ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3504/2019

Ședința publică din data de 21 iunie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată, reclamanții S.C. A. S.R.L. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul General al Poliției Române, Inspectoratul Județean de Poliție Teleorman și Ministerul Afacerilor Interne, anularea adresei nr. x/17.08.2015 conținând avizul negativ la cererea de acordare a licenței de funcționare pentru a desfășura activități în domeniul sistemelor de alarmare împotriva efracției, constatarea că reclamanta S.C. A. S.R.L. îndeplinește în totalitate condițiile legii privind autorizarea, inclusiv cea prevăzută de art. 19 alin. (10) din Legea nr. 333/2003, obligarea pârâților să elibereze licența de funcționare pentru a desfășura activități în domeniul sistemelor de alarmare împotriva efracției.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 3276 din 28 octombrie 2016, a dispus sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 19 alin. (10) din Legea nr. 333/2003 prin raportare la prevederile art. 16, 45 și 53 din Constituție, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Afacerilor Interne, a respins cererea formulată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă și, totodată, a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanții S.C. A. S.R.L. și B., în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul General al Poliției Române și Inspectoratul Județean de Poliție Teleorman.

Împotriva hotărârii instanței de fond reclamanții S.C. A. S.R.L. și B. au declarat recurs.

Recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului se arată că un prim aspect de nelegalitate a actului atacat îl reprezintă nemotivarea acestuia, deoarece adresa atacată este un act administrativ unilateral cu caracter individual care a fost emis pentru aplicarea în concret a Legii nr. 333/2003.

Instanța de fond a apreciat ca acest motiv este neîntemeiat, întrucât actul atacat este "suficient motivat, cu indicarea textului legal și a situației de fapt care au determinat respingerea cererii sale" .

În opinia recurentei, aceasta susținere este greșită, fiind incidente dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., hotărârea fiind dată cu încălcarea greșită a normelor de drept material.

Un alt aspect de nelegalitate vizează cererea formulată în raport cu dispozițiile Legii 333/2003 care se circumscrie prevederilor art. 488 pct. 5 C. proc. civ., instanța încălcând reguli de procedură a căror nerespectare atrage nulitatea hotărârii.

Recurenta precizează că a solicitat, pe de o parte, înlăturarea de la aplicare a dispozițiilor art. 19 alin. (10) din Legea 333/2003 teza finală în raport de art. 14 din CEDO iar, pe de altă parte, a invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor legale cuprinse în art. 19 alin. (10) din Legea 333/2003 prin raportare la prevederile art. 16, art. 45, art. 53 din Constituția României și a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate cât și suspendarea cauzei până la soluționarea excepției.

Argumentele în acest sens au fost că deși B. a fost condamnat în 15.04.2011 la o amendă administrativă și la 2 luni închisoare cu suspendare pentru o faptă penală, el este reabilitat de drept începând cu 13.03.2014.

Este adevărat că una din cerințele legii este aceea a avizării inspectoratului de poliție județean sau al Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, după caz, în a cărei rază teritorială își are sediul societatea respectivă.

Se poate acorda avizul persoanei prevăzute la alin. (9), care are cetățenie română sau cetățenia unuia dintre statele membre ale Uniunii Europene ori ale Spațiului Economic European, a împlinit vârsta de 21 de ani, posedă pregătire corespunzătoare atribuțiilor ce îi revin, este cunoscută ca având o bună conduită cetățenească și nu a suferit condamnări pentru infracțiuni săvârșite cu intenție).

B. era la data de 18.08.2015 (data emiterii actului atacat) reabilitat de drept, așa cum rezultă din mențiunile înscrise în cazier.

Particula "și" arată condițiile cumulative impuse de lege, iar ultima condiție se regăsește în teza finală a art. 19 alin. (10), anume ca persoana prevăzuta la alin. (9) să nu fi suferit condamnări pentru infracțiuni săvârșite cu intenție.

