ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6070/2019

Ședința publică din data de 3 decembrie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 11.11.2013, sub nr. x/2013, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Județul Sibiu a chemat în judecată pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând anularea Deciziei nr. 10/23.05.2013 și a Notei de Constatare a neregulilor și stabilire a corecțiilor financiare nr. x/03.04.2013 emise de către pârât ca fiind netemeinice și nelegale.

Soluția instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 886 pronunțată în data de 14 martie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Județul Sibiu, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene prin Ministerul Finanțelor Publice, ca neîntemeiată.

Cererea de recurs

Împotriva sentinței nr. 886 din data de 14 martie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a formulat recurs reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Județul Sibiu, încadrând în drept criticile sale în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin recursul său recurenta a susținut în esență că, instanța de fond a pronunțat o soluție nelegală, dată cu interpretarea și aplicarea greșită a prevederilor O.U.G. nr. 34/2006 și a prevederilor din H.G. nr. 925/2006.

Referitor la constatarea instanței de fond privind incidența în cauză a art. 431 alin. (2) C. proc. civ., recurenta menționează că aceste prevederi nu-și găsesc aplicabilitatea în speța de față, Nota de constatare inițială CA nr. 5096/22.01.2013, precum și cea suplimentară nr. 27339/03.04.2013, notă ce face obiectul prezentului recurs și care vizează Contractul de finanțare nr. x/2008 Cod SMIS 1206 " Modernizarea drumului județean 1206 Sibiu-Cornățel-Alțâna -Bârghiș- Agnita", fiind întocmite, ambele, în urma unei verificări documentare a cazurilor de suspiciuni de nereguli înregistrate la autoritatea cu competențe în gestionarea fondurilor europene.

Prin Nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/22.01.2013 menținută prin Decizia nr. 10/23.05.2013 a fost stabilită o creanță bugetară în valoare totală de 3.463.159,57 RON, din care aferent Contractului de execuție lucrări nr. x/14.12.2010, în valoare de 3.224.858,69 RON, aferentă cererilor de rambursare nr. x decontate la linia bugetară nr. 4.1.

Așa cum și instanța de fond a observat, ulterior, ca urmare a verificărilor realizate, s-a constatat că nu au putut fi identificate în mod clar anumite cheltuieli solicitate la rambursare prin cererile nr. x și 9, sens în care debitul a fost recalculat, prin includerea diferențelor necesare până la acoperirea integrală a prejudiciului, fiind stabilită prin Nota de constatare a neregulilor și stabilire a corecțiilor financiare nr. x/03.04.2013 o creanță suplimentară în baza corecției de 25%, în valoare de 339,91 RON.

Chiar dacă între cele două dosare există o legătură faptul că fiecare creanță bugetară a fost individualizată printr-o notă de constatare distinctă denotă faptul că aprecierea legalității acestora trebuie raportată la particularitățile fiecăreia.

Verificările au vizat contractul de execuție de lucrări nr. x/14.12.2010 încheiat cu Asocierea S.C. A. S.A. și S.C. B. S.A. și contractul de dirigenție de șantier nr. 10126/18.08.2009 încheiat cu S.C. C. S.R.L..

În continuare, recurenta - reclamantă reia în integralitate susținerile din cadrul acțiunii de fond, criticile sale făcând referire la contractul de execuție lucrări nr. x/14.12.2010 încheiat între Consiliului Județean Sibiu și Asocierea S.C. A. S.A. și S.C. B. S.A. și la contractul de dirigenție de șantier și supervizarea lucrărilor nr. 10126/18.08.2009 încheiat între Consiliul Județean Sibiu și S.C. C. S.R.L..

În concluzie, recurenta solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată.

Apărările formulate în cauză

Împotriva recursului promovat de recurenta Unitatea Administrativ Teritorială Județul Sibiu a formulat întâmpinare intimatul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene - succesor în drepturile și obligațiile fostului Minister al Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, în cadrul căreia a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea hotărârii recurate, ca temeinică și legală.

