Decizia nr. 6181/2019 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 334/2016 a Tribunalului Galați

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată, inițial, la data de 17.11.2015, pe rolul Tribunalului Galați, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X. și Y. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Superior al Magistraturii și Inspecția Judiciară, anularea Dispoziției nr. 71/02.10.2015 emise de Consiliul Superior al Magistraturii, Deciziei nr. 70/13.10.2015 emise de Inspecția Judiciară, a Deciziilor nr. 40, 41, 42, 46, 47, 49, 51, 52, 54, 55, 57, 58, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 66, 67, 68, 69 din 13.10.2015, a Deciziei nr. 76/06.11.2015 emise de Inspecția Judiciară, decizii prin care s-au respins contestațiile formulate pe cale administrativă, și anularea Dispoziției nr. 54/14.08.2015 emise de Consiliul Superior al Magistraturii și Deciziilor nr. 31/14.09.2015 și nr. 33/06.10.2015 emise de Inspecția Judiciară și obligarea pârâților la emiterea unei noi dispoziții sau decizii de salarizare și recalculare a drepturilor salariale prin raportare la salariul de bază la nivelul maxim pe care îl are în instituție un inspector judiciar ce ocupă o funcție similară. Prin sentința civilă nr. 334 din 25 martie 2016, Tribunalul Galați admis excepția necompetenței materiale invocată de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 347 din 7 februarie 2017, Curtea de Apel București a respins excepțiile lipsei calității procesual pasive formulate de pârâți, ca neîntemeiate. A admis acțiunea reclamanților și a anulat Dispoziția nr. 71/02.10.2015 emisă de Consiliul Superior al Magistraturii, Decizia nr. 70/13.10.2015 emisă de Inspectorul Șef - Adjunct al Inspecției Judiciare, Deciziile nr. 40, nr. 41, nr. 42, nr. 46, nr. 47, nr. 49, nr. 51, nr. 52, nr. 54, nr. 55, nr. 57, nr. 58, nr. 59, nr. 60, nr. 61, nr. 62, nr. 63, nr. 64, nr. 65, nr. 66, nr. 67, nr. 68, nr. 69 emise la data de 13.10.2015 de către Inspectorul-șef al Inspecției Judiciare, Decizia nr. 76 emisă la data de 06.11.2015 de către Inspectorul-șef al Inspecției Judiciare, Dispoziția nr. 54/14.08.2016 emisă de Consiliul Superior al Magistraturii, Deciziile nr. 31/14.09.2015 și nr. 33/06.10.2015, emise de Inspectorul - Șef al Inspecției Judiciare. A obligat pârâții la emiterea unor noi dispoziții/decizii de salarizare pe numele reclamanților, prin care să se recalculeze drepturile salariale ale acestora, începând cu data de 09.04.2015, conform dispozițiilor art. 1 alin. (5 1 ) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată prin Legea nr. 71/2015.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva acestei sentințe, au declarat recurs reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X. și Y., pârâta Inspecția Judiciară și pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii. 3.1. Recurenții-reclamanți și-au întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și, în rejudecare, admiterea cererii și obligarea pârâților la emiterea unor noi dispoziții/decizii de salarizare pe numele reclamanților, prin care să se recalculeze drepturile salariale ale acestora, începând cu 09.04.2015, conform dispozițiilor legale, la o valoare de referință sectorială de 405 RON. După ce au prezentat considerentele avute în vedere de prima instanță, recurenții-reclamanți au arătat că, prin Decizia nr. 55/23.12.2016, începând cu 01.08.2016 indemnizația de încadrare brută lunară a inspectorilor judiciari și a personalului juridic de specialitate asimilat judecătorilor și procurorilor din cadrul Inspecției Judiciare, se recalculează la valoarea de referință sectorială de 381,823, iar, prin Decizia nr. 2/19.01.2017, s-au recalculat aceste drepturi începând cu data de 01.10.2016 la valoarea sectorială de 405. În preambulul acestei decizii, au fost invocate Decizia nr. 23/26.09.2016 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al Înaltei Curți de Casație și Justiție, Adresele nr. x/2016 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, Decizia Curții Constituționale