ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4762/2019

Ședința publică din data de 16 octombrie 2019

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 147/2014 din 29 aprilie 2014, pronunțată în dosarul nr. x/2012, a admis cererea reclamantei A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Centrul Județean Dolj și Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură; a anulat decizia nr. x/27.01.2012, emisă de A.P.I.A.- Centrul Județean Dolj, și a respins cererea de chemare în garanție a Agenției Domeniilor Statului București, formulată de pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Centrul Județean Dolj.

Împotriva acestei sentințe au formulat recurs, pârâtele AGENȚIA DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚIE PENTRU AGRICULTURĂ - CENTRUL JUDEȚEAN DOLJ și AGENȚIA DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚIE PENTRU AGRICULTURĂ, recursurile fiind înregistrate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal la data de 30.06.2014, sub nr. x/2012.

Prin încheierea de ședință din 23 septembrie 2015, constatând că dezlegarea cauzei depinde de existența sau inexistența unui drept care face obiectul dosarului nr. x/2008, aflat pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, și apreciind că pentru justa soluționare a recursurilor de față se impune suspendarea cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte a dispus suspendarea judecării cauzei având ca obiect recursurile declarate de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Centrul Județean Dolj și Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură împotriva sentinței nr. 14 din 29 aprilie 2014 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr. x/2008 aflat pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

De la această dată și până în prezent nu s-a mai îndeplinit nici un act de procedură, cauza rămânând în nelucrare.

Fiind luată în examinare excepția perimării cererilor de recurs, invocată din oficiu, pentru împlinirea termenului de perimare prevăzut de lege, Înalta Curte urmează să o admită, având în vedere următoarele considerente:

Prin încheierea de ședință din 23 septembrie 2015, Înalta Curte, reținând că dezlegarea pricinii atârna, în totul sau în parte, de existența sau inexistența unui drept, care făcea obiectul unei alte judecăți, a dispus suspendarea judecării cauzei conform dispozițiilor art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. de la 1865, până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr. x/2008, aflat pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Acest din urmă dosar a fost soluționat irevocabil la 5 octombrie 2017, prin decizia nr. 2836 din 5 octombrie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin care s-a respins recursul declarat de Agenția Domeniilor Statului împotriva sentinței nr. 114/F- CONT din 12 iunie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Motivul suspendării judecării cauzei dispuse de Înalta Curte la 23 septembrie 2015 a încetat, așadar, la 5 octombrie 2017, prin pronunțarea deciziei irevocabile în dosarul nr. x/2008, moment de la care a început să curgă termenul de perimare, de 1 an, prevăzut de art. 248 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, termen care s-a împlinit la 5 octombrie 2018.

Prin referatul prim- grefierului din 24 mai 2019, s-a propus să se fixeze termen pentru efectuarea verificărilor prevăzute de dispozițiile art. 84 pct. 29 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea C.S.M. nr. 1375/2015, astfel cum a fost modificat și completat.

La termenul de judecată din data de 16 octombrie 2019, Înalta Curte, din oficiu, în temeiul dispozițiilor art. 252 alin. (1) teza I C. proc. civ. de la 1865, a invocat excepția perimării cererilor de recurs, conform dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ.

Se constată că părțile din cauză, interesate în continuarea judecății, nu au formulat, înăuntrul termenului de perimare nicio cerere de redeschidere a procesului potrivit art. 245 pct. 1 C. proc. civ., și nu au făcut dovada existenței vreunei cauze de întrerupere sau de suspendare a cursului termenului de perimare.

Astfel, Înalta Curte reține că, potrivit acestui text, "Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor*) dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an.".

Perimării i s-a atribuit o natură juridică mixtă, în sensul că reprezintă atât o sancțiune procedurală pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege, cât și o prezumție de desistare, dedusă din faptul nestăruinței vreme îndelungată în judecată.

Reglementată ca o excepție de procedură, în strânsă legătură cu respectarea regulilor privind judecata, excepția de perimare este peremptorie, întrucât scopul admiterii sale este stingerea procesului în faza în care acesta se află, și este absolută, întrucât este reglementată de norme imperative, fiind prevăzută în interesul părților, dar și în interesul unei bune administrări a actului de justiție.

Prin urmare, perimarea implică prezumția de renunțare tacită a părții la judecată și constituie, totodată, o sancțiune a pasivității ei, vizând orice cerere de chemare în judecată sau de exercitare a unei căi de atac, operând de drept la împlinirea termenului legal împotriva oricăror persoane fizice, inclusiv, a celor lipsite de capacitate, precum și a oricăror persoane juridice. În consecință, revine părții obligația de a face dovada că nu a stat în pasivitate sau că ar fi fost împiedicată de a stărui în judecată din pricina unor împrejurări mai presus de voința sa.

Pentru a interveni, însă, perimarea, este necesar să se constate că lăsarea în nelucrare a procesului se datorează culpei părții, existând în acest sens o prezumție simplă de culpă, dedusă din lipsa de stăruință în judecată în intervalul de timp reglementat de lege.

Așa cum rezultă din actele și lucrările dosarului, în cauză se constată a fi cumulativ îndeplinite cerințele perimării, respectiv, pricina a rămas în nelucrare în tot timpul, de la momentul soluționării irevocabile a dosarului nr. x/2008 al Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal (5 octombrie 2017), și până la data declanșării verificărilor asupra subzistenței motivelor suspendării (24 mai 2019), trecând, astfel, mai mult de un an, perioadă în care niciuna dintre părți nu a întreprins vreun demers pentru repunerea pe rol a cauzei și continuarea judecății, și nici nu a fost făcută dovada existenței vreunei cauze de întrerupere sau de suspendare a cursului termenului de perimare.