Acest text de lege nu poate fi însă analizat, interpretat și aplicat decât în corelație cu art. 86 și 133 C. pen. respectiv art. 90 si 169 noul C. pen.

Recurenta mai arată că au solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate cât și suspendarea cauzei până la soluționarea excepției.

Cererea de suspendare a cauzei până la soluționarea excepției nu a fost pusă în discuția părților și instanța nu s-a pronunțat asupra ei, așa cum rezultă din încheierea de amânare a pronunțării din 21.10.2016 și din sentința recurată, pronunțată la 28.10.2016, deși conform art. 224 C. proc. civ. instanța este obligată să pună în discuție toate cererile, excepțiile, împrejurările de fapt sau temeiurile de drept prezentate de părți sau invocate din oficiu.

Punerea în discuția părților nu este o facultate pentru judecător, ci este o obligație stabilită imperativ de normele de procedură.

Instanța a pus în discuție excepția lipsei calității procesuale pasive, admisibilitatea excepției de neconstituționalitate și apoi fondul cauzei, fără a pune în discuție și fără a se pronunța pe cererea de suspendare a judecății.

Intimații Ministerul Afacerilor Interne și Inspectoratul Județean de Poliție Teleorman au formulat întâmpinări, prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenți, a apărărilor expuse în întâmpinările intimaților, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere următoarele considerente.

În ceea ce privește motivul de recurs privind nemotivarea actului contestat, Înalta Curte constată că acesta este fondat.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că prin adresa nr. x/17.08.2015 pârâtul I.G.P.R. - Direcția Ordine Publică a comunicat reclamanților că societatea nu îndeplinește condițiile legale de emitere a licenței, deoarece administratorul acesteia, B. nu a primit avizul IPJ Teleorman având condamnări pentru infracțiuni săvârșite cu intenție.

Judecătorul fondului a reținut că actul atacat nu este motivat corespunzător.

Procedând astfel instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică.

Instanța de control judiciar reține că un act administrativ este motivat atunci când el enunță motivele de fapt și de drept pentru care autorul său îl consideră justificat.

Motivarea reprezintă o condiție generală, aplicabilă oricărui act administrativ.

Altfel spus, motivarea este o condiție de legalitate externă a actului, care face obiectul unei aprecieri in concreto, după natura acestuia și contextul adoptării sale. Obiectivul său este prezentarea într-un mod clar și neechivoc a raționamentului instituției emitente a actului.

Așadar, motivarea este o formalitate substanțială a cărei absență sau insuficiență antrenează invaliditatea actului.

Motivarea urmărește o dublă finalitate, și anume: îndeplinește o funcție de transparență a procedurilor administrative în profitul cetățenilor care vor putea astfel să verifice dacă actul este sau nu întemeiat și permite autorității judiciare să exercite controlul de legalitate asupra acestuia.

De asemenea, motivarea trebuie să indice în mod expres baza juridică a actului adoptat.

Este adevărat că o motivare insuficientă sau greșită este considerată a fi echivalentă cu o lipsă a motivării actului administrativ, iar aceasta atrage nulitatea sau nevalabilitatea lui.

Într-o atare situație, actul administrativ este lipsit de previzibilitate și coerență, iar vătămarea există.

Înalta Curte apreciază că, în cauza de față aflam în această situație.

Pe de altă parte, Înalta Curte reține că la data solicitării licenței de funcționare, societatea avea ca asociat și administrator pe domnul B..

Potrivit art. 19 alin. (2) din Legea nr. 333/2003 "Societățile specializate de pază și protecție funcționează în baza licenței eliberate de Inspectoratul General al Poliției Române, cu avizul prealabil al Serviciului Român de Informații, pentru cel puțin unul dintre obiectele de activitate prevăzute la alin. (4), care poate fi reînnoită la fiecare 3 ani. Retragerea avizului prealabil al Serviciului Român de Informații poate constitui temei pentru anularea licenței de funcționare", iar potrivit alin. (9), "Conducătorul societății specializate de pază și protecție trebuie să obțină avizul inspectoratului de poliție județean sau al Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, după caz, în a cărei rază teritorială își are sediul societatea respectivă".