nr. 794/15.12.2016 prin care au fost declarate neconstituționale dispozițiile art. 3 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fondurile publice în anul 2016 și Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 887/17.01.2017. De asemenea, prin Legea nr. 71/2015 și prin O.U.G. nr. 20/2016 pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 57/2015 ce reglementează salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, indemnizațiile magistraților și personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor au fost egalizate, astfel că, din punct de vedere juridic, de la data de 09.04.2015, magistrații și personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor au dobândit dreptul de a avea indemnizația egalizată cu cele în plată. Urmare a intrării în vigoare a O.U.G. nr. 20/2016, pentru fiecare funcție, grad/treaptă, garadație, vechime în funcție sau în specialitate, indemnizația de încadrare a magistraților și a personalului asimilat este aceeași, stabilită la nivel maxim. Salariul de bază/indemnizația de încadrare pentru reclamanți trebuie stabilit, începând cu 09.04.2015, la nivelul maxim aflat în plată, în cadrul familiei ocupaționale justiție, ceea ce înseamnă că acesta trebuie privit dinamic, iar nu static la o anume dată, fiind prevăzut nu numai principiul, ci și criteriul de referință, salariul maxim și, respectiv, în plată. Or, acest nivel maxim este calculat în funcție de o valoare de referință sectorială de 405 RON, ce nu include majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015, această majorare fiind acordată separat. Au mai arătat recurenții-reclamanți că, în aplicarea acestor dispoziții legale, prin Hotărârea nr. 48 din 13 ianuarie 2017 pronunțată în Dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel București a admis cererea formulată de reclamanți (membri ai Consiliului Superior al Magistraturii și personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor) fiind obligat pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii să emită dispoziții de salarizare cu luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 405 RON, începând cu 09.04.2015 până la încetarea raportului de serviciul al fiecărui reclamant cu pârâtul, precum și obligarea acestuia la repararea prejudiciului creat fiecărui reclamant prin neaplicarea Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016. Astfel, au apreciat recurenții-reclamanți că instanța de fond ar fi trebuit să ia în considerare valoarea de referință de 405 RON, pe care trebuia să o stabilească în mod expres în dispozitiv, nefiind suficient să fie anulate actele interne care stabileau niveluri de salarizare scăzute, ci să dispună refacerea lor și să le aducă la zi, în conformitate cu dispozițiile legale, la fiecare moment în care salariul este în plată. De altfel, instanța nu doar avea obligația de a avea în vedere valoarea de referință de 405 RON, dar în dispozitiv trebuia să menționeze clar această sumă pentru că, printr-o mențiune, chiar de admitere, dar generică, lasă calea deschisă interpretării și condiționării de acte extranee și de a aduce de fiecare dată probe suplimentare pentru angajat, deși este obligația angajatorului de a stabili corect drepturile salariale și de a le actualiza permanent, în raport de noile dispoziții legale, în evidențele de muncă. Față de aceste aspecte, au apreciat recurenții-reclamanți că se impunea obligarea pârâților să emită dispoziții de salarizare cu luarea în considerare a unei valori de referință sectoriale de 405 RON, începând cu 09.04.2015 și până la data de 01.10.2016. 3.2. Recurenta-pârâtă Inspecția Judiciară și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și, pe cale de consecință, respingerea acțiunii reclamanților și menținerea deciziilor de salarizare contestate. A apreciat recurenta, în esență, că în mod nelegal instanța a obligat pârâții la emiterea unor noi decizii de salarizare prin care să se recalculeze drepturile salariale alea cestora prin raportare la valoarea de referință sectorială de 347 RON începând cu 09.04.2015. 