ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6289/2019

Ședința publică din data de 10 decembrie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, reclamanta Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Energiei, anularea actului administrativ reprezentat de Raportul de control nr. 270.210/CCM/17.09.2018, emis de Corpul de control al Ministrului Energiei, precum si a tuturor actelor subsecvente întocmite in baza acestuia și suspendarea executării masurilor dispuse prin actul administrativ contestat, până la soluționarea definitiva, a prezentei acțiuni.

Prin încheierea de ședința din data de 22 martie 2019, instanța de fond a respins proba cu expertiza contabila, cu motivarea că nu este utilă pentru soluționarea cauzei.

Prin sentința nr. 135 din 29 martie 2019, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a respins cererea de suspendare a executării formulată de reclamanta Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A., ca nefondată.

Prin aceeași sentință, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a respins cererea de anulare a raportului de control nr. 270.210/CCM/17.09.2018, emis de Corpul de Control al Ministerului Energiei formulată de reclamanta Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A., Târgu-Jiu, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Energiei, ca nefondată.

Împotriva sentinței nr. 135 din 29 martie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, precum și împotriva încheierii din data de 22 martie 2019, a declarat recurs reclamanta Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A., solicitând:

- admiterea recursului, casarea sentinței nr. 135/2019 și a încheierii din data de 22 martie 2019, în principal cu trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, pentru suplimentarea materialului probator cu expertiza contabilă, iar în subsidiar cu reținerea cauzei spre rejudecare și admiterea cererea de anulare a Raportului de control nr. 270.210/CCM/17.09.2018 emis de Corpul de control al Ministrului Energiei;

- admiterea recursului și, în urma rejudecării cauzei, admiterea cererii de suspendare a executării masurilor dispuse prin Raportul de control nr. 270.210/CCM/17.09.2018 emis de Corpul de control al Ministrului Energiei, până la soluționarea definitivă a cererii de anularea a acestui act administrativ.

În drept, recurenta-reclamantă a criticat sentința și încheierea instanței de fond invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea recursului, reclamanta Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A. a invocat, în esență, următoarele critici:

- cu încălcarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, prin încheierea de ședința din data de 22 martie 2019, instanța de fond a respins proba cu expertiza contabilă cu motivarea că nu este utilă, împrejurare care echivalează cu soluționarea cauzei fără cercetarea fondului;

- impunerea în caietul de sarcini a condiției eliminatorii privind obligativitatea ca utilajele și vehiculele participanților la procedurile de achiziții publice să dețină sisteme de monitorizare prin aplicații de poziționare globala GPS crează o pagubă în patrimoniul societății, menținerea ei contravenind dispozițiilor Legii achizițiilor publice nr. x;

- pârâta, dispunând îndeplinirea demersurilor legale pentru recuperarea de la persoane responsabile a prejudiciilor produse pe seama patrimoniului reclamantei, și-a depășit competența legală, deoarece nu se poate pronunța asupra unor drepturi si obligații rezultate din raporturi contractuale, respectiv raporturi specifice contractului de mandat, care nu se pot asimila sau confunda cu cele rezultate din activitatea desfășurată în exercitarea sarcinilor de serviciu;

- în raport de dispozițiile art. 2 din Ordinul nr. 440/2017, este supusă verificării activitatea desfășurată de către personalul reclamantei în exercitarea sarcinilor de serviciu în temeiul unui contract individual de muncă și nu al altui tip de contract, respectiv contractul de mandat;

- deși instanța de fond a fost sesizată cu indicii de nelegalitate care privesc reguli elementare ale procedurii emiterii actului administrativ, respectiv încălcarea dispozițiilor Legii nr. 252/2003 privind registrul unic de control si prevederilor art. 9 din Ordinului nr. 440/2017, aceasta a reținut, în mod greșit, că această nelegalitate poate fi sancționată doar cu răspunderea disciplinară a persoanei care nu a făcut mențiunile și nu poate constitui un caz bine justificat pentru suspendarea executării actului administrativ;

- executarea iminentă a unui presupus prejudiciu existent in patrimoniul reclamantei, coroborată cu valoarea relativ mare a acestuia, este în mod evident de natură să producă un blocaj al activității societății, cu consecințe negative asupra rezultatelor economice, respectiv instituirea unui dezechilibru major între păstrarea efectelor actului posibil nelegal și gradul de afectare al patrimoniului reclamantei, prin executarea imediată a masurilor dispuse prin Raportul de control nr. x/17.09.2018 emis de Corpul de control al Ministrului Energiei, anterior analizării pe fond a legalității actului atacat.

