ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3639/2019

Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 12.11.2015, sub dosar nr. x/2015, reclamantul Consiliul Național Pentru Studierea Arhivelor Securității CNSAS în contradictoriu cu pârâtul A., a solicitat instanței să aprecieze asupra calității pârâtului de lucrător al securității.

Hotărârea primei instanțe. Prin sentința civilă nr. 1431 din data de 26.04.2016 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul A. și a constatat calitatea de lucrător al Securității a pârâtului A..

Cererea de recurs. Împotriva sentinței civile nr. 1431 din data de 26.04.2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâtul A., invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Prin motivele de recurs se arată că legislația deconspirării (O.U.G. nr. 24/2008) este o legislație specială, derogatorie de la dreptul comun, care provoacă restrângeri ale exercițiului unor drepturi ale persoanelor supuse deconspirării. Aceste restrângeri trebuie să fie justificate rezonabil într-o societate democratică și aplicate proporțional cu valorile ocrotite. Având în vedere aceste particularități, legiuitorul deconspirării nu putea reglementa decât introducând anumite limite, fără de care justificarea morală de a se cunoaște adevărul s-ar transforma în crearea unor abuzuri. Cei 40 de ani de totalitarism reprezintă un univers incomensurabil de raporturi și realități între membrii ai 2-3 generații de câte peste 20 milioane de cetățeni fiecare. Aceștia au trăit într-un cadru instituțional căruia trebuia să i se conformeze, instituțiile statului având nu numai funcția de menținere a regimului totalitar, ci și funcțiile obligatorii ale societății umane, de apărare a ordinii publice și siguranței naționale. Legislația deconspirării reglementează 2 sfere de acțiune: 1) accesul la propriul dosar și 2) deconspirarea propriu zisă. Accesul la propriul dosar este nelimitat, fiind permis chiar și unor categorii largi de cetățeni străini, pe când deconspirarea este limitată la anumite categorii de persoane. Potrivit art. 1 alin. (7) și (8) din O.U.G. nr. 24/2008 are dreptul să afle identitatea lucrătorilor și colaboratorilor și să solicite verificarea calității acestora, în raport de prevederile art. 2 numai persoana subiect al unui dosar ori soțul supraviețuitor, moștenitorii testamentari sau rudele până la gradul