3.3. Recurentul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea excepției lipsei de interes a cererii privind emiterea unor noi dispoziții/decizii prin care să fie recalculate drepturile salariale ale reclamanților pentru perioada ulterioară datei de 01.08.2016 și, în consecință, să se respingă acțiunea pentru această perioadă ca lipsită de interes, iar, pentru intervalul 09.04.2015-31.07.2016, să se repinsă acțiunea, ca neîntemeiată. După ce a prezentat situația de fapt și considerentele primei instanțe, a arătat recurentul că, ulterior formulării acțiunii, prin Deciziile nr. 86/17.12.2015, nr. 37.12.2016, nr. 42/05.09.2016, nr. 55/23.09.2016 și nr. 19.01.2017 emise de Inspectorul șef al Inspecției Judiciare și prin Dispozițiile nr. x/16.12.2016 și nr. y/11.01.2017 ale secretarului general al Consiliului Superior al Magistraturii, s-au modificat drepturile salariale ale reclamanților începând cu 01.08.2016, în funcție de o valoare de referință sectorială de 347,10 RON, la care s-a adăugat 10% prevăzut de Legea nr. 293/2015, iar, începând cu 01.10.2016, reclamanților le-au fost calculate drepturile salariale în funcție de o valoare de referință sectorială de 405 RON, la care s-a adăugat 10% conform Legii nr. 293/2015. Astfel, în cauză, nu mai există niciun folos material sau moral pe care contestatorii l-ar putea obține, finalitatea urmărită de aceștia după 01.08.2016 fiind deja obținută. Deși exista un interes al contestatorilor la momentul depunerii contestației, acest interes nu mai subzistă, având în vedere că, ulterior sesizării instanței, prin deciziile menționate s-au modificat drepturile salariale ale reclamanților începând cu data de 01.08.2016. Pe fond, recurentul a apreciat recurentul că instanța a făcut o greșită aplicare și interpretare a normelor de drept material. Trebuie făcută distincție între magistrații cărora prin hotărâri judecătorești irevocabile li s-au acordat creșterile salariale prevăzute de O.G. nr. 10/2007 și pentru care s-a stabilit valoarea de referință sectorială prevăzută în anexa acestei ordonanțe și ceilalți magistrați care, fie nu au obținut astfel de titluri executorii, fie le-au obținut, însă valoarea de referință sectorială majorată a fost plătită până la intrarea în vigoare a Legii nr. 330/2009. Prin Decizia în interesul legii nr. 25/14.11.2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că dispozițiile O.G. nr. 10/2007 se interpretează în sensul că nu se aplică și magistraților, având în vedere că aceștia nu figurează în enumerarea personalului contractual din sectorul bugetar prevăzută de art. 1 din acest act normativ. Prin urmare, majorarea indemnizației de încadrare brută lunară prin raportare la valoarea de referință sectorială de 347,10 RON nu s-a putut acorda până la intrarea în vigoare a Legii nr. 330/2009 și numai acelor magistrați cărora li s-au recunoscut prin hotărâri judecătorești creșterile salariale prevăzute de O.G. nr. 10/2007. Persoanele care nu au obținut titluri executorii privind creșterile salariale prevăzute de O.G. nr. 10/2007 sau care nu contestat Decizia nr. 44/10.05.2010 a Președintelui Consiliului Superior al Magistraturii nu se pot raporta la beneficiarii acestor drepturi, deoarece nivelul maxim de salarizare pentru funcții similare trebuie să se stabilească potrivit legii (valoarea de referință sectorială fiind cea prevăzută de O.G. nr. 13/2008, și anume 291,98 RON), conform interpretării date prin Deciziile nr. 25/2011 și nr. 2/2015 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție. Dispozițiile O.G. nr. 10/2007 nu se regăsesc în niciuna dintre situațiile menționate anterior, soluția dispusă de instanța supremă fiind general obligatorie pentru perioada anterioară datei de 01.08.2016, data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 20/2016. Nu este incidentă în cauză Decizia nr. 23/29.06.2015 a ÎCCJ-Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă la care instanța de fond a făcut trimitere în mod greșit. A mai apreciat recurentul-pârât că instanța de fond a interpretat greșit Decizia