncadrare, recalculare indemnizației de încadrare, începând cu data de 09.04.2015, prin luarea în considerare a valorii de referință sectorială 440,16 RON, respectiv 484,18 RON începând cu data de 1.12.2015, precum și plata unor diferențe salariale, operațiuni care nu se pot efectua decât în urma emiterii ordinului ministrului justiției, act administrativ prin care se stabilesc drepturile salariale ale personalului în cauză.

Din actele dosarului Tribunalului Bihor rezultă că drepturile salariale ale reclamanților au fost stabilite conform Ordinul Ministrului Justiției nr. 2066/C/24.05.2018, respectiv ale Ordinului 93/C/04.01.2019, acte administrative care, atâta timp cât nu sunt contestate și anulate de către o instanță competentă, produc efecte juridice valabile.

Astfel, Înalta Curte constată că prin acțiunea dedusă reclamanții contestă modul în care le-au fost stabilite drepturile salariale în temeiul dispozițiilor Legii nr. 284/2010 și a actelor normative următoare acesteia, privind privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, începând cu data de 09.04.2015, invocându-se în acțiunea introductivă nelegalitatea și netemeinicia stabilirii drepturilor salariale și solicitându-se stabilirea acestora la nivelul maxim în acord cu prevederile art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014, modificată și completată prin Legea nr. 71/2015.

Reclamanții, care au calitatea de magistrați judecători, invocă neaplicarea la calculul drepturilor lor salariale a valorii de referință sectorială de 440,16 RON, valoare ce reprezintă cuantumul maxim stabilit printr-o hotărâre judecătorească, de care sunt îndreptățiți să beneficieze conform Deciziei nr. 794/15.12.2016 a Curții Constituționale.

Conform art. 8 alin. (1) și (2) din capitolul VIII din anexa VI la Legea nr. 284/2010, judecătorii, procurorii, personalul de specialitate juridică asimilat acestora și magistrații-asistenți au dreptul pentru activitatea desfășurată la o indemnizație de încadrare stabilită în raport cu nivelul instanțelor sau parchetelor, cu funcția deținută și, după caz, cu vechimea în muncă și în funcție, potrivit prevederilor prezentei legi. Indemnizațiile de încadrare și celelalte drepturi ale judecătorilor, procurorilor, magistraților-asistenți și ale personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor se stabilesc, după caz, de ministrul justiției, de președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, de președintele Consiliului Superior al Magistraturii sau de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu excepția cazurilor în care prin lege specială sau prin prezenta lege se prevede altfel.

Conform art. 7 din capitolul VIII din anexa VI la Legea nr. 284/2010, personalul salarizat potrivit prezentului capitol, nemulțumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestație, în termen de 15 zile de la data comunicării actului administrativ al ordonatorului de credite, la organele de conducere ale Ministerului Justiției, Consiliului Superior al Magistraturii, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, la colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție ori, după caz, la colegiile de conducere ale curților de apel sau parchetelor de pe lângă acestea, iar contestațiile se soluționează în termen de cel mult 30 de zile (alin. (1). Împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru hotărârile Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, sau, după caz, a Curții de Apel București, pentru celelalte hotărâri, iar hotărârile pronunțate sunt irevocabile (alin. (2).

Așa cum rezultă din normele legale citate salarizarea personalului din justiție se face pe baza unor ordine de salarizare pe care trebuie să le emită în prealabil ordonatorul principal de credite. Totodată, în cazul în care angajatul este nemulțumit de modalitatea de calcul a salariului care rezultă din ordin, are posibilitatea să conteste actul administrativ, în conformitate cu dispozițiile alin. (2) din textul de lege citat anterior.

În speță, reclamanții invocă apariția unui text legal ce le-ar fi aplicabil și care ar conduce la modificarea drepturilor lor salariale începând cu data de 09.04.2015, criticând practic ordonatorul de credite pentru refuzul de a emite un nou ordin de salarizare, în conformitate cu textul legal ce ar fi incident.

Înalta Curte apreciază că, din rațiuni de simetrie juridică, acțiunea prin care se reclamă refuzul ordonatorului de credite de a emite un nou ordin de salarizare ar trebui să aibă același regim juridic ca și acțiunea prin care se contestă ordinul de salarizare emis și care este considerat ilegal. Prin urmare, sunt aplicabile și în această pricină dispozițiile art. 7 din Capitolul VIII din Anexa VI la Legea nr. 284/2010, întrucât aceste prevederi sunt speciale în ceea ce privește modalitatea de stabilire a salariilor pentru personalul din justiție.

Prin urmare, în cazurile de acest gen, vizând nemulțumirea față de modul de stabilire a drepturilor salariale, competența materială de soluționare aparține Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal.

Pentru toate considerentele arătate, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA. și BB., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Oradea și Tribunalul Bihor, în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 noiembrie 2019.