Prevederea este atât de strictă încât cele două drepturi distincte (de a afla identitatea, respectiv de a solicita deconspirarea) nu pot fi solicitate decât personal sau prin reprezentant "cu procură specială și autentică". Or, verificarea ce a condus la introducerea acțiunii de față a fost inițiată ca urmare a cererii petentului B. de a i se identifica dosarul de securitate pe numele său. Dând curs cererii, investigatorii C.N.S.A.S. au identificat dosarul de urmărire informativă cu cotele I.5668 în conformitate cu dispozițiile art. 1 alin. (5) din Legea nr. 293/2008, iar autoritatea administrativă trebuia să răspundă petentului precizând "existența/inexistența unor documente care se referă la persoana petentului". În fapt, C.N.S.A.S. insistă nejustificat pentru a obține constatarea calității de lucrător al securității, care reprezintă altceva față de atribuțiile pe care le-a avut recurentul-pârât consemnate în fișa postului: de cunoaștere, prevenire, protejare a calității actului de cultură națională, promovarea unor acte de cultură autentice, cu valențe patriotice avansate și de reală valoare artistică. Argumentele C.N.S.A.S. că persoanele care au avut calitatea de ofițer sau subofițer al Securității în perioada 1945-1989 nu sunt plauzibile pentru că recurentul-pârât nu a lucrat în perioada de opresiune a fostei Securități (2950-1964) când se poate vorbi de lucrător al fostei securități care anchetau, arestau, torturau, trimiteau în judecată sau în colonii de muncă opozanți ostili sau periculoși ai regimului popular din acea perioadă. Totodată, C.N.S.A.S. a susținut că obținerea de informații cu caracter personal fără cunoștința și acordul persoanei verificate este o violare a dreptului la viața privată fără a argumenta în concret ce drepturi și libertăți au fost încălcate petentului B. și ignoră cu bună știință că tactica muncii și regulile de conduită strictă de conspirativitate cu informatorii/sursele/agenții recrutați impuneau verificări secrete, interpuneri de alte surse, testarea loialității, a sincerității, verificări pe cel puțin două linii informative a modului cum se pregătește pentru acțiunile ulterioare. În același timp, se afirmă că datele obținute sporadic, în decursul a 16 ani (1971-1987) despre B. în scopul avizării cererilor sale de călătorie în străinătate, i-ar fi încălcat drepturile și libertățile din acea vreme, iar obținerea de informații de la surse umane ar fi un abuz. Aceste afirmații sunt neconforme cu realitatea pentru că toate serviciile de informații din lume au folosit și folosesc surse de informare umane. C.N.S.A.S. se axează pe analiza unei note informative furnizate de C. la data de 02.06.1979 unde la sfârșit recurentul-pârât face referirea că "materialul a fost furnizat în baza instructajului general, B. fiind în evidența dosarului de obiectiv, suspect de rămânere ilegală în străinătate". În continuare, recurentul-pârât precizează că "urmărirea informativă" presupunea fapte grave la adresa siguranței naționale cum ar fi: trădarea prin transmiterea de date secrete unei puteri străine, ajutarea inamicului, sabotaj, acte teroriste, fapte și acțiuni ce impuneau urmărirea informativă și luarea unor măsuri complexe de cunoaștere și prevenire cum ar fi: folosirea mijloacelor de ascultare la domiciliu, ascultarea telefonului de la domiciliu, filajul, interceptarea corespondenței și dirijarea rețelei informative. În concluzie, dacă era lucrat în această formă se putea vorbi de încălcarea dreptului la viața privată și încălcarea drepturilor omului dacă datele se făceau publice cu scopul compromiterii și denigrării petentului B.. Din materialele existente nu rezultă că petentului B. i-ar fi fost îngrădite viața privată, drepturile și libertățile chiar și în situația în care i s-a permis să își continue călătoria la data de 21.08.1981 și să nu compromită deplasarea delegațiilor culturii românești la evenimentul din străinătate. În final, recurentul-pârât arată că instanța de fond nu a dat dovadă de rol activ deoarece a respins probele necesare și pertinente care să stabilească cu certitudine dacă au fost sau nu executate în concret acțiuni de urmărire informativă. În mod greșit instanța de fond a reținut că munca de ofițer de informații desfășurată în scopul declarat și consacrat de apărare a siguranței statului este sinonimă și egală cu încălcarea și suprimarea unor drepturi fundamentale. Față de aceste motive solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și pe fond respingerea acțiunii. 4. Apărările formulate în cauză. Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul-reclamant a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate.

Procedura de soluționare a recursului. Cu privire la examinarea recursului în completul filtru În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal. Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 24 octombrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 26 iunie 2019.