Intimatul-pârât Ministerul Energiei a depus întâmpinare înregistrată la dosarul cauzei la data de 10 iunie 2019 prin care a solicitat respingerea recursului formulat de reclamanta, ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, încheierea și sentința atacată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

În conformitate cu dispozițiile art. 255 alin. (1) C. proc. civ., proba este admisibilă dacă este concludentă, respectiv dacă are aptitudinea de a duce la rezolvarea cauzei de către instanța de judecată.

Instanța de fond a reținut, în mod corect, că efectuarea unei expertive contabile nu poate fi utilă acestei cauze atât timp cât recurenta nu a contestat cuantumul sumelor cu titlu de prejudiciu sau modul de stabilire a acestora, invocând doar motive de nelegalitate a actului de control.

În consecință, Înalta Curte reține că respingerea cererii de încuviințare a unei probe care nu este concludentă și utilă soluționării cauzei nu poate constitui o încălcare a prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. și art. 6 par. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (dreptul la un proces echitabil).

În ceea ce privește cererea de suspendare a executării actului administativ atacat, în jurisprudență și doctrină s-a apreciat, în mod constant, că nu orice dubiu în privința legalității unui act administrativ demonstrează îndeplinirea condiției existenței cazului bine justificat, având această aptitudine doar îndoielile serioase, determinate, cum ar fi nemotivarea actului, emiterea lui de către un organ necompetent, întemeierea acestuia pe texte legale abrogate, neconstituționale ori, în mod evident, inaplicabile, precum și alte asemenea împrejurări.

În conformitate cu dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cazul bine justificat reprezintă o împrejurare legată de starea de fapt și de drept, care este de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Respectarea principiului proporționalității în această materie și punerea în balanță, pe de o parte, a interesului public de a se pune în executare un act care se bucură de prezumția de legalitate, fără a fi afectat de vădite neregularități și, pe de altă parte, a interesului particularului care nu se prevalează de apărări de natură a crea o îndoială serioasă în privința legalității acestuia, conduce, de asemenea, la concluzia că nu există temeiuri pentru ca să se acorde suspendarea executării actului administrativ.

Recurenta a invocat nerespectarea de către intimată a dispozițiilor art. 3 alin. (2) din Legea nr. 252/2003, în conformitate cu care organele de control au obligația de a consemna în registrul unic, înaintea începerii controlului, următoarele elemente:

- numele și prenumele persoanelor împuternicite de a efectua controlul;

- unitatea de care aparțin;

- numărul legitimației de control;

- numărul și data delegației/ordinului de deplasare;

- obiectivele controlului;

- perioada controlului;

- perioada controlată;

- temeiul legal în baza căruia se efectuează controlul.

Nerespectarea acestei dispoziții nu atrage, potrivit Legii nr. 252/2003, nulitatea actului de control, dar atrage răspunderea disciplinară a funcționarului public sau a personalului contractual.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 252/2003, neînscrierea, de către organele de control specializate, în registrul unic de control, a elementelor obligatorii prevăzute la art. 3 alin. (2) și la art. 4 din același act normativ, constituie abatere disciplinară și se sancționează potrivit prevederilor Statutului funcționarilor publici sau, după caz, potrivit legislației muncii.

În consecință, Înalta Curte reține ca fiind neîntemeiat acest motiv de nelegalitate al raportului de control, invocat de către recurentă în cadrul argumentelor privind cererea de suspendare a executării actului administrativ contestat contestat.

