ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4163/2019

Ședința publică din data de 24 septembrie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal la data de 05.04.2018 sub nr. x/2018, reclamanta A. a chemat in judecata pe parata Autoritatea de Supraveghere Financiară, solicitând suspendarea executării actului administrativ unilateral reprezentat de Decizia nr. 312/02.03.2018 emisă de către ASF prin care m fost sancționată cu avertisment.

Prin Decizia nr. 312/02.03.2018 s-a constatat că dna. A., în calitate de Șef Departament Back Office Securities, Trezorerie și Plăți - Direcția Back Office Tranzacții în cadrul B. S.A., în perioada 25.03.2014 - 11.09.2017 (ca dată a controlului), nu și-a îndeplinit în mod corespunzător atribuțiile și obligațiile aferente funcției deținute, respectiv, la momentul realizării tranzacției prin intermediul aplicației de tranzacționare, B. S.A. nu furnizează clienților informații exacte, adecvate cu privire la costuri (comisionul per tranzacție - pentru aplicația B.), contrar prevederilor art. 119 alin. (1) lit. a) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 32/2006, cu modificările și completările ulterioare, respectiv art. 26 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, cu modificările și completările ulterioare; în timpul ședinței de tranzacționare, aplicația de tranzacționare calculează un comision diferit față de cel stabilit conform contractului de prestări servicii de investiții financiare (comisioanele din contract fiind aplicate la procesarea tranzacțiilor în aplicația de back office).

S-a reținut că fapta constituie contravenție conform prevederilor art. 272 alin. (1) lit. b) pct. 3 din Legea nr. 297/2004, cu modificările și completările ulterioare.

In drept cererea de suspendare a fost întemeiată pe dispozițiile art. 14 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004, coroborate cu dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) și t) din același act normativ.

Prin sentința civilă nr. 4848 din 23 noiembrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal s-a respins cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară cu sediul în București, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta, formulând critici subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., care vizează următoarele aspecte:

- sunt îndeplinite condițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, cazul bine justificat fiind generat de împrejurarea că recurenta a fost numită în funcție în anul 2014 astfel că nu putea fi responsabilă pentru implementarea aplicației B. in iunie 2010;

- actul administrativ a cărui suspendare se solicită nu indică fapta contravențională concretă imputată, vinovăția față de modul necorespunzător de funcționare a aplicației B., precum și pericolul social creat de recurentă prin presupusa faptă săvârșită;

- din perspectiva pagubei iminente, condiție cumulativă a suspendării actului administrativ, s-a arătat că recurenta nu poate, dată fiind sancțiunea aplicată și regulamentele BNR, să acceadă la o funcție de conducere în vreo instituție financiară.

Pentru aceste motive, s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate, iar, în rejudecare, admiterea cererii se suspendare, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata - pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară a solicitat respingerea cererii de recurs, ca vădit netemeinică și nelegală și menținerea actelor administrative individuale emise controlului de legalitate.

A invocat nulitatea recursului în raport de dispozițiile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., apreciind că motivele invocate vizează fondul cauzei și nu se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., fiind inadmisibile într-o cerere de recurs care are ca obiect suspendarea executării unui act administrativ.

În raport cu dispozițiile art. 492 din C. proc. civ., intimata a solicitat să se constate decăderea recurentei din dreptul de a depune probe în faza recursului, nefiind vorba despre înscrisuri noi, ci de înscrisuri care erau cunoscute de recurentă și la momentul soluționării fondului.

In ceea ce privește recursul formulat, a solicitat respingerea acestuia, condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 nefiind îndeplinite.

Recurenta - reclamantă a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepției nulității, motivele de recurs vizând aplicarea greșită, de către prima instanță, a dispozițiilor art. 119 alin. (1) lit. a) din Regulamentul CNVM nr. 32/2006.

A solicitat încuviințarea probelor depuse odată cu cererea de recurs, neoperând sancțiunea decăderii.