Răspunsul la întâmpinare.

Împotriva întâmpinării, recurenta - reclamantă a formulat Răspuns, solicitând instanței să respingă apărările formulate de intimatul - pârât, ca nefondate și să admită recursul, să caseze hotărârea atacată și pe fond să admită acțiunea, astfel cum a fost formulată.

Procedura de soluționare a recursului

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin Rezoluția din data de 22 octombrie 2018 s-a fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 03 decembrie 2019, în ședință publică, cu citarea părților.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Analizând sentința recurată prin prisma motivului de casare invocat și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, având în vedere următoarele considerente:

În esență, studiind actele și lucrările dosarului, din ambele etape procesuale, Înalta Curte constată că nu este vorba despre formularea unor critici de nelegalitate cu privire la sentința recurată, ci despre o reluare fidelă a motivelor de fapt și de drept din cererea de chemare în judecată. Din compararea susținerilor din cererea de chemare în judecată cu cele din cererea de recurs se reține că acestea sunt identice, recurenta nefăcând altceva decât să reitereze argumentele pentru care a solicitat primei instanțe anularea actelor administrative contestate.

Faptul că recurenta își exprimă dezacordul cu privire la soluția primei instanțe prin reluarea susținerilor din cererea de chemare în judecată nu înseamnă că prezintă în cuprinsul cererii de recurs motive de nelegalitate dintre cele prevăzute expres și limitativ de disp. art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Înalta Curte subliniază că recursul este o cale extraordinară de atac prin intermediul căreia se poate solicita instanței de control judiciar, în condițiile și pentru motivele expres și limitativ prevăzute de lege, reformarea hotărârii pronunțate de instanța de fond sau de instanța de apel în anumite cazuri prevăzute de lege.

Conform prevederilor legale în vigoare, recursul nu presupune examinarea cauzei sub toate aspectele, ci numai controlul legalității hotărârii atacate, respectiv al concordanței acesteia cu dispozițiile legii materiale și procesuale aplicabile. Astfel, motivele de recurs vizează numai nelegalitatea hotărârii atacate, spre deosebire de C. proc. civ. anterior în care motivele vizau și netemeinicia acesteia.

Potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Prin urmare, în soluționarea căii de atac a recursului, instanța nu poate proceda la o reanalizare a susținerilor din cererea de chemare în judecată, ci numai la examinarea motivelor de nelegalitate care trebuie menționate în cererea de recurs, în conformitate cu disp. art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. care stabilesc că cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Verificând considerentele sentinței recurate, constată Înalta Curte că instanța de fond a analizat susținerile reclamantei și a explicat motivele pentru care le-a înlăturat, dând relevanță efectului pozitiv al lucrului judecat.

Astfel, a reținut instanța de fond că, prin prezenta acțiune reclamanta nu a dedus judecății pretinse motive de nelegalitate proprii Notei de Constatare a neregulilor și de stabilirea corecțiilor financiare nr. x/03.04.2013, ci derivate Notei de constatare și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/22.01.2013, notă ce a făcut obiectul analizei unei alte instanțe, ce s-a pronunțat prin sentința nr. 198//2013, în dosarul nr. x/2014, această hotărâre rămânând definitivă prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal nr. 2854/27.10.2016.

Recurenta -reclamantă apreciază, prin recursul ce face obiectul prezentei judecăți că, deși între cele două dosare există o legătură, faptul că fiecare creanță bugetară a fost individualizată printr-o notă de constare distinctă, denotă faptul că aprecierea legalității acestora trebuie raportată la particularitățile fiecăreia.

Înalta Curte admite faptul că " aprecierea legalității trebuie raportată la particularitățile fiecărei" note de constatare, însă, tocmai de aceea, consideră instanța de control judiciar că și recurenta - reclamantă trebuia să formuleze critici distincte, critici care să vizeze exclusiv creanța suplimentară stabilită prin Nota de Constatare a neregulilor și de stabilire a nr. CA -27339 emisă în data de 03.04.2013, aceasta fiind actul dedus prezentei judecăți.