Soluția instanței de recurs Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentul-pârât, a apărărilor intimatului-reclamant invocate prin întâmpinare, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Intimatul-reclamant Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a învestit instanța de contencios administrativ competentă, în temeiul O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, cu o acțiune având ca obiect constatarea calității de lucrător al Securității a recurentului-pârât A.. În urma administrării probatoriului, prima instanță a admis cererea formulată de CNSAS și a constatat calitatea de lucrător al Securității a pârâtului A.. Prin motivele de recurs pârâta a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. În cauza de față acest motiv nu este incident, soluția primei instanțe este expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă și în cea judiciară. Astfel, sub un prim aspect, Înalta Curte constată că prevederile speciale ale O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008, reglementează dreptul de acces la propriul dosar ce poate fi exercitat de către persoanele menționate la art. 1 alin. (1) din același act normativ și dreptul de acces la informații de interes public, care poate fi exercitat de către persoanele menționate la art. 3 din același act normativ. Dreptul de acces la propriul dosar presupune, în condițiile art. 1 alin. (1), (7) și (8) din O.U.G. nr. 24/2008 posibilitatea oricărui cetățean român sau cetățean străin care după 1945 a avut cetățenie română" și a oricărui "cetățean al unei țări membre a Organizației Tratatului Atlanticului de Nord sau al unui stat membru al Uniunii Europene", subiecte ale dosarelor întocmite de Securitate, precum și a urmașilor acestora, de a studia nemijlocit propriul dosar și de a i se elibera nemijlocit copii de pe actele dosarului; a afla identitatea lucrătorilor Securității și a colaboratorilor acesteia, care au contribuit cu informații la completarea propriului dosar; a solicita verificarea calității de lucrător al Securității pentru ofițerii sau subofițerii care au contribuit la instrumentarea dosarului. În speța de față, sunt incidente prevederile legale sus-citate care reglementează dreptul de acces la propriul dosar al persoanelor fizice enumerate, drept ce se concretizează și în posibilitatea acestora, ca în baza unei cereri, de a solicita verificarea calității de lucrător ai Securității pentru ofițerii sau subofițerii care au contribuit la instrumentarea propriului dosar, potrivit art. 1 alin. (7) teza I din O.U.G. nr. 24/2008. Astfel, pe de o parte se constată că prin cererea nr. x/12.02.2014 petentul B. a solicitat verificarea calității de lucrător al Securității pentru ofițerii care au contribuit la instrumentarea dosarului nr. x (cotă C.N.S.A.S.), iar pe de altă parte, numele recurentului-pârât A. figurează în notele întocmite și raportul informativ. Față de aceste aspecte, Înalta Curte constată că declanșarea procedurii de verificare a calității de lucrător al Securității cu privire la recurentul-pârât A. s-a realizat în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (7) din O.U.G. nr. 24/2008, la cererea petentului B., titularul dosarului de urmărire informativă, iar obligațiile autorității administrative nu se rezumă doar la întocmirea unui răspuns către petent cu privire la "existența/inexistența unor documente care se referă la persoana petentului". Referitor la critica recurentului-pârât prin care arată că intimatul-reclamant C.N.S.A.S. insistă nejustificat pentru a obține constatarea calității de lucrător al securității, care reprezintă altceva față de atribuțiile pe care le-a avut consemnate în fișa postului: de cunoaștere, prevenire, protejare a calității actului de cultură națională, promovarea unor acte de cultură autentice, cu valențe patriotice avansate și de reală valoare artistică, Înalta Curte constată următoarele: Potrivit definiției de lucrător al Securității cuprinsă în art. 2 lit. a) din ordonanța de urgență, are această calitate "orice persoană care, având calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv ofițer acoperit, în perioada 1945-1989, a desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului". Ca atare, pentru constatarea calității de lucrător al Securității este necesar întrunirea a două condiții: - persoana în cauză să fi avut calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv ofițer acoperit, în perioada 1945-1989; - acea persoană să fi desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului. Cu privire la prima condiție, în mod corect a reținut instanța de fond că recurentul-pârât avea atribuții pe linie de Securitate și a deținut gradul de locotenent major (1979-1981), căpitan (1982-1986) în cadrul Inspectoratului Județean Cluj, Serviciul I/A, în perioada menționată de dispozițiile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, aspecte rezultate din cuprinsul notelor-raport din datele 01.03.1983, 02.03.1983, 27.03.1985, 30.03.1986. Cu privire la cea de-a doua condiție, după cum în mod argumentat a reținut și prima instanță, raportat la actele depuse la dosar (nota nr. x din 30.03.1986, nr. 16890/0090 din 27.03.1985, nr. 16890/0086 din 16.10.1984, nr. 24941/0016 din 20.09.1984, nr. 18406/0064 din 01.03.1983) recurentul-pârât a participat la supravegherea informativă a petentului B., prin intermediul surselor instruite să culeagă informații, aspecte ce rezultă din mențiunile consemnate olograf "nota a fost dată în baza instructajului general. B. este lucrat în S.I. pentru manifestări ostile. Sursa a fost instruită să-l mențină în continuare