ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5775/2019

Ședința publică din data de 21 noiembrie 2019

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Casa de Asigurări de Sănătate Ialomița, obligarea acestora la protejarea dreptului la viață al reclamantului, în principal prin asigurarea hrănirii intravenoase zilnice, conform indicațiilor medicului curant (astfel cum hrana intravenoasă este definită prin scrisoarea medicală nr. 4524/27.11.2018) pe toată durata vieții asiguratului, iar în subsidiar prin decontarea gratuită în regim de compensare 100% (fără contribuție personală) a hrănirii intravenoase zilnice a subsemnatului, pe toată durata vieții.

2.1. Prin sentința nr. 4066 din 14 iunie 2019, Judecătoria Sectorului 1 București a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a pricinii în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reținând că în cauză, în raport cu obiectul acțiunii (obligație de a face), sunt aplicabile prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, în considerarea calității instituțiilor pârâte chemate în judecată de autorități publice centrale.

Totodată, a reținut că prin sentința civilă nr. 1778/05.04.2019, pronunțată de această instanță într-o cauză având ca obiect ordonanță președințială, care privește solicitări identice ale reclamantului formulate pe această procedură specială, s-a admis excepția necompetenței materiale și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, pricina fiind soluționată.

2.2. Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 529 din 2 octombrie 2019, a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București, a constatat existența unui conflict negativ de competență și a sesizat instanța competentă pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel a reținut că prin cererea care formează obiectul cauzei se urmărește obligarea pârâților la protejarea dreptului la viață al reclamantului, așa încât este vorba despre un litigiu care atrage competența instanței civile, iar nu de unul de contencios administrativ, raportat la obiectul și cauza pretenției deduse judecății și având în vedere principiul disponibilității.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 alin. (1), (13)4 și 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează să pronunțe regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei și dispozițiile legale incidente pricinii.

Obiectul cererii deduse judecății vizează obligarea autorităților pârâte la protejarea dreptului reclamantului la viață, în principal, prin asigurarea hrănirii intravenoase zilnice, conform indicațiilor medicului curant (astfel cum hrana intravenoasă este definită prin scrisoarea medicală nr. 4524/27.11.2018) pe toată durata vieții asiguratului, iar, în subsidiar, prin decontarea gratuită în regim de compensare 100% (fără contribuție personală) a hrănirii intravenoase zilnice a subsemnatului, pe toată durata vieții.

Așadar, se solicită autorităților publice pârâte să efectueze anumite operațiuni administrative necesare pentru protejarea dreptului la viață, în regim de putere publică, și nu ca simpli particulari, aspectele invocate în cerere vizând refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim al reclamantului.

În aceste condiții, obiectul demersului judiciar inițiat de parte, constând în obligația de a face, nu se întemeiază pe un raport juridic civil, ci pe unul administrativ, pentru protejarea unui drept constituțional și convențional al reclamantului, cu referire la dreptul la viață.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, contenciosul administrativ este activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz,

a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.

Prin urmare, acțiunea reclamantului se înscrie în limitele fixate de art. 1 și art. 8 din Legea nr. 554/2005 care reglementează obiectul acțiunii judiciare și, întrucât raportul juridic dedus judecății este un raport de drept public, sunt aplicabile regulile speciale prevăzute de Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

În temeiul prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel."

Pentru stabilirea competenței materiale, prevederile menționate instituie două criterii, respectiv criteriul poziționării autorității emitente în sistemul autorităților publice și criteriul valoric, astfel cum s-a reținut, cu caracter unitar, în jurisprudența Înaltei Curți.

În cauză, este relevant criteriul rangului autorității publice.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că în mod corect instanța de trimitere a reținut, în raport cu obiectul litigiului dedus judecății, că, sub aspectul competenței de soluționare, cauza intră sub incidența dispozițiilor art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/204, față de împrejurarea că, în cauză, se solicită obligarea autorităților publice pârâte să efectueze anumite operațiuni administrative necesare pentru protejarea dreptului la viață, în regim de putere publică.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența soluționării cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei, privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Casa de Asigurări de Sănătate Ialomița, în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 noiembrie 2019.