nr. 794/2016 a Curții Constituționale, pentru că, față de cele reținute de instanța de contencios constituțional, numai începând cu 01.08.2016, iar nu anterior, drepturile salariale puteau fi stabilite prin raportare la o valoare de referință sectorială de 347,10 RON, majorată cu 10%, având în vedere că decizia Curții Constituționale vizează dispozițiile art. 3 1 alin. (1 2 ) din O.U.G. nr. 57/2015, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 20/2016 și O.U.G. nr. 43/2016, dispoziții care prevăd egalizarea salariilor în cadrul aceleiași familii ocupaționale, începând cu data menționată. Astfel, în mod corect Consiliul Superior al Magistraturii și Inspecția Judiciară au procedat la recalcularea drepturilor salariale prin raportare la valoare de referință sectorială maximă în plată, începând cu 01.08.2016. De altfel, prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 4680/C/21.12.2016, drepturile salariale ale judecătorilor au fost stabilite, începând cu 01.08.2016, în funcție de o valoare de referință sectorială de 381,823 RON, rezultată din majorarea valorii de referință sectorială de 347 cu 10%, iar reclamanții au beneficiat de aceleași drepturi salariale. Totodată, Consiliul Superior al Magistraturii a ținut cont de valoarea de referință sectorială de 347,10 RON aflată în plată pentru o parte din personalul instituției, în baza unor hotărâri judecătorești irevocabile, valoare recunoscută și de ceilalți ordonatori principali de credite, Ministerul Justiției și Parchetul de pe lângă ÎCCJ. De asemenea, prin Deciziile nr. 86/17.12.2015, nr. 37/12.07.2016, nr. 42/05.09.2016, nr. 55/23.09.2016 și nr. 02/19.01.2017 emise de Inspectorul șef al Inspecției Judiciare și prin Dispozițiile nr. x/16.12.2016 și nr. y/11.01.2017 ale Secretarului General al Consiliului Superior al Magistraturii s-au modificat drepturile salariale ale reclamanților, în sensul reținerii unei valori de referință sectorială de 405 RON, fără includerea majorării de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015, începând cu data de 01.10.2016.

Apărările părților Recurenții au formulat, fiecare, întâmpinări față de recursul părților adverse, solicitând respingerea acestora.

Soluția instanței de recurs Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte reține următoarele. 5.1. În ceea ce privește recursul pârâtei Inspecția Judiciară, analizând, cu prioritate, regularitatea învestirii sale, în condițiile art. 499 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recurenta-pârâtă nu a exercitat calea de atac în termenul prevăzut de lege. Potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare. Sentința de fond a fost comunicată pârâtei Inspecția Judiciară la data de 28.04.2107, conform dovezii de înmânare aflate la dosar de fond. Dovada de înmânare a fost semnată de funcționarul înscărcinat cu primirea corespondenței, care a semnat și a aplicat ștampila instituției. Potrivit art. 185 alin. (1) din C. proc. civ., "Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate." Or, în cauză, termenul de 15 zile de la comunicarea hotărârii de fond s-a împlinit la data de 15.05.2017 (ultima zi a termenului de 15 zile împlinindu-se pe 15.05.2017, duminică, zi nelucrătoare, termenul s-a prelungit până luni, 15.05.2017). Aspect necontestat, cererea de recurs a fost înaintată instanței de fond la data de 16.05.2017 (după cum rezultă din viza de primire aplicată pe cererea de recurs, aflată la dosar de recurs), pârâta Inspecția Judiciară nerespectând termenul stabilit de lege în exercitarea căii de atac. 5.2. Referitor la recursul reclamanților, Înalta Curte reține, din susținerile acestora, expuse la pct. 3.1. al prezentei decizii, că, în concret, aceștia critică faptul că instanța de fond nu a menționat în mod expres în dispozitivul hotărârii pronunțate valoarea de referință sectorială de 405 RON, nefiind suficientă, în opinia lor, doar anularea actelor interne care stabileau niveluri de salarizare scăzute. Or, instanța de control judiciar constată că o atare critică este dedusă direct instanței de recurs, neconstituind un motiv al acțiunii sale și, cu atât mai puțin, obiect de analiză al primei instanțe. În contextul în care un atare motiv de nelegalitate a actelor contestate este invocat pentru prima dată în instanța de recurs, Înalta Curte constată că, sub acest aspect, devin aplicabile dispozițiile art. 494 rap. la art. 478 alin. (3) C. proc. civ., fiind inadmisibilă critica la adresa legalității sentinței primei instanțe pentru acest motiv. 