sub observație și să vadă ce comentări face. Materialul se va explorta la mapa S.I. și pentru avizare de plecare în străinătate" (01.03.1983 dosar fond), "nota a fost dată în baza instructajului general. B. este cunoscut la problema artă-cultură cu manifestări ostile, intenții de rămânere ilegală în străinătate, fapt pentru care în 1981 a fost găsit la frontieră cu actele de stare civilă în original asupra sa. Sursa a fost instruită că-l mențină în continuare sub observație și să vadă ce comentarii face. Materialul se va explorta în mapa S.I. B.". De altfel, la dosar se află mai multe note de analiză redactate în perioada 1979 - 1986 și semnate olograf de către recurentul-pârât, precum și note întocmite la notele informative ale surselor instruite cu urmărirea petentului B. în care se consemnează că s-au întreprins o serie de măsuri informative în vederea menținerii sub observație și stabilirii comportamentului celui în cauză, a legăturilor pe care le întreține și comentariilor pe care le face, verificându-se totodată și dacă intenționează să rămână ilegal în străinătate. De asemenea, urmare a informațiilor obținute despre comportamentul persoanei urmărite prin intermediul surselor utilizate pe lângă persoana urmărită, recurentul-pârât a propus prin raportul întocmit la data de 17.06.1980 avertizarea lui B. la sediul organelor de securitate, canalizându-și măsurile exact pe aspectele politice care i-au fost semnalate, și anume: "obișnuiește să spună glume cu substrat politic în care își arată scepticismul în legătură cu viitorul societății noastre și cu nivelul de trai. Întreține relații cu străinii", rezultând astfel că urmărirea informativă, încadrarea cu surse, respectiv avertizarea petentului B.. a avut ca temei motive strict politice. Cu privire la critica recurentului-pârât potrivit căreia a respectat cadrul legal în vigoare la acea dată, precum și comandamentele superiorilor, Înalta Curte constată că în perioada de referință, ordinele primite de la superiori sau normele interne care reglementau activitatea Securității și Miliției nu pot constitui un temei legal pentru săvârșirea unor abuzuri, pentru încălcarea drepturilor constituționale și a drepturilor fundamentale ale omului, prevăzute de tratatele internaționale asumate de România. Simpla apartenență la una dintre structurile Securității sau Miliției nu incriminează, dar nici nu exonerează persoana față de răspunderea individuală care îi revine în privința respectării drepturilor civile și a Constituției. Înalta Curte constată că nu poate fi primită critica recurentului-pârât conform căreia nu ar fi efectuat acte de urmărire informativă, având în vedere că activitatea de urmărire informativă s-a declanșat din motive strict politice și a vizat suprimarea sau îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, și nu încălcarea formelor și reglementărilor existente în legislația statului comunist. Or, în lipsa unui motiv întemeiat al supravegherii informative constituit de săvârșirea unor fapte grave la adresa siguranței naționale cum ar fi: trădarea prin transmiterea de date secrete unei puteri străine, ajutarea inamicului, sabotaj, acte teroriste, fapte și acțiuni ce ar fi impus urmărirea informativă și luarea unor măsuri complexe de cunoaștere și prevenire, măsurile dispuse de către recurentul-pârât dau expresie politicii de control al întregii populații, impusă regimul comunist de la acea vreme în vederea consolidării și menținerii sistemului totalitar, prin anihilarea oricărei forme de opoziție, rezistență și disidență. De asemenea, nici împrejurarea că ar fi respectat reglementările specifice din perioada de referință nu prezintă vreo relevanță, activitățile desfășurate de recurentul-pârât fiind analizate din perspectiva respectării prevederilor constituționale, în considerarea principiului supremației acestora, respectiv a tratatelor și pactelor internaționale semnate de România la acel moment. Altfel spus, un angajat al Ministerului de Interne care, respectând instrucțiunile și regulamentele în vigoare, a participat direct la instrumentarea un dosar de urmărire încălcând, din motive politice, drepturi și libertăți fundamentale garantate atât de Constituție, cât și de tratatele internaționale ratificate de România, corespunde definiției lucrătorilor Securității, în sensul O.U.G. nr. 24/2008, cu modificările și completările ulterioare. Concluzionând, Înalta Curte constată că prin activitatea desfășurată, recurentul-pârât a îngrădit dreptul la viață privată, libertatea de exprimare, precum și la libera circulație consacrat de dispozițiile art. 12 parag. 1 și 2 din Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice, ratificat de România prin Decretul nr. 212/1974 cât și dreptul la viața privată prevăzut de art. 17 parag. 1 din același pact, îngrădire care s-a produs în momentul în care a întreprins măsurile sus-menționate ce au avut ca rezultat obținerea unor informații despre viața privată și anturajul persoanei urmărite, fără cunoștința și acordul acesteia și pentru motive care nu aveau legătură cu apărarea intereselor naționale. Așa fiind, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant a încălcat în mod evident drepturile și libertățile fundamentale ale persoanei urmărite, împrejurări de fapt ce conduc univoc către concluzia că soluția primei instanțe, de constatare a calității de lucrător al Securității a pârâtului A. este justă.

Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia Pentru aceste considerente și în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004 și art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.