ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4853/2019

Ședința publică din data de 17 octombrie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată la data de 10.12.2015 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtului Ministerul Sănătății să emită și să-i elibereze diploma de medic specialist în specialitatea Oftalmologie, ca urmare a promovării examenului de medic specialist cu nota 8,28.

Prin sentința civilă nr. 1247 din 12 aprilie 2016, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătății, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 1247 din 12 aprilie 2016 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A., solicitând admiterea recursului și admiterea acțiunii, în sensul obligării pârâtului Ministerul Sănătății la eliberarea diplomei de medic specialist în specialitatea Oftalmologie.

În motivarea recursului arată că instanta de fond a invocat doar faptul că reclamantul nu a făcut dovada plății taxei de 370 USD dolari americani plătibili lunar, taxă ce reprezintă contravaloarea studiilor de specialitate în oftalmologie.

Susține că a fost în imposibilitatea de a plăti această taxă din motive personale, întrucât în iulie 1992 a suferit un accident rutier și a fost internat în spital, iar recuperarea sa a necesitat o perioadă mai îndelungată, ce s-a prelungit până în luna februarie 1993 când s-a refăcut în proporție de 60%.

Arată că a avut și probleme financiare datorită costurilor de recuperare și războiului din țara natală, Kuweit.

Recurentul-reclamant precizează că pârâtul a refuzat să îi răspundă solicitărilor sale, de a-și primi taxa și de a obține diploma de medic specialist, iar ulterior, atât pârâtul, cât și Universitatea de Medicină și Farmacie Iași au refuzat primirea taxei, motivat de faptul că aceasta se majorase.

Consideră că taxa majorată este nelegală și că se impunea să achite taxa la valoarea de la data absolvirii cursurilor de specialitate, respectiv 370 USD.

Cu toate acestea, arată că după pronunțarea sentinței, a achitat, prin transfer la data de 21.06.2016, în contul Universității de Medicină și Farmacie Iași suma de 3.716 euro reprezentând contravaloarea taxei de 370 USD lunar, pentru cursurile de specialitate desfășurate pe perioada celor trei ani.

Dat fiind acest aspect, consideră că se impune admiterea căii de atac și, în consecință, admiterea cererii de chemare în judecată.

Intimatul-pârât Ministerul Sănătății a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat, arătând că recurentul-reclamant a efectuat în perioada 14.12.1989 - 14.12.1992 specializare în oftalmologie, iar în 02.04.1993 a promovat examenul de medic specialist cu nota 8,28.

Precizează că din adeverința nr. x/07.09.2011 eliberată de MECTS - UMF "Gr. T. Popa" Iași rezultă că din cauza neachitării taxei școlare reclamantul nu a primit diploma de medic specialist de la Ministerul Sănătății, iar din Ordinul Ministerului Educației și Învățământului nr. 40055/14.11.1989 rezultă că reclamantul a fost primit la studii pentru o durată de 3 ani cu condiția achitării unei taxe de 370 USD lunar, cu precizarea că luarea în evidențe și acordarea drepturilor ce decurg din aceasta sunt condiționate de achitarea prealabilă a taxelor, conform prevederilor în vigoare.

Mai arată că din adeverința nr. x/17.05.1994 eliberată de Rectoratul UMF "Gr. T. Popa" Iași reiese că reclamantul are restanțe la plata taxei de școlarizare. Din susținerile reclamantului rezultă că acesta s-a adresat Ministerului Sănătății în vederea obținerii certificatului de medic specialist în anul 1995, apoi după o pasivitate de 5 ani, în 1999, iar după o altă perioadă de pasivitate de 15 ani, în anul 2014.

Intimatul-pârât subliniază faptul că la 04.08.1993 a intrat în vigoare Ordonanța Guvernului nr. 13/1993 privind modificarea cuantumului taxelor de școlarizare, în valută, pentru cetățenii din alte țări care studiază pe cont propriu în România, care a fost abrogată de O.G. nr. 22/2009 privind stabilirea cuantumului minim al taxelor de școlarizare, în valută, pentru cetățenii care studiază pe cont propriu în România, din state care nu sunt membre ale Uniunii Europene, precum și din cele care nu fac parte din Spațiul Economic European și din Confederația Elvețiană, aprobată cu modificări prin Legea nr. 1/2010.

Precizează că la data de 19 aprilie 2001 a intrat în vigoare O.U.G. nr. 58/2001 privind organizarea și finanțarea rezidențiatului, stagiaturii și activității de cercetare medicală în sectorul sanitar, aprobată prin Legea nr. 41/2002, ce a fost abrogată prin O.G. nr. 12/2008, abrogată la rândul prin O.G. nr. 18/2009, aprobată de Legea nr. 103/2012.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamantul A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat obligarea pârâtului Ministerul Sănătății să emită și să-i elibereze diploma de medic specialist în specialitatea Oftalmologie, ca urmare a promovării examenului de medic specialist cu nota 8,28.

Înalta Curte constată că potrivit prevederilor legale în vigoare, recursul nu presupune examinarea cauzei sub toate aspectele, ci numai controlul legalității hotărârii atacate, respectiv al concordanței acesteia cu dispozițiile legii materiale și procesuale aplicabile.

Astfel, motivele de recurs vizează numai nelegalitatea hotărârii atacate, spre deosebire de C. proc. civ. anterior în care motivele vizau și netemeinicia acesteia.

Acest aspect reiese indubitabil și din dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Verificând hotărârea recurată, Înalta Curte constată că la momentul pronunțării hotărârii recurate, respectiv la data de 12 aprilie 2016, recurentul-reclamant nu se conformase dispozițiilor Ordinului Ministerului Educației și Învățământului nr. 40055/14.11.1989, în sensul de a achita taxa de școlarizare de 370 USD lunar pentru cei trei ani de studii, astfel că prima instanță a reținut în mod corect acest aspect, respingând cererea de chemare în judecată ca atare.

Faptul că ulterior pronunțării hotărârii recurate, respectiv în calea de atac a recursului, recurentul-reclamant a făcut dovada faptului că a achitat suma de 3.716 euro în contul Universității de Medicină și Farmacie Iași, conform chitanței nr. x/0090 din data de 21.06.2016, depuse în copie în dosarul de recurs la fila x, nu poate conduce la reformarea hotărârii recurate, aceasta reflectând interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei în raport cu starea de fapt de la momentul pronunțării, când taxa de școlarizare nu fusese achitată de către recurentul-reclamant.

Cu alte cuvinte, faptul că recurentul-reclamant a achitat ulterior taxa de școlarizare nu poate constitui temei pentru constatarea nelegalității hotărârii recurate.

De altfel, în condițiile în care recurentul-reclamant a achitat taxa de școlarizare stabilită prin Ordinul Ministerului Educației și Învățământului nr. 40055/14.11.1989, acesta poate formula o nouă cerere către ministerul pârât, care urmează a fi analizată în consecință.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 1247 din 12 aprilie 2016 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 1247 din 12 aprilie 2016 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 octombrie 2019.