Considerentele și soluția instanței de recurs

În temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va analiza cu prioritate chestiunea de drept a subzistenței interesului în promovarea căii de atac, în raport cu aspectele puse în discuția părților și consemnate în practicaua prezentei decizii.

Potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, "În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond".

Rezultă, din prevederile legale citate, că măsura suspendării executării unui act administrativ este limitată sub aspect temporal, putând fi dispusă, în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, numai până la data pronunțării instanței de fond.

În speță, obiectul cererii îl constituie suspendarea executării Deciziei nr. 312/02.03.2018, emisă de către ASF, prin a fost aplicată reclamantei sancțiunea avertismentului.

Așa cum rezultă din extrasul de pe portalul instanțelor de judecată depus la dosar, prin sentința civilă nr. 2079, pronunțată la data de 25.06.2019 în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea reclamantei și a anulat Decizia nr. 312/02.03.2018 .

Or, conform dispozițiilor art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., republicat, una din condițiile necesare pentru existența dreptului la acțiune este cea privind interesul de a promova acțiunea, condiție generală care vizează orice cerere formulată în justiție și care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluționării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât și la momentul exercitării căilor de atac.

În cauza de față, cererea a fost formulată în temeiul prevederilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, conform cărora suspendarea executării poate fi dispusă până la pronunțarea instanței de fond.

Cum instanța de fond s-a pronunțat la data de 25 iunie 2019, admițând acțiunea în anulare formulată de reclamantă, interesul pentru exercitarea recursului împotriva sentinței prin care s-a soluționat cererea de suspendare a executării actului administrativ contestat nu mai este actual, întrucât a fost depășit termenul până la care respectiva hotărâre putea, conform legii, să își producă efecte.

Deși apărătorul recurentei reclamante a invocat imposibilitatea formulării unei noi cereri de suspendare, motivat de faptul că in situația respingerii cererii ar lipsi elementul de noutate, instanța amintește că art. 14 alin. (6) din Legea nr. 554/2004 nu privește situația formulării unei cereri de suspendare întemeiată pe art. 15 din Legea nr. 554/2004, ulterior respingerii cererii inițiale, însă după sesizarea instanței cu acțiunea în anularea actului administrativ. In acest sens trebuie menționată distincția de regim juridic dintre cele două forme de suspendare a executării reglementate de legea contenciosului administrativ, respectiv suspendarea dispusă în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, care durează până la soluționarea fondului cauzei în primă instanță [art. 14 alin. (1)] și suspendarea dispusă în temeiul art. 15, care durează până la soluționarea definitivă a cauzei.

Împrejurarea că voința legiuitorului a fost aceea de a permite formularea unei cereri întemeiate pe art. 15, chiar în condițiile în care există o hotărâre judecătorească prin care s-a dispus suspendarea executării în temeiul art. 14, rezultă din însuși modul de redactare al alin. (4) al articolului 15:

"În ipoteza admiterii acțiunii de fond, măsura suspendării, dispusă în condițiile art. 14, se prelungește de drept până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, chiar dacă reclamantul nu a solicitat suspendarea executării actului administrativ în temeiul alin. (1)".

În cauza de față, cererea de suspendare a fost respinsă de Curtea de apel, astfel că la momentul ulterior al pronunțării soluției în primă instanță asupra acțiunii în anularea actului administrativ în discuție nu era întrunită ipoteza normei cuprinse în art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, potrivit căreia în cazul admiterii acțiunii de fond, măsura suspendării dispuse în condițiile art. 14 se prelungește de drept până la soluționarea definitivă a cauzei.

În acest context, Înalta Curte constată că folosul practic pe care partea îl urmărește prin exercitarea căii de atac, nu mai este actual.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul formulat potrivit art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 ca fiind lipsit de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinței civile nr. 4848 din 23 noiembrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca lipsit de interes.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 septembrie 2019.