5.3. În ceea ce privește recursul pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii, Înalta Curte reține că obiectul acțiunii privește anularea deciziilor prin care s-au respins contestațiile administrative formulate de reclamanți și obligarea pârâților la emiterea unei noi dispoziții sau decizii de salarizare și recalcularea drepturilor salariale prin raportare la salariul de bază la nivelul maxim pe care îl are în instituție un inspector judiciar ce ocupă o funcție similară. Nu se poate reține că acțiunea sau recursul ar fi devenit lipsite de interes, pentru că, în raport cu actele depuse la dosar, Înalta Curte nu este în măsură să aprecieze dacă s-au recalculat și plătit integral/parțial drepturile salariale. Prima instanță, în admiterea acțiunii, a avut în vedere dispozițiile Legii nr. 71/2015 care a intrat în vigoare la data de 9 aprilie 2015. Astfel, potrivit actului normativ menționat: "Art. I. Se aprobă Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83 din 12 decembrie 2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 925 din 18 decembrie 2014, cu următoarele modificări și completări: 1. La articolul 1, după alin. (5) se introduce un nou alineat, alin. (5 1 ), cu următorul cuprins: "(5 1 ) Prin excepție de la prevederile alin. (1) și (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, precum și personalul din cadrul Consiliului Concurenței și al Curții de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituții, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții."" De asemenea, tot în cuprinsul aceluiași act normativ se prevede că: "6. La articolul 5, după alin. (1) se introduc două noi alineate, alin. (11) și (12), cu următorul cuprins: "(1 1 ) Prin nivel de salarizare în plată pentru funcțiile similare se înțelege același cuantum al salariului de bază cu cel al salariaților având aceeași funcție, în care au fost incluse, după data de 31 decembrie 2009, sumele aferente salariului de încadrare, precum și sumele aferente sporurilor de care au beneficiat înainte de această dată, dacă salariatul angajat, numit sau promovat îndeplinește aceleași condiții de studii - medii, superioare, postuniversitare, doctorale -, de vechime și își desfășoară activitatea în aceleași condiții, specifice locului de muncă la data angajării sau promovării. (1 2 ) Prevederile alin. (1 1 ) se aplică și pentru calculul indemnizației de încadrare pentru persoanele care sunt demnitari, ocupă funcții publice și de demnitate publică, ca unică formă de remunerare a activității corespunzătoare funcției." " Din interpretarea sistematică și teleologică a normelor de drept menționate rezultă că personalul din instituții și autorități publice va fi salarizat la nivelul maxim existent în plată, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții cu alte persoane având aceeași funcție/grad/treaptă și gradație. Cu alte cuvinte, de la data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015 se consfințește principiul de dreptul muncii conform căruia la muncă egală trebuie acordată o remunerație egală, pentru persoanele din sistemul bugetar care lucrează în condiții similare având aceeași funcție/grad/treaptă și gradație. Curtea de Apel București a constatat în mod corect că egalizarea remunerațiilor trebuia efectuată de la data intrării în vigoare a actului normativ menționat. Contrar alegațiilor recurentului-pârât Consiliul Superior al Magistraturii, acest aspect nu contrazice aplicarea Deciziei nr. 794/15.12.2016 a Curții Constituționale, care vine să sublinieze principiul egalității în fața legii a tuturor categoriilor de salariați, inclusiv