ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1587/2020

Ședința publică din data de 12 martie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 13.03.2019 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, a solicitat suspendarea executării Deciziei ASF nr. 1253/19.12.2013, prin care s-a dispus sancționarea reclamantei în calitate de agent de servicii de investiții financiare cu amendă în cuantum de 100.000 RON, retragerea autorizației emise de Autoritatea de Supraveghere Financiară și interzicerea pe o perioadă de 5 ani a dreptului de a ocupa o funcție sau a desfășura o activitate pentru care Legea nr. 297/2004 impune autorizația.

Prin sentința civilă nr. 107 din 09 aprilie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta A., privind suspendarea executării Deciziei nr. 1253/19.12.2013 emise de Autoritatea de Supraveghere Financiară, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 107 din 09 aprilie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta A., solicitând admiterea recursului și suspendarea executării Deciziei ASF nr. 1253/19.12.2013.

Recurenta-reclamantă arată că prin decizia atacată s-a reținut că S.C. B. S.A. nu a respectat prevederile art. 79 alin. (1) din Secțiunea 5 Capitolul 3, Titlul II din Codul depozitarului central și nu se are în vedere Decizia nr. 348/18.04.2013, care obliga includerea în contractul de intermediere a unei clauze referitoare la acordul clienților pentru utilizarea instrumentelor financiare deținute de clienți în conturile deschise de intermediari pentru efectuarea tranzacțiilor de vânzări speciale.

Intimata-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară a formulat întâmpinare, prin care invocă nulitatea recursului, având în vedere dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., coroborate cu art. 483, 486, 487 și 488 C. proc. civ., întrucât cererea de recurs nu se referă la sentința recurată, ci doar la conținutul actului administrativ a cărui suspendare se solicită.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând cu prioritate excepția nulității recursului, invocată de intimata-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară prin întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul este nul.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.:

"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ. prevede că:

"Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs."

Conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ.:

"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.:

"Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488."

În acest sens, Înalta Curte constată că potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.:

"Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

În speță, examinând cererea de recurs formulată de către reclamanta A., Înalta Curte constată că nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., întrucât aspectele invocate prin cererea de recurs nu permit încadrarea acestora în niciunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., redând doar parțial conținutul actului administrativ a cărui suspendare se solicită, aspect ce nu poate face obiectul căii de atac a recursului în lipsa unor critici concrete aduse hotărârii recurate.

Or, această neregularitate a cererii de recurs este sancționată cu nulitatea.

Recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanța de recurs fiind învestită cu analiza conformității hotărârii recurate în raport cu dispozițiile legale incidente, prin prisma motivelor de casare expuse de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.. De aceea, nici simpla indicare formală a încadrării recursului într-unul dintre motivele de casare prevăzute de acest text de lege nu este suficientă pentru a se considera îndeplinită condiția motivării recursului, atât timp cât criticile expuse nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de lege.

Deoarece recurenta-reclamantă nu s-a conformat exigențelor cerute de lege și nu a formulat critici care să permită încadrarea motivelor de recurs în vreunul dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va constata nul recursul de față.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 coroborat cu art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte va constata nul recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 107 din 09 aprilie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 107 din 09 aprilie 2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 martie 2020.