Ori, raportat la actele și lucrările dosarului, din ambele etape procesuale, se constată că, prin cererea de chemare în judecată recurenta - reclamantă a formulat critici ce au vizat un alt titlu de creanță, respectiv Nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/22.01.2013, ce a făcut obiectul altei judecăți, tranșată definitiv de instanță, prin Decizia nr. 2854/27.10.2016, în sensul menținerii actului fiscal contestat. Astfel, în mod corect a reținut instanța de fond că, în contextul în care Nota de constatare inițială (nr. 5096/22.01.2013) nu a fost desființată, reanalizându-se, în prezenta speță, criticile ce vizează aceeași notă, se repune în discuție legalitatea sa, ceea ce nu ar fi permis, în condițiile în care acesta aspect a fost soluționat definitiv prin hotărârea anterior menționată.

În ceea ce privește incidența în cauză a dispozițiilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ., reținute de instanța de fond, Înalta Curte, în acord cu judecătorul fondului, are în vedere caracterul de dezlegare jurisdicțională cu caracter definitiv a celor hotărâte de Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal prin sentința civilă nr. 198/2013, pronunțată în dosarul nr. x/2013, rămasă definitivă prin Decizia nr. 2854/27.10.2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, dezlegare ce se impune cu puterea lucrului judecat și în prezentul litigiu derulat între aceleași părți.

Efectul pozitiv al lucrului judecat, care se manifestă ca prezumție, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părți, vine să demonstreze modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a se statua diferit.

Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care nu prezintă tripla identitate cu primul, dar care are legătură cu aspectul litigios dezlegat anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis.

Această reglementare a puterii de lucru judecat în forma prezumției vine să asigure, din nevoia de ordine și stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătorești. Prezumția nu oprește judecata celui de-al doilea proces, ci doar ușurează sarcina probațiunii, aducând în fața instanței constatări ale unor raporturi juridice făcute cu ocazia judecății anterioare și care nu pot fi ignorate.

În relația dintre părți, prezumția lucrului judecat are caracter absolut, însemnând că, ceea ce s-a dezlegat jurisdicțional într-un prim litigiu va fi opus părților din acel litigiu, fără posibilitatea dovezii contrarii din partea acestora, într-un proces ulterior, care are legătură cu chestiunea de drept sau cu raportul juridic deja soluționat.

Efectul pozitiv al lucrului definitiv judecat, în sensul art. 431 alin. (2) C. proc. civ., oprește repunerea în discuție și analiză a acelorași chestiuni litigioase care au făcut obiectul unei judecăți anterioare între aceleași părți.

Transpunând aceste noțiuni teoretice la datele speței, apreciază Înalta Curte că, în condițiile în care motivele de nulitate formulate de recurenta - reclamantă în litigiul ce face obiectul prezentei judecăți, inclusiv pretinsa încălcare a principiului neretroactivității, sunt aceleași cu motivele de nelegalitate invocate de aceeași parte și în cadrul dosarului nr. x/2013, ce a vizat Nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor finanțare nr. x/22.01.2013, iar acestea au fost tranșate anterior, prin sentința nr. 198/2013 pronunțată în dosarul nr. x/2013, rămasă definitivă prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 2854/27.10.2016, în mod temeinic judecătorul fondului a dat eficiență efectului pozitiv al lucrului judecat, constatând incidente în cauză dispozițiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ..și respingând, ca neîntemeiate, criticile reclamantei.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar hotărârea instanței de fond este legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor legale, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Noul C. proc. civ.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

În considerarea celor expuse, ce relevă legalitatea hotărârii atacate, nefiind identificate motive de reformare în sensul art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, va respinge recursul formulat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Județul Sibiu, ca nefondat, menținând sentința atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Județul Sibiu împotriva sentinței civile nr. 886 din 14 martie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3 decembrie 2019.