a magistraților, eliminând o serie de interpretări contradictorii cu privire la aplicarea legilor de salarizare, raportate la punerea în aplicarea a unor hotărâri judecătorești obținute anterior și incluse în baza de salarizare. Decizia Curții Constituționale consacră soluția adoptată prin Legea nr. 71/2015, clarificările aduse fiind de natură să susțină aplicarea legii menționate în forma intrată în vigoare la data de 9 aprilie 2015. Instanța de contencios constituțional nu a făcut decât să elimine disparitățile de interpretare, fără să introducă un nou criteriu de calcul al indemnizațiilor. Astfel, va fi înlăturată apărarea pârâtului CSM că egalizarea indemnizațiilor se putea face numai după 01.08.2016, de vreme ce Decizia CCR nr. 794/15.12.2016 nu a făcut decât să confirme principiul egalității în fața legii a tuturor categoriilor de salariați, inclusiv a magistraților, eliminând o serie de interpretări contradictorii cu privire la aplicarea legilor de salarizare, raportate la punerea în aplicarea a unor hotărâri judecătorești obținute anterior și incluse în baza de salarizare. Pe de altă parte, din raportul comun din 17.03.2015 al Comisiilor pentru muncă și protecție socială, și, respectiv, pentru buget, finanțe și bănci din cadrul Parlamentului României asupra proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, rezultă că amendamentul devenit alin. (5 1 ) al articolului 1 la O.U.G. nr. 83/2014 a fost propus pentru "clarificarea textului și eliminarea discriminării între persoane care ocupă aceleași funcții, în aceleași condiții de studii și vechime". Susținerea recurentului-pârât Consiliul Superior al Magistraturii, că ar trebui făcută distincție între magistrații cărora prin hotărâri judecătorești irevocabile li s-au acordat creșterile salariale prevăzute de O.G. nr. 10/2007 și ceilalți magistrați care nu au obținut astfel de titluri executorii, nu are vreo fundamentare, raportat la finalitatea eliminării discriminării între persoane care ocupă aceleași funcții, în aceleași condiții de studii și vechime. În ceea ce privește referirea recurentului-pârât CSM la Ordinul Ministrului Justiției nr. 4680/C/2016, Înalta Curte reține că acesta a fost emis în baza art. 1 alin. (5 1 ) din O.U.G. nr. 83/2014, în acord cu Decizia nr. 23/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în temeiul art. 3 1 alin. (1) și (3) din O.U.G. nr. 57/2015, urmare și a Deciziei nr. 794/2016 a Curții Constituționale privind excepția de neconstituționalitate a art. 3 1 alin. (1 2 ) din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice pe anul 2016. Astfel, prin ordinul menționat mai sus, la art. 1 s-a dispus că: "Începând cu 09.04.2015, judecătorii care beneficiau la acea dată de un cuantum al indemnizației de încadrare brute lunare și al sporurilor mai mic decât cel stabilit la nivel maxim pentru fiecare funcție, grad, gradație și vechime în funcție se recalculează la nivel maxim, dacă personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții". La art. 2 din ordinul menționat se prevede că: "Începând cu 1 august 2016, indemnizația de încadrare brută lunară a judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate și curților de apel, precum și a asistenților judiciari se recalculează prin raportare la o valoare de referință sectorială de 381,823 RON, care include toate majorările acordate acestei categorii de personal, inclusiv majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015, în vederea stabilirii unei salarizări la nivelul maxim aflat în plată pentru aceeași funcție, grad, gradație, vechime în funcție, dacă personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții". De altfel, invocarea acestor acte normative și emiterea noilor dispoziții de salarizare de către pârâți, începând cu 01.08.2016, nu face altceva decât să confirme legalitatea hotărârii primei instanțe. 5.4. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de Inspecția Judiciară ca tardiv formulat și va respinge recursurile formulate de reclamanți și de Consiliului Superior al Magistraturii ca nefondate.