Înalta Curte reține și că, în cauză, nu a fost formulată de către părți, înăuntrul termenului de perimare, nicio cerere de redeschidere a procesului, potrivit art. 245 pct. 1 C. proc. civ., nu s-a mai îndeplinit niciun act de procedură în vederea judecării cauzei, situație cauzată de lipsa de diligență a părților care nu au acționat în acest scop, deși aveau posibilitatea să o facă, și nu subzistă vreunul din cazurile în care actul de procedură trebuia înfăptuit din oficiu de către instanța de judecată.

Conduita recurentelor- pârâte Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Centrul Județean Dolj și Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură echivalează cu lipsa de stăruință în judecarea pricinii, întrucât acestea nu au formulat cerere de repunere a cauzei pe rol, și nici nu au încunoștințat instanța despre soluționarea irevocabilă a dosarului nr. x/2008, deși suspendarea cauzei fusese dispusă tocmai pentru asemenea împrejurări.

Înalta Curte mai constată că, în perioada scursă de la momentul la care s-a dispus suspendarea judecății, nici intimații din prezenta cauză nu au efectuat vreun demers pentru continuarea judecării procesului.

Împrejurarea invocată de recurenta- pârâtă Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Centrul Județean Dolj, în sensul că nu a fost parte/nu a avut calitate procesuală în dosarul nr. x/2008 și, astfel, nu putea cunoaște data la care acest dosar a fost soluționat în mod irevocabil, pentru a solicita repunerea cauzei pe rol, nu este, și nu poate fi considerată, o imposibilitate obiectivă pentru parte de a întreprinde vreun demers pentru repunerea pe rol a cauzei și continuarea judecății.

Lipsa de diligență a unei persoane în a-și monitoriza demersurile judiciare în curs, nu poate fi asimilată unui motiv neimputabil, iar împrejurarea arătată, că dosarul nr. x/2008 a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal sub un alt număr, diferit de cel al dosarului de fond de la Curtea de Apel Pitești, anume, sub nr. x/2017, nu este aptă să conducă la finalitatea urmărită de recurentă, aceea de întrerupere a cursului perimării.

În calitate de persoane interesate, recurentele- pârâte puteau obține informații asupra numărului de înregistrare și stadiului soluționării recursului formulat în cauza nr. 948/54/2008.

Ceea ce interesează este calitatea de părți în dosarul al cărui curs s-a întrerupt, iar nu în cel care a determinat această măsură, recurenta fiind ținută să cunoască și să respecte măsurile dispuse de instanță. Or, tocmai efectele acestei încheieri de suspendare a judecății pronunțate în condițiile art. 244 alin. (1) pct. 1

C. proc. civ., se impuneau recurentelor și le obligau la urmărirea desfășurării judecății în celălalt dosar, iar nu calitatea de parte în acel proces.

Recurentele- pârâte nu au făcut nicio dovadă a imposibilității obiective de a lua cunoștință de stadiul soluționării dosarului nr. x/2008, pentru a nu li se imputa că, din culpa lor, cauza a rămas în nelucrare timp de un an.

Stabilirea împrejurării de fapt că procesul a rămas în nelucrare din vina părții este o chestiune de fapt, care în cauză s-a dovedit pe deplin.

În privința Regulamentului de Ordine Interioară al Instanțelor Judecătorești, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375/17.12.2015, cu modificările și completările ulterioare, acesta nu poate constitui temei pentru a dispune din oficiu o repunere pe rol a cauzei a cărei judecată a fost suspendată în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 vechiul C. proc. civ.

Prevederea înscrisă la art. 84 pct. 29 alin. (2) din Regulament, potrivit căreia, "Pentru cauzele a căror judecată se suspendă, instanța verifică periodic dacă mai subzistă cauza care a determinat suspendarea, fixând în acest scop termene de verificare.", nu înseamnă o obligație a instanței înseși de a efectua vreun demers pentru continuarea judecării procesului, atare obligație revenind părților.

De asemenea, nu s-ar putea pretinde că obligația verificării periodice a subzistenței ori încetării cauzei de suspendare revenea instanței de judecată, așa încât, părțile să fie exonerate de orice culpă în rămânerea cauzei în nelucrare.

În conformitate cu dispozițiile art. 129 alin. (1) C. proc. civ. "părțile au îndatorirea ca, în condițiile legii, să urmărească desfășurarea și finalizarea procesului. De asemenea, ele au obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător, să-și exercite drepturile procedurale conform dispozițiilor art. 723 alin. (1), precum și să-și probeze pretențiile și apărările".

Astfel fiind, Înalta Curte constată îndeplinite condițiile perimării, cauza rămânând în nelucrare mai bine de un an de la momentul la care a încetat cauza de suspendare, din culpa părților.

De asemenea, nu subzistă vreun motiv de suspendare a cursului perimării, din cele prevăzute de art. 250 C. proc. civ., iar cererea recurentelor de repunere pe rol a cauzei nu poate fi primită, fiind formulată după împlinirea termenului de perimare.

În consecință, față de lipsa de diligență a părților, care a condus la rămânerea cauzei în nelucrare pentru o perioadă mai mare de un an, Înalta Curte constată intervenită sancțiunea perimării de drept a cererilor de recurs, potrivit dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția perimării, invocată din oficiu.

Constată perimate cererile de recurs declarate de pârâtele Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Centrul Județean Dolj și Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură împotriva sentinței nr. 147/2014 din 29 aprilie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal.

Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare, la Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 octombrie 2019.