În conformitate cu dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, paguba iminentă reprezintă prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public;

Cu privire la condiția existenței unei pagube iminente, Înalta Curte constată că nici aceasta nu este îndeplinită în cauză, întrucât prin măsurile dispuse în raportul de control nu se impune recuperarea unui anumit prejudiciu, evaluarea eventualului prejudiciu identificat ca urmare a măsurilor dispuse prin raportul de control urmând a fi făcută de către adunarea generală a acționarilor, în baza constatărilor preliminare ale organului de control, iar eventuala formulare a unor cereri de chemare în judecată pentru recuperarea acestui prejudiciu nu poate fi considerată ca producătoare de prejudicii asupra patrimoniului reclamantei, dimpotrivă ar fi de natură să conducă la mărirea patrimoniul acesteia.

În ceea ce privește impunerea în caietul de sarcini a condiției eliminatorii privind obligativitatea ca utilajele și vehiculele participanților la procedurile de achiziții publice să dețină sisteme de monitorizare prin aplicații de poziționare globală GPS, Înalta Curte reține că recurenta nu arată care sunt dispozițiile din Legea achizițiilor publice nr. x sau din legislația secundară care au fost încălcate cu ocazia controlului efectuat de pârâtă.

Cu privire la împrejurarea că impunerea acestei cerințe ar fi de natură să producă prejudicii societății reclamante, instanța de fond a reținut, în mod corect, că deținerea unor sisteme de monitorizare pe utilaje și vehicule, prin aplicații de poziționare globală GPS, este de natură se prevină apariția unor eventuale prejudicii în patrimoniul societății reclamante.

Potrivit dispozițiilor art. 5 din Hotărârea nr. 980/2015 privind organizarea și funcționarea Ministerului Energiei, Ministerul Energiei are competența să controleze entitățile aflate sub autoritatea sa, să dea dispoziții obligatorii în vederea restabilirii legalității și creșterii competitivității economice, precum și să ia măsuri pentru aplicarea sancțiunilor prevăzute de lege în competența sa.

Prin măsura dispusă la pct. B din raportul de control contestat nu s-a dispus angajarea răspunderii membrilor consiliului director și a membrilor consiliului de supraveghere, cu eludarea dispozițiilor Legii societăților nr. 31/1990, așa cum susține în esență recurenta, ci doar informarea membrilor adunării generale a acționarilor care are competența legală de a adopta măsurile care se impun.

În conformitate cu dipozițiile art. 2 din Procedura de control al activității desfășurate de aparatul propriu și entitățile aflate sub autoritatea Ministerului Energiei aprobată prin Ordinul nr. 440/2017, "acțiunea de control reprezintă ansamblul operațiunilor prin care se verifică activitatea desfășurată de aparatul propriu și entitățile aflate sub autoritatea Ministerului Energiei sau de către personalul din cadrul acestora în exercitarea funcțiilor publice și/sau a sarcinilor de serviciu, sub aspectul legalității, regularității și oportunității, în vederea identificării și corectării deficiențelor și abaterilor, stabilirii responsabilităților, precum și a analizării cauzelor deficiențelor și abaterilor constatate pentru prevenirea survenirii acestora".

Având în vedere că intimata-pârâta are competența de a controla activitatea recurentei-reclamante sub toate aspectele care privesc legalitatea, regularitatea și oportunitatea măsurilor adoptate, ceea ce implică și dreptul de a controla activitatea persoanelor din conducerea societății, inclusiv a celor care au contract de mandat încheiat în baza dispozițiilor art. 2009 C. civ. și nu contract individual de muncă.

Înalta Curte mai reține că această măsură dispusă prin actul de control nu este de natură să producă pagube în patrimoniului societății reclamante, dimpotrivă, prin recuperarea prejudiciilor constatate, se majorează patrimoniul acestei societăți, stabilirea persoanelor responsabile și a cuantumului prejudiciului urmând a fi realizată de către acționarii societății.

În consecință, Înalta Curte constată că instanța de fond nu a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, iar închrierea și sentința atacate cuprind motivele pe care se întemeiază, motive care nu sunt nici contradictorii și nici străine de natura cauzei.

De asemenea, Înalta Curte mai constată că închrierea și sentința atacate nu au fost date cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Pentru aceste considerente, reținând că nu au fost identificate motive de reformare a sentinței potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A. împotriva încheierii din 22 martie 2019 și a sentinței nr. 135 din 29 martie 2019 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 decembrie 2019.