Licența de funcționare se acordă în cazul în care sunt îndeplinite cumulativ toate condițiile prevăzute de lege, conform art. 19, alin. (9) și 10 din Legea nr. 333/2003, respectiv existența avizului de conducător, cu îndeplinirea cumulativă a condițiilor stipulate.

Potrivit art. 27 alin. (2) din Anexa 1 Norme de aplicare a Legii nr. 333/2003 la H.G. nr. 301/2012, " Licența prevăzută la art. 20 alin. (2) din Lege se acordă în situația în care sunt îndeplinite cumulativ toate condițiile prevăzute de Lege, are valabilitate de 3 ani de la data emiterii poate fi reînnoită la fiecare 3 ani, numai în intervalul de valabilitate".

Articolul 19 alin. (10) din Legea nr. 333/2003 prevede că "Unitatea de poliție competentă poate acorda avizul persoanei prevăzute la alin. (9), care are cetățenie română sau cetățenia unuia dintre statele membre ale Uniunii Europene ori ale Spațiului Economic European, a împlinit vârsta de 21 de ani, posedă pregătire corespunzătoare atribuțiilor ce îi revin, este cunoscută ca având o bună conduită cetățenească și nu a suferit condamnări pentru infracțiuni săvârșite cu intenție."

Înalta Curte constată că din cazierul judiciar al administratorului societății a rezultat că nu există nicio mențiune în acesta privind fapte penale.

Este adevărat că acesta a avut condamnări penale, însă a fost reabilitat.

Înalta Curte are în vedere faptul că reabilitarea este mijlocul legal de încetare a consecințelor juridice care decurg dintr-o condamnare, este mijlocul legal prin care foștii condamnați se reintegrează, pe plan juridic, în societate iar acordarea reabilitării celor ce dovedesc ca s-au îndreptat, că au avut o conduită ireproșabilă și că săvârșirea infracțiunii nu a fost decât un accident în viața lor, presupune deplina reintegrare a acestora în societate, recăpătarea situației pe care aceștia au avut-o înainte de a fi condamnați.

Prin urmare, Înalta Curte constată că instanța de fond în mod greșit a reținut că este lipsită de relevanță împrejurarea că la momentul emiterii avizului reclamantul B. era reabilitat de drept.

Astfel fiind, instanța constată că susținerile și criticile recurenților sunt întemeiate, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta nu este incident în cauză întrucât procedura de soluționare a excepției de neconstituționalitate a fost respectată de instanța de fond, deoarece, în conformitate cu prevederile art. 412 alin. (1) pct. 1-8 suspendarea de drept nu se aplică în cazul sesizării Curții Constituționale.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa în parte sentința atacată și, rejudecând, va admite acțiunea reclamanților S.C. A. S.R.L. și B., va anula adresa nr. x/17.08.2015 emisă de pârâtul I.G.P.R. - Direcția Ordine Publică și va obliga pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române- Direcția Ordine Publică să elibereze reclamantei S.C. A. S.R.L. licența de funcționare pentru a desfășura activități în domeniul sistemelor de alarmare împotriva efracției, menținând celelalte dispoziții ale sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenții-reclamanți S.C. A. S.R.L. și B. împotriva sentinței civile nr. 3276 din 28 octombrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința atacată și, rejudecând, admite acțiunea reclamanților S.C. A. S.R.L. și B..

Dispune anularea adresei nr. x/17.08.2015 emisă de pârâtul I.G.P.R. - Direcția Ordine Publică.

Obligă pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române- Direcția Ordine Publică să elibereze reclamantei S.C. A. S.R.L. licența de funcționare pentru a desfășura activități în domeniul sistemelor de alarmare împotriva efracției